Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2445/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 august 2014
Părțile
Bîrsa Nicolae vs Consiliul mun. Chişinău, Oficiul Teritorial Cadastral Chişinău şi Instituiţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie Nicolae Tetimiţeanu, intrvenient accesoriu SA Electromontaj
Pe scurt
Acordarea încăperii de locuit în legătură cu demolarea sau reamenajarea casei

2ra-2445/14 — Recunoaşterea dreptului la spaţiu locativ, obligarea acordării spaţiului locativ

prima instanţă – Şt. Niţă dosarul nr. 2ra-2445/14 instanţa de apel – V. Pruteanu, A. Minciună, Iu. Cimpoi DECIZIE 13 august 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolae Bîrsa împotriva Consiliului municipal Chişinău, Oficiului Teritorial Cadastral Chişinău şi Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova cu privire la recunoaşterea dreptului la spaţiu locativ şi obligarea acordării spaţiului locativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 27 decembrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 17 octombrie 2011, Nicolae Bîrsa a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chişinău, Oficiului Teritorial Cadastral Chişinău cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate prin uzucapiune. În motivarea acţiunii a indicat că începând cu anul 1973 a fost angajat al trustului „Moldelectromontaj”. Indică că deoarece nu dispunea de spaţiu locativ, în 1975 trustul i-a acordat în calitate de spaţiu locativ provizoriu o încăpere nelocativă formată din 2 odăi situată în mun. Chişinău, str. Nicolae Testemiţanu, 23 A. Susţine că în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai, împreună cu familia a efectuat din cont propriu reparaţie capitală precum şi ridicarea unor construcţii anexe.

Relatează că în anul 1991 Primăria mun. Chişinău a repartizat în folosinţă Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM lotul de 1 pământ cu suprafaţa de 1,7 ha, amplasat în mun. Chişinău, str. Nicolae Testemiţanu, 27 cu nr. cadastral 0100101006, pe care este situată şi încăperea în care locuieşte. Relevă că a locuit neîntrerupt cu familia sa în spaţiul locativ indicat din anul 1975 şi până în anul 2011, adică 36 de ani. Menţionează că spaţiul locativ format din două odăi situat în mun. Chişinău, str. Nicolae Testemiţanu, 23 A reprezintă o construcţie neautorizată, care nu este înregistrată în Registrul Bunurilor Imobile. Afirmă că a încercat legalizarea imobilului în care locuieşte prin depunerea unei cereri de perfectare a planului casei şi planului curţii, însă prin răspunsul OCT Chişinău nr. 0100/10/197 din 14 ianuarie 2010 a primit refuz.

Cu referire la prevederile art. 320 alin. (2) şi art. 332 alin. (1) Cod civil susţine că pot fi dobândite în proprietate prin uzucapiune doar bunurile care nu au fost înregistrate în Registrul Bunurilor Imobile. Consideră că poate fi recunoscut ca proprietar al bunului imobil respectiv prin uzucapiune. Invocând prevederile art. 335 Cod civil remarcă că s-a comportat faţă de imobilul aflat în litigiu ca un bun gospodar, diligent şi a realizat întreaga utilitate economică a bunului, astfel a întreţinut pe deplin imobilul, a efectuat lucrări reparaţie, a achitat plata serviciilor comunale, a prelucrat şi amenajat terenul aferent imobilului.

Mai menţionează că în adresa sa din partea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM a parvenit pretenţia nr. 03-1360 din 16 iunie 2011, prin care a fost informat că începând cu luna iunie 2011 antreprenorul SRL „Dansicons” va începe lucrările de construcţie a complexului de blocuri locative cu obiective de menire social-culturală pe terenul în cauză, respectiv, a fost preîntâmpinat despre necesitatea evacuării spaţiului locativ situat pe str. Nicolae Testemiţanu, 23 A până la data de 20 iunie 2011. Relatează că terenul pe care se afla bunul imobil respectiv a fost îngrădit, fără a i se permite accesul. Iar adresându-se cu petiţie către Pretura sect. Centru, mun.

Chişinău, în urma cercetării la faţa locului organul administraţiei publice a constatat că teritoriul aferent bunului imobil a fost îngrădit în baza autorizaţiei de construcţie nr. 344 din 24 mai 2011, eliberată de către Direcţia autorizare şi disciplină în construcţii, precum şi permisul nr. 853 din 15 iunie 2011, eliberat Universităţii de către Direcţia transport public şi căi de comunicaţii, blocându-se în felul respectiv locatarilor accesul la spaţiul locativ. Solicită emiterea unei încheieri prin care, până la examinarea cauzei în fond să i se interzică Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM, precum şi oricăror alte persoane, săvârşirea acţiunilor în vederea demolării imobilului situat în mun.

Chişinău, str. Nicolae Testemiţanu, 23 A cu obligarea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM şi antreprenorul SRL „Direcons” să asigure liberul acces al reclamantului Bîrsa Nicolae la imobilul în care domiciliază situat în mun. Chişinău, str. Nicolae Testemiţanu, 23 A precum şi interzicerea efectuării lucrărilor de construcţie a complexului de blocuri locative cu obiective de menire social-culturală pe terenul situat în mun. Chişinău, str. Nicolae Testemiţanu, 27 (nr. cadastral 0100101006) de către antreprenorul SRL „Direcons”, care ar putea afecta integritatea imobilului locativ situat în mun. 2 Chişinău, str. Nicolae Testemiţanu, 23 A. Mai solicită, admiterea acţiunii, recunoaşterea după Nicolae Bîrsa dreptul de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra bunului imobil din mun.

Chişinău, str. Nicolae Testemiţanu, 23 A, obligarea Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău să înregistreze dreptul de proprietate asupra bunului imobil din mun. Chişinău, str. Nicolae Testemiţanu, 23 A compus din două odăi după Nicolae Bîrsa. Prin cererea din 25 octombrie 2011, Nicolae Bîrsa a solicitat ca la capitolul „măsuri de asigurare” din cererea de chemare în judecată să fie înlocuit SRL „Direcons” cu Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM. Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 24 octombrie 2011 a fost admisă cererea reclamantului Nicolae Bîrsa cu privire la asigurarea acţiunii, fiind interzis Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM precum şi oricăror alte persoane, să demoleze imobilul situat în mun.

Chişinău str. Nicolae Testemiţanu, 23 A şi să efectueze lucrări de construcţie care ar putea afecta integritatea imobilului locativ din litigiu situat în mun. Chişinău str. Nicolae Testemiţanu, 23 A, obligată Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM să asigure liberul acces al reclamantului Nicolae Bîrsa la imobilul în care domiciliază situat în mun. Chişinău str. Nicolae Testemiţanu, 2 A. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2011 a fost admis recursul declarat de Rectorul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ca întemeiat, casată integral încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 24 octombrie 2011, fiind adoptată în cauză o hotărâre nouă sub formă de încheiere prin care cererea lui Nicolae Bîrsa a fost respinsă, iar pricina fiind remisă în prima instanţă pentru judecarea fondului.

La 30 noiembrie 2012, Nicolae Bîrsa a depus cerere cu privire la modificarea temeiului, obiectului şi a cerinţelor din acţiune. În motivarea cererii a indicat că la 13 noiembrie 2012 bunul imobil din litigiu a fost demolat, iar demolarea a avut loc în mod ilegal, fără ca el să fie informat în această privinţă şi fără a avea posibilitatea să ridice bunurile personale aflate la momentul demolării în imobil. Relatează că prin Hotărârea Guvernului RM nr. 847 din 21 septembrie 2010 terenul cu nr. cadastral 0100101006 din str. Nicolae Testemiţanu, 27, mun.

Chişinău (unde a fost amplasat imobilul din litigiu), aflat în folosinţa Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM, s-a transmis din domeniul public în domeniu privat al statului, pentru a fi utilizat în scopul construcţiei bibliotecii, complexului sportiv, precum şi a unui cartier locativ din blocuri cu multe etaje, lucrările de construcţie fiind efectuate de antreprenorul SRL „Dansicons” la comanda Universităţii.

Cu referire la prevederile art. 96 din Codul cu privire la locuinţe a RM indică că dacă casa, în care se află încăperea de locuit, urmează să fie demolată în legătură cu retragerea lotului de pământ pentru nevoi de stat sau obşteşti, precum şi dacă casa (încăperea de locuit) urmează să fie reamenajată într-o casă nelocuibilă, atunci cetăţenilor, evacuaţi din această casă (încăperea de locuit), le acordă o altă încăpere de locuit amenajată organizaţia de stat, cooperatistă sau o altă organizaţie obştească, 3 căreia i se repartizează lotul de pământ sau căreia i se transmite casa (încăperea de locuit), ce urmează a fi reamenajată.

În alte cazuri, când se demolează o casă, cetăţenilor, evacuaţi din această casă, le acordă o altă încăpere de locuit amenajată organizaţia de stat, cooperatistă sau o altă organizaţie obştească, căreia în aparţine casa, ce urmează să fie demolată, iar în cazul când această organizaţie nu poate să acorde o altă încăpere de locuit, o pune la dispoziţie comitetul executiv al Sovietului local de deputaţi ai norodului. Consideră că prin prisma normei invocate, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM urmează să-i acorde gratuit o altă încăpere de locuit amenajată cu caracteristicile stabilite conform art. 42-44 Cod cu privire la locuinţe.

Mai susţine că încăperea care urmează a fi acordată trebuie să fie alta decât cea de tip „cămin”, deoarece căminele, conform art. 111 din acelaşi cod, se acordă doar pentru domicilierea muncitorilor, slujbaşilor, studenţilor, elevilor precum şi a altor cetăţeni şi doar în perioada muncii sau a învăţăturii, pe când la caz este vorba despre acordarea unui spaţiu de trai permanent. Remarcă că demolarea imobilului a fost efectuată cu abateri de la prevederile legale, fără acordul său. Solicită modificarea calităţii procesuale a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM din intervenient accesoriu în pârât, recunoaşterea lui Nicolai Bîrsa dreptul la spaţiu locativ, obligarea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM să acorde lui Nicolai Bîrsa şi familiei lui spaţiu locativ conform art. 42-44 Cod cu privire la locuinţe.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 27 decembrie 2013 acţiunea a fost admisă, recunoscut dreptul lui Nicolai Bîrsa la spaţiu locativ şi obligată Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM să-i acorde reclamantului spaţiu locativ în conformitate cu prevederile art. 42, 43 Cod cu privire la locuinţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 11 iunie 2014, Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă integral.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, menţionând că la elaborarea soluţiei adoptate, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că a prezentat probe care confirmă că intimatul a încheiat un contract de locaţiune la 03 august 2011 cu nr. 450, prin care i-a acordat temporar intimatului odaia nr. 4 din căminul nr. 12 din str. Korolenko, 61/3, mun. Chişinău, în care ultimul şi-a adus toate bunurile personale şi le-a depozitat, odaia folosind-o până în prezent şi pentru care se achită plata pentru chiria spaţiului locativ şi servicii comunale. Indică că spaţiul locativ în cămin se acordă temporar, în condiţiile art. 111 şi 112 Cod cu privire la locuinţe, iar art. 96 Cod cu privire la locuinţe obligă 4 organizaţia, căreia i-a fost repartizat lotul de pământ să acorde persoanelor evacuate o încăpere de locuit amenajată, care să corespundă prevederilor art. 42 şi 43 Cod cu privire la locuinţe.

Remarcă că instanţa de apel nu a reţinut nici argumentul invocat în cererea de apel că prima instanţă nu a luat în consideraţie faptul că la materialele dosarului au fost anexate în calitate de probe decizia Primăriei mun. Chişinău nr. 3/15-21 din 31 mai 2000 cu privire la atribuirea în proprietate privată a unui lot de pământ în cartierul locativ din str. Ialoveni cu suprafaţa de 462 m. p., titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 0100218061, contractul de vânzare-cumpărare a terenului din 12 ianuarie 2011 şi extrasul din Registrul bunurilor imobile, care confirmă că Primăria mun. Chişinău a atribuit intimatului un lot de teren cu nr. 39 destinat pentru construcţia casei individuale din str. Ialoveni cu nr. cadastral 0100218.061, deoarece terenul menţionat a fost atribuit soţiei sale, Maria Bîrsa, care activa în cadrul Universităţii şi era inclusă în rândul comun pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai.

Invocă că conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 847 din 21 septembrie 2010, terenul cu numărul cadastral 0100101006 din str. Nicolae Testemiţanu nr. 27, mun. Chişinău aflat în folosinţa Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a fost transmis din domeniul public în domeniul privat al statului, pentru utilizarea unei părţi a terenului nominalizat în scopul proiectării şi construcţiei bibliotecii, complexului sportiv, aleii medicilor iluştri, blocurilor locative cu multe etaje pentru angajaţii Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” al Ministerului Sănătăţii al RM şi ale altor instituţii medicale de performanţă, precum şi a unui cămin studenţesc.

Consideră că instanţele inferioare eronat au făcut referire la prevederile art. 96 din Codul cu privire la locuinţe, întrucât încăperea neautorizată în care a locuit reclamatul nu constituia încăpere care face parte din categoria caselor fondului obştesc şi de stat de locuinţe, or conform art. 47 al aceluiaşi cod încăperile de locuit în casele fondului obştesc de locuinţe li se acordă cetăţenilor pe baza hotărârii comune al organului organizaţiei respective şi a comitetului sindical, urmând să se comunice ulterior comitetului executiv respectiv al Sovietului raional, orăşenesc, raional din oraş, de orăşel, sătesc de deputaţi ai norodului faptul acordării încăperilor de locuit pentru instalarea locatarilor, ceia ce în cazul respectiv nu a fost efectuat.

Cu referire la art. 1 şi 2 al Regulamentului cu privire la modul de acordare a încăperilor de locuit în RM indică că acordarea încăperilor de locuit în fondul de stat şi obştesc se efectuează în strictă conformitate cu Regulamentul respectiv prin intermediul comitetelor executive ale Sovietelor raionale, orăşeneşti, raionale din oraş, de orăşel şi săteşti de deputaţi ai norodului comisii obşteşti pentru problemele locuinţelor, din care fac parte un locţiitor al preşedintelui comitetului executiv (preşedinte al comisiei), un reprezentant al organului sindical (locţiitor al preşedintelui comisiei), deputaţi ai Sovietului local, reprezentanţi ai altor organizaţii obşteşti, ai colectivelor de muncă, precum şi lucrători ai organelor locative şi ai organelor de ocrotire a sănătăţii.

Componenţa comisiei se aprobă şi modul ei de lucru se stabileşte de către comitetul executiv al Sovietului respectiv de deputaţi ai norodului. La întreprinderi, în instituţii şi organizaţii chestiunile privind luarea la 5 evidenţă a cetăţenilor, care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, şi privind acordarea încăperilor de locuit se pregătesc de către comisia pentru munca în problemele locuinţelor şi ale satisfacerii nevoilor curente de trai din cadrul comitetelor sindicale şi de către reprezentanţii administraţiei şi se prezintă spre a fi examinate în comun de către administraţie şi comitetul sindical.

Propunerile comisiilor menţionate asupra chestiunilor privind evidenţa cetăţenilor, care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, şi privind acordarea încăperilor de locuit se examinează şi se iau în consideraţie de către comitetul executiv al Sovietului local de deputaţi ai norodului, de către administraţia şi comitetul sindical al instituţiei, organizaţiei în vederea adoptării hotărârilor referitoare la aceste chestiuni. Consideră că intimatul nu a prezentat nici un act eliberat de către aceste instituţii abilitate prin lege care au dreptul de a decide acordarea lui a încăperii în fondul de stat sau obştesc şi nici contractul de locuţiune şi o dovadă de achitare a plăţii pentru locaţiunea acestei încăperi.

Relatează că SA „Electromontaj” a instalat mai multe familii ale angajaţilor în încăperi de tip depozit, iar la solicitarea lui Nicolae Bîrsa de a i se schimba statutul imobilului în spaţiu locativ acesta a fost refuzat. Mai invocă că instanţele de judecată nu au luat în consideraţie probele prin care se dovedeşte în baza demersului Universităţii către Primăria mun. Chişinău nr. 03/09- 02-251 din 13 mai 1999, extrasul din procesul-verbal nr. 37 din 09 septembrie 1999, prin care a fost acordat lui Nicolae Bîrsa surse financiare pentru proiectarea terenului la construcţia casei de locuit, demersul comun al Universităţii şi Academiei de Studii Economice cu nr. 02/116 din 27 martie 2000 şi extrasul din procesul-verbal al şedinţei comisiei pentru repartizarea loturilor de pământ din 21 aprilie 1999 în scopul eliberării terenului ocupat de către Nicolai Bîrsa în termen de 1 an, a fost acordat de către Primăria mun.

Chişinău un lot de teren cu nr. 39 destinat pentru construcţia casei individuale din strada Ialoveni cu numărul cadastral 0100218.061, fapt probat prin decizia Primăriei mun. Chişinău nr. 3/15-21 din 31 mai 2000 cu privire la atribuirea în proprietate privată a unui lot de pământ în cartierul locativ din str. Ialoveni cu suprafaţa de 462 m. p., titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 0100218061, contract de vânzare-cumpărare din 12 ianuarie 2001 a cărui valoare a fost achitată de către Primăria mun. Chişinău şi Ministerul Finanţelor, extras din registrul bunurilor imobile. Consideră neîntemeiată afirmaţia lui Nicolai Bîrsa precum că a aflat despre demolarea bunului la 13 noiembrie 2012, întrucât acesta şi-a ridicat bunurile la 03 august 2011 fiind acordat şi transport din partea Universităţii pentru transportarea acestora, instalându-se în odaia acordată de către Universitate şi în care locuieşte şi până în prezent.

Prin referinţa depusă la 29 iulie 2014, Nicolai Bîrsa a invocat că recursul declarat de Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” urmează a fi considerat ca inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 6 Instanţa de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale menţionate şi a declarat recursul împotriva deciziei instanţei de apel din 16 aprilie 2014, la data de 11 iunie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. După cum rezultă din materialele pricinii, înaintând prezenta acţiune în instanţa de judecată împotriva Consiliului municipal Chişinău, Oficiului Teritorial Cadastral Chişinău şi Instituţiei Publice Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, cu ulterioarele concretizări, Nicolai Bîrsa a solicitat recunoaşterea dreptului său la spaţiu locativ şi obligarea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din RM să-i acorde lui şi familiei sale spaţiu locativ în conformitate cu art. 42 - 44 Cod cu privire la locuinţe.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii, admiţând-o integral, soluţie menţinută şi de instanţa de apel. Astfel, instanţele de judecată ierarhic inferioare, cu referire la prevederile art. 96 alin. (1) Cod cu privire la locuinţe, au ajuns la concluzia că Nicolai Bîrsa a fost evacuat nelegitim din spaţiul situat în str. Nicolae Testemiţanu, 27 A, fără acordarea unui alt spaţiu locativ, împrejurare ce contravine prevederilor art. 42-43 Cod cu privire la locuinţe. Instanţa de recurs constată, însă, că concluziile instanţelor de judecată şi soluţia dată în sensul admiterii integrale a acţiunii sunt neîntemeiate. Aşadar, materialul probator atestă că în anul 1975, administraţia trustului „Moldelectromontaj”, a pus la dispoziţia familiei Bîrsa, pentru a locui temporar, două încăperi folosite anterior ca depozit, situate în str. Nicolae Testemiţanu nr. 27, mun.

Chişinău. Este cert şi faptul că, ulterior, Nicolai Bîrsa a depus mai multe cereri la Pretura sectorului Centru mun. Chişinău privind modificarea statutului încăperilor nominalizate din nelocative în locative şi permisiunea restabilirii acestora. Ca urmare, Pretura sectorului Centru mun. Chişinău a înaintat demersuri în adresa Primăriei mun. Chişinău prin care a solicitat admiterea solicitării lui Nicolae Bîrsa şi schimbarea destinaţiei încăperilor în care locuia familia Bîrsa, în acest sens menţionând că rugămintea lui Nicolae Bîrsa poate fi admisă, fapt ce rezultă din copia demersului nr. 03-12/99 din 11 martie 1997 (f. d. 7). Cu toate acestea, o decizie a Primăriei mun. Chişinău în sensul admiterii demersului menţionat şi schimbării destinaţiei încăperilor vizate, nu a fost adoptată.

Faptul că statutul încăperilor respective nu a fost schimbat şi înregistrat în mod legal se atestă şi prin refuzul Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău nr. 0100/10/209 din 15 ianuarie 2010, din care rezultă că comanda depusă de Nicolae Bîrsa nu poate fi 7 executată din considerentul că bunul imobil în care locuieşte ultimul, amplasat pe lotul cu nr. cadastral 0100101006 str. Nicolae Testemiţanu, 27 mun. Chişinău, este construit fără autorizare, iar lotul se află în folosinţa Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în baza Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. cadastral 0100101006 din 26 martie 1999 (f. d. 6). Tot actele cauzei denotă că prin Hotărârea Guvernului nr. 847 din 21 septembrie 2010 cu privire la dezvoltarea infrastructurii Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, terenul cu numărul cadastral 0100101006 din str. Nicolae Testemiţanu nr. 27, mun.

Chişinău, aflat în folosinţa Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, a fost transmis din domeniul public în domeniul privat al statului, pentru utilizarea unei părţi a terenului nominalizat în scopul proiectării şi construcţiei bibliotecii, complexului sportiv, aleii medicilor iluştri, blocurilor locative cu multe etaje pentru angajaţii Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” al Ministerului Sănătăţii al RM şi ale altor instituţii medicale de performanţă, precum şi a unui cămin studenţesc. Astfel, întru executarea Hotărârii menţionate, Consiliul de Administraţie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, prin notificarea nr. 03-539 din 12 martie 2011, a solicitat lui Nicolai Bîrsa eliberarea până la 01 mai 2011, a imobilului amplasat în str. Nicolae Testimiţanu, 27, mun.

Chişinău, avertizându-l că în caz de neeliberare a spaţiului ocupat în termenul menţionat Universitatea va fi impusă de a se adresa în instanţa de judecată (f. d. 26). În această ordine de idei, instanţa de recurs constată ca lipsite de suport legal reţinerea în speţă, de către instanţele de judecată ierarhic inferioare, a prevederilor art. 96 alin. (1) Cod cu privire la locuinţe care indică că dacă casa, în care se află încăperea de locuit, urmează să fie demolată în legătură cu retragerea lotului de pământ pentru nevoi de stat sau obşteşti, precum şi dacă casa (încăperea de locuit) urmează să fie reamenajată într-o casă nelocuibilă, atunci cetăţenilor, evacuaţi din această casă (încăperea de locuit), le acordă o altă încăpere de locuit amenajată organizaţia de stat, cooperatistă sau o altă organizaţie obştească, căreia i se repartizează lotul de pământ sau căreia i se transmite casa (încăperea de locuit), ce urmează a fi reamenajată.

Or, din analiza dispoziţiilor legale sus citate rezultă indubitabil că norma dată se referă doar la fondul de locuinţe. Art. 4 alin. (1) Cod cu privire la locuinţe expres determină că fondul de locuinţe este format din casele de locuit, precum şi încăperile de locuit din alte clădiri, aflate pe teritoriul republicii. Totodată, alin. (2) al normei enunţate specifică că din fondul de locuinţe nu fac parte acele încăperi nelocuibile din casele de locuit, care sânt destinate pentru comerţ, deservire socială şi alte scopuri cu caracter neindustrial. Aici instanţa va reţine şi prevederile art. 43 Cod cu privire la locuinţe, care direct indică că încăperea de locuit, acordată cetăţenilor pentru domiciliere, trebuie să fie amenajată potrivit condiţiilor existente în centrul populat respectiv, să corespundă cerinţelor sanitare şi tehnice.

Încăperile de locuit acordate trebuie să se afle în raza centrului populat respectiv. Nu se permite instalarea cetăţenilor în încăperile eliberate 8 din casele avariate, din subsoluri, barăci şi alte construcţii neadaptate pentru domiciliere, precum şi în casele, care urmează să fie demolate sau trecute în categoria celor nelocuibile. Aşadar, având în susţinere prevederile legale sus citate, la caz, se constată incontestabil că încăperile str. Nicolae Testimiţanu, 27 A, mun. Chişinău, în care a locuit Nicolae Bîrsa cu familia sa, nu deţineau statut de locuinţă şi nu corespundeau normelor sanitare şi tehnice pentru încăperile locative, fiind categoric că acestea reprezentau, de fapt, nişte încăperi destinate pentru alte necesităţi, decât cele de locuit.

Astfel, la acest segment au relevanţă dispoziţiile art. 52 al Legii privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului (în vigoare de la 02 ianuarie 1997), care prevăd că pentru utilizarea construcţiilor în conformitate cu prevederile documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului aprobate, precum şi cu alte reglementări în vigoare, autorităţile administraţiei publice locale emit: a) autorizaţii de funcţionare; b) autorizaţii de schimbare a destinaţiei.

Totodată, instanţa de recurs va reţine şi prevederile Regulamentului privind autorizarea funcţionării şi schimbării destinaţiei construcţiilor şi amenajărilor aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 306 din 30 martie 2000, adoptată pentru formarea unui sistem unic de utilizare a construcţiilor şi amenajărilor conform prevederilor documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului la nivel naţional, în conformitate cu Legea nr. 835-XIII din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului.

Astfel, capitolul III al regulamentului menţionat, cu titlu - autorizaţia de schimbare a destinaţiei construcţiilor şi amenajărilor şi modul de elaborare şi eliberare, direct specifică că autorizaţia de schimbare a destinaţiei se eliberează de autorităţile administraţiei publice locale la cererea persoanei fizice sau juridice deţinătoare a titlului de proprietate asupra construcţiilor şi amenajărilor, în baza unui studiu de fundamentare, cu respectarea procedurii stabilite. Ca urmare, cu referire la normele citate, instanţa de recurs remarcă că, deşi la materialele cauzei au fost anexate dovezi care demonstrează că Nicolae Bîrsa a solicitat schimbarea destinaţiei încăperilor, în care dânsul locuia, un act în sensul schimbării destinaţiei acestor încăperi în locative, emis de către autoritatea administraţiei publice locale în modul stabilit de legislaţia în vigoare, în speţă lipseşte.

În contextul unei asemenea situaţii de fapt, este evidentă netemeinicia cerinţei lui Nicolai Bîrsa, ca urmare, şi a soluţiei instanţelor de judecată ierarhic inferioare, cu privire la recunoaşterea dreptului acestuia la spaţiu locativ. Or, la caz, s-a stabilit incontestabil că Nicolai Bîrsa anterior nu a dispus de un spaţiu locativ, ce ar corespunde prevederilor legale sus menţionate, ca în final, acesta să beneficieze de dreptul prevăzut de art. 96 Cod cu privire la locuinţe. În acest context se constată a fi abuzivă afirmaţia lui Nicolai Bîrsa precum că prin demolarea, de către Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, a construcţiei din str. Nicolae Testimiţanu, 27 A unde locuia, dânsul a fost lipsit de spaţiul locativ.

9 Pe cale de consecinţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit constată ca neîntemeiată respingerea de către instanţa de apel a argumentului adus de către Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, în sensul că Nicolai Bîrsa deţine în proprietate un lot pentru construcţia casei. Or, reţinerea de către instanţa de apel că imobilul dat a fost acordat soţiei lui Nicolai Bîrsa, care activa în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, fiind inclusă în rândul comun pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai, este una fără suport legal. Astfel, conform extrasului din procesul-verbal nr. 7 din 09 septembrie 1999 al şedinţei Biroului Senatului Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, la care s-a discutat despre loturile de pământ din str. Nicolae Testimiţanu, 27 mun.

Chişinău, Biroului Senatului a decis ca persoanelor care locuiesc pe lângă blocul de studii nr. 1 pe adresa indicată, inclusiv Mariei Bîrsa, să le fie alocate mijloace băneşti în sumă a câte de 6301 lei pentru proiectarea terenului la construcţia caselor individuale, cu condiţia ca cetăţenii respectivi împreună cu familiile lor vor elibera în termen de un an, terenul ocupat (f. d. 57). La fel, se atestă şi faptul că conform deciziei Consiliului municipal Chişinău nr. 3/15-21 din 31 mai 2000 „Cu privire la atribuirea în proprietate privată a unui lot de pământ în cartierul locativ din str. Ialoveni, având în vedere cererea şi actele depuse de Maria Bârsa domiciliată în mun.

Chişinău str. Independenţei, 14/1 (cămin), cât şi demersului Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, s-a decis de a i se atribui în proprietate privată Mariei Bârsa, urmare a vânzării-cumpărării la preţ normativ, lotul de pământ nr. 39 cu suprafaţa de 462 m. p., pentru proiectarea şi construirea unei case de locuit particulare în cartierul locativ din str. Ialoveni conform proiectului elaborat de către Institutul de proiectări „Chişinăuproiect”, coordonat cu Departamentul arhitectură şi urbanism (f. d. 101 - 102). În acest context, instanţa de recurs remarcă că, pe lângă faptul că din conţinutul deciziei menţionate rezultă că Maria Bârsa domicilia în căminul din str. Independenţei,14/1 şi nu în încăperea din str. Nicolae Testimiţanu, 27 A, mun.

Chişinău, din actele prezentate de solicitanta Maria Bârsa, ca necesare pentru alocarea acestui teren, se mai confirmă cu certitudine că lotul pentru construcţia casei a fost atribuit familiei Mariei Bîrsa, compusă din 2 membri, inclusiv soţul Nicolai Bîrsa (f. d. 90-94). Mai mult ca atât, conform extrasului din Registrul bunurilor imobile, lotul de teren menţionat, la data de 06 iulie 2005 a fost înregistrat cu drept de proprietate după Nicolai Bîrsa, în baza certificatului de moştenitor nr. 2343 din 06 iulie 2005 (f. d. 179). Sub aspectul celor relatate instanţa de recurs constată ca pretenţiile înaintate în cererea de chemare în judecată a lui Nicolai Bîrsa sunt lipsite de suport legal, fapt ce denotă că acţiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Ca consecinţă, se stabileşte că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, nu au calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care au fost investite, fapt ce a dus la emiterea unei soluţii greşite. 10 Faţă de cele ce preced şi având în vedere că circumstanţele pricinii au fost stabilite pe deplin de către instanţele judecătoreşti inferioare, nefiind necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, însă fiind aplicate eronat normele de drept material, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărâre, prin care a respinge acţiunea lui Nicolai Bîrsa, ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide : Se admite recursul declarat de Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 27 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolai Bîrsa împotriva Consiliului municipal Chişinău, Oficiului Teritorial Cadastral Chişinău şi Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova cu privire la recunoaşterea dreptului la spaţiu locativ şi obligarea acordării spaţiului locativ şi se emite o nouă hotărâre prin care: Se respinge acţiunea lui Nicolai Bîrsa împotriva Consiliului municipal Chişinău, Oficiului Teritorial Cadastral Chişinău şi Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova cu privire la recunoaşterea dreptului la spaţiu locativ şi obligarea acordării spaţiului locativ, ca neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală Ala Cobăneanu 11

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.