Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-92/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
Marcovţev Pavel vsTamara Zotova, Ion Malai, Cucerov Alexandru, intervenient accesoriu Consiliul municipal Chişinău şiIon Malai vs Tamara Zotova, Pavel Marcovţev, intervenient accesoriu Cucerov Alexandru
Pe scurt
Termenul de declarare apelului

2r-92/14 — Declararea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, încasarea cheltuielilor de judecată ; evacuarea din imobil şi înlăturarea obstacolelor în folosirea dreptului de proprietate

prima instanţă: V. Braşoveanu dosarul nr. 2r-92/14 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţă DECIZIE 22 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Marcovţev Pavel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Marcovţev Pavel împotriva Tamarei Zotova, Ion Malai, Cucerov Alexandru, intervenient accesoriu Consiliul municipal Chişinău cu privire la declararea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, încasarea cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională depusă de Ion Malai împotriva Tamarei Zotova, Pavel Marcovţev, intervenient accesoriu Cucerov Alexandru cu privire la evacuarea din imobil şi înlăturarea obstacolelor în folosirea dreptului de proprietate, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013, prin care s-a restituit ca tardiv apelul declarat de către Marcovţev Pavel c o n s t a t ă La 19 februarie 2009 Marcovţev Pavel a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tamarei Zotova, Malai Ion şi Cucerov Alexandru cu privire la declararea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.

6 Vol. I). În motivarea acţiunii Marcovţev Pavel a indicat că la 09 martie 2004 Tamara Zotova a privatizat apartamentul nr. 15 din str. Lomonosov 38, mun. Chişinău. La 16 mai 2005 aceasta a vîndut apartamentul menţionat lui Cucerov Alexandru în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 5169 întocmit la notarul Zinaida Volimbovschi şi înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial. La 10 februarie 2006 Cucerov Alexandru a vîndut apartamentul lui Malai Ion în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 654 întocmit la notarul Aurelia Lazu şi înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial. Prin hotărîrea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 28 septembrie 2007, s-a admis acţiunea şi s-a declarat lovit de nulitate absolută contractul de vînzare-cumpărare, transmitere primire în proprietate a apartamentului nr. 15 din str. Lomonosov 38, mun.

Chişinău privatizat de către Tamara Zotova. Curtea Supremă de Justiţie prin decizia irevocabilă din 21 mai 2008 a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2007 şi a menţinut hotărîrea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 28 septembrie 2007. Prin procura din 04 mai 2009 avocatul Dan Badii a fost împuternicit de Pavel Marcovţev să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a înainta şi semna acţiuni, a ataca hotărîrile judecătoreşti etc. (f.d. 26 Vol. I). La 29 iunie 2009 avocatul Dan Badii a depus cerere de modificare a acţiunii din numele lui Marcovţev Pavel care acţiona în interesele minorului Marcovţev Pavel solicitînd includerea în proces a minorului în calitate de reclamant (f.d.

40 Vol. I). 1 Cere Pavel Marcovţev declararea nulităţii absolute a contractului de vânzare- cumpărare nr.5169 din 16 mai 2005 încheiat între Tamara Zotova şi Cucerov Alexandru, contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 10 februarie 2006 încheiat între Cucerov Alexandru şi Ion Malai şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 iunie 2009 cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol (f.d. 48 Vol. I). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 25 noiembrie 2009 a admis recursul declarat de Pavel Marcovţev, a casat încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 iunie 2009 şi a remis pricina spre examinare în prima instanţă (f.d.

66, Vol. I). Prin procura din 29 octombrie 2008 Malai Larisa a fost împuternicită de Malai Ion să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune acţiunea, de a intenta acţiune reconvenţională, a ataca hotărîrile judecătoreşti etc. (f.d. 27 Vol. I). Malai Larisa în interesele lui Malai Ion a depus acţiune reconvenţională împotriva Tamarei Zotova, Pavel Marcovţev, intervenient accesoriu Cucerov Alexandru cu privire la recunoaşterea ca dobînditor de bună-credinţă (f.d. 140, Vol. I). În motivarea acţiunii Malai Larisa a invocat că în baza contractului de vînzare- cumpărare din 10 februarie 2006 încheiat între Malai Ion şi Cucerov Alexandru primul a devenit proprietar a apartamentului nr.15, situat pe str. Lomonosov 38, mun.

Chişinău. A procurat apartamentul de la Cucerov Alexandru contra sumei de 312 500 lei. Anterior Cucerov Alexandru a procurat acest apartament de la Zotova Tamara contra sumei de 25000 dolari SUA. La 10 februarie 2006 la rugămintea Tamarei Zotova a încheiat un contract de locaţiune cu aceasta pe termen de un an. Contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului încheiat între Zotova Tamara şi Cucerov Alexandru, contractul de vînzare-cumpărare încheiat între Cucerov Alexandru şi Malai Ion sunt încheiate în mod legal, autentificate la notar şi înregistrate la Oficiu Cadastral Teritorial Chişinău.

La 13 decembrie 2006 fiul Tamarei Zotova - Pavel Marcovţev a înaintat o acţiune prin care a solicitat anularea contractului de privatizare a apartamentului pe motiv că feciorul lui Marcovţev Pavel fiind locatar nu a participat la privatizarea apartamentului, fapt care ulterior a dus la declararea nulităţii contractului de vînzare cumpărare, transmitere a imobilului prin hotărîrea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 februarie 2009. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 22 decembrie 2009 s-a constatat că fişa de locuinţă nr. 291758 din 17 februarie 2004 pe ap.15 de pe str. Lomonosov 38, mun. Chişinău a fost falsificată de către şefa ÎMGL-nr. 10 Ludmila Gaţcan prin înscrierea în datele despre locatari cu domiciliul permanent a Tamarei Zotova şi Pavel Marcovţev.

S-a declarat nulă înregistrarea introdusă în fişa de locuinţă nr. 29175 ÎMGFL-10 că Marcovţev Pavel a fost şi este locatar ap.15 de pe str. Lomonosov 38, mun. Chişinău, s-a anulat contul personal privind evidenţa consumurilor şi plăţilor serviciilor comunale pe apartament. Zotova Tamara şi Pavel Marcovţev au acţionat cu rea-credinţă la încheierea contractului de vînzare-cumpărare şi prelungesc să posede apartamentul ca posesor de rea- credinţă. Fiind proprietar legal al apartamentului Malai Ion este lipsit de dreptul de posesie şi folosinţă deoarece în apartament locuiesc Zotova Tamara şi Pavel Marcovţev. Prin mandatul nr. 0012520 din 30 septembrie 2011 avocatul Zgherea Victoria a fost împuternicit de Malai Ion să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de depune acţiuni, a ataca hotărîrile judecătoreşti etc. (f.d.

26 Vol. I). 2 Avocatul Zgherea Victoria în interesele lui Malai Ion a depus acţiune reconvenţională concretizată solicitînd evacuarea lui Pavel Marcovţev, a familiei acestuia şi tuturor persoanelor care locuiesc în imobil şi înlăturarea obstacolelor în folosirea dreptului de proprietate (f.d. 177 Vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 aprilie 2012 s-a respins acţiunea iniţială depusă de Marcovţev Pavel. S-a admis acţiunea reconvenţională depusă de Malai Ion fiind dispusă evacuarea Tamarei Zotova şi Pavel Marcovţev din apartamentul nr. 15 din str. M. Lomonosov 38 municipiul Chişinău (f.d. 218 Vol. I). La 03 iulie 2012 Marcovţev Pavel a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 17 aprilie 2012 (f.d. 223-224 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Pavel Marcovţev cu acordarea unui termen de până la 16 ianuarie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 14137,50 lei (f.d. 237-239 Vol. I). La 04 februarie 2013 Zotova Tamara şi Pavel Marcovţev au înaintat cereri privind scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea apelului (f.d. 253, 255 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2013 s-a respins cererea lui Pavel Marcovţev cu privire la scutirea de la plata taxei de stat şi nu s-a dat curs apelului depus de Pavel Marcovţev cu acordarea unui termen suplimentar până la 26 martie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 14137,50 lei (f.d.

3-5 Vol. II). Prin mandatul nr. 0223553 din 15 ianuarie 2013 avocatul Mardari Valeriu a fost împuternicit de Pavel Marcovţev să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune acţiuni, a ataca hotărîrile judecătoreşti etc. (f.d. 247 Vol. I). La 15 martie 2013 avocatul Mardari Valeriu în interesele lui Pavel Marcovţev a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2013(f.d. 7-9 Vol. II). Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 24 aprilie 2013 a respins recursul declarat de avocatul Mardari Valeriu în interesele lui Pavel Marcovţev şi a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2013 (f.d. 15-20 Vol. II). La 11 iunie 2013 Marcovţev Pavel a înaintat demers prin care a solicitat scutirea parţială de la plata taxei de stat indicînd că a achitat suma de 2000 lei (f.d.

29 Vol. II). La 18 iunie 2013 în şedinţa de judecată a instanţei de apel Marcovţev Pavel a solicitat acordarea unui termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat întrucît fiind student nu are posibilitatea de a achita (f.d. 34 Vol. II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013 s-a restituit apelul declarat de Pavel Marcovţev ca netimbrat (f.d. 34-36 Vol. II). Prin mandatul nr. 0109296 din 18 septembrie 2013 avocatul Durnea Andrei a fost împuternicit de Marcovţev Pavel să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune cereri de chemare în judecată (f.d. 44 Vol. II). La 18 septembrie 2013 Marcovţev Pavel şi avocatul Durnea Andrei au depus apel repetat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 17 aprilie 2012 (f.d. 45-47 Vol. II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013 s-a restituit apelul declarat de Marcovţev Pavel şi avocatul Durnea Andrei ca tardiv (f.d. 50-53 Vol. II). La 14 noiembrie 2013 Marcovţev Pavel a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013 solicitînd casarea acesteia şi restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel (f.d. 56-58 Vol. II). În motivarea recursului Marcovţev Pavel a invocat că a achitat parţial taxa de stat impusă pentru examinarea cererii de apel întrucît este şomer. 3 Înaintarea apelului peste termen se datorează acţiunilor instanţei de apel, care prin respingerea cerinţelor acestuia de a anexa acte l-a indus în eroare.

Consideră că a fost îngrădit accesul la justiţie garantat de legislaţia naţională şi actele internaţionale la care Republica Moldova face parte. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Examinînd argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

Din actele pricinii rezultă că la 19 februarie 2012 Marcovţev Pavel a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tamarei Zotova, Malai Ion şi Cucerov Alexandru cu privire la declararea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 6 Vol. I). La 29 iunie 2009 avocatul Dan Badii acţionînd în interesele lui Marcovţev Pavel a depus cerere de modificare a acţiunii din numele acestuia care acţiona în interesele minorului Marcovţev Pavel solicitînd includerea în proces a minorului în calitate de reclamant (f.d. 40 Vol. I). Malai Larisa acţionînd în interesele lui Malai Ion a depus cerere reconvenţională împotriva Tamarei Zotova, Pavel Marcovţev, intervenient accesoriu Cucerov Alexandru Alexandru cu privire la recunoaşterea ca dobînditor de bună-credinţă (f.d.

140, Vol. I). Ulterior, avocatul Zgherea Victoria acţionînd în interesele lui Malai Ion a depus cerere reconvenţională concretizată solicitînd evacuarea lui Pavel Marcovţev, a familiei acestuia şi tuturor persoanelor care locuiesc din imobil şi înlăturarea obstacolelor în folosirea dreptului de proprietate (f.d. 177 Vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 aprilie 2012 s-a respins acţiunea iniţială depusă de Marcovţev Pavel. S-a admis acţiunea reconvenţională depusă de Malai Ion, fiind dispusă evacuarea Tamarei Zotova şi Pavel Marcovţev din apartamentul nr. 15 din str. M. Lomonosov 38 municipiul Chişinău (f.d. 218 Vol. I). La 03 iulie 2012 Marcovţev Pavel a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 17 aprilie 2012 (f.d. 223-224 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Pavel Marcovţev fiind acordat termen până la 16 ianuarie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 14137,50 lei (f.d. 237-239 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2013 s-a respins cererea lui Pavel Marcovţev cu privire la scutirea de la plata taxei de stat şi nu s-a dat curs apelului depus de Pavel Marcovţev cu acordarea unui termen suplimentar până la 26 martie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 14137,50 lei (f.d. 3-5 Vol. II). La 15 martie 2013 avocatul Mardari Valeriu în interesele lui Pavel Marcovţev a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2013(f.d.

7-9 Vol. II). Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 24 aprilie 2013 a respins recursul declarat de Pavel Marcovţev şi a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2013 (f.d. 15-20 Vol. II). 4 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013 s-a restituit apelul declarat de Pavel Marcovţev ca netimbrat (f.d. 34-36 Vol. II). La 18 septembrie 2013 Marcovţev Pavel şi avocatul Durnea Andrei au depus apel repetat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 aprilie 2012 (f.d. 45-47 Vol. II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013 s-a restituit apelul declarat de Marcovţev Pavel şi avocatul Durnea Andrei ca tardiv (f.d. 50-53 Vol. II).

În conformitate cu art. 362 alin. (1) Codul de procedură civilă în redacţia Legii nr. 244 din 21 iulie 2006 în vigoare la momentul pronunţării hotărîrii, termenul de declarare a apelului era de 20 de zile de la data comunicării hotărîrii motivate. Articolul 362 alin. (1) Codul de procedură civilă în redacţia Legii nr. 155 din 05 iulie 2012 prevede că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Contrar acestor prevederi legale Marcovţev Pavel şi avocatul Durnea Andrei au depus apelul repetat la 18 septembrie 2013, adică după mai mult de 1 an şi 2 luni de la declararea apelului iniţial fără a solicita repunerea în termen (f.d.

223-224 Vol. I, 45-47 Vol. II). În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen; Aşadar, Curtea de Apel Chişinău a respectat normele de drept procedural enunţate şi legitim a restituit apelul ca tardiv. Or, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în hotărârile Istrate, Melnic şi Ceachir contra Republicii Moldova din 13 iunie 2006, 14 noiembrie 2006 şi 15 ianuarie 2008 a constatat că instanţele judecătoreşti naţionale prin admiterea spre examinare a unei cererii de apel/recurs depuse peste termenul limită au încălcat principiul securităţii raporturilor juridice.

Alegaţiile lui Marcovţev Pavel că depunerea apelului peste termen se datorează acţiunilor instanţei de apel, care prin respingerea cerinţelor acestuia de a anexa acte l-a indus în eroare nu pot fi reţinute din următoarele motive. În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Aşadar, instanţa de apel prin încheierile din 14 noiembrie 2012 şi 22 februarie 2013 a acordat termen apelantului până la 16 ianuarie 2013 şi termen suplimentar până la 26 martie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 14137,50 lei.

În conformitate cu art. 368 alin. (2) Codul de procedură civilă, dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale. În conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

5 Contrar normelor legale enunţate Marcovţev Pavel nu a înlăturat neajunsurile indicate şi nu a achitat în măsură deplină taxa de stat impusă în termenul acordat de instanţa de apel pentru a considera apelul depus la data prezentării iniţiale. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect normele de drept procedural. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel corect a restituit lui Marcovţev Pavel cererea de apel, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat şi necesită să fie respins cu menţinerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Marcovţev Pavel. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Marcovţev Pavel împotriva Tamarei Zotova, Ion Malai, Cucerov Alexandru, intervenient accesoriu Consiliul municipal Chişinău cu privire la declararea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, încasarea cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională depusă de Ion Malai împotriva Tamarei Zotova, Pavel Marcovţev, intervenient accesoriu Cucerov Alexandru cu privire la evacuarea din imobil şi înlăturarea obstacolelor în folosirea dreptului de proprietate.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: /semnătura/ Valeriu Doagă Judecătorii: /semnătura/ Iuliana Oprea /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.