- Dosarul nr.
- 2ra-2422/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 iulie 2014
- Părțile
- Goţa Vasile Ion vs Burduh Valentina
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2422/14 — Demolarea construcţiei neautorizate
prima instanţă: M. Buşuleac dosarul nr. 2ra-2422/14 instanţa de apel: G. Vavrin, I. Dănăilă, T. Dimitriadi ÎNCHEIERE 30 iulie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Goţa Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare in judecata depusă de Goţa Vasile împotriva lui Burduh Valentina, intervenienţi accesorii Goţa Tatiana, Burduh Ion, cu privire la demolarea construcţiilor, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 03 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Goţa Vasile şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Cahul din 04 decembrie 2013, c o n s t a t ă La 17 mai 2012 Goţa Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Burduh Valentina, cu privire la demolarea anexelor gospodăreşti construite neautorizat pe porţiunea de teren cu depăşirea hotarului.
În motivarea acţiunii reclamantul Goţa Vasile a invocat că este proprietarul casei de locuit cu terenul aferent cu suprafaţa de 0,2437 ha, amplasat în s. Cucoara, r. Cahul, cu nr.cadastral 1721404132. Burduh Valentina este vecina lui, care a construit nişte construcţii anexe gospodăreşti capitale cu fundaţie de beton, pereţi din tip fortan cu dimensiunile de 14 m x 3m. Indică reclamantul că de nenumărate ori s-a adresat către Burduh Valentina, însă ultima i-a promis, că îi va compensa terenul acaparat, neţinîndu-se de promisiune, ca mai apoi să-1 ignoreze complet contrar prevederilor art. 337 Cod civil. Întru soluţionarea litigiului, s-a adresat la Consiliul comunal Cucoara, S.R.L. „Pistogeg”, Inspecţia de Stat în construcţii.
Solicită reclamantul obligarea pîrîtei să demoleze anexele gospodăreşti construite neautorizat pe porţiunea de teren cu depăşirea hotarului Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 04 decembrie 2013 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Goţa Vasile a declarat apel. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 03 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de Goţa Vasile şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La emiterea deciziei instanţa de apel a constatat că Burduh Valentina a construit cu bună-credinţă la hotarul cu terenul vecin gard cu temelie de beton şi construcţii capitale şi anume: bucătărie şi anexe gospodăreşti. Conform raportului efectuat de S.R.L.
„Psitogeg”, construcţiile sunt efectuate cu depăşirea hotarului, astfel o parte din acestea se află pe teritoriul ce aparţine lui Goţa Vasile. Însă, reclamantul nu a făcut dovada că pîrîtul a construit dincolo de limita terenului său cu premeditare sau culpă gravă. Or, conform art. 390 alin. (1) Cod civil, dacă proprietarul unui teren, cu ocazia ridicării unei construcţii, a construit dincolo de limita terenului său, fără a i se putea imputa premeditarea sau culpa gravă, vecinul trebuie să tolereze încălcarea hotarului dacă nu a obiectat pînă sau imediat după depăşirea limitei. Din considerentele expuse, instanţa de apel a considerat că instanţa de fond just a respins acţiunea înaintată de Goţa Vasile cu privire la demolarea construcţiilor, aşa cum Goţa Vasile nu a obiectat pînă sau imediat după depăşirea limitei şi în mod tacit a tolerat construcţia litigioasă pe o perioadă de circa 10 ani.
La 11 iunie 2014 Goţa Vasile a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotătîri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului recurentul a invocat că construcţia anexei gospodăreşti în litigiu a fost ridicată în anul 2007 fără acordul său, în lipsa lui şi cu depăşirea hotarului, fapt recunoscut de însăşi Burduh Valentina. Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Goţa Vasile nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.
2 Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursuri, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Goţa Vasile ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Goţa Vasile se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 3