2ra-2323/14 — Recunoaşterea dreptului de proprietate prin uzucapiune, determinarea cotei rezervei succesorale, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra materialelor de construcţie

prima instanţă: Gh. Liulca dosarul nr: 2ra-2323/14 instanţa de apel: E. Ababei, N. Matveeva, G. Polivenco DECIZIE 13 august 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Corolevschi Oleg Sternioală examinând recursul declarat de către Valentin Nicuţa în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valentin Nicuţa împotriva lui Boris Nicuţa cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate prin uzucapiune, determinarea cotei rezervei succesorale şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra materialelor de construcţie şi acţiunea reconvenţională a lui Boris Nicuţa împotriva lui Valentin Nicuţa cu privire la constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunului imobil, recunoaşterea ca succesor nedemn cu privarea de dreptul la rezerva succesorală împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 martie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Valentin Nicuţa, admis apelul declarat de Boris Nicuţa, casată parţial hotărârea Judecătoriei Soroca din 20 iunie 2013 în latura pretenţiei cu privire la determinarea cotei de rezervă succesorală şi emisă în această parte o nouă hotărâre prin care cererea lui Valentin Nicuţa cu privire la determinarea cotei de rezervă succesorală a fost respinsă, în rest fiind menţinută hotărârea primei instanţe constată: La 15 septembrie 2010,

Valentin Nicuţa a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Boris Nicuţa cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi determinarea cotei rezervei succesorale. În motivarea acţiunii a indicat că Boris Nicuţa este fratele său, iar Eudochia Nicuţa este mama lor care a decedat la 09 noiembrie 2009. Menţionează că în decembrie 1988, mama sa a primit învoire pentru reconstrucţia saraiului cu dimensiunile de 3x7 m., alături de casa ei, în ogradă comună cu Iurii Irodoi şi Ivan Haric. Relatează că a demolat acest sarai şi în locul lui a construit o construcţie cu dimensiunile de 7,35m. x 7,3 m., iar în anul 1990 s-a instalat în această locuinţă cu familia sa compusă din 6 persoane.

1 Afirmă că înainte de deces, mama a făcut două testamente, prin care casa pe care a construit-o şi în care locuieşte i-a testat-o lui, iar casa ei a fost testată lui Boris Nicuţa. Mai relatează că în momentul când a dorit să-şi legitimeze dreptul de proprietate, a aflat de la Oficiul Cadastral Teritorial Soroca că casa pe care a construit-o nu a fost înregistrată. În acest sens, s-a adresat în instanţa de judecată cu privire la constatarea faptului juridic, în vederea recunoaşterii dreptului de proprietate asupra construcţiei, însă, deoarece pârâtul a înaintat alte pretenţii, a fost necesar de a se adresa cu acţiune în procedura generală. Solicită recunoaşterea după Valentin Nicuţa a dreptului de proprietate asupra construcţiei, casă de locuit amplasată în or.

Soroca, str. Alhionia, 6, determinarea mărimii cotei rezervei succesorale pentru Valentin Nicuţa din masa succesorală lăsată prin testament de Eudochia Nicuţa, decedată la 09 noiembrie 2009 lui Boris Nicuţa. La 20 decembrie 2010, Boris Nicuţa a înaintat cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei de către mama Eudochia Nicuţa a casei de locuit lit. 4, cu dimensiunile 7,35 m. x 7,3 m. şi a beciului sub casa susmenţionată cu dimensiunile 3,4 m. x 4,0 m. situat pe str. Alhionia, 8, or. Soroca. În motivarea acţiunii a indicat că mama sa, în baza hotărârii Primăriei nr. 7 din 26 februarie 1987 a construit din sursele financiare proprii, construcţia cu dimensiunile de 7,35 m. x 7,3 m., achitând şi impozitele pentru construcţia respectivă.

Ulterior, Valentin Nicuţa a depus cerere de concretizare a acţiunii, solicitând recunoaşterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit amplasată în or. Soroca, str. Alhionia, 8, construită în ograda casei Eudochiei Nicuţa, prin uzucapiune. În motivarea cererii menţionează că construcţiaîn litigiu care figurează ca construcţie neautorizată menţionată pe planul eliberat de OCT Soroca la 02 decembrie 2005 cu lit. 4, cu dimensiunile 7,35 m. x7.30 m. şi anexele lit. 05, 06, 07 a fost construită de dânsul şi folosită ca proprietate timp de 22 ani, adică mai mult de 15 ani, după cum prevede art. 320 alin. (2) Cod civil. Prin hotărârea Judecătoriei Soroca din 28 decembrie 2010 acţiunea iniţială a fost admisă parţial, fiind determinat lui Valentin Nicuţa mărimea cotei rezervei succesorale în mărime de 1/4 din toată masa succesorală lăsată prin testament de Nicuţa Eudochia decedată la 09 noiembrie 2009, în rest acţiunea a fost respinsă.

Acţiunea reconvenţională a fost admisă integral, fiind constatată posesiunea, folosinţa şi dispoziţia în drept de proprietate după Eudochia Nicuţa a casei de locuit lit. 4 cu dimensiunea 7,35 m. x 7,30 m. şi a beciului de sub casa menţionată cu dimensiunea 3,4 m. x 4.0 m. situat pe str. Alhionia, 8, or. Soroca. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 02 noiembrie 2011 a fost admis apelul declarat de Valentin Nicuţa, casată parţial hotărârea primei instanţe cu pronunţarea în partea casată a unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii reconvenţionale, ca fiind neîntemeiată, în rest fiind menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 04 aprilie 2012 a fost admis recursul declarat de Boris Nicuţa, casată decizia Curţii de Apel Bălţi din 02 noiembrie 2011 şi hotărârea Judecătoriei Soroca din 28 decembrie 2010 cu restituirea pricinii la rejudecare la Judecătoria Soroca, în alt complet de judecată.

2 Valentin Nicuţa a depus cerere de completare şi modificare a cererii de chemare în judecată solicitând, recunoaşterea după sine a dreptului de proprietate asupra materialelor de construcţie din care este alcătuit imobilul - casa de locuit amplasată în or. Soroca, str. Alhionia 8, marcată sub nr. 4 în planul Cadastral OCT Soroca, în rest menţinând celelalte pretenţii. În motivarea acestei pretenţii indică că a demonstrat în baza probei cu martori, faptul construirii de către el a casei de locuit litigioase. Mai relatează că sursele financiare folosite la construcţia casei au fost ridicate de pe cartea bancară, anexând şi facturile care demonstrează procurarea materialelor de construcţie. Boris Nicuţa a depus cerere reconvenţională împotriva lui Valentin Nicuţa, prin care, în temeiul art. 60 CPC, a solicitat recunoaşterea ultimului ca succesor nedemn.

Cu referire la prevederile art. 1434 alin. (1) lit. b) Cod civil a indicat că nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana care a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a contribuit, astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotei succesorale ale tuturor acestora. Mai indică că art. 1513 alin. (1) Cod civil stabileşte că privarea de dreptul la cotă din rezerva succesorală poate avea loc dacă există circumstanţe care au drept rezultat decăderea din dreptul la moştenire în genere. Prin hotărârea Judecătoriei Soroca din 20 iunie 2013 acţiunea iniţială a fost admisă parţial, fiindu-i determinat lui Valentin Nicuţa cota rezervei succesorale în mărime de 1/4 din toată masa succesorală lăsată prin testament de Eudochia Nicuţa decedată la 09 noiembrie 2009, în rest acţiunea a fost respinsă ca nefondată.

Acţiunea reconvenţională a fost respinsă ca nefondată, iar cerinţa cu privire la declararea lui Valentin Nicuţa ca succesor nedemn cu privarea de dreptul la rezerva succesorală a fost respinsă ca fiind prescrisă. A fost încasat de la Boris Nicuţa în beneficiul lui Valentin Nicuţa, suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 25 martie 2014 a fost respins apelul declarat de Valentin Nicuţa, admis apelul declarat de Boris Nicuţa, casată parţial hotărârea Judecătoriei Soroca din 20 iunie 2013, în latura pretenţiei cu privire la determinarea cotei de rezervă succesorală şi emisă în această latură o nouă hotărâre prin care cererea lui Valentin Nicuţa cu privire la determinarea cotei de rezervă succesorală a fost respinsă, în rest fiind menţinută hotărârea primei instanţe.

La 20 mai 2014, Valentin Nicuţa a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti inferioare şi emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea lui Valentin Nicuţa să fie admisă integral. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, menţionând că aceasta este vădit ilegală, fiind în contradicţie cu normele legale şi creează un precedent negativ în jurisprudenţa naţională în situaţia când succesorului îndreptăţit i se refuză în rezerva succesorală şi în dobândirea proprietăţii conform legii. Cu referire la prevederile art. 1505 Cod civil menţionează că succesorii de clasa I inapţi pentru muncă au dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală (rezervă succesorală).

3 Relatează că practica judiciară explică şi faptul că rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul celui ce lasă moştenirea ce i se cuvine unei categorii de succesori prevăzuţi de art.1505 din Codul civil şi care au dreptul la ea în virtutea legii, în mod imperativ şi independent de voinţa liberală a testatorului, exprimată în timpul vieţii prin dispoziţiile testamentare pentru cauză de moarte. Cu referire la pct. 15 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 13 accentuează că dreptul testatorului de dezmoştenire este limitat doar în privinţa moştenitorilor de clasa I inapţi de muncă, care dispun de dreptul la rezerva succesorală. Astfel, testatorul poate dezmoşteni aceşti moştenitori doar în limitele cotităţii disponibile, fără a atinge cota rezervei succesorale, stabilită prin art. 1505 Cod civil.

Consideră că concluzia instanţei de apel cu referire la faptul că el nu s-a aflat la întreţinerea mamei sale, contravine şi pct. 48 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 13 unde este clar explicat că incapacitatea de muncă se va dovedi prin carnetul de invaliditate, carnetul de pensionar şi certificatul de naştere pentru dovedirea minorităţii sau atingerii vârstei de pensionare pentru limită de vârstă. Faptul că persoana inaptă de muncă nu a fost întreţinută de către defunct, se afla în altă localitate sau ţară nu are importanţă pentru a recunoaşte persoana respectivă ca moştenitor rezervatar. Afirmă că decizia instanţei de apel contravine şi deciziei CSJ din 04 aprilie 2012, întrucât până la moment în privinţa casei unde locuieşte Valentin Nicuţa (pensionar, născut la 07 august 1938), nu există un proces-verbal de recepţie finală.

Mai relatează că instanţele inferioare au respins capătul de cerere cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra materialelor de construcţie folosite la construcţia imobilului litigios. Cu referire la pct. 6 din Hotărârea Plenului CSJ cu privire la aplicarea unor dispoziţii ale Codului civil şi ale altor acte normative referitoare la dreptul de proprietate privată asupra imobilelor, inclusiv asupra construcţiilor anexe nr. 2 din 27 martie 2006, indică că la soluţionarea litigiului asupra imobilului, apărut înainte de finalizarea construirii şi înregistrării lui, instanţa judecătorească nu va putea să recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, ci numai asupra materialelor de construcţie din care este alcătuit imobilul, cu posibilitatea ulterioară a proprietarului materialelor şi al autorizaţiei de construcţie de a continua construirea şi a înregistra dreptul de proprietate pe cale administrativă.

Susţine că facturile şi extrasele din conturile bancare 45895, cont 60558 eliberate în perioada lucrărilor de construcţie demonstrează faptul că a construit imobilul litigios în care locuieşte împreună cu familia sa mai bine de 20 ani,din sursele proprii. Invocă că instanţele judecătoreşti nu au dat o apreciere obiectivă acestor probe şi l-au privat pe reclamant de unica posibilitate să probeze anumite fapte importante pentru judecarea pricinii. Consideră că instanţele de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi anume dispoziţiile art. 130 alin. (1) şi (3) în coroborare cu art. 4 CPC. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

4 Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 31 martie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 6249 (f. d. 291), iar recurentul susţine că a recepţionat-o la 15 aprilie 2014. Prin urmare, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 20 mai 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe. Înaintând acţiunea în judecată împotriva lui Boris Nicuţa, cu ulterioarele completări, Valentin Nicuţa a solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiei casei de locuit, amplasată în or. Soroca, str. Alhionia, 8, determinarea mărimii cotei rezerve succesorale pentru Nicuţa Valentin, din masa succesorală lăsată prin testament de Eudochia Nicuţa, decedată la 09 noiembrie 2009, recunoaşterea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra construcţiei casei de locuit amplasată în or.

Soroca str. Alhionia 8, construită în ograda casei Eudochiei Nicuţa şi recunoaşterea după dânsul a dreptului de proprietate asupra materialelor de construcţie a casei de locuit amplasată în or. Soroca, str. Alhionia, 8. Nicuţa Boris, înaintând acţiune reconvenţională împotriva lui Valentin Nicuţa cu ulterioarele completări, a solicitat constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei de către mama sa Eudochia Nicuţa a casei de locuit lit. 4 cu dimensiunile 7,35 m. x 7,3 m., situate pe str. Alhionia 8, or. Soroca, precum şi a beciului situat sub casa dată, cu dimensiunile 3,4 m. x 4,0 m., şi recunoaşterea lui Valentin Nicuţa ca succesor legal nedemn cu lipsirea acestuia de dreptul la rezerva succesorală.

Judecând pricina în cauză prima instanţă a admis parţial acţiunea lui Valentin Nicuţa, cu determinarea după acesta mărimea cotei rezervei succesorale în mărime de ¼ din toată masa succesorală lăsată prin testament de Eudochia Nicuţă decedată la 09 noiembrie 2009, în rest acţiunea acestuia a fost respinsă. Acţiunea reconvenţională înaintată de Boris Nicuţa cu privire la constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra casei de locuit a fost respinsă ca nefondată, iar pretenţia cu privire la declararea lui Valentin Nicuţa ca succesor nedemn cu privarea de dreptul la rezerva succesorală a fost respinsă ca prescrisă.

Fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Valentin Nicuţa şi Boris Nicuţa instanţa de apel a găsit necesar de a respinge apelul lui Valentin Nicuţa şi de a admite apelul lui Boris Nicuţa, a casat parţial hotărârea primei instanţe în partea admiterii pretenţiei cu privire la determinarea cotei de rezervă succesorală cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri prin care a fost respinsă şi cerinţa lui Valentin Nicuţa împotriva lui Boris Nicuţa cu privire la determinarea cotei de rezervă succesorală. În rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.

5 În susţinerea soluţiei de respingerea şi a capătului de cerere cu privire la determinarea cotei de rezervă succesorală din averea rămasă după decesul Eudochiei Nicuţa, instanţa de apel a menţionat că concluziile primei instanţe cu privire la admiterea acestei pretenţii a lui Valentin Nicuţa sunt eronate, deoarece, deşi la momentul decesului acesteia Valentin Nicuţa a fost inapt de muncă, dânsul nu s-a aflat la întreţinerea mamei sale.

Instanţa de recurs, verificând legalitatea deciziei instanţei de apel, prin prisma criticelor formulate în recurs, conchide că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material la acest capitol şi a dat o apreciere greşită materialului probator anexat la dosar, pe când prima instanţă, justificat a ajuns la concluzia de a admite acest capăt de cerere şi de a determina după Valentin Nicuţa cota rezervei succesorale în mărime de ¼ din toată masa succesorală lăsată prin testament de Eudochia Nicuţă decedată la 09 noiembrie 2009. Astfel, la caz, instanţa de recurs reţine că defuncta Eudochia Nicuţa, deţinea cu drept de proprietate casa de locuit situată în or. Soroca, str. Alhionia, 8. Iniţial, prin testamentul nr. 5742 din 15 septembrie 2005, Eudochia Nicuţa a semnat testament feciorului Boris Nicuţa casa de locuit situată în or.

Soroca, str. Alhionia 8, ce-i aparţinea ei în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3762din 08 august 19961 şi Hotărârii Comitetului Executiv nr. 4 din 26 februarie 1987, iar casa de locuit situată în or. Soroca, str. Alhionia 8, care î-i aparţine în temeiul procesului verbal de recepţie finală fiului Valentin Nicuţa a fost testată ultimului (f. d. 78 Vol. I). Ulterior, la 27 ianuarie 2009, defuncta Eudochia Nicuţă a semnat un alt testament înregistrat cu nr. 327, potrivit căruia ultima a lăsat toată averea ce-i aparţinea doar fiului Boris Nicuţă (f. d. 79 Vol. I). La acest segment, instanţa de recurs consideră necesar de a face referire la prevederile art. 1467 Cod civil, care prevede că dacă testatorul a întocmit câteva testamente care se completează şi nu se substituie integral unul pe altul, toate testamentele rămân în vigoare.

Testamentul anterior îşi păstrează puterea legală în limita în care prevederile lui nu sunt modificate prin testamentele ulterioare. Prin urmare, dat fiind faptul că ultimul testament nu a fost supus contestării de nicio parte interesată, se presupune că acesta este valabil, producând efecte juridice până la moment. Conform art. 1505 Cod civil succesorii de clasa I inapţi pentru muncă au dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală (rezervă succesorală). În sensul prevederilor normei citate legiuitorul a instituit regula conform căreia pentru recunoaşterea calităţii de moştenitor rezervatar persoana trebuie să aibă calitatea de moştenitor de clasa I şi să fie inaptă de muncă la data deschiderii succesiunii.

Sunt considerate persoane inapte de muncă cele care au atins vârsta de pensionare pentru limită de vârstă, iar incapacitatea de muncă se va dovedi prin carnetul de pensionar. Raportând la caz prevederile normei enunţate, instanţa de recurs relevă că în pofida faptului că prin testamentul nr. 327 din 27 ianuarie 2009, defuncta Eudochia Nicuţa a testat toată averea sa doar feciorului Boris Nicuţă, de dreptul la rezerva succesorală dispune şi feciorul Valentin Nicuţa.

6 Or, actele cauzei şi anume copia legitimaţiei nr. 166953, denotă incontestabil că la 09 noiembrie 2009, data decesului Eudochiei Nicuţa, feciorul ei Valentin Nicuţa anul naşterii 1938, succesor de clasa I, era inapt de muncă, fiind pensionar pentru limită de vârstă, având 71 ani (f. d. 14). Prin urmare, se constată a fi lipsită de suport juridic concluzia instanţei de apel în sensul că, deşi la momentul decesului Eudochiei Necuţa, feciorul ei Valentin Nicuţa era inapt de muncă, dânsul nu poate pretinde la cota rezervei succesorale, deoarece dânsul nu s-a aflat la întreţinerea mamei sale, fiind cert că prevederile art. 1505 Cod civil nu impune, pentru rezerva succesorală, condiţia ca moştenitorul de clasa I inapt pentru muncă, să fie la întreţinerea defunctului la momentul deschiderii succesiunii.

În acest context, instanţa de recurs relevă că dreptul testatorului de dezmoştenire este limitat doar în privinţa moştenitorilor de clasa I inapţi de muncă care dispun de dreptul la rezerva succesorală. Testatorul poate dezmoşteni aceşti moştenitori numai în limitele cotităţii disponibile, fără a atinge cota rezervei succesorale, stabilită prin art. 1505 Cod civil. Altfel spus, libertatea persoanei de a dispune prin testament este limitată doar în partea în care se încalcă interesele categoriei de moştenitori, prevăzute la art. 1505 Cod civil, materializată în rezerva succesorală, parte indispensabilă a succesiunii.

Iar prin reglementarea rezervei, legiuitorul apară moştenitorii rezervatari (descendenţii, părinţii şi soţul supravieţuitor al defunctului) împotriva donaţiilor şi legatelor testamentare făcute de defunct, asigurându-le primirea cel puţin a unei părţi din moştenirea ce li se cuvine potrivit legii, chiar împotriva voinţei (tacite sau exprese) a defunctului.

Sub acest aspect se atestă justeţea concluziei primei instanţe cu privire la admiterea capătului de cerere cu privire la determinarea, în favoarea lui Valentin Nicuţa, a cotei rezervei succesorale lăsată prin testament de Eudochia Nicuţa decedată la 09 noiembrie 2009. Instanţa de recurs remarcă că, având în susţinere dispoziţiile art. 1507 Cod civil, care prevăd că mărimea rezervei succesorale se determină în funcţie de întregul patrimoniu succesoral, precum şi cele a art. 1508 Cod civil, care prevăd că la determinarea cotei din rezerva succesorală pentru fiecare moştenitor rezervatar, se iau în considerare toţi moştenitorii legali chemaţi la succesiune dacă nu ar fi existat testamentul, corect prima instanţă a determinat şi cota rezervei succesorale, pentru Valentin Nicuţa, în mărime de ¼ din toată masa succesorală lăsată prin testament de Eudochia Nicuţa, decedată la 09 noiembrie 2009. Or, reieşind din prevederile normelor date, este evident că cota din rezerva succesorală desemnează fracţiunea care revine fiecărui moştenitor rezervatar.

Rezerva succesorală are un caracter colectiv, atât în ce priveşte bunurile şi valorile transmise, cât şi persoanele îndreptăţite, fiind deci o parte a moştenirii care se atribuie tuturor moştenitorilor rezervatari, urmând a se împărţi între ei. Ea se calculează pentru fiecare moştenitor rezervatar. Cuantumul rezervei succesorale constituie ½ cotă – parte din cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit constată ca legală şi întemeiată soluţia instanţei de apel şi a primei instanţe în partea 7 ce ţine de respingerea capetelor de cerinţe a lui Valentin Nicuţa cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra casei de locuit amplasată în or.

Soroca, str. Alhionia 8, marcată sub nr. 4, în planul cadastral a OCT Soroca şi cu privire la recunoaşterea dreptului lui de proprietate asupra materialelor de construcţie din care este construit imobilul menţionat. În susţinerea opiniei date se va reţine că în speţă lipsesc elementele necesare de dobândire şi recunoaştere a dreptului de proprietate prin uzucapiune, prevăzut de art. 332 Cod civil. Iar cât priveşte susţinerea lui Valentin Nicuţa precum că dânsul a construit casa de locuit amplasată în or. Soroca, str. Alhionia 8, marcată sub nr. 4, în planul cadastral a OCT Soroca, care, de altfel, nu este dată în exploatare, se stabileşte că acesta nu a adus în confirmarea acestor susţineri probe, în sensul art. 118 CPC, ce ar atesta incontestabil faptul că materialele utilizate la construcţia imobilului pretins au fost procurate de el.

Astfel, se va menţiona că argumentul recurentului precum că conturile bancare 45895, cont 60558 eliberate în perioada lucrărilor de construcţie demonstrează faptul că el a construit imobilul litigios în care locuieşte împreună cu familia sa mai bine de 20 ani, sunt declarative şi nu pot fi luate în consideraţie. Aceasta deoarece, pe lângă faptul că conturile vizate sunt neînsemnate, ele nu demonstrează şi faptul că sursele financiare au fost folosite pentru construcţia anexei în litigiu. Or, deşi Valentin Nicuţa menţionează existenţa cărorva facturi, care ar demonstra că el a construit acest imobil, la materialele dosarului astfel de probe lipsesc.

Urmare a acestor constatări, nici argumentul lui Valentin Nicuţa precum că el a locuit în acest imobil timp de 22 ani şi nici depoziţiile martorilor, care au susţinut că anume Valentin Nicuţa a procurat materialele pentru construcţia părţii de case în litigiu, dar care nu au avut tangenţă cu construcţia anexei, nu pot fi considerate ca probe pertinente şi incontestabile ce ar demonstra temeinicia acestei cerinţe.

Faţă de cele ce preced, fiind cert că circumstanţele pricinii au fost constatate de către instanţele de judecată ierarhic inferioare, nefiind necesară verificarea suplimentară a altor dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, de a casa parţial decizia instanţei de apel în partea prin care a fost respins capătul de cerere a lui Valentin Nicuţa cu privire la determinarea mărimii cotei rezervei succesorale din masa succesorală lăsată prin testament de Eudochia Nicuţa, decedată la 09 noiembrie 2009, cu menţinerea în partea dată a hotărârii primei instanţe. În rest, decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, în partea respingerii cerinţelor din acţiunea iniţială a lui Valentin Nicuţa, se menţin.

Având în vedere că decizia instanţei de apel din 25 martie 2014 în partea prin care a fost menţinută hotărârea primei instanţe prin care a fost respinsă acţiunea reconvenţionale înaintată de Boris Nicuţa împotriva lui Valentin Nicuţa privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra casei de locuit, nu a fost contestată, instanţa de recurs nu este în drept de a se pronunţa cu privire la legalitatea acesteia în această parte. Or, conform art. 442 alin. (1) CPC judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza 8 referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Valentin Nicuţa.

Se casează parţial decizia Curţii de Apel Bălţi din 25 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valentin Nicuţa împotriva lui Boris Nicuţa cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate prin uzucapiune, determinarea cotei rezervei succesorale şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra materialelor de construcţie şi acţiunea reconvenţională a lui Boris Nicuţa împotriva lui Valentin Nicuţa cu privire la constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunului imobil, recunoaşterea ca succesor nedemn cu privarea de dreptul la rezerva succesorală, în partea prin care a fost respins capătul de cerere a lui Valentin Nicuţa cu privire la determinarea mărimii cotei rezervei succesorale din masa succesorală lăsată prin testament de Eudochia Nicuţa, decedată la 09 noiembrie 2009, cu menţinerea în partea dată a hotărârii Judecătoriei Soroca din 20 iunie 2013. Decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, în partea respingerii cerinţelor din acţiunea iniţială a lui Valentin Nicuţa, se menţin.

Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Corolevschi Oleg Sternioală 9