- Dosarul nr.
- 2ra-2306/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 august 2014
- Părțile
- Asociatia Profesionala Biroul National al Asiguratorilor de Autovehicole vs Barbos Ion
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recrusului
2ra-2306/14 — Încasarea despăgubirii
prima instanţă – I. Chiroşca dosarul nr. 2ra-2306/14 instanţa de apel: – N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 07 august 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Asociația Profesională „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociației Profesionale „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” împotriva lui Barbos Ion cu privire la încasarea sumei în ordine de regres, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Barbos Ion, casată hotărârea Judecătoriei Strășeni din 16 mai 2013, în partea în care a fost încasat de la Barbos Ion în beneficiul Asociației Profesionale „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” onorariul executoriului judecătoresc și emisă în această parte o nouă hotărâre de respingere a acțiunii şi modificată hotărîrea în partea încasării cheltuielilor pentru asistenţa juridică, prin micşorarea cuantumului acesteia, în rest hotărîrea a fost menţinută, constată: La 06 aprilie 2012, Asociația Profesională „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule”, reprezentat de către Jarovelea Veaceslav a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Barbos Ion cu privire la încasarea sumei în ordine de regres.
În motivarea acțiunii a invocat că la 26 octombrie 2008, pe traseul Străşeni - Chișinău a avut loc accidentul rutier cu participarea automobilului model „Dodje” cu n/î ST AN 125, condus de către Barbos Ion și automobilul model „Volkswagen Transporter”, cu n/î CKL 080, condus de către Arcuș Anatolie. Menționează că conform deciziei de sancționare nr. AD 0078445 din 05 februarie 2009, cu privire la contravenția administrativă, vinovat de producerea accidentului rutiera fost recunoscut Ion Barbos , conducător a automobilului de model „Dodje” cu n/î ST AN 125, care la momentul producerii accidentului rutier nu deținea polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicul.
Susţine că prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 04 octombrie 2010, a fost încasat de la Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule în beneficiul lui Arcuș Anatolie suma de 67810 lei cu titlu de prejudiciu material. Conform titlului executoriu nr. 2-684/10 din 04 octombrie 2010, și prin ordin 1 incaso nr.45 din 15 decembrie 2010, emis de către Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule, a fost încasat din contul asociației în beneficiul executorului judecătoresc Chiosa Anatolie, despăgubirea în suma de 67810 lei. Prin ordinul incaso nr.48 din 16 decembrie 2010 emis de către Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule a fost încasat din contul asociației în beneficiul executorului judecătoresc suma de 6781 lei cu titlu de onorariu executorului judecătoresc.
Prin ordinul incaso nr.47 din 16 decembrie 2010, emis de către Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule a fost încasat din contul asociației în beneficiul executorului judecătoresc Chiosa Anatolie suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli de executare. În total din contul asociaţiei a fost încasată suma de 75111 lei. Solicită încasarea de la Barbos Ion în beneficiul asociației suma de 75111 lei în ordine de regres. Prin hotărârea Judecătoriei Călărași din 11 mai 2012, acțiunea a fost admisă parțial şi încasat de la Barbos Ion în beneficiul Asociației Profesionale „Biroul Național al Asiguratorului de Autovehicule” suma de 75111 lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistența juridică, suma de 2253,33 lei cu titlu de taxa de stat.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2012, a fost admis apelul declarat de către Barbos Ion, casată hotărârea primei instanțe şi restituită pricina spre rejudecare la Judecătoria Străşeni în alt complet de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni din 16 mai 2013, acțiunea a fost admisă şi încasat de la Barbos Ion în beneficiul Asociaţie Profesionale „Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule” suma de 75111 lei şi cheltuieli de judecată în mărime de 8753,33 lei.
Prin decizia Curții de Apel Chişinău din 26 martie 2014, a fost admis apelul declarat de către Barbos Ion, casată hotărârea primei instanțe în partea în care a fost încasat de la Barbos Ion în beneficiul Asociației Profesionale „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” onorariul executoriului judecătoresc și a cheltuielilor de executare şi emisă în această parte o nouă hotărâre de respingere a acțiunii ca fiind neîntemeiată, totodată, a fost modificată hotărîrea primei instanţe în partea încasării cheltuielilor pentru asistenţă juridică, prin micşorarea cuantumului acesteia de la 6500 pînă la 2000 lei, în rest hotărîrea a fost menţinută. La 26 mai 2014, Asociația Profesională „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Susține că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că asociația neîntemeiat și-a formulat pretențiile față de Barbos Ion cu privire la încasarea onorariului și a cheltuielilor de executare, cât și eronat a concluzionat în temeiul art.1415 alin.(1) Cod civil și a art. 33 alin.(2), (4) al Legii 414-XIV din 22 decembrie 2006, indicând că sumele indicate nu au legătură cu suma de regres, deoarece, potrivit prevederilor art.33 alin.(8) a legii menționate, în vederea recuperării sumelor cheltuite din Fondul de protecție a victimelor străzii, Biroul National poate înainta în limitele 2 despăgubirii de asigurare achitate, acțiune de regres față de persoanele răspunzătoare de prejudiciu.
Cu referire la Hotărârea nr.19/11 din 09 aprilie 2009 cu privire la abrogarea Regulamentului privind fondul de protecție a victimelor străzii, susține că onorariul executorului judecătoresc în sumă de 6781 lei și cheltuielile pentru executare în sumă de 520 lei constituie cheltuieli legate pentru instrumentarea și lichidarea despăgubirilor în procesul soluționării dosarului de daună, care au fost încasate de la intimat pe motiv că acesta nu deținea polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, astfel, asociația întemeiat a solicitat încasarea acestor sume, însă instanța de apel nu a aplicat speței corect norma de drept material cât și ia dat o interpretate eronată.
Consideră că la emiterea deciziei, instanţa de apel, neîntemeiat a micșorat cuantumul cheltuielilor pentru asistența juridică de la suma de 6500 lei la suma de 2000 lei, deoarece, la materiale cauzei este anexat contractul de asistență juridică cât și factura prin care se atestă că recurentul a achitat serviciile juridice prestate, iar potrivit prevederilor art.94 alin.(1) CPC instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să stabilească, la cererea părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din pretenții, iar pârâtului proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului.
Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Asociația Profesională „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Asociația Profesională „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de 3 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Asociația Profesională „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule”, asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Asociația Profesională „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Asociația Profesională „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Oleg Sternioală 4