- Dosarul nr.
- 2ra-2289/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 august 2014
- Părțile
- Vizitiu Ana vs Plopa Mihail
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2289/14 — Recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare
nr. 2ra-2289/14 prima instanță: V. Boico instanța de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrcă, S. Arnăut ÎNCHEIERE 13 august 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului depus de Ana Vizitiu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Ana Vizitiu împotriva lui Mihail Plopa cu privire la recunoaștere valabilității contractului de vânzarea-cumpărare, recunoașterea dreptului de proprietate, încasarea datoriei și a dobânzii de întârziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 19 martie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Mihail Plopa, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, municipiul Chișinău din 12 mai 2010 și a fost pronunțată o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă ca nefondată, c o n s t a t ă: La 27 mai 2009, Ana Vizitiu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Mihail Plopa cu privire la recunoaștere valabilității contractului de vânzarea - cumpărare, recunoașterea dreptului de proprietate, încasarea datoriei și a dobânzii de întârziere.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 22 decembrie 2004 a încheiat un contract de arvună conform căruia i-a transmis lui Mihail Plopa suma de 11900 euro în contul sumei contractului de vânzare-cumpărare a clădirii magazinului de produse industriale, construcție nefinisată, situată pe str. Tudor Vladimirescu 44, or. Durlești, mun. Chişinău, stabilind că termenul pentru încheierea contractului va fi la 22 decembrie 2005. Prețul imobilului a fost determinat de către părți la suma de 13500 euro. Până la încheierea contractului de arvună, părțile au convenit să încheie contractul de vânzare- cumpărare a imobilului şi din această cauză valoarea arvunei a fost plătită în proporție de 90% din valoarea prețului convenit de ambii, dar deoarece imobilul la acea dată reprezenta un imobil nefinisat şi care nu putea fi înregistrat la OCT, părțile au încheiat contractul de arvună.
După încheierea contractului de arvună, Mihail Plopa i-a transmis planul construcției, conform căruia urma să fie construit imobilul. Totodată, au ajuns la înțelegerea bilaterală, prin care au convenit condițiile de finalizare a construcției, despre perfectarea actelor pentru construcție, inclusiv cele de proprietate, modul de folosință şi acces prin curtea imobilului care va fi cumpărat, adică dreptul de servitute pentru perioada de 5 ani în favoarea pârâtului. În perioada din 22 decembrie 2005 până la 27 martie 2009, Mihail Plopa amâna încheierea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece nu reușea să obțină actele de înregistrare a dreptului de proprietate a imobilului, iar cheltuielile pentru perfectarea acestor acte au fost în exclusivitate suportate de către ea.
La Biroul Notarial, Mihail Plopa a înaintat condiții suplimentare, conform cărora pretindea o plată suplimentară în valoare de 10000 euro, în schimbul încheierii contractului de vânzare - cumpărare. La 22 decembrie 2004 a fost transmis efectiv în natură imobilul, suportând exclusiv toate cheltuielile de construcție a imobilului care în ziua încheierii contractului de arvună avea gradul de finalizare în proporție de 31%, iar în prezent imobilul constituie gradul de finalizare în proporție de 90%. De la 22 decembrie 2004 şi până în prezent şi-a exercitat posesia, folosința şi dispoziția asupra imobilului, considerând acest fapt ca temei de recunoaștere a dreptului de proprietate. La 10 februarie 2010, reclamanta a depus o cerere de concretizare a acţiunii, prin care a solicitat repunerea în termenul de adresare în instanța de judecată pentru declararea valabilității contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil situat în mun.
Chişinău, or. Durlești, str. Tudor Vladimirescu, 44, repunerea în termenul de adresare în instanța de judecată privind încasarea sumelor de 7965 euro şi 900 dolari SUA, declararea valabilității contractului de vânzare-cumpărare a imobilului şi recunoașterea dreptului de proprietate asupra acestui imobil. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 mai 2010 acțiunea a fost admisă integral, reclamanta fiind repusă în termenul de adresare în judecată privind declararea valabilității contractului şi încasarea datoriei, a fost declarat valabil contractul de vânzare-cumpărare a imobilului cu nr. 44 situat pe str. T. Vladimirescu 44, or. Durlești mun. Chişinău, s-a recunoscut dreptul de proprietate al Anei Vizitiu asupra imobilului cu nr. 44 situat pe str. T. Vladimirescu 44, or.
Durlești mun. Chişinău, s-a încasat de la Mihail Plopa în beneficiul Anei Vizitiu suma de 6365 euro şi 900 dolari SUA, sau suma echivalentă în lei la momentul executării hotărârii şi s-a încasat de la Mihail Plopa în beneficiul Anei Vizitiu cheltuielile de judecată cu titlu de taxă de stat şi asistența juridică în mărime totală de 7902,40 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 noiembrie 2012 a fost respins apelul declarat de către Mihail Plopa, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 mai 2010. La 16 ianuarie 2013 Mihail Plopa a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cerând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești cu dispunerea rejudecării cauzei în prima instanță.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 12 iunie 2013 a fost admis recursul declarat de Mihail Plopa, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 noiembrie 2012, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel mun. Chişinău într-un alt complet de judecători. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014 a fost admis apelul declarat de către Mihail Plopa, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 mai 2010 și pronunțată o nouă hotărâre prin care acțiunea Anei Vizitiu împotriva lui Mihail Plopa cu privire la recunoaștere valabilității contractului de vânzarea-cumpărare, recunoașterea dreptului de proprietate, încasarea datoriei și a dobânzii de întârziere a fost respinsă ca nefondată.
La 27 mai 2014 Ana Vizitiu a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014 și menținerea hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 mai 2010. Recurenta în motivarea recursului a invocat că nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele pricinii, au fost încălcate normele de drept material și normele de drept procedural, dând apreciere unilaterală probelor prezentate. Invocă că decizia instanței de apel este vădit neîntemeiată, deoarece instanța judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, și anume art. 213 Cod civil. Susține că instanța de apel, greșit a considerat că este imposibil de a recunoaște contractul de vânzare-cumpărare a construcției nefinalizate fără a decide și asupra terenului aferent deoarece, în sensul art. 40 alin. (4) al Legii cadastrului bunurilor imobile, denotă astfel.
În acest sens, recurenta a indicat că vânzarea construcției nefinalizate este posibilă doar cu condiția vânzării terenului aferent sau cel puțin transmiterea acestuia în folosință. La fel, instanța de apel a omis să constate că încheierea contractului de vânzare- cumpărare a fost intenționat amânată de către intimată, fapt demonstrat prin acordurile adiționale la contractul de arvună din 22 decembrie 2004, acestea din urmă ne fiind modificate, reziliate și rezoluționate în legătură vu neexecutarea esențială a contractului. Totodată, instanța de apel nu a luat în considerație și faptul că recurenta aflându-se peste hotarele țării, transfera pe numele intimatului mijloace financiare, care urmau a fi investite în construcția bunului imobil, însă, de facto, au fost valorificate numai parțial în construcția magazinului de produse industriale, motiv din care a solicitat instanței de a obliga să restituie sumele care nu au fost investite în imobil.
De asemenea, invocă că instanțaa judecătorească a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, și anume art. 579 alin. (2) Cod civil, potrivit cărui urmează a fi considerate ca o executare a obligațiilor față de Ana Vizitiu care antrenează stingerea obligației lui Mihail Plopa față de Ana Vizitiu în sumă de 6350 euro. Instanța de apel eronat și fără a dispune de probe concludente a concluzionat că din suma datoriei de 26645 euro pe care Mihail Plopa o are față de Ana Vizitiu, urmează a fi scăzută suma de 18680 euro și 1100 dolari SUA pe care Ana Vizitiu prin cererea de chemare în judecată modificată recunoaște că le-a primit de la Mihail Plopa, precum și suma de 6350 euro pe care intimatul a transmis-o recurentei pentru efectuarea lucrărilor de construcție și suma de 92290 lei, pe care intimatul a cheltuit-o din contul propriu pentru achitarea diversilor lucrări la imobilul în litigiu.
La fel, consideră recurenta că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) CEDO, dreptul la protecția proprietății prevăzut de art. 1 Protocolul adițional CEDO și dreptul la un recurs echitabil prevăzut de art. 13 CEDO. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de Ana Vizitiu este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de Ana Vizitiu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate și a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul Anei Vizitiu ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul depus de Ana Vizitiu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi