3ra-860/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă I. Ţonov dosarul nr. 3ra-860/14 instanţa de apel: E. Secrieru, A. Parpalac, Sv. Leu ÎNCHEIERE 23 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni, în pricina civilă la cererea de chemare in judecata depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Ronson-SV” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 16 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 25 aprilie 2013 c o n s t a t ă La data de 29 noiembrie 2007 SRL „Ronson-SV” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii reclamantul SRL „Ronson-SV” a invocat că în perioada 10 septembrie 2006 - 08 februarie 2007 IFS Căuşeni efectuat un control fiscal al activităţii SRL „Ronson-SV” pentru perioada anilor 2004-2005. În baza controlului a fost emisă hotărârea nr.64 din 08 februarie 2007. Nefiind de acord cu hotărârea menţionată, la 17 aprilie 2007 a depus o cerere prealabilă către IFPS. La 12 iunie 2007, în rezultatul examinării cererii prealabile, IFS Căuşeni a pronunţat o nouă hotărâre nr. 264, prin care a modificat hotărârea nr.64 din 8 februarie 2007. Reclamantul consideră că punctul 2 din secţiunea I, punctele 6,7,8 din secţiunea IV ale hotărârii nr.64 din 8 februarie 2007 şi punctele 6,7,8 din secţiunea II a hotărârii nr.264 din 12 iunie 2007 sunt neîntemeiate, ilegale şi urmează să fie anulate.

Drept motive pentru anularea lor reclamantul invocă că punctul 2 secţiunea I din hotărâre nr.64 din 8 februarie 2007 prevede încasarea de la reclamant TVA în sumă de 25924 lei, deoarece potrivit controlului fiscal efectuat, factura cu seria BG nr. 0494065 din 29 septembrie 2004 de la SRL „Adrius”, a fost eliberată de o firmă fantomă, care a fost astfel declarată doar la 26 mai 2005. În conformitate cu comunicarea Nr. 17-13-02/2-4579 din 30.11.2004, contribuabililor li s-a recomandat să verifice înregistrarea furnizorilor de produse în calitate de plătitori TVA pe pagina de internet. Menţionează reclamantul că factura BG nr. 0494065 a fost eliberată la 29.09.2004, adică anterior recomandării IFPS de a verifica înregistrarea furnizorilor de produse în calitate de plătitori TVA.

Mai mult decât atât, Comunicare a IFPS cu caracter de recomandare a fost publicată oficial doar la 10.12.2004, iar firma- furnizor SRL „Adrius” a fost declarată firmă fantomă la 26 mai 2005. Susţine că puterea de executare silită a obligaţiilor fiscale referitoare la achitarea taxei pe valoare adăugată de către contribuabilii furnizori aparţine doar organelor fiscal, dar nu cumpărătorilor de produse, obligaţiile cărora sunt prevăzute la art.8 pct.(2) Cod fiscal.

Consideră că agentul economic, în calitate de cumpărător, nu poate să poarte răspundere pentru agentul economic furnizor pentru neîndeplinirea obligaţiilor sale faţă de buget, iar administrarea fiscală conform art.9 Cod fiscal reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor la bugetele de toate nivelurile, precum şi de efectuarea acţiunilor de urmărire penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale. Explică că „Ronson-SV” lunar depunea la inspectoratul fiscal anexa la declaraţia cu privire la TVA, în care era enumerată şi factura fiscală a întreprinderii furnizor, prin urmare, inspectoratul fiscal avea posibilitatea să observe această întreprindere şi să ia măsurile respective pentru a nu permite acesteia să se folosească de facturile fiscale.

Consideră ilegală hotărârea nr.64 din 8 februarie 2007 în partea contestată. Mai invocă reclamantul că punctul 1 secţiunea I din hotărârea nr. 264 din 12.06.2007 prevede necesitatea reţinerii a 5% din impozitul pe venit la sursă de plată de la persoanele fizice în conformitate cu art.90 alin.(3) Cod fiscal. Susţine că în conformitate cu prevederile art.20 lit. y) Cod fiscal, începând cu 01.01.2004 în venitul brut nu se includ veniturile obţinute de persoanele fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), de la predarea materiei prime secundare, precum şi de la livrarea producţiei din fitotehnie şi horticultura în forma naturală şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată.

În conformitate cu comunicarea IFPS nr. 17-2-09/1-563-2270/10 din 27.05.2004 cu privire la aplicarea prevederilor art.20 lit. y) Cod fiscal, în calitate de confirmare a faptului, precum că producţia specificată mai sus este produsă de către persoanele fizice-cetăţeni, poate servi certificatul (adeverinţa) eliberat de autoritatea 2 administraţiei publice locale, prin care se confirmă, că producţia respectivă a fost produsă de persoanele fizice-cetăţeni, care o obţin în gospodăriile lor pe loturile (terenurile) lângă casă în limitele stabilite, inclusiv, grădini. Susţine, că toate certificatele (adeverinţele) pentru produsele procurate de la persoanele fizice în perioada anilor 2004-2005 le deţine şi le-a prezentat în original pârâtului.

Explică reclamantul că începând cu 01.01.2005, în conformitate cu modificările efectuate prin Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte normative nr.224 din 01.07.2004, astfel de venituri nu au fost incluse în venitul brut „în modalitatea stabilită de Guvern”. În legătură cu acest fapt, IFPS, prin comunicarea sa nr. 17-2-09/1-91-227/2 din 21.01.2005, anulează scrisoare IFPS nr. 1 7-2-2270/10 din 27.05.2004 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 20 lit. y) Cod fiscal. Conchide reclamantul că pentru perioada anului 2005 modalitatea de confirmare este stabilită de Guvern, însă, până în prezent această modalitate nu a fost stabilită, iar începând cu 01.01.2006, în conformitate cu Legea cu privire la modificarea Codului fiscal nr.261 din 27.10.2005 şi pînă în prezent nu sunt necesare adeverinţe, care să confirme faptul de către cine este produsă marfa agricolă comercializată.

Astfel, consideră neîntemeiată concluzia IFS cu privire la reţinerea a 5% din impozitul pe venit de la persoanele fizice în conformitate cu art. 90 alin.(3) Cod fiscal din producţiei fitotehnice produse de către ei în perioada anilor 2004-2005. Respectiv consideră nefondată şi aplicarea tuturor penalităţilor şi amenzilor cu privire la circumstanţele anterior menţionate - punctele 6,7.8,9 secţiunea II din hotărârea nr.264 din 12.06.2007. Totodată reclamantul invocă că la 15 noiembrie 2007 (prin fax) a primit hotărârea IFS Căuşeni nr.264 din 12.06.2007, care a fost adoptată în legătură cu cererea prealabilă depusă împotriva hotărârii nr. 64 din 8 februarie 2007 şi pe care o contestă, din care considerente solicită repunerea în termenul de atac.

Susţine că nu au cunoscut despre existenţa hotărârii IFS Căuşeni nr.264 din 12.06.2007, de aceea la 29.06.2007 a contestat la Curtea de Apel Chişinău Hotărârea IFPS nr. 39 din 30.05.2007. Solicită reclamantul: - repunerea în termenul de atac a actului administrativ contestat.

- anularea parţială a decizie IFS Căuşeni nr.64 din 08 februarie 2007 asupra rezultatelor controlului total efectuat la SRL „Ronson-SV”, şi anume: anularea pct.2 din cap. I., prin care s-a decis încasarea de la SRL „Ronson-SV” a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 25924 lei; 3 - anulare pct.6 din cap. IV, prin care s-a decis încasarea de la SRL „Ronson-SV” a amenzii pentru diminuarea taxei pe valoarea adăugată în mărime de 20 la sută din suma impozitului diminuat în sumă de 5185 lei; - anularea pct.7 din cap. IV, prin care s-a decis încasarea de la SRL „Ronson-SV” SRL a penalităţii in sumă de 9347 lei pentru neachitarea în termen la buget a taxei de stat pe valoarea adăugată; - anularea pct.8 din cap. IV, prin care s-a decis aplicarea în privinţa SRL „Ronson- SV” a amenzii în mărime de 2% lunar, dar nu mai mult de 24% în ansamblu în sumă de 6220 lei pentru neachitarea în termen a taxei pe valoarea adăugată; - anularea deciziei IFS Căuşeni nr.264 din 12 iunie 2007 .,întru executarea deciziei nr.39 din 30 mai 2007 pe marginea contestaţiei împotriva deciziilor nr.64 din 08 februarie 2007 şi nr.165 din 04 aprilie 2007” şi anume: anularea pct.6 din cap. II, prin care s-a decis încasarea de la SRL „Ronson-SV” a penalităţii în sumă de 12289 lei pentru neplata în termen a impozitului pe venit la sursa de plată; anularea pct. 7 din cap. II,

prin care s-a decis aplicarea amenzii SRL „Ronson-SV” în mărimea impozitului necalculat în sumă de 98038 lei pentru eschivarea de la calculul şi plata impozitului pe venit la sursa de plată pentru anul 2004; anularea pct.8 din cap. II, prin care s-a decis aplicarea amenzii SRL „Ronson-SV” în mărime de 20% din suma impozitului diminuat în sumă de 2326 lei, pentru diminuarea impozitului pe venit la sursa de plată pentru anul 2005; anularea pct.9 din cap. II, prin care s-a decis aplicarea amenzii SRL „Ronson-SV” în mărime de 5% pentru fiecare lună din suma impozitului diminuat, dar nu mai mult de 25% în sumă de 2907 lei, pentru neprezentarea dării de seamă privind calculul impozitului pe venit la sursa de plată pentru anul 2005. Ulterior, pe parcursul examinării cauzei în instanţa de fond, reclamantul SRL „Ronson-SV” a depus cerere de completare a acţiunii împotriva IFS Căuşeni, menţionînd că termenul de prescripţie pentru stingerea obligaţiei fiscale este expirat, de aceea solicită anularea integrală a deciziilor nr.64 din 08 februarie 2007 şi nr.264 din 12 iunie 2007 . La 28 februarie 2013 reclamantul „Ronson-SV” SRL a depus o nouă cerere de completare a acţiunii, invocînd că IFS Căuşeni urma să aplice amnistia fiscală pentru perioada cuprinsă în actele contestate,

deoarece prin art.4 alin.(12) din Legea nr.408 din 26 iulie 2001 pentru punerea în aplicare a Titlului V din Codul fiscal, nu se efectuează control al corectitudinii calculării şi achitării impozitelor, taxelor altor plăţi, pentru perioadele fiscale de până la 01 ianuarie 2007. Conform actului de control fiscal din 18.01.2007, perioada de control al SRL „Ronson-SV” este cuprinsă între 01 ianuarie 2004 pînă la 31 decembrie 2005 şi TVA de la 01 aprilie 2004 până la 14 noiembrie 2006. 4 Consideră că actul de control fiscal din 18 ianuarie 2007 şi deciziile nr.64 din 08 februarie 2007 şi nr.264 din 12 iunie 7 sunt ilegale în fond ca fiind emise contrar prevederilor legii şi solicită anularea lor.

Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 25 aprilie 2013 acţiunea a fost admisă în parte. S-a repus SRL „Ronson-SV” în termenul de atac a actului administrativ contestat.

S-a anulat parţial decizia IFS Căuşeni nr.64 din 08 februarie 2007 asupra rezultatelor controlului total efectuat la SRL „Ronson-SV” şi anume: pct.2 din cap. I, prin care s-a decis încasarea de la SRL „Ronson-SV” a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 25924 lei; pct. 6 din cap. IV, prin care s-a decis încasarea de la SRL „Ronson-SV” a amenzii pentru diminuarea taxei pe valoarea adăugată în mărime de 20 la sută din suma impozitului diminuat în sumă de 5185 lei; pct.7 din cap. IV, prin care s-a decis încasarea de la SRL„Ronson-SV” a penalităţii în sumă de 9347 lei pentru neachitarea în termen la buget a taxei de stat pe valoarea adăugată; pct.8 din cap. IV, prin care s-a decis aplicarea în privinţa SRL „Ronson-SV” a amenzii în mărime de 2% lunar, dar nu mai mult de 24% în ansamblu în sumă de 6220 lei pentru neachitarea în termen a taxei pe valoarea adăugată.

S-a anulat parţial decizia IFS Căuşeni nr.264 din 12 iunie 2007 „întru executarea deciziei nr.39 din 30 mai 2007 pe marginea contestaţiei împotriva deciziilor nr.64 din 08 februarie 2007 şi nr. 165 din 04 aprilie 2007”, şi anume: pct.6 din cap. II, prin care s-a decis încasarea de la SRL „Ronson-SV” a penalităţii în sumă de 12289 lei pentru neplata termen a impozitului pe venit la sursa de plată; pct.7 din cap. II.

prin care s-a decis aplicarea amenzii SRL „Ronson-SV” în mărimea impozitului ne calculai în sumă de 98038 lei pentru eschivarea de la calculul şi plata impozitului pe venit la sursa de plată pentru anul 2004, pct. 8 din cap. II, prin care s-a decis aplicarea amenzii SRL „Ronson-SV” în mărime de 20 % din suma impozitului diminuat în sumă de 2326 lei, pentru diminuarea impozitului pe venit la sursa de plată pentru anul 2005; pct.9 din cap. II, prin care s-a decis aplicarea amenzii SRL „Ronson-SV” în mărime de 5% pentru fiecare lună din suma impozitului diminuat, dar nu mai mult de 25 % în sumă de 2907 lei, pentru neprezentarea dării de seamă privind calculul impozitului pe venit la sursa de plată pentru anul 2005. În rest acţiunea a fost respinsă.

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, IFS Căuşeni a declarat apel.

Prin decizia Curţii de Apel Bender din 16 ianuarie 2014 a fost respins apelul declarat de IFS Căuşeni şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 25 aprilie 2013. La adoptarea soluţiei, instanţa de apel a stabilit că prima instanţă corect a constatat, că în speţă, raportul juridic litigios se axează pe dezacordul reclamantului cu sancţiunile aplicate de către IFS în rezultatul controlului cu privire la 5 corectitudinea calculării şi plenitudinea transferării impozitelor şi taxelor la bugetul public naţional al SRL „Ronson-SV” pentru perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2004 până la 31 decembrie 2005 şi taxa pe valoare adăugată de la 01 aprilie pînă la 14 noiembrie 2006. Instanţa de apel a constatat că SRL „Ronson-SV” a contestat în termen dezacordul său cu decizia nr. 64 din 08 februarie 2007, însă referitor la decizia nr.264 din 12 iulie 2007 reclamantul invocă că despre existenţa acesteia a aflat la 15 noiembrie 2007, iar pârâtul nu contestă data indicată de reclamant.

Instanţa de apel şi prima instanţă au reţinut că decizia IFS Căuşeni nr. 624 din 12 iunie 2007 a fost adoptată ca răspuns la contestaţia contribuabilului la dezacordul său cu decizia nr.64 din 08 februarie 2007, circumstanţă care denotă, că reclamantul SRL „Ronson-SV” a respectat termenul şi procedura de atac a deciziilor pârâtului, din care considerente a fost repus în termenul de atac al deciziei IFS Căuşeni nr.264 iulie 2007. Instanţa de apel a considerat juste constatările primei instanţe referitor la corectitudinea calculării şi plenitudinea transferării impozitelor şi taxelor la bugetul public naţional de către SRL „Ronson-SV” în perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2005, că pârâtul incorect a aplicat sancţiuni fiscale SRL „Ronson-SV” rezultate din achiziţionarea de către reclamant a cerealelor de la persoanele fizice în anul 2004 în sumă de 1960765 lei şi în anul 2005 în sumă de în sumă de 232552 lei din următoarele considerente.

IFS Căuşeni a prezumat că tipurile de mărfuri achiziţionate de reclamant, ar fi produse numai pe cotele de teren agricole atribuite gospodăriilor ţărăneşti, iar producţia procurată de reclamant la persoanele fizice ar fi fost obţinută în cadrul activităţii gospodăriei ţărăneşti. Însă, IFS Căuşeni nu a prezentat instanţei de judecată în calitate de suport probatoriu, precum ar fi , extrase din registrul de stat, care ar confirma că persoanele fizice, de la care reclamantul a procurat cerealele sunt înregistrate în oricare formă organizatorico-juridică şi că persoane nu ar deţine alte grădini ca oricare cetăţean persoană-fizică, care domiciliază în regiunea rurală.

Instanţa de apel a considerat că instanţa de fond în mod întemeiat a constatat, că pârâtul IFS Căuşeni a concluzionat greşit că în lipsa facturilor de expediţie eliberate de gospodăriile ţărăneşti reclamantul SRL „Ronson-SV” nu ar fi fost în drept să includă valoarea producţiei achiziţionate în costul vânzărilor, iar apoi, conform art.24 alin.(l) Cod fiscal, în componenţa cheltuielilor deductibile la determinarea venitului impozabil, iar ca urmare SRL „Ronson-SV” la efectuarea acestor achiziţii a întocmit acte de achiziţie fără a reţine impozitul de venit la sursa de plată în mărime de 5 % şi fără a dispune de facturi de expediţie din următoarele considerente.

6 Astfel, scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de stat de pe lângă Ministerul Finanţelor nr.84-5/5633 din 19 decembrie 2006, confirmă doar faptul, că la 19 decembrie 2006 unele persoane, de la care reclamantul a procurat producţie agricolă, au înregistrat gospodării ţărăneşti, iar dovada înregistrării gospodăriei ţărăneşti se probează doar prin certificatul de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti sau extrasul eliberat de autoritatea împuternicită, valabil la momentul încheierii tranzacţiilor de achiziţionare a cerealelor.

Instanţa de apel a considerat că instanţa de fond în mod întemeiat a apreciat ca fiind eronată concluzia IFS Căuşeni privind necesitatea sancţionării reclamantului din motiv că vânzătorii de producţie agricolă nu au eliberat facturi de expediţie, deoarece legislatorul nu a pus în seama cumpărătorului obligaţia de a elibera facturi de expediţie la cumpărarea bunurilor, ci invers, obligaţia dată este pusă pe seama vânzătorului, prin urmare cumpărătorul SRL „Ronson-SV” nu poate fi sancţionat pentru încălcările admise de vânzător, cu atât mai mult că pârâtul nu a prezentat dovada, că persoanele fizice de la care reclamantul a procurat producţia agricolă au fost sancţionate pentru neeliberarea facturilor de expediţie, pârâtul nu a probat că persoanele de la care SRL „Ronson-SV” a procurat producţia agricolă dispuneau de facturi de expediţie eliberate în modul stabilit, însă nu le-au eliberat la înstrăinarea floarea soarelui.

Instanţa de apel a considerat întemeiată concluzia instanţei de fond, precum că cumpărătorul SRL „Ronson-SV” nu poate fi sancţionat nici pentru faptul, că persoanele cărora le-au fost atribuite în natură cotele de teren echivalent şi care în baza art.36 alin.(7) din Legea cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998, în vigoare la momentul achiziţionării de către reclamant a produselor agricole de la persoane fizice în perioada anilor 2004-2005, au fost obligate prin lege, în termen de 3 luni de la data primirii documentelor de autentificare a dreptului de proprietate, să înregistreze la primărie gospodăria ţărănească (de fermier) sau să prezinte copia contractului de constituire (declaraţiei) şi copia certificatului de înregistrare de stat a unei întreprinderi de altă formă juridică de organizare.

Instanţele ierarhic inferioare au constatat că achiziţionarea de către reclamant a cerealelor doar de la persoanele fizice neînregistrate în formă organizatorico- juridică, se probează prin adeverinţele eliberate de autoritatea publică locală, prin care se confirmă, că producţia respectivă a fost produsă de persoanele fizice, obţinută în grădinile lor, iar la prezentarea certificatului eliberat de primăria localităţii respective, cumpărătorul SRL „Ronson-SV” nu urmează să reţină în prealabil, ca parte a impozitului pe venit, o sumă în mărime de 5% din plăţile 7 efectuate în folosul persoanei fizice, precum nu poate fi sancţionat cumpărătorul pentru încălcarea legislaţiei de către vânzător.

Referitor la decizia IFS în partea acceptării trecerii în cont a sumelor taxei pe valoare adăugată în perioada de la 01 aprilie 2004 până la 14 noiembrie 2006, instanţa de apel a considerat justă concluzia instanţei de fond, că SRL „Ronson-SV” a fost înregistrată ca plătitor al TVA la 09 iunie 2000, fiind în drept să accepte trecerea în cont suma TVA în mărime de 26833 lei la procurarea uleiului din floarea soarelui nerafinat în baza facturii fiscale seria BG nr.0494065 din 29 septembrie 2004 eliberată de SRL „Adrius”, care este responsabilă pentru întocmirea şi executarea obligaţiilor rezultate din facturile fiscale eliberate cumpărătorilor, iar afirmaţiile, precum că SRL „Adrius” nu are înregistrate careva impozite, subdiviziuni sau filiale la Căuşeni, că IFS Ialoveni ar fi declarat SRL „Adrius” drept firmă fantomă, nu poate fi acceptat drept temei pentru sancţionarea reclamantului SRL „Ronson-SV”.

Nu poate fi reţinut drept temei de sancţionare a reclamantului pentru faptul că achitarea cu cumpărătorul a avut loc prin contractul de cesiune de creanţă încheiat între SRL „Ronson-SV”, SRL „Adrius” şi SRL „Iglis-NZ”. Instanţele au concluzionat că nu poate fi acceptată ca o încălcare a legislaţiei, faptul că SRL „Ronson-SV” a acceptat factura fiscală seria BL 0929223 din 02 noiembrie 2004, eliberată de SRL „Sinomax”, la fel, declarată fantomă la 12 aprilie 2005 de CCCEC, iar achitarea a fost efectuată prin contractul de cesiune de creanţă încheiat între SRL „Ronson-SV”, SRL „Smonax” şi SRL „Gralcentu”, deoarece cumpărătorul-reclamant a primit facturile fiscale care corespund cerinţelor prevăzute de art. 19 din Legea contabilităţii şi în speţă nu au fost administrate probe concludente referitoare la falsificarea blanchetei facturilor fiscale care ar confirma faptul că, cumpărătorul ar fi cunoscut despre neautenticitatea documentului şi a datelor incluse în el.

Or, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea contabilităţii, în vigoare la momentul eliberării facturilor acceptate de reclamant, responsabilitatea pentru întocmirea calitativă a facturilor fiscale o poartă persoanele care le întocmesc şi semnează aceste documente, în speţă, SRL „Adrius” şi SRL „ Sinomax”. Mai mult decât atât, facturile fiscale acceptate de SRL „Ronson-SV" au fost eliberate de organele autorizate, tranzacţiile de vânzare-cumpărare a uleiului sunt reale, cumpărătorul a achitat furnizorului costul mărfii, inclusiv şi a sumei TVA, precum nu s-a constatat nici ilegalitatea facturilor fiscale privind costul mărfii, cantitatea mărfii sau a sumelor TVA calculate. Cu atât mai mult, că însăşi faptul încălcării de către vânzătorii SRL „Adrius” şi SRL „Sinomax” a obligaţiunilor lor fiscale, fiind declarate fantome, nu reprezintă dovada că cumpărătorul SRL „Ronson-SV” ar fi obţinut vreun avantaj fiscal nejustificat.

Instanţa de apel a reţinut corectă constatarea instanţei de fond precum că 8 achitarea la buget a TVA este o obligaţiune fiscală a vînzătorilor SRL „Adrius” şi SRL „Sinomax” şi nu poate fi pusă în seama cumpărătorului de bunuri materiale, iar SRL „Ronson-SV”, fiind cumpărător de bună-credinţă, concomitent cu costul bunurilor procurate, a achitat vânzătorilor SRL „Adrius” şi SRL „Sinomax” şi taxa pe valoare adăugată. Prin urmare, reclamantul SRL „Ronson-SV” este în drept să atribuie la trecerea în cont a TVA, sumele TVA achitate pentru procurarea uleiului nerafinat în cantitate de 33881 tone în baza facturii fiscale seria BL 0929223 din 02 noiembrie 2004, eliberată de SRL „Sinomax”.

Referitor la aplicarea amnistiei fiscale, instanţa de apel a considerat că prima instanţă întemeiat a respins-o, deoarece reclamantul nu a depus o cerere in adresa IFS privind emiterea deciziei cu privire la efectuarea amnistiei fiscale, în conformitate cu prevederile art.34 alin.(5) din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 111/2007 şi Regulamentului cu privire la modalitatea efectuării amnistiei fiscale în sistemul de evidenţă al Serviciului Fiscal de Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.638 din 08 iunie 2007, cu toate că reclamantul SRL „Ronson-SV” este subiect al amnistiei fiscale, iar sumele contestate în speţă fac parte din obiectele amnistiei fiscale.

Privind aplicarea termenelor de prescripţie fiscală, instanţa de apel a considerat întemeiată concluzia primei instanţe de respingere a cererii reclamantului în partea anulării integrale a deciziilor contestate pe motivul aplicării termenelor de prescripţie fiscală sau pe motivul aplicării amnistiei fiscale, şi a admis acţiunea în partea contestată atât în cererea prealabilă, cât şi în cererea de chemare în judecată iniţială, deoarece este inadmisibilă stingerea obligaţiei fiscale a contribuabilului-reclamant pe motivul aplicării termenelor de prescripţie fiscală. Or, din conţinutul art.173 Cod fiscal, reiese, că stingerea obligaţiei fiscale în urma survenirii termenelor de prescripţie se face în baza unei decizii scrise a conducerii organelor cu atribuţii de administrare fiscală care administrează obligaţia fiscală respectivă, iar în cazul serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale - în baza deciziei adoptate de către consiliul local.

Prin urmare, organul competent de a dispune stingerea obligaţiei fiscale pe motivul aplicării termenelor de prescripţie fiscală este Inspectoratul Fiscal de Stat, iar decizia organului respectiv poate fi poate fi contestată în instanţa de judecată. Referitor la pretenţia anulării actului de control fiscal din 18 ianuarie 2007, instanţele au respins-o, deoarece actul de control menţionat nu poate constitui obiect de contestare în ordinea contenciosului administrativ, fiind doar un act preparatoriu, iar prin acest act reclamantului nu i-a fost aplicată careva sancţiune pecuniară aferentă taxelor şi impozitelor, nu este unul de sancţionare fiscală. 9 La 19 mai 2014 IFS Căuşeni a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea lui, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care a respinge acţiunea.

În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţele de judecată nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele cauzei, dînd o apreciere eronată situaţiei examinate. În acest sens, recurentul a menţionat că agentul economic a achiziţionat producţie agricolă (seminţe de floarea soarelui), care face parte din categoria producţiei din fitotehnie, dar nu a ţinut cont că art. 20 alin. (y) din Codul Fiscal conţine o excepţie, prin care spune că venitul obţinut de gospodăriile ţărăneşti de la livrarea producţiei din fitotehnie nu este calificat ca surse de venit neimpozabil.

Reieşind din aceasta, organul fiscal ca şi la faza controlului şi în inclusiv în şedinţa de judecată a adus probe concludente că această producţie nu a fost recoltată pe loturi de teren de pe lîngă casă de locuit, pentru a o califica că a fost recoltată de persoană fizică –cetăţean, dar a fost recoltată pe terenurile gospodăriilor ţărăneşti de fermier şi în consecinţă veniturile obţinute de la livrarea acestora constituie venituri ale gospodăriilor ţărăneşti şi prin urmare sunt venituri impozabile. În viziunea recurentului, instanţa de apel a ajuns la concluzii contrare cauzei, or organul fiscal nu a sancţionat SRL „Ronson-SV” pentru faptul că a folosit sau nu facturi, a verificat sau nu statutul juridic al partenerilor săi de afaceri.

Reclamantului i s-au calculat sume suplimentare reieşind din faptul că nu a reflectat corect tranzacţiile efectuate, deghizîndu-le ca procurări de materie primă de la persoanele fizice recoltate în gospodăriile lor, fapt care contravine situaţiei reale şi în acest context ilegal le-a atribuit la venituri neimpozabile Intimatul SRL „Ronson-SV”, prin referinţă, a solicitat recunoaşterea recursului ca fiind unul inadmisibil. Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de IFS Căuşeni nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. 10 Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursuri, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de IFS Căuşeni ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie , d i s p u n e Recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Iurie Bejenaru 11