- Dosarul nr.
- 2ra-2006/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 august 2014
- Părțile
- Triboi Ludmila vs Babei Anatolii
- Pe scurt
- Nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi respectiv au fost aplicate eronat normele de drept material şi procedural, ce constituie temei de casare a deciziei pronunţate şi restituire a pricinii spre rejudecare
2ra-2006/14 — Cu privire la declararea nulităţii testamentului
Dosarul nr.2ra-2006/14 prima instanţă: O. Cojocaru instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru şi A. Nogai DECIZIE 20 august 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Ion Corolevschi, Ion Druţă, Constantin Alerguş şi Nadejda Toma examinând recursul declarat de Ludmila Triboi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ludmila Triboi împotriva lui Babei Anatolii, intervenient accesoriu notarul public Şumcov Andrei privind declararea nulităţii testamentului. împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Ludmila Triboi, c o n s t a t ă: La 14 ianuarie 2013, Ludmila Triboi a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Babei Anatolii, intervenient accesoriu notarul public Şumcov Andrei privind declararea nulităţii testamentului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că este fiica defunctului Triboi Andronic. După decesul tatălui său, Ludmila Triboi s-a adresat notarului public Şoimu Rodica în vederea deschiderii dosarului succesoral, la care a aflat că Triboi Andronic i-a testat lui Babei Anatolii garajul nr. 234 din cooperativa nr. 8, amplasat mun. Chişinău, str. Codreanu 81/1. A menţionat Ludmila Triboi că garajul sus-indicat a fost procurat în timpul căsătoriei părinţilor acesteia. Susţine reclamanta că, în ultimii ani dânsa a fost în imposibilitate să îngrijească de tatăl sau, care era grav bolnav şi necesita îngrijire permanentă. La 07 decembrie 2005 Triboi Andronic a donat pârâtului Babei Anatolii lotul cu destinaţie agricolă nr. 347 din Întreprinderea Pomicolă „Truşeni”, pe care a fost construită o casă în care a locuit şi decedat tatăl Ludmilei Triboi.
Consideră Ludmila Triboi că, testamentul nr. 19041 din 01 decembrie 2011 prin care Triboi Andronic i-a testat lui Babei Anatolii garajul nr. 234 din cooperativa nr. 8, amplasat în mun. Chişinău, str. Codreanu 81/1, este lovit de nulitate deoarece nu întruneşte condiţiile de valabilitate, a fost întocmit în perioada în care Triboi Andronic era bolnav şi nu-şi putea conştientiza acţiunile. 1 Solicită reclamanta Ludmila Triboi, declararea nulităţii testamentului nr. 19041 din 01 decembrie 2011 întocmit de notarul public Şumcov Andrei. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 09 iulie 2013, acţiunea a fost respinsă (f.d.82, 85-87). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2014, apelul declarat de Ludmila Triboi, a fost respins, cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 09 iulie 2013 (f.d.131, 132-134). La 25 aprilie 2014, Ludmila Triboi prin intermediul avocatului Spînu Iurie a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii sau restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului a indicat că, instanţele de judecată la adoptarea hotărârilor contestate au încălcat normele de drept material şi procedural, nu au constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii. Potrivit art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
La materialele cauzei, în scrisoarea de însoţire nu este indicată data expedierii în adresa părţilor de către Curtea de Apel Chişinău a deciziei emise la 29 ianuarie 2014 (f.d. 135), însă potrivit copiei plicului anexat la materialele cauzei (f.d. 142) se atestă că instanţa de apel a expediat copia deciziei sus-indicate în adresa reprezentantului recurentei Ludmila Triboi, Spînu Iurie, la data de 26 februarie 2014. Prin prisma normei citate şi luând în considerare faptul că la materialele cauzei nu a fost anexată dovada recepţionării de către recurentă a deciziei motivate a instanţei de apel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat, ca fiind depus în termen.
Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 13 august 2014 recursul declarat de Ludmila Triboi a fost considerat admisibil. Potrivit art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. La 08 iulie 2014 reprezentantul recurentului Babei Anatolii, prin intermediul Poştei Moldovei a depus referinţă, care a fost înregistrată în instanţa de recurs la 09 august 2014, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2014 (f.d.
148-150). Potrivit art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Examinând argumentele recursului în raport cu circumstanţele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat de avocatul Spînu Iurie în interesele Ludmilei 2 Triboi urmează a fi admis cu remiterea pricinii la rejudecare din următoarele motive. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit.c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul este în drept, să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Instanţa de recurs consideră că motivele de casare invocate în cererea de recurs şi-au găsit confirmare în cadrul examinării recursului. Conform art. 6 alin. (1) dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. În şedinţa instanţei de judecată s-a constatat că Triboi Andronic prin testamentul din 18 mai 2005, semnat personal, autentificat de Notarul Public Hrolovici Maria şi înregistrat cu nr. 581, i-a testat Ludmilei Triboi tot patrimoniu său, inclusiv apartamentul nr. 98, din mun.
Chişinău, str. Teilor casa nr. 11, casa de locuit în r-ul Nisporeni satul Vânători şi lotul aferent, lotul pomicol şi garajul ce-i aparţinea cu drept de proprietate (f.d.39). Ulterior, la 01 decembrie 2011 a fost întocmit un alt testament prin care Triboi Andronic i-a testat lui Babei Anatolii garajul nr. 234 din cooperativa nr. 8, amplasat mun. Chişinău, str. Codreanu 81/1, act juridic autentificat de Notarul Public Şumcov Andrei şi înregistrat cu nr. 19041. Din motive de boală a lui Triboi Andronic testamentul în cauză a fost semnat de către Ciorba Olga. Totodată, la 13 decembrie 2011 a fost întocmit testamentul nr. 2411 autentificat de Notarul Public Hrolovici Maria şi semnat personal de Andronic Triboi, prin care ultimul i-a testat Ludmilei Triboi toate depunerile băneşti aflate pe contul său în Banca Comercială „Mobiasbanca” în orice valută, precum şi dobânda aferentă (f.d.
50). La 14 ianuarie 2013, Ludmila Triboi a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Babei Anatolii, cu participarea intervenientului accesoriu, notarul public Şumcov Andrei, privind declararea nulităţii testamentului nr. 19041 din 01 decembrie 2011 întocmit de notarul public Şumcov Andrei. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 09 iulie 2013, acţiunea a fost respinsă (f.d.82, 85-87). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2014, apelul declarat de Ludmila Triboi, a fost respins, cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 09 iulie 2013 (f.d.131, 132-134). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, studiind actele pricinii şi verificând legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, constată că contrar prevederilor art. 118 al.
(3) CPC, la adoptarea deciziei în cauza dată nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi respectiv au fost aplicate eronat normele de drept material şi procedural, ce constituie temei de casare a deciziei pronunţate şi restituire a pricinii spre rejudecare. 3 În conformitate cu art. 239 CPC, hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. În conformitate cu art. 241 alin. (5) CPC, în motivare se indică circumstanţele pricinii constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitor la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa.
Potrivit art. 390 alin. (1) lit. e) CPC decizia instanţei de apel trebuie să conţină motivele concluziilor instanţei de apel şi referirea la legea guvernantă. Totodată hotărârea trebuie să fie certă, completă, corectă, clară, consecutivă, convingătoare şi concretă. Circumstanţele şi probele constatate în cauză urmează să fie expuse într-o strictă consecutivitate logică. De asemenea concluziile instanţei expuse în partea motivată a hotărârii trebuie să coincidă cu circumstanţele pricinii, constatate pe parcursul dezbaterilor judiciare, în caz contrar hotărârea fiind lovită de nulitate.
Instanţa de recurs reţine că la dosar este anexat raportul de expertiză psihiatrico-legală post-mortem nr. 175 f/f din 04 noiembrie 2013 prin care se constată că în perioada întocmirii testamentului din 13 decembrie 2011, Triboi Andronic se afla în stare de demenţă, ce îl lipsea de capacitatea de a-şi conştientiza acţiunile sale şi a dirija cu ele, din care considerent nu putea acţiona cu discernământ (f.d. 109-112). Urmează de menţionat că, instanţa de apel în decizia sa din 29 ianuarie 2014 a indicat că apreciază critic afirmaţiile Ludmilei Triboi precum că consimț ământul lui Triboi Andronic nu a fost exteriorizat şi la momentul întocmirii testamentului nu putea conştientiza acţiunile sale, or nu au fost prezentate careva probe concludente ce ar confirma faptul că în perioada întocmirii testamentului Triboi Andronic nu era în stare să conştientizeze şi să dirijeze acţiunile sale.
Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia că instanţa de apel a examinat insuficient circumstanţele pricinii, nu a supus examinării depline cumulul probelor şi înscrisurilor anexate la dosar şi nu a dat o apreciere raportului de expertiză psihiatrico-legală post-mortem nr. 175 f/f din 04 noiembrie 2013, în privinţa lui Triboi Andronic. Astfel instanţa de apel urma să stabilească şi să elucideze perioada în care Triboi Andronic se afla în incapacitate de a-şi conştientiza şi dirija acţiunile sale, precum şi faptul dacă la data întocmirii testamentului contestat din 01 decembrie 2011, ultimul era în deplinătatea facultăţilor mintale în vederea manifestării depline a consimț ământului privind testarea bunurilor sale.
Instanţa de recurs reţine că stabilirea capacităţii lui Triboi Andronic la întocmirea testamentului nr. 19041 din 01 decembrie 2011 prin care ultimul i-a testat lui Babei Anatolii garajul nr. 234 din cooperativa nr. 8, amplasat în mun. Chişinău, str. Codreanu 81/1 are importanţă pentru constatarea valabilităţii testamentului contestat şi soluţionarea justă a litigiului. 4 Totodată partea motivată a deciziei instanţei de apel în mod evident, reflectă doar poziţia invocată de reprezentantului intimatului, fără a fi luată în calcul cumulul înscrisurilor anexate la materialele pricinii.
Astfel Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, stabileşte că conţinutul deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2014 nu reflectă motivarea desfăşurată a concluziilor instanţei în ceea ce priveşte respingerea apelului, având un caracter superficial şi evaziv fapt care serveşte temei de casare cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel. Instanţa de recurs mai reţine că prin încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău, a fost dispusă efectuarea expertizei psihiatrico-legală post-mortem în privinţa defunctului Triboi Andronic, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ludmilei Triboi împotriva Nataliei Babei privind declararea nulităţii testamentului din 13 decembrie 2012, conform căruia Andronic Triboi i-a testat Nataliei Babei, depunerile băneşti aflate pe contul său în Băncile Comerciale „Moldindconbank”, „Victoriabank” şi „Banca de Economii”.
Ulterior, la 25 noiembrie 2013 raportul de expertiză psihiatrico-legală post- mortem nr. 175 f/f din 04 noiembrie 2013, dispus prin încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău, în privinţa defunctului Triboi Andronic a fost anexat la materialele dosarului, de către reprezentantul Ludmilei Triboi, pe parcursul examinării cererii de apel intentată de Ludmila Triboi împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 09 iulie 2013. Totodată urmează de menţionat că pe marginea cazului dat în procesele- verbale ale şedinţelor Curţii de Apel Chişinău, nu este examinat nici un demers al participanţilor la proces privind anexarea la materialele dosarului a raportului de expertiză sus-menţionat şi nici soluţionarea acestui demers de către instanţa de apel prin încheiere după ascultarea opiniilor celorlalţi participanţi.
Potrivit art. 372 alin. (12) CPC în cazul în care părţile şi alţi participanţi la proces invocă necesitatea administrării de noi probe, aceştia trebuie să indice probele respective, mijloacele prin care ele pot fi administrate, precum şi motivele care au împiedicat prezentarea lor în prima instanţă. În conformitate cu art. 380 alin. (1) CPC instanţa de apel soluţionează cererea şi demersul participantului la proces ce ţin de examinarea apelului după ce ascultă opiniile celorlalţi participanţi. (2) Părţile şi ceilalţi participanţi la proces sînt în drept să ceară prezentarea unor noi probe a căror reclamare a fost respinsă de prima instanţă. (3) Cererea şi demersurile înaintate se soluţionează în conformitate cu prevederile art.48 şi 203, instanţa de apel nefiind în drept să le respingă din motivul respingerii lor în primă instanţă.
Astfel instanţa de recurs constată că, la materialele cauzei lipseşte actul jurisdicţional de procedură prin care s-a dispus anexarea la dosar a raportului de expertiză psihiatrico-legală post-mortem nr. 175 f/f din 04 noiembrie 2013, în privinţa defunctului Triboi Andronic, prin care se constată că în perioada întocmirii testamentului din 13 decembrie 2011, ultimul se afla în stare de demenţă, ce îl lipsea de capacitatea de a-şi conştientiza şi dirija acţiunile sale. În acest sens din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că s-a constatat aplicarea eronată a normelor de drept procedural şi deoarece eroarea 5 judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) lit.b) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată. În cererea de recurs, avocatul recurentei Ludmila Triboi a indicat că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, judecând apelul în absenţa Ludmilei Triboi şi a reprezentantului ei, cărora nu li s-a comunicat locul unde se va desfăşura şedinţa instanţei de apel. Instanţa de recurs a stabilit că la 26 noiembrie 2013 în cadrul Curţii de Apel Chişinău a avut loc prima şedinţă de examinare a apelului declarat de Ludmila Triboi împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 09 iulie 2013, care a fost amînată pentru data de 17 decembrie 2013 din cauza neprezenţei participanţilor la proces. La materialele cauzei este anexată citaţia Curţii de Apel Chişinău, recepţionată de către Ludmila Triboi şi Anatolii Babei la 05 decembrie 2013 (f.d. 97, 98), prin care părţile sunt informate despre faptul că la 17 decembrie 2014, va avea loc examinarea cererii de apel depusă de Ludmila Triboi împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 09 iulie 2013, care va desfăşura în incinta Curţii de Apel Chişinău de pe str. Teilor 4 (f.d. 96). Din procesul-verbal al şedinţei de judecată din 17 decembrie 2013 rezultă că aceasta a fost amînată pentru data de 29 ianuarie 2014, dând posibilitate intimatului de a face cunoştinţă cu cererea de apel.
Instanţa de recurs a stabilit că, la 30 decembrie 2013, Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa participanţilor la proces, citaţia pentru şedinţa de judecată din 29 ianuarie 2014, indicând că aceasta va avea loc în instanţa de apel de pe bd. Ştefan cel Mare 73, mun. Chişinău (f.d.105), însă date despre recepţionarea citaţiei respective de către participanţii la proces, la materialele cauzei nu sunt anexate. Potrivit art. 105 alin. (1) CPC citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Instanţa de recurs reţine că la dosar nu sunt anexate careva înscrisuri ce ar confirma faptul recepţionării de către părţi a citaţiei Curţii de Apel Chişinău pentru şedinţa de judecată din 29 ianuarie 2013, în care este indicat că examinarea apelului va avea loc în instanţa de apel de pe bd.
Ştefan cel Mare 73, mun. Chişinău. Totodată Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a stabilit că, la dosar este anexată recipisa prin care reprezentanţii părţilor Ludmila Triboi şi Anatolii Babei sunt înştiinţaţi despre amînarea examinării cauzei pentru data de 29 ianuarie 2014 ora 1000, cu indicarea ulterioară pe citaţie în absenţa părţilor, a locului examinării apelului, care a fost schimbat la Curtea de Apel Chişinău de pe bd. Ştefan cel Mare 73, mun. Chişinău (f.d. 102). 6 Astfel reprezentanţii părţilor nu au cunoscut despre schimbarea locului examinării apelului declarat de către Ludmila Triboi împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 09 iulie 2013. Urmează de menţionat şi faptul că, în cererea de recurs, reprezentantul Ludmilei Triboi a mai indicat că în şedinţele anterioare, examinarea apelului a avut loc doar în instanţa de apel de pe str. Teilor 4, mun. Chişinău (f.d. 138). Astfel instanţa de recurs consideră dovedite afirmaţiile în cauză, or pe avizele de recepţie a corespondenţei anexate la dosar, în calitate de expeditor este indicată doar Curtea de Apel Chişinău, cu sediul în mun. Chişinău, str. Teilor 4. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, apreciază că instanţa de apel, încălcând normele de drept procedural indicate, nu a întreprins măsurile necesare de citare legală şi de informare a recurentei Ludmila Triboi şi a avocatului acesteia despre locul unde urmează să se prezinte părţile în vederea examinării cererii de apel.
Totodată Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, examinarea pricinii în lipsa recurentei Ludmila Triboi şi a reprezentantului ei, a privat-o pe aceasta de posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia sa în proces, dreptul de a-şi apăra interesele, fapt ce a dus la neelucidarea pe deplin a circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, încălcarea principiului contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale, prevăzut de art. 26 CPC şi art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În astfel de circumstanţe, Colegiul lărgit constată că, recurenta Ludmila Triboi şi reprezentantului ei, nefiind citaţi legal în şedinţa instanţei de apel din 29 ianuarie 2014, prin aceasta încălcîndu-se prevederile art.6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care prevede că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într- un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de Lege...”( Hotărîrea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 01 februarie 2005 în cauza lui Ziliberberg contra Republicii Moldova). Or, art. articolul 6 al Convenţiei garantează dreptul unei persoane să participe efectiv la examinarea procesului său.
Acest lucru include, printre altele, dreptul nu numai de a fi prezent, dar şi de a urma toate procedurile în faţa instanţei. Acest drept face parte implicit din noţiunea de principiu al contradictorialităţii şi poate să derive din garanţiile stipulate de prevederile Convenț iei Mai mult, Colegiul reiterează că dreptul de acces la un tribunal constituie un element inerent al tuturor garanţiilor procedurale prevăzute în Convenţie (CEDO, hot. Campbell şi Fell vs. Marea Britanie din 25.02.1982). Or, cum drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă şi reală, iar nu iluzorie şi teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanţe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiţie (CEDO, hot. Airey vs. Irlanda din 09.10.1979).
Instanţa de recurs apreciază că examinarea cauzei cu încălcarea dreptului la un proces echitabil reprezintă în mod cert, temei de casare a hotărârii instanţei de apel, deoarece poate duce la soluţionarea eronată a cauzei. 7 Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră imposibilă corectarea erorii admise de către instanţa de apel în condiţiile procedurii prevăzute de către legislaţia procesuală pentru soluţionarea recursului, motiv pentru care cauza urmează a fi restituită spre rejudecare. În conformitate cu art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Ludmila Triboi.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ludmilei Triboi împotriva lui Babei Anatolii, intervenient accesoriu notarul public Şumcov Andrei privind declararea nulităţii testamentului, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă Constantin Alerguş Nadejda Toma 8