- Dosarul nr.
- 2r-586/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 iulie 2014
- Părțile
- Manea Valeriu vs ÎP Poligrafist, Consiliul com Cruzeşti, Primăria com Cruzeşti, Ciurea Ivan, Ciocan Constantin, Ieşanu Artur, Ieşanu Aurelia
- Pe scurt
- Termenul de declarare a recursului
2r-586/14 — Anularea actelor juridice
dosarul nr. 2r-586/14 prima instanţă: I. Bulhac instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa DECIZIE 23 iulie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Aurelia Ieşeanu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Manea împotriva Întovărăşirii pomicole „Poligrafist”, Consiliului comunal Cruzeşti, Primăriei comunei Cruzeşti, lui Ivan Ciurea, Constantin Ciocan, Artur Ieşeanu şi Aureliei Ieşeanu cu privire la anularea proceselor-verbale, a deciziilor cu privire la vânzarea-cumpărarea lotului de pământ din întovărăşirile pomicole din comuna Cruzeşti şi a contractelor de vânzare-cumpărare a loturilor pomicole, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013, prin care a fost restituit apelul declarat de către Aurelia Ieşanu, c o n s t a t ă: La 30 aprilie 2010, Valeriu Manea a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Ivan Ciurea şi ÎP „Poligrafist” cu privire la anularea actului juridic.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că este membru al ÎP „Poligrafist” şi deţinător cu drept de folosinţă a loturilor pomicole nr. nr. 264 şi 265 şi a achitat toate cotizaţiile de membru. Menţionează că la 28 aprilie 2010, el a aflat de la terţe persoane faptul că loturile pomicole enunţate sunt înscrise în registrul întocmit de preşedintele ÎP „Poligrafist”, Ivan Ciurea ca fiind în posesia altor persoane şi, anume, a lui Artur Ieşeanu şi a lui Constantin Ciocan. Susţine că el nu cunoaşte cine sunt persoanele în cauză şi nu i-a fost comunicat despre privarea sa de dreptul de folosinţă şi nici despre atribuirea altor persoane în folosinţă a loturilor pomicole menţionate.
Prin urmare, solicită anularea actului, prin care el a fost privat de dreptul de folosinţă a loturilor pomicole nr. nr. 264 şi 265 şi prin care loturile pomicole menţionate au fost atribuite în folosinţă lui Artur Ieşeanu şi Constantin Ciocan şi încasarea în mod solidar de la pârâţi a cheltuielilor de judecată. Ulterior, Valeriu Manea a depus o cerere de extindere a pretenţiilor împotriva ÎP „Poligrafist”, lui Ivan Ciurea, Consiliului com. Cruzeşti, Primăriei com. Cruzeşti, lui Constantin Ciocan, Artur Ieşeanu şi Aureliei Ieşeanu, solicitând anularea procesului-verbal nr. 14 din 23 noiembrie 2008 în partea privării sale de 2 dreptul de folosinţă, excluderii sale din ÎP „Poligrafist” şi atribuirii loturilor pomicole nr. nr. 264 şi 265 lui Artur Ieşeanu şi Constantin Ciocan, a deciziei Consiliului com.
Cruzeşti nr. 3/10.26.P din 20 august 2008 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea lotului de pământ din întovărăşirile pomicole din comuna Cruzeşti”, beneficiar Artur Ieşeanu, a deciziei Consiliului com. Cruzeşti nr. 3/10.26.P din 20 august 2008 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea lotului de pământ din întovărăşirile pomicole din comuna Cruzeşti”, beneficiar Constantin Ciocan, a contractului de vânzare-cumpărare a lotului pomicol nr. 264, cu nr. cadastral 0144114.264, încheiat între Primăria com. Cruzeşti şi Artur Ieşeanu la 02 septembrie 2008 şi a contractului de vânzare-cumpărare a lotului pomicol nr. 265, cu nr. cadastral 0144114.265, încheiat între Primăria com. Cruzeşti şi Constantin Ciocan la 08 septembrie 2008, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară.
La 04 octombrie 2012, Valeriu Manea a mai depus o cerere de extindere a pretenţiilor, solicitând anularea procesului-verbal nr. 5 din 12 iulie 2008 în partea privării sale de dreptul de folosinţă, excluderii sale din ÎP „Poligrafist” şi atribuirii loturilor pomicole nr. nr. 264 şi 265 lui Artur Ieşeanu şi Constantin Ciocan. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 11 martie 2013 a fost repusă în termen şi admisă acţiunea, au fost declarate nule procesele-verbale nr. 5 din 12 iulie 2008 şi nr. 14 din 23 noiembrie 2008 în partea privării lui Valeriu Manea de dreptul de folosinţă, excluderii sale din ÎP „Poligrafist” şi atribuirii loturilor pomicole nr. nr. 264 şi 265 lui Artur Ieşeanu şi Constantin Ciocan, deciziile Consiliului com.
Cruzeşti nr. 3/10.26.P şi nr. 3/10.28.P din 20 august 2008 „Cu privire la vânzarea-cumpărarea lotului de pământ din întovărăşirile pomicole din comuna Cruzeşti”, beneficiari Artur Ieşeanu şi Constantin Ciocan şi contractele de vânzare-cumpărare a loturilor pomicole nr. nr. 264 şi 265, cu nr. cadastrale 0144114.264 şi 0144114.265, încheiate între Primăria com. Cruzeşti, Artur Ieşeanu şi Constantin Ciocan şi au fost încasate în mod solidar de la ÎP „Poligraf”, Artur Ieşeanu şi Constantin Ciocan în beneficiul lui Valeriu Manea cheltuielile de judecată în sumă de 600 lei. La 22 august 2013, Aurelia Ieşeanu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând repunerea în termen şi admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 septembrie 2013 nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Aurelia Ieşeanu, fiindu-i acordat un termen de pînă la 01 octombrie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 450 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013 a fost restituit apelul declarat de către Aurelia Ieşeanu. La 11 februarie 2014, Aurelia Ieşeanu a depus o cerere de revizuire împotriva încheierii instanţei de apel, solicitând admiterea acesteia şi casarea integrală a încheierii instanţei de apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 aprilie 2014 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Aurelia Ieşeanu.
La 11 februarie 2014, Aurelia Ieşeanu a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 03 decembrie 2013, cerând admiterea acestuia şi casarea integrală a încheierii instanţei de apel. 3 Recurenta Aurelia Ieşeanu, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu încheierea instanţei de apel. Menţionează că prin cererea din 02 decembrie 2013, ea a solicitat punerea pe rol a cererii de apel, anexând dovada achitării taxei de stat în cuantum de 75 lei. Susţine că taxa de stat a fost calculată conform art. 3 alin. (1) lit. j) din Legea taxei de stat. Afirmă că la materialele dosarului a fost anexată dovada achitării taxei de stat în sumă de 100 lei, însă la materialele dosarului lipsesc careva încheieri privind scutirea de plata taxei de stat sau de scutire parţială de plata taxei de stat.
Astfel, pentru punerea pe rol a cererii de chemare în judecată a fost achitată taxa de stat în sumă de 100 lei, însă pentru punerea pe rol a cererii de apel urmează a fi percepută o taxă de stat în sumă de 75 lei, iar în cazul achitării taxei de stat în acest cuantum, cererea urmează a fi pusă pe rol. Invocă că chiar dacă s-ar admite faptul neachitării taxei de stat, oricum încheierea contestată este contradictorie, deoarece în partea motivată a încheierii se face menţiunea că taxa minimă pentru persoane fizice în cazul litigiilor nepatrimoniale este de 150 lei, astfel, oricum taxa de stat pentru cererea de apel, ce urma a fi achitată, este de 112,50 lei şi nicidecum 450 lei, după a stabilit instanţa de apel.
Consideră că prin aceste inexactităţi la calcularea taxei de stat, instanţa de judecată i-a îngrădit dreptul de acces la justiţie. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul declarat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013 ca depus tardiv cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că Valeriu Manea a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întovărăşirii pomicole „Poligrafist”, Consiliului comunal Cruzeşti, Primăriei comunei Cruzeşti, lui Ivan Ciurea, Constantin Ciocan, Artur Ieşeanu şi Aureliei Ieşeanu cu privire la anularea proceselor-verbale, a deciziilor cu privire la vânzarea-cumpărarea lotului de pământ din întovărăşirile pomicole din comuna Cruzeşti şi a contractelor de vânzare-cumpărare a loturilor pomicole. Prima instanţă prin hotărârea emisă la 11 martie 2013 a admis parţial acţiunea lui Valeriu Manea.
La 22 august 2013, Aurelia Ieşeanu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe solicitând repunerea în termen a apelului, casarea hotărârii primei instanţe cu trimiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. 4 Instanţa de apel, prin încheierea din 06 septembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Aurelia Ieşeanu şi i s-a acordat ultimei termen până la 01 octombrie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 450 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013 cererea de apel depusă de Aurelia Ieşanu a fost restituită deoarece nu a înlăturat neajunsurile stabilite prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 septembrie 2013. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Din materialele dosarului rezultă că recurenta în şedinţa instanţei de apel nu s-a prezentat , însă la data de 02 decembrie 2013 prin intermediul cancelariei Curţii de Apel Chişinău a depus cerere de punere pe rol a cererii de apel anexînd bonul de achitare a taxei de stat în mărime de 75 lei, invocînd că nu doreşte să achite diferenţa, astfel ultima a cunoscut despre locul, data şi ora examinării pricinii. La 27 decembrie 2013, Curtea de Apel Chişinău a expediat părţilor, inclusiv recurentei, copia încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013. Cu toate acestea, cererea de recurs a fost depusă de către Aurelia Ieşeanu tocmai la 11 februarie 2014, adică cu omiterea termenului legal prevăzut de art. 425 CPC, fără a solicita repunerea în termen a recursului.
Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul ca depus cu omiterea termenului legal şi de a menţine încheierea instanţei de apel. Or, admiterea spre examinare a unui recurs tardiv va încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi va duce în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Aurelia Ieşeanu ca depus în afara termenului legal.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Manea împotriva Întovărăşirii pomicole „Poligrafist”, Consiliului comunal Cruzeşti, Primăriei comunei Cruzeşti, lui Ivan Ciurea, Constantin Ciocan, Artur Ieşeanu şi Aureliei Ieşeanu cu privire la anularea proceselor-verbale, a deciziilor cu privire la vânzarea-cumpărarea lotului de pământ din întovărăşirile pomicole din comuna Cruzeşti şi a contractelor de vânzare-cumpărare a loturilor pomicole. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi