3rh-17/15 — Recunoaşterea ilegalităţii refuzului şi încasarea sumei

prima instanţă: L. Lupaşco dosarul nr.3rh-17/15 instanţa de apel: L. Popova, A. Panov, M. Moraru, instanţa de recurs: A. Cobăneanu, V. Clavadî, T. Chişca-Doneva ÎNCHEIERE 18 februarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componenţa: Preşedinte completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva Serviciul Vamal, intervenient accesoriu Ministerul Finanțatelor al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea ca fiind ilegal refuzul organului administrativ și încasarea sumei, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 15 ianuarie 2015, prin care recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” a fost considerat inadmisibil, c o n s t a t ă: La 07 iunie 2013, SRL „Montevideia” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciul Vamal, intervenient accesoriu Ministerul Finanțatelor al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea ca fiind ilegal refuzul organului administrativ și încasarea sumei.

În motivarea acţiunii a indicat că la data de 08 aprilie 2013, societatea a expediat cererea nr. 12 către Serviciul Vamal de pe lângă Ministerul Finanțelor al RM, prin care a solicitat prezentarea actului de verificare a sumelor impozitelor și taxelor achitate de către întreprindere, în legătură cu faptul că au fost depistate sume achitate în plus. Susține că la 07 mai 2013, întreprinderea a primit răspunsul nr. 28/20-5129 din 29 aprilie 2013, prin care a fost informată că potrivit datelor Serviciul Vamal de pe lângă Ministerul Finanțelor al RM, s-a constatat că la 01 ianuarie 2006 a fost înregistrat un sold creditor de 923,05 lei.

Menționează că potrivit prevederilor art. 266 al Codului fiscal al RM și Regulamentului privind stingerea obligației vamale și/sau sumelor plătite în plus a căror termen de prescripție a expirat, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1000 din 28 decembrie 2012, se supun stingerii prin prescripție sumele plătite în plus sau sumele care urmau a fi restituite, însă, pentru care pe parcursul a 6 ani de la data executării și/sau apariției obligației acestora plătitorul vamal nu a depus cerere de compensare sau restituire din contul sumelor indicate. Indică că potrivit prevederilor pct.8 al Regulamentului menționat, data stingerii prin prescripție a obligației vamale și/sau a sumelor plătite în plus este considerată prima zi după data în care a expirat termenul de prescripție de 6 ani, astfel, soldul societății în sumă de 923,05 lei, reflectat în Sistemul Informațional de evidență al Serviciului Vamal cu data de 01 ianuarie 2006 se consideră stins prin prescripție.

Invocă că la 07 mai 2013, societatea s-a adresat cu cererea prealabilă nr. 06, prin care a solicitat repunerea în termen cu restituirea sumei de 923,05 lei, plătită în plus de către întreprindere în termen rezonabil, prezentând în acest sens un șir de probe care confirmă imposibilitatea respectării termenului de prescripții de 6 ani, prevăzut de art. 266 din Cod fiscal. Afirmă că la 05 iunie 2013, societatea a primit răspuns cu nr. 28/11 din 04 iunie 2013, prin care i s-a refuzat repunerea în termen și restituirea sumei plătite în plus de către întreprindere.

Consideră neîntemeiat refuzul Serviciului Vamal, deoarece, ultimul a invocat faptul omiterii termenului de prescripție de 6 ani prevăzut de art. 266 alin. (1) din Cod Fiscal, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că organul fiscal poate repune în termen și accepta cererea de compensare și/sau de restituire a sumelor plătite în plus dacă contribuabilul prezintă probe concludente privind imposibilitatea respectării termenului de prescripție prevăzut de norma citată.

Insistă că societatea a prezentat suficiente probe care confirmă imposibilitatea respectării termenului de prescripție prevăzut la alin. (1) art. 266 din Codul fiscal, iar, potrivit datelor Registrului de Stat întreprinderilor și potrivit datelor autorităților fiscale și ale celor din contabilitate, în perioada anilor 2000 și până în prezent în calitate de director al întreprinderii activa Ivan Ghecev, care de asemenea activa ca director al ÎCS „Business Market” SRL și vice-director al ÎCS „Comontel Grup” SRL, până la 25 februarie 2013, fapt confirmat prin datele înscrise în carnetul de muncă.

La fel, invocă că la 16 iunie 2010, 16 iulie 2010 și 23 noiembrie 2010 colaboratorii CCCEC, în mod ilegal au percheziționat toate oficiile, birourile și încăperilor ÎCS „Business Market” SRL, ÎCS „Comontel Grup” SRL și a societății și au ridicat serverul și baza de date electronică al contabilității întreprinderilor și documentele menționate sub pretext de verificare, acestea fiind transportate la CCCEC, iar ulterior, prin încheierile Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 09 noiembrie 2010 și din 27 decembrie 2012, acțiunile colaboratorilor CCCEC au fost constatate ca ilegale și abuzive, cu obligarea restituirii serverului și a documentelor întreprinderilor menționate.

Cu toate acestea, colaboratorii CCCEC nu s-au conformat dispoziţiilor judecătoreşti și nu au restituit serverul și documentele contabile, fapt confirmat prin scrisoarea nr. 45 din 17 ianuarie 2011, iar prin Ordonanța procurorului din 01 februarie 2013, emisă în cauza penală nr. 2010036604, s-a dispus clasarea urmării penale în cauza penală pornită împotriva lui Ivan Ghecev, din lipsa faptei infracțiunii imputate ilegal.

Ulterior, la 25 februarie 2013, colaboratorii CNA au restituit serverul și baza de date electronică și contabilă, precum și documentele contabile de la ÎCS „Business Market” SRL, ÎCS „Comontel Grup” SRL și SRL „Montevideia”, astfel, întreprinderea nu a avut acces la baza de date electronice contabile şi nici la alte documente contabile în perioada 16 iunie 2010 - 25 februarie 2013, respectiv, termenul de prescripție prevăzut de art. 266 alin.(1) din Cod fiscal urmează a fi suspendat, pentru o perioadă de 2 ani și 8 luni, fapt ce confirmă cu certitudine imposibilitatea respectării termenului de prescripție prevăzut de norma legală menționată. Solicită obligarea Serviciului Vamal al RM să restituie suma de 923,05 lei plătite în plus de către SRL „Montevidia”, şi transferarea acesteia la contul întreprinderii în termen de 30 zile.

La 19 noiembrie 2013, SRL „Montevideia” a depus o cerere de concretizare a cerințelor, prin care a anexat suplimentar un șir de probe ce confirmă temeiul acţiunii şi anume decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2005, hotărârea Curţii de Apel Bender din 20 iunie 2005, potrivit cărora a fost anulată ca ilegală Decizia nr. 02/97 din 18 februarie 2005 cu privire la obligarea întreprinderii de a achita drepturile de import în sumă de 977 475,81 lei și 39 798 973,1 lei.

Susţinînd că în baza deciziilor menționate activitatea întreprinderii a fost complet paralizată, fiind aplicat sechestru pe conturile bancare, interzis Camerei înregistrării de Stat la operarea modificărilor în actele de constituire cât și au fost ridicate și documentele contabile din perioada 18 februarie 2005 până la 02 noiembrie 2005, mai mult, în perioada menționată, societatea nu a avut acces la documente contabile, respectiv, nu a putut respecta termenii de prescripție, astfel, perioada de 9 luni, cât întreprinderea nu a avut acces la documentele contabile, urmează a fi suspendată.

Mai indică, că potrivit art. 176 alin. (3) din Codul Fiscal, dacă suma plătită în plus și suma care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituită în termen de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal, sau în alt termen prevăzut de legislația fiscală, contribuabilului i se plătește o dobândă, calculată în funcție de rata de bază (rotunjită până la următorul procent întreg), stabilită de Banca Națională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operațiunile de politică monetară pe termen scurt, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii și data compensării de către Trezoreria de Stat, astfel, pe perioadă suspendării termenului în conformitate cu alin.(1), dobândă nu se calculează.

De asemenea, invocă că societatea a indicat modalitatea de calcul al dobânzii de întârziere, referindu-se la termenul 08 aprilie 2013 şi anume data expedierii cererii nr. 12 către Serviciul Vamal de pe lângă Ministerul Finanțelor al RM până la data de 30 noiembrie 2013 - pretinsa dată a restituirii drepturilor de import achitate în plus, respectiv, dobândă de întârziere, calculată în funcție de rata de bază, cuprinde perioada data primirii cererii și data compensării de către Trezoreria de Stat, conform calcului constituie 29,97 lei. Solicită suplimentar, încasarea de la Serviciului Vamal de pe lângă Ministerul Finanțelor al RM în beneficiul SRL „Montevideia” dobânda de întârziere în sumă de 29,97 lei.

La 16 decembrie 2013, SRL „Montevideia” a renunțat la o parte din acțiune şi anume, la încasarea dobânzii de întârziere. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău din 31 ianuarie 2014, acțiunea a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către SRL „Montevideia” şi menținută hotărârea primei instanțe. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 ianuarie 2015, recursul declarat de către SRL „Montevideia” a fost considerat inadmisibil. La 21 ianuarie 2015, SRL „Montevideia” a depus cerere de revizuire împotriva încheierii instanței de recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de recurs și hotărârilor instanțelor inferioare şi emiterea unei noi hotărârii de admitere a acţiunii.

În motivarea cererii de revizuire, cu referire la prevederile art. 449 lit. b) CPC, a indicat că toate trei instanţe de judecată au admis erori grave la adoptarea actelor judecătoreşti, astfel, pronunţînd o hotărîre, o decizie şi o încheiere ilegală din start, care nicidecum nu putea fi pronunţată la data de 31 ianuarie 2013 de prima instanţă, menţinută prin decizia instanţei de apel, iar instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra erorilor admise şi să caseze ambele hotărîri ca ilegale. Susţine că atît jurisprudenţa CEDO, cît şi legislaţia naţională prevede temeiul legal de redeschiderea procedurilor prin reluarea examinării cazului dat şi casarea hotărîrilor emise.

Menţionează că potrivit materialelor pricinii, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 31 ianuarie 2013, pe când cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 07 iunie 2013, care a fost înregistrată în cancelaria primei instanțe cu nr. 3444, fapt ce confirmă cu certitudine că prima instanță a fost în imposibilitate să adopte o hotărârea cu 5 luni înaintate de a se depune cererea de chemare în judecată. La fel, invocă că instanța de apel nu a verificat legalitatea hotărârii primei instanțe și a emis decizia fără a se pronunţa asupra erorilor admise în hotărârea primei instanțe, mai mult ca atât, instanța de apel la emiterea deciziei a indicat eronat precum că întreprinderea a declarat apel în privința unei hotărâri din data de 07 martie 2014, cu toate că nici la această dată nu a fost pronunțată hotărârea primei instanțe.

Afirmă că, instanța de recurs, examinând recursul a omis să se pronunțe asupra argumentelor invocate în acest sens, emiţînd o încheiere prin care recursul întreprinderii a fost considerat inadmisibil, cu toate că această omisiune afectează grav încheierea emisă, respectiv, încheierea dată nu poate fi considerată una legală și întemeiată, deoarece erorile în sensul invocat constituie o violare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC și anexându-se probele ce le confirmă.

În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. În interpretarea corectă a prevederilor art. 449 lit. b) este de înţeles că circumstanţele sau faptele menţionate, trebuiau să existe obiectiv până la pronunţarea hotărârii, iar revizuentul nu putea şti despre aceste circumstanţe anterior pronunţării hotărârii, revizuirea căreia se cere. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că motivele invocate în cererea de revizuire nu pot fi reţinute ca circumstanţe sau fapte esenţiale a pricinii, care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului anterior.

Or, cele invocate în cererea de revizuire constitui greşeli privitor la data adoptării hotărîrii de către prima instanţă, omisiuni care de altfel au fost admise şi la adoptarea deciziei de către instanţa de apel şi încheierii de către instanţa de recurs, însă care pot fi corectate prin prisma art. 249 CPC, atât din oficiu, cât şi la cererea participanţilor la proces. Prin urmare, se constată că circumstanţele descrise de către revizuent nu constituie circumstanţe nou-descoperite ce ar putea fi definite ca totalitatea de fapte juridice, care ar duce la apariţia, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile, or acestea nu au o importanţă esenţială pentru soluţionarea justă a cauzei civile, neavând o putere decisivă pentru răsturnarea hotărârii revizuirea a cărei se solicită.

Aici Colegiu ţine să menţioneze că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. În această ordine de idei, este evident că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat, şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia și Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obținerea unei reexaminări şi unei noi soluții în cauză. Competența de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanțare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanțe cu caracterele substanțiale și obligatorii. Din considerentele menţionate şi având în vedere că cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 15 ianuarie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Montevideia” împotriva Serviciul Vamal, intervenient accesoriu Ministerul Finanțatelor al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea ca fiind ilegal refuzul organului administrativ și încasarea sumei. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva