3ra-870/14 — Restituirea sumei

prima instanţă: S. Dimitriu dosarul nr. 3ra-870/14 instanţa de apel: M. Anton, A. Panov, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 30 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Montevideia”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Montevideia” împotriva Direcţiei administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău cu privire la obligarea restituirii sumei achitate în plus, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Montevideia”, casată hotărârea Judecătoriei Botanica municipiul Chişinău din 07 februarie 2014 şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii, c o n s t a t ă: La 29 mai 2013, SRL „Montevideia” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău cu privire la obligarea restituirii sumei achitate în plus.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 08 aprilie 2013, a expediat în adresa Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cererea nr. 11 cu privire la restituirea sumei achitate în plus, prin care a solicitat restituirea următoarelor plăţi (impozite şi taxe) achitate în plus: impozitul pe venit din salariu în sumă de 137,79 lei, impozitul pe venit la sursa de plată în sumă de 22,41 lei, impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător în sumă de 262362,45 lei, taxa pentru apă in sumă de 34,05 lei, taxa pentru amenajarea teritoriului în sumă de 77,63 lei şi amenzi serviciului fiscal în sumă de 1155 lei, iar în total 263789,33 lei. Prin răspunsul nr. 26.15-11/437/3185 din 12 aprilie 2013 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a informat-o că cererea cu privire la restituirea sumei achitate în plus a fost remisă la Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău pentru examinare şi executare, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, iar prin răspunsul nr. 01-14/4-2344 din 19 aprilie 2013 Direcţia administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a informat-o că cererea sa a fost depusă cu omiterea termenului de prescripţie, cu excepţia taxei pentru amenajarea teritoriului în sumă de 77,63 lei. Consideră că refuzul Direcţiei administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău de a soluţiona pozitiv cererea sa cu privire la restituirea sumei achitate în plus şi restituirea sumei de 263789,33 lei din motivul expirării termenului de prescripţie de 6 ani prevăzut de art. 266 alin. (1) din Codul fiscal este neîntemeiat.

Menţionează că la 16 iunie 2010, 16 iulie 2010 şi la 23 noiembrie 2010, în mod abuziv şi ilegal, angajaţii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei au percheziţionat toate oficiile, birourile şi încăperile ÎCS „Business Market” SRL, ÎCS „Comontel Grup” SRL şi SRL „Montevideia” şi au ridicat serverul cu baza de date electronice a contabilităţii întreprinderilor menţionatei şi documentele contabile sub pretextul verificării lor, fiind transportate la sediul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Susţine că prin încheierile Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 09 noiembrie 2010 şi 27 decembrie 2010 acţiunile angajaţilor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei au fost recunoscute drept ilegale şi abuzive, fiind obligaţi să restituie toate documentele contabile şi serverul de date electronice contabile ridicate de la întreprinderile menţionate, însă angajaţii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nu s-au conformat hotărârilor judecătoreşti şi nu au restituit documentele contabile ridicate de la întreprinderile menţionate. Afirmă că la 01 februarie 2013, prin ordonanţa procurorului, cauza penală nr. 2010036604, a fost clasată urmărirea penală în privinţa directorului SRL „Montevideia” din lipsa faptului infracţiunii imputate ilegal şi abuziv.

Invocă că la 25 februarie 2013, angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie i-a restituit serverul cu baza de date electronice contabile şi toate documentele contabile ridicate în mod ilegal din birourile întreprinderilor menţionate Mai invocă că în astfel de împrejurări, reclamanta nu a avut acces la baza de date electronice contabile şi la celelalte documente contabile în perioada 16 iunie 2010-25 februarie 2013. Consideră că termenul de prescripţie de 6 ani prevăzut de art. 266 alin. (1) din Codul fiscal urma a fi suspendat pentru o perioadă de 02 ani şi 08 luni, dovadă care confirmă cu certitudine imposibilitatea respectării termenului de prescripţie prevăzut de art. 266 alin. (1) din Codul fiscal.

Menţionează că conform art. 136 lit. g) din Codul fiscal, organul fiscal şi funcţionarul fiscal, au obligaţia să efectueze, la cererea contribuabilului, compensarea sau perfectarea materialelor pentru restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite, iar conform art. 175 alin. alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, compensarea se efectuează la iniţiativa organului fiscal sau la cererea contribuabilului dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel. În termen de pînă la 30 de zile de la apariţia circumstanţelor respective sau de la primirea cererii contribuabilului, organul fiscal întocmeşte documentul de plată şi îl transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.

Prin urmare, solicită obligarea Direcției administrare fiscală Botanica a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău de a restitui suma de 263789,33 lei plătită în plus. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 07 februarie 2014 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014 a fost admis apelul declarat de către SRL „Montevideia”, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie extinctivă. La 03 iunie 2014, în termenul prevăzut de lege, SRL „Montevideia” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

Recurenta SRL „Montevideia”, în motivarea recursului, a indicat că decizia instanţei de apel este ilegală, fiind emisă cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material. Menţionează că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. art. 14- 17 ale Legii contenciosului administrativ şi nu a aplicat prevederile art. art. 267- 269 din Codul fiscal, care prevăd îndeplinirea procedurii prealabile împotriva deciziei organului fiscal şi acţiunilor funcţionarului fiscal, motivând că nu era necesară depunerea unei cereri prealabile,. Susţine că intimata pe parcursul examinării pricinii în primă instanţă, cît şi în instanţa de apel nu a înaintat nici o cerere cu privire la omiterea de către recurentă a termenului de adresare în instanţa de judecată.

Afirmă că în scrisoarea nr. 01-14/4-2344 din 19 aprilie 2013, inclusiv în referinţa prezentată şi în cadrul susţinerilor orale, intimata a solicitat respingerea acţiunii din motivul omiterii termenului de prescripţie de 6 ani prevăzut de art. 266 alin. (1) din Codul fiscal, care şi ele sunt nefondate şi neîntemeiate. Invocă că întreprinderea pentru prima dată a aflat despre supraplata impozitelor şi taxelor în sumă de 263789,33 lei abia la 01 aprilie 2013, data cînd inspectorul fiscal al Direcţiei control fiscal nr. 1 a prezentat întreprinderii extrasul din fişa personală generalizat al contribuabilului, anexat la materialele dosarului.

Mai invocă că, de fapt, sumele impozitelor şi taxelor menţionate au fost achitate, virate la buget în anul 2005, însă din motive întemeiate, întreprinderea nu cunoştea despre faptul supraplăţilor existente, deoarece începând cu 18 februarie 2005 şi pînă la 25 februarie 2013, Biroul vamal Bender a blocat activitatea întreprinderii, iniţiind un şir de controale, ridicări a documentelor contabile, iar mai apoi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi procuratura Anticorupţie au efectuat percheziţii şi au ridicat repetat toate documentele contabile şi serverul cu baza de date electronică a contabilităţii în mod abuziv şi ilegal, acţiuni care pînă la urmă au fost constatate ca ilegale prin hotărârile judecătoreşti, anexate la materialele dosarului.

În situaţia menţionată, întreprinderea nu a avut acces la documentele contabile într-o perioadă foarte îndelungată – 18 februarie 2005-25 februarie 2013 şi nu putea şti despre supraplata existentă şi abia la 01 aprilie 2013, a aflat, data cînd, de fapt, a luat naştere dreptul la acţiune. Menţionează că conform art. 272 alin. (1) din Codul civil, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, iar conform art. 267 alin. (1) din Codul civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-ţi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţa de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani şi expiră la 01 aprilie 2016. Astfel, nici acest termen nu a fost omis de către întreprindere.

Susţine că instanţa de apel a omis să se pronunţe şi la o altă circumstanţă importantă cum ar fi răspunsul intimatei nr. 01-14/4-2344 din 19 aprilie 2013, prin care i-a fost comunicat că cererea sa cu privire la restituirea sumei achitate în plus a fost depusă cu omiterea termenului de prescripţie prevăzut de art. 266 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia taxei pentru amenajarea teritoriului în sumă de 77,63 lei. Afirmă că conform răspunsului menţionat, intimata a recunoscut dreptul întreprinderii la restituirea sumei plătite în plus de 77,63 lei – taxa pentru amenajarea teritoriului, însă nu a restituit-o pînă în prezent, necătând la faptul că au expirat deja 12 luni de la data depunerii cererii de restituire.

Mai afirmă că instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra probelor prezentate de către recurentă, care confirmă achitarea impozitelor şi taxelor în plus în sumă de 263789,33 lei. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de SRL „Montevideia” este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de SRL „Montevideia” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că instanța de apel și prima instanță au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele prezentate și au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul depus de SRL „Montevideia” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul depus de Societatea cu răspundere limitată „Montevideia” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi