2ra-2377/14 — Anularea ordinului, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru

prima instanţă – S. Procopciuc dosarul nr. 2ra-2377/14 instanţa de apel – M. Anton, A. Panov, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 30 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Ala Cobăneanu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ana Popov în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Anei Popov împotriva Primăriei comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei cu privire la anularea dispoziţiei de concediere, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă şi a prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Primăria comunei Mîrzeşti, casată hotărârea Judecătoriei Orhei din 11 decembrie 2013 şi pronunţată o nouă hotărâre prin care a fost respinsă acţiunea depusă de Ana Popov împotriva Primăriei comunei Mîrzeşti ca neîntemeiată constată: La 03 septembrie 2013, Ana Popov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei cu privire la anularea dispoziţiei de concediere, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă şi a prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că prin dispoziţia primarului comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei nr. 8-i din 08 aprilie 2013, a fost angajată în funcţia de contabil la primăria localităţii, începând cu 08 aprilie 2013, pe 0,25 unităţi pe o durată nedeterminată, cu salariu conform statelor de personal, care constituia 430 lei lunar. Susţine că prin dispoziţia primarului comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei nr. 14-i din 21 iunie 2013 „Cu privire la concediere”, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii, Ana Popov a fost concediată din funcţia dată, fiind invocată lipsa de la locul de lucru, fără motive întemeiate mai mult de 4 ore consecutive în timp de 7 zile. Menţionează că nu este de acord cu dispoziţia în cauză, deoarece art. 100 alin. (1) Codul muncii, durata normală a timpului de muncă constituie 8 ore, iar reclamanta fiind angajată pe 0,25 unităţi urma să lucreze câte 2 ore pe zi.

Astfel, consideră că dânsa fiind obligată să lucreze doar două ore pe zi, nicidecum nu putea lipsi mai mult de 4 ore consecutive în aceiaşi zi, fapt care reiese şi din prevederile art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii. Susţine că angajatorul nu a prezentat nici o probă referitoare l-a absenţa Anei Panov de la muncă, fapt care este impus prin art. 89 alin. (2) din Codul muncii. Făcând referire la prevederile art. 90 alin. (2) lit. a), b) şi c) Codul muncii, consideră că de la momentul concedierii până la momentul înaintării acţiunii în instanţa de judecată, Ana Popov urma să beneficieze de un salariu de 1003 lei, sumă pe care o solicită de a fi încasată din contul angajatorului în beneficiul său cu titlu de despăgubire pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă.

Referitor la mărimea prejudiciului moral menţionează că o mărime rezonabilă a prejudiciului dat ar constitui 1500 lei. Solicită anulare dispoziţiei primarului comunei Mîrzeşti nr. 14-i din 21 iunie 2013 „Cu privire la concediere” ca fiind ilegală, restabilirea în funcţia ocupată de contabil la primărie pe 0,25 unităţi, încasarea din contul Primăriei comunei Mîrzeşti în beneficiul Anei Popov a salariului pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă în mărime de 1000 lei, încasarea de la pârât a prejudiciului moral în sumă de 1500 lei precum şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul examinării cauzei în primă instanţă, reprezentantul reclamantei, avocatul Serghei Şteliman, a înaintat cerere de modificare a obiectului şi temeiul acţiunii cu majorarea cuantumului acţiuni, solicitând anularea dispoziţiei primarului comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei nr. 14-i din 21 iunie 2013 „Cu privire la concediere” ca fiind ilegală, încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantei a salariului pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la lucru în mărime de 1820 lei, încasarea compensaţiei suplimentare în locul restabilirii la muncă în mărime de 1290 lei, încasarea prejudiciului moral în mărime de 1500 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. În susţinerea cererii date a fost invocat că în cadrul şedinţei de judecată reprezentantul primăriei comunei Mîrzeşti, în persoana primarului, a declarat că nu a fost întocmit nici un act scris care ar reglementa concret regimul de lucru al Anei Panov.

Acest fapt fiind menţionat ca fiind o încălcare şi în răspunsul Inspecţiei Muncii, care a efectuat un control în baza plângerii Anei Popov. Indică că reprezentantul primăriei în cadrul şedinţei de judecată a mai recunoscut că Ana Popov era membră a organizaţiei sindicale a Primăriei comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei însă, înainte de emiterea dispoziţiei privind concedierea dânsei, nu a fost solicitat şi nu a fost primit acordul comitetului sindical. Menţionează că contrar prevederilor art. 206, 49 alin. (1) lit. l) şi art. 199 alin. (1) lit. g) Codul muncii, s-a stabilit pe parcursul examinării pricinii că la caz nu există nici un act normativ la nivel de unitate, care să reglementeze regimul de muncă a Anei Popov, iar ca consecinţă ultima nici nu putea încălca un asemenea regim.

Afirmă că conform prevederilor art. 87 alin. (1) Codul muncii, concedierea salariatului în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h), se admite numai cu acordul preliminar scris al comitetului sindical. Astfel, în şedinţa de judecată, s-a stabilit că Ana Popov, fiind membră a organizaţiei sindicale, pentru concedierea ei nu a fost solicitat acordul comitetului sindical. Declară că de la momentul concedierii Anei Panov până la înaintarea prezentei cereri, au trecut 4 luni şi 7 zile, în care urma să beneficieze de un salariu de 1820 lei. Acest fapt, fiind invocat la modificarea cuantumul acţiunii pe acest capăt de cerere cu majorarea de până la 1820 lei. Totodată, a fost menţionat că Ana Popov şi-a găsit un alt loc de muncă şi nu doreşte restabilirea la locul vechi de muncă, dar solicită în locul restabilirii şi în temeiul art. 90 alin. (4) Codul muncii, o compensaţie suplimentară în mărime de 3 salarii medii lunare, ceia ce constituie 1290 lei.

Ulterior, Ana Popov fiind reprezentată de avocatul Serghei Şteliman a mai înaintat o cerere de majorare a cuantumului acţiunii, solicitând încasarea din contul Primăriei comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei, în beneficiul Anei Popov a salariului pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă în mărime de 2150 lei. Până la finalizarea examinării litigiului în fond, reclamanta a mai înaintat o cerere de majorare a cuantumului acţiunii, solicitând încasarea de la Primăria comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei în beneficiul Anei Popov a salariului pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă în mărime de 2422 lei, încasarea compensaţiei suplimentare în locul restabilirii la muncă în mărime de 1290 lei, încasarea prejudiciului moral în sumă de 1500 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 1000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 11 decembrie 2013 a fost admisă acţiunea Anei Panov, anulată depoziţia primarului comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei, nr. 14-i din 21 iulie 2013 cu privire la concedierea Anei Popov, s-a încasat de la Primăria Mîrzeşti, r-nul Orhei în folosul Anei Popov salariul pentru absenţa forţată de la serviciu în mărime de 2422 lei, compensaţie pentru lipsa forţată de la locul de muncă în mărime de 1290 lei, cheltuieli pentru acordarea asistenţei juridice în mărime de 1000 lei, precum şi a prejudiciul moral în mărime de 500 lei, iar în total suma de 5212 lei. La fel a fost încasat de la Primăria comunei. Mîrzeşti, r-nul Orhei plata pentru taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 270 lei.

În rest cerinţele reclamantei au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014 a fost admis apelul Primăriei comunei Mărzeşti, casată hotărârea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărâre prin ca acţiunea Anei Popov a fost respinsă ca neîntemeiată. La 02 iunie 2014 Ana Popov a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului au invocat ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Menţionează că faptul că a fost concediată fără acordul comitetului sindical nu a fost unica încălcare la concedierea dânsei şi nici unicul motiv din care a fost admisă acţiunea de către prima instanţă.

Consideră că Primăria comunei Mîrzeşti nu a stabilit regimul de muncă nici în contractul individual de muncă şi nici în Regulamentul intern, astfel ne fiind stabilit cînd anume Ana Popov urma să muncească şi deci nefiind clar că a lipsit nemotivat de la lucru sau motivat. Indică că din actele prezentate ca dovadă a lipsei sale de la lucru, rezultă că ele au fost întocmite până la pretinsa lipsă, adică administraţia a presupus că Ana Popov v-a lipsi. Declară că instanţa de apel nu a motivat cu nimic de ce consideră că argumentele invocate în acţiune, sunt neîntemeiate. La fel, susţine că instanţa de apel nu a luat în consideraţie argumentul din acţiune referitor la faptul că Ana Popov a fost angajată pe 0,25 salarii şi era obligată să lucreze 2 ore pe zi, fapt care presupune că ultima nu putea să lipsească mai mult de 4 ore consecutiv.

În aceste circumstanţe, recurenta este de opinia că instanţa de apel nu a verificat legalitatea hotărârii instanţei de fond în întregul ei, nu a verificat circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe şi raporturile juridice care au importanţă pentru soluţionarea corectă a pricinii, dar s-a limitat la aprecierea doar a unui argument, rupt din contextul celorlalte argumente şi din contextul faptelor şi circumstanţelor stabilite. Consideră că prin acesta instanţa de apel a încălcat prevederile art. 373 alin. (1), (2) şi (4) CPC, nu a aplicat aceste prevederi care trebuiau aplicate. Explică că prin faptul că nu au fost luate în consideraţie argumentele invocate în acţiune, instanţa de apel a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil precum şi la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Invocă că instanţa de apel nu a luat în consideraţie reglementările impuse de prevederile art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii. Apreciază ca fiind eronată interpretarea de către intimat a art. 86 alin. (1) lit. h) a Codului muncii, când afirmă că pentru salariaţii care sunt angajaţi pe 0,25 salarii este destul să lipsească o oră, deoarece acesta constituie 50% din timpul zilnic de muncă. Precizează că norma dată nu condiţionează concedierea prin lipsa pe parcursul unei jumătăţi din timpul de muncă, cum afirmă intimatul, dar indică că motiv de concediere este lipsa pe parcursul anume a 4 ore consecutive pe parcursul aceleiaşi zile de muncă. Declară recurenta că contrar prevederilor Codului muncii, dânsei nu i-a fost adus spre cunoştinţă regulamentul intern şi nici nu a fost undeva afişat, fapt confirmat şi recunoscut de şedinţa de judecată atât de către angajator cât şi din scrisoarea Inspecţiei Muncii.

Afirmă că contractul său de muncă cu angajatorul nu conţine regimul recurentei de muncă şi de odihnă, fapt ce contravine art. 49 alin. (1) lit. l) Codul muncii. Astfel, consideră că regimul de muncă a recurentei nu a fost stabilit de angajatori nici prin regulament intern şi nici prin contractul individual de muncă şi nici prin careva alt act juridic, iar în aşa mod angajatorul nu a concretizat căror anume reguli de comportare la unitate Ana Popov nu s-a conformat iar ca urmare consideră că în privinţa recurentei nu se putea aplica sancţiune disciplinară. Menţionează că în cadrul şedinţei de judecată preliminară, angajatorul a recunoscut că Ana Popov era membră a organizaţiei sindicale, iar ulterior acesta a negat acest fapt nedemonstrând că mărturisirea efectuată anterior nu corespunde realităţii dar s-a limitat la încercarea de a pune sub îndoială acest fapt.

În acest context indică că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 131 alin. (4), (5) şi (7) CPC. La fel, este de opinia că instanţa de apel nu a luat în consideraţie prevederile art. 87 alin. (1), 89 alin. (2) Codul muncii, care la caz urmau a fi aplicate. De asemenea indică că instanţa de apel nu a luat în consideraţie explicaţiile martorului Olga Patraşco, care deţinea funcţia de contabil şef care a declarat că din salariul Anei Popov se reţineau cotizaţii sindicale, fapt care demonstrează că ultima era membră a organizaţiei sindicale. Consideră eronată afirmaţia instanţei de apel precum că Ana Popov nu a depus cerere de primire în organizaţia sindicală, deoarece alte persoane angajate la unitate de asemenea nu au depus asemenea cereri, deşi la fel erau membri a organizaţiei de sindicate.

Este de opinia că declaraţiile martorului Margareta Balan precum că nu a văzut cererea prin care s-a solicitat primirea în organizaţia sindicală a Anei Popov, nu poate fi luată în consideraţie deoarece acesta a afirmat în şedinţa de judecată că pe perioada când a activat recurenta, dânsa s-a aflat în concediu medical. Susţine că instanţa de apel respingând ca probă registrul de intrare a corespondenţei, în care era înregistrată cererea Anei Popov de a fi primită în organizaţia sindicală, deoarece era completat cu acelaşi scris, nu putea să facă asemenea concluzii în lipsa unui raport de expertiză grafoscopică. Astfel fiind, instanţa de apel urma să respingă afirmaţia primarului referitor la scris şi să fie luate în consideraţie prevederile art. 148 alin. (1) şi 122 alin. (1) CPC.

Mai indică că contrar art. 118 alin. (1) CPC şi art. 89 alin. (2) Codul muncii, angajatorul nu a dovedit faptul că recurenta a lipsit de la locul de muncă, iar actele întocmite în acest sens corect au fost respinse de prima instanţă, deoarece au fost întocmite cu o dată anterioară pretinsei lipse. Totodată declară că în pofida prevederilor art. 208 alin. (1), Codul muncii, angajatorul nu a solicitat vre-o explicaţie scrisă, încălcând astfel procedura concedierii. În acest context, menţionează că prima instanţă just a respins procesul verbal prezentat de primarul localităţii, deoarece din el rezultă că a fost solicitată de la Ana Popov explicaţie pe care ultima a refuzat de o da la 21 iunie 2013, pe când din alt act anexat de primar precum şi din dispoziţia de concediere rezultă că primarul consideră că la 21 iunie 2013 recurenta a lipsit de la locul de muncă, fapt care este contradictoriu, iar instanţa de apel nu a luat în calcul această circumstanţă.

În concluzie afirmă recurenta că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia aplicată, a interpretat eronat prevederile art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii şi a apreciat arbitrar probele, fapt care a generat încălcarea dreptului recurentei la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. 1 al Convenţiei Europene. La 22 iulie 2014, Primarul comunei Mîrzeşti, r-nul Orhei a depus referinţă asupra recursului declarat de Ana Popov, solicitând respingerea integrală a recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel, declarând în acest sens că instanţa de apel a cercetat şi examinat multiaspectual probele prezentate de către ambele părţi, fapt care a dus la emiterea unei hotărâri obiective şi bine argumentate, având temei juridic şi bazându-se pe prevederile legislaţiei în vigoare.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul termen. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ana Popov nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ana Popov, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ana Popov ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ana Popov se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Ala Cobăneanu