- Dosarul nr.
- 2rac-336/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 august 2014
- Părțile
- SRL Planetex împotriva ÎM Praim-Si SRL, intervenient accesoriu SRL Decortex
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-336/14 — Încasarea echivalentului bănesc al prejudiciului cauzat, încasarea cheltuielilor de judecată
dosarul nr. 2rac-336/14 prima instanţă: I. Ţurcan instanţa de apel: S. Caitaz, D. Anatolie şi A. Nogai ÎNCHEIERE 20 august 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Ion Druţă şi Maria Ghervas examinând admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Planettex” împotriva Întreprinderii Mixte „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Decortex”, cu privire la încasarea sumei prejudiciului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2014, prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 10 decembrie 2013, c o n s t a t ă: La 21 mai 2013, Societatea cu Răspundere Limitată „Planettex” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii Mixte „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei prejudiciului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 01 iunie 2009, a încheiat cu Societatea cu Răspundere Limitată „Decortex” (Rusia), contract de vînzare- cumpărare, conform căruia i-a vîndut ultimului marfă ai cărei cost total era de 31680 dolari SUA. Pentru transportul mărfii indicate a fost implicat automobilul de marca Mercedes, număr de înmatriculare SL AB 755, cu semiremorca număr de înmatriculare SL AA 137, ce aparţinea Întreprinderii Mixte „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată. Potrivit CMR seria CR nr. 0027469 şi facturii nr. 69 din 15 octombrie 2012, marfa a fost preluată de către şoferul companiei pîrîte pentru a fi transportată.
A menţionat reclamantul că faptul recepţionării mărfii pentru transport este confirmat prin actul de încărcare în vehicul din 15 octombrie 2012. 1 La 21 octombrie 2012, pe teritoriul Federaţiei Ruse a izbucnit un incendiu în camionul pîrîtului de marca Mercedes, număr de înmatriculare SL AB 755, cu semiremorca număr de înmatriculare SL AA 137. Afirmă reclamantul că în rezultatul incendiului, marfa a fost complet distrusă, iar în consecinţă, destinatarul, Societatea cu Răspundere Limitată „Decortex” nu a primit marfa. În cursul efectuării verificării de expertiză, precum şi potrivit încheierii Direcţiei principale a Ministerului apărării civile, situaţiilor excepţionale şi lichidării consecinţelor calamităţilor naturale al Federaţiei Ruse s-a stabilit lipsa mărfii în valoare de 31680 dolari SUA.
Consideră, reclamantul, că în calitatea sa de vînzător nu şi-a îndeplinit obligaţiile de livrare a mărfii faţă de cumpărătorul, Societatea cu Răspundere Limitată „Decortex” (Rusia), din vina transportatorului, Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată, fapt ce a avut un impact negativ asupra poziţiei sale financiare şi situaţiei pe piaţa Federaţiei Ruse. În consecinţă, prejudiciul real suportat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Planettex” a constituit 31680 dolari SUA, precum şi suma de 5768,54 dolari SUA pentru TVA şi taxele vamale achitate de cumpărător la importarea mărfii pe teritoriul Federaţiei Ruse, iar în total – 37448,54 dolari SUA. La pretenţia reclamantului înaintată pîrîtului la 16 noiembrie 2012, primul nu a primit niciun răspuns, iar la pretenţia din 07 martie 2013, Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată a refuzat să-i satisfacă cerinţele înaintate prin despăgubire pe cale extrajudiciară.
Solicită, Societatea cu Răspundere Limitată „Planettex”, încasarea din contul pîrîtului în beneficiul său a sumei prejudiciului cauzat în mărime de 37448,54 dolari SUA, precum şi taxa de stat achitată în mărime de 5895,52 lei. Prin încheierea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 19 noiembrie 2013, Societatea cu Răspundere Limitată „Decortex” a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu. Prin hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 10 decembrie 2013, acţiunea a fost admisă integral, fiind încasat din contul Întreprinderii Mixte „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată în beneficiul Societăţii cu Răspundere Limitată „Planettex” suma prejudiciului cauzat în timpul transportului de mărfuri în mărime de 37448 dolari SUA, exprimaţi în lei moldoveneşti la data executării hotărîrii judecătoreşti, precum şi cheltuielile de judecată în sumă de 15408,12 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2014, a fost respinsă cererea de apel declarată de Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 10 decembrie 2013. La 22 aprilie 2014, Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. 2 În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La 06 martie 2014, Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din aceeaşi zi (f.d.
215). Astfel, recursul declarat la 22 aprilie 2014 este depus în termen. Recurentul, Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată, în motivarea recursului a indicat că, instanţele de judecată la adoptarea hotărârilor contestate au încălcat normele de drept procedural şi material, nu au constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
La 02 iunie 2014 Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Societăţii cu Răspundere Limitată „Planettex” cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 27 iunie 2014, atît Societatea cu Răspundere Limitată „Planettex”, cît şi Societatea cu Răspundere Limitată „Decortex”, au depus referinţă la cererea de recurs, solicitînd respingerea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
3 Colegiul menţionează că, Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sânt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Praim-Si” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Tatiana Vieru Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas 4