Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2293/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 iulie 2014
Părțile
SRL Panax Ginsenge vs Auto Lux, Munteanu Alexei
Pe scurt
Conditiile rapunderii pentru prejudiciu cauzat de un mijloc de pericol sporit

2ra-2293/14 — Repararea prejudiciului

Dosarul nr. 2ra-2293/14 : Instanţa de fond judecătoria Rîșcani mun. Chişinău (judecător: C. Vîrlan ) Instanţa de apel: Curtea de Apel Comrat (judecători: Sv. Caitaz, A. Doga, A. Nogai)

DECIZIE Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ 23 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedinte, judecător Valeriu Doagă Judecători: Ala Cobăneanu Vera Macinskaia Svetlana Novac Oleg Sternioală examinând recursul declarat de „VCE-Autolux” SRL împotriva deciziei din data de 27 martie 2014 a Curții de Apel Chișinău, adoptate în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Panax Ginseng” împotriva SRL „VCE Auto Lux” privind încasarea prejudiciului şi cheltuielilor de judecată c o n s t a t ă : La data de 18 iulie 2012 SRL „Panax Ginseng” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „VCE Auto Lux” solicitînd încasarea prejudiciului material suportat în urma accidentului rutier în sumă de 64 626,16 lei şi cheltuielile de judecată - 1200 lei, cheltuielile pentru asistenţa juridică - 4000 lei, în total suma de 69 826,16 lei.

În motivarea acțiunii s-a indicat că la data de 21.04.2008, pe str.Ceucari, mun.Chişinău s-a produs un accident rutier în care au fost implicate automobilele de model „Alfa Romeo 164” cu n/î CHO 675, la volanul căruia se afla angajatul SRL „VCE Autolux” - Munteanu Alexei şi automobilul de model ”Mitsubishi Colt” cu n/î CMX 950 în proprietate privată a SRL „Panax Ginseng” la volanul căruia se afla şoferul Munjiu Vasile. Automobilul de model „Alfa Romeo 164” cu n/î CHO 675 aparţine, potrivit datelor CRIS „Registru”, cet. Radu Vitalii Serghei, care a încredinţat şi a transmis pentru a fi reparat automobilul „VCE Autolux” SRL. Vinovat de comiterea accidentului a fost recunoscut Munteanu Alexei.

Conform actului de examinare a automobilului Mitsubishi Colt cu n/î CMX 950, ce aparţine cu drept de proprietate „Panax Ginseng” SRL nr. 27/07 din 18 iulie 2008, semnat de A. Munteanu şi concluziile expertului nr. 27/7 de la aceiaşi dată efectuate de SRL"Elena Auto Expert”, prejudiciul constituie suma de 64626,16 lei. Pentru efectuarea expertizei auto trasologice ”Panax Ginseng” SRL a achitat suma de 1200 lei şi suma de 4000 lei pentru acordarea asistenţei juridice. Prin hotărîrea din 16 ianuarie 2014 a judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău, acţiunea a fost admisă și s-a încasat de la SRL „VCE Autolux” în beneficiul „Panax Ginseng” 1 SRL prejudiciul material în sumă de 64626,16 lei, cheltuielile de judecată - 1200 lei şi cheltuielile pentru acordarea asistenţei juridice - 4000 lei, în total - 69826,16 lei.

Prin decizia din data de 27 martie 2014 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul depus de SRL „VCE Autolux” şi menţinută hotărîrea 16 ianuarie 2014 a judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău. La data de 26 mai 2014, SRL „VCE Autolux” a depus recurs împotriva deciziei din data de 27 martie 2014 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului s-a indicat că concluziile indicate în partea motivată sunt contradictorii şi neargumentate, instanţele inferioare nu au dat o apreciere justă probelor care au stat la baza cererii, circumstanţelor de fapt şi de drept şi nu au aplicat normele de drept corespunzătoare. Mai indică recurentul că concluziile instanţei de fond şi de apel au un caracter declarativ şi neprobat, deoarece în materialele cauzei nu există nici o probă care ar confirma că automobilul de model „Alfa Romeo 164” cu n/î C HO 675 a fost încredinţat pîrîtului SRL „VCE Autolux” pentru reparaţie.

De asemenea consideră recurentul că instanţa de fond şi cea de apel nu au stabilit dacă între SRL „VCE Autolux” şi Munteanu Alexei au existat careva raporturi de muncă şi dacă au existat, care au fost aceste raporturi. Prejudiciul material nu a fost probat de către reclamant în modul stabilit de prevederile art. 117 al. (3) CPC, iar instanţa în mod arbitrar a dispus încasarea sumei de 64626,16 lei, deoarece în materialele cauzei nu există nici un raport de expertiză care ar confirma mărimea prejudiciului. Munteanu Alexei la data de 26.05.2014 s-a alăturat la recursul declarat de către SRL „VCE Autolux”. Intimatul nu a depus referință la cererea de recurs. Examinînd argumentele invocate în recurs în raport cu actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul declarat urmează a fi admis.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC RM, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept, să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Conform art. 373 alin. (5) CPC, instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit consideră că, concluziile instanţelor de judecată inferioare sunt neîntemeiate şi hotărîrile au fost emise datorită aprecierii eronate a circumstanţelor cauzei ceea ce a dus la încălcarea normelor de drept material. Conform materialelor dosarului, la data de 28.06.2012 s-a produs un accident rutier cu implicarea mijloacelor de transport de model model „Alfa Romeo 164” cu n/î CHO 675, la volanul căruia se afla Munteanu Alexei şi automobilul de model ”Mitsubishi Colt” cu n/î CMX 950 la volanul căruia se afla Munjiu Vasile.

În acest sens fiind întocmit un proces verbal cu privire la contravenție.(f.d.11) Colegiul reține că, vinovat de comiterea accidentului rutier a fost recunoscut Munteanu Alexei, fapt confirmat și prin răspunsul nr.8779 din data de 05.07.2012 a Ministerului Afacerilor Interne Departamentul poliției rutiere.(f.d.10) Totodată, Colegiul reține că deși la volanul automobilului de model „Alfa Romeo 164” cu n/î CHO 675 se afla Munteanu Alexei, conform informației Ministerului 2 Tehnologiilor informaționale și comunicațiilor ÎS”Centrul de resurse informaționale de stat ”Registru” proprietar al automobilului dat este Radu Vitalie.(f.d.19) Conform art.1410 alin.(1)-(2) Cod civil, persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore (cu excepţia cazurilor în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.

Obligaţia de reparare a prejudiciului revine persoanei care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate ori în alt temei legal sau persoanei care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit. În baza prevederilor legale enunţate, posesor al izvorului pericolului sporit poate fi persoana fizică sau persoana juridică care administrează izvorul: cu drept de proprietate; cu drept de gestiune; cu drept de administrare operativă; cu drept de administrare fiduciară; prin contractul de arendă sau locaţiune; prin procură, printr-o hotărîre a organului competent privind transmiterea izvorului în folosinţă temporară şi a altor temeiuri. Astfel, posedarea şi exploatarea izvorului de pericol sporit în baza unor contracte civile sau a altor titluri legale, care presupun trecerea posesiei, generează răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit de către noul posesor.

Din normele legale enunţate rezultă cert că responsabilitatea pentru prejudiciul cauzat prin accidentul rutier o are posesorul automobilului de model „Alfa Romeo 164” cu n/î CHO 675. Colegiul reiterează că conform materialelor cauzei, posesori ai automobilului de model „Alfa Romeo 164” cu n/î CHO 675 sunt – Radu Vitalie şi Munteanu Alexei şi respectiv conform art.1410 Cod civil, ca persoane care ar putea să răspundă pentru prejudiciul cauzat produs pot fi de asemenea doar aceste persoane - proprietarul automobilului – Radu Vitalii sau nemijlocit persoana vinovată în producerea accidentului rutier – Munteanu Alexei. Colegiul menţionează că SRL „VCE Autolux” nu poate fi antrenat în răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin accidentul rutier dat fiind inexistenţa căreiva legături dintre SRL „VCE Autolux”, posesorii automobilului de model „Alfa Romeo 164” cu n/î CHO 675 şi accidentul rutier produs.

SRL „VCE Autolux” nu este proprietarul sau posesorul automobilului de model „Alfa Romeo 164” cu n/î CHO 675, acest automobil nu i-a fost transmis SRL „VCE Autolux” de către proprietar, precum şi Munteanu Alexei nu este angajat al SRL „VCE Autolux” şi ar fi comis accidentul rutier în exercitarea obligaţiilor de serviciu. Astfel, Colegiul reține că, reclamantul în cererea de chemare în judecată solicită repararea prejudiciului cauzat ca urmare a accidentului rutier de la SRL „VCE Auto Lux”, deoarece Munteanu Alexei precum că este angajat al acestei întreprinderi. Dar, Colegiul menţionează că la materialele dosarului nu a fost prezentată vreo probă care ar confirma acest fapt. Astfel, la materialele cauzei nu este anexat vre-un contract de muncă încheiat între SRL „VCE Autolux” şi Munteanu Alexei, extras sau copia carnetului de muncă a lui Munteanu Alexei care ar demonstra raporturile de muncă dintre SRL „VCE Autolux” şi Munteanu Alexei.

3 În astfel de circumstanţe Colegiul consideră că instanţele de judecată corect au stabilit legea aplicabilă speţei – art.1410 Cod civil, doar că incorect au stabilit circumstanţele cauzei şi respectiv au supus neîntemeiat răspunderii dilectuale SRL „VCE Autolux”. Colegiul relevă că pentru angajarea răspunderii SRL „VCE Autolux” este necesar nu doar o declaraţie referitor la existenţa raporturilor de muncă dintre SRL „VCE Autolux” şi Munteanu Alexei, dar şi înscrisuri care ar dovedi acest fapt, însă astfel de înscrisuri nu au fost prezentate de către reclamant. Colegiul menţionează că, reclamantul nu a adus careva probe care ar demonstra că Munteanu Alexei a acţionat din numele şi pentru SRL „VCE Autolux” sau că ar fi comis accidentul rutier în timpul exercitării obligaţiilor de serviciu ca fiind angajat al SRL „VCE Autolux” şi astfel este exclusă răspunderea SRL „VCE Autloux”.

În acest context, Colegiul mai menţionează că conform procesului-verbal cu privire la contravenţie (f.d.11), precum şi procesului- verbal de audiere a lui Munteanu Alexei (f.d.12), ultimul este angajat în funcţie de lăcătuş la SRL „Edigarlux” şi nu la SRL „VCE Autolux” după cum au stabilit instanţele de judecată. Astfel, instanţa de apel şi fond nu numai că nu au stabilit circumstanţele importante pentru judecarea pricinii, dar şi au apreciat arbitrar probele prezentate de către părţi. Ca colcnluzie, Colegiul menţionează că este exclusă orice legătură atît dintre SRL „VCE Autolux” şi posesorii de automobil, cît şi cu obiectul nemijlocit – autotomobilul, precum şi nu există legătură de cauzalitate dintre SRL „VCE Autolux” şi prejudiciul cauzat.

Dat fiind faptul că, procesul judiciar implică stabilirea adevărului și în consecință emiterea unei hotărîri legale și întemeiate și ţinînd cont de prevederile art. 118 alin. (1) CPC, potrivit căruia fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale, instanţa de recurs consideră că decizia recurată urmează a fi casată, precum şi hotărîrea instanţei de fond cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

De asemenea, dat fiind pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii, Colegiul va anula şi încheierea prin care a fost asigurată acţiunea depusă de către SRL „Panax Ginseng” emisă de către judecătoria Răşcani, mun.Chişinău la data de 16 ianuarie 2014. Referitor la recursul declarat de către Munteanu Alexei, Colegiul îl va respinge deoarece recurentul nu a contestat cu apel hotărîrea judecătoriei Răşcani, mun.Chişinău din 16.01.2014 şi respectiv nici nu poate declara recurs împotriva deciziei Curţii de Apel.

Reieşind din cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. c) CPC RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către VCE-Autolux SRL . Se casează decizia din data de 27 martie 2014 a Curții de Apel Chișinău şi hotărîrea din 16 ianuarie 2014 a judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău adoptate în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Panax Ginseng” împotriva SRL „VCE Auto Lux” privind încasarea prejudiciului şi cheltuielilor de judecată, cu 4 pronunţarea unei noi hotărîri prin care se respinge cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Panax Ginseng” împotriva SRL „VCE Auto Lux” privind încasarea prejudiciului şi cheltuielilor de judecată.

Se casează încheierea din 16 ianuarie 2014 a judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău privind asigurarea acţiunii în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Panax Ginseng” împotriva SRL „VCE Auto Lux” privind încasarea prejudiciului şi cheltuielilor de judecată. Se respinge recursul lui Munteanu Alexei împotriva deciziei din 27 martie 2014 a Curţii de Apel Chişinău. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecător Valeriu Doagă Judecători: Ala Cobăneanu Vera Macinskaia Svetlana Novac Oleg Sternioală 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.