- Dosarul nr.
- 2ra-2027/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 iulie 2014
- Părțile
- Leiciu Svetlana vs SRL IB Agro
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2027/14 — Încasarea salariului
prima instanţă: G. Colev dosarul nr. 2ra-2027/14 instanţa de apel: A. Curdova, E. Dimina, D. Talai ÎNCHEIERE 23 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Svetlana Leiciu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Svetlanei Leiciu împotriva Societăţii cu răspundere limitată „I. B. Agro” cu privire la încasarea salariului, a compensaţiei pentru concediul de odihnă nefolosit şi a penalităţilor de întârziere şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 05 aprilie 2012, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Svetlana Leiciu şi Societatea cu răspundere limitată „I.
B. Agro” şi a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Comrat din 16 mai 2011, c o n s t a t ă: La 06 decembrie 2010, Svetlana Leiciu a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „I. B. Agro” cu privire la încasarea salariului, a plăților salariale şi a penalității de întârziere şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că în baza ordinului pârâtei nr. 5 din 01 octombrie 2008 a fost angajată la SRL „I. B. Agro” în funcţia de contabil- şef, iar prin ordinul pârâtei nr. 44-K din 18 august 2010 a fost concediată în baza art. 85 alin. (1) din Codul muncii. Menţionează că la momentul concedierii sale, pârâta, încălcând art. 143 din Codul muncii, a refuzat să-i achite sumele ce i se cuvin şi să-i elibereze carnetul de muncă.
Susţine că ea s-a adresat de nenumărate ori către pârâtă, solicitând eliberarea carnetului de muncă şi achitarea restanţelor salariale, însă până în prezent, pârâta nu i-a achitat salariul şi celelalte plăţi salariale, carnetul de muncă fiindu-i eliberat la 26 noiembrie 2010. Afirmă că conform art. 85 alin. (3) din Codul muncii, după expirarea termenelor indicate la alin.(1), (2) şi (41), salariatul are dreptul să înceteze lucrul, 1 iar angajatorul este obligat să efectueze achitarea deplină a drepturilor salariale ce i se cuvin salariatului şi să-i elibereze carnetul de muncă şi alte documente legate de activitatea acestuia în unitate, iar conform art. 330 alin. (1) lit. lit. d), e) şi f) din Codul muncii, angajatorul este obligat să compenseze persoanei salariul pe care aceasta nu l-a primit, în toate cazurile privării ilegale de posibilitatea de a munci.
Această obligaţie survine, în particular, în caz de: reţinere a eliberării carnetului de muncă; reţinere a plăţii salariului şi reţinere a tuturor plăţilor sau a unora din ele în caz de eliberare din serviciu. Consideră că pârâtul, prin acţiunile sale, a încălcat prevederile Codului muncii şi drepturile sale, fiindu-i cauzat prejudiciu moral exprimat prin retrăiri. Prin urmare, solicită încasarea de la pârâtă a salariului pentru reţinerea carnetului de muncă în sumă de 11772,72 lei, a plăţii salariale în sumă de 795,45 lei, a salariului restant în sumă de 9068,17 lei, a plăţilor salariale pentru perioada 01 octombrie 2008-18 august 2010 în sumă de 6681,78 lei, a penalităţii pentru reţinerea plăţii salariului şi a tuturor plăţilor în caz de eliberare din serviciu în sumă de 3195,02 lei, a sumei de 100000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată.
Ulterior, Svetlana Leiciu a depus o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând încasarea de la pârâtă a salariului pentru reţinerea carnetului de muncă în perioada 18 august 2010-26 noiembrie 2010 în sumă de 10740,33 lei, a compensaţiei pentru concediul de odihnă nefolosit în perioada 18 august 2010-26 noiembrie 2010 în sumă de 1206,80 lei, a penalităţii pentru reţinerea plăţilor menţionate în sumă de 2281,88 lei, a salariului restant în sumă de 9027,52 lei, a compensaţiei pentru concediul de odihnă nefolosit în perioada 01 iunie 2010-18 august 2010 în sumă de 7240,80 lei, a penalităţii pentru reţinerea plăţii salariului şi a compensaţiei pentru concediul de odihnă nefolosit în sumă de 4447,25 lei şi a sumei de 100000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral (f. d. 94, 95). Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 16 mai 2011 acţiunea a fost admisă parţial şi a fost încasat de la SRL „I.
B. Agro” în beneficiul Svetlanei Leiciu salariu restant şi compensaţia pentru concediul de odihnă nefolosit în sumă de 16268,32 lei, penalitatea pentru reţinerea plăţii salariului în sumă de 4447,25 lei şi suma de 3500 lei, cu titlu de prejudiciu moral şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 721,46 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 05 aprilie 2012 au fost respinse apelurile declarate de către Svetlana Leiciu şi SRL „I. B. Agro” şi a fost menţinută hotărârea primei instanţe. La 24 februarie 2014, Svetlana Leiciu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea integrală a acţiunii, cu încasarea cheltuielilor de judecată.
2 Recurenta Svetlana Leiciu, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel, deoarece instanţa de apel, la emiterea deciziei, a încălcat şi a aplicat eronat normele de drept material. Menţionează că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. art. 5 şi 7 alin. (4) lit. a) din Codul muncii şi a încălcat prevederile art. art. 9 şi 10 din Codul muncii. Susţine că instanţa de apel greşit a aplicat prevederile art. art. 85 alin. (3), 112 alin. (1), 117, 119 şi 142 din Codul muncii. Afirmă că instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele pricinii. Invocă că la materialele dosarului există suficiente probe, ce confirmă faptul că intimata intenţionat a tărăgănat judecarea prezentei cauze, abuzând de drepturile sale procesuale şi prin urmare, până în prezent, cauza nu a fost încă soluționată.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile şi alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Svetlana Leiciu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 3 Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție menționează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere faptul că instanța de apel şi prima instanță au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul Svetlanei Leiciu ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Svetlana Leiciu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi 4