2ra-2076/14 — Repararea prejudiciului material

prima instanţă – F. Dragan dosarul nr. 2ra-2076/14 instanţa de apel – N. Chircu, I. Talpa, V. Harmaniuc ÎNCHEIERE 16 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Ala Cobăneanu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Moisei Milgrom în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Moldasig” împotriva lui Moisei Milgrom cu privire la repararea prejudiciului material împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 13 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Moisei Milgrom, reprezentat de către Larisa Ocerednaia şi menţinută hotărârea Judecătoriei Bălţi din 28 iunie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 28 martie 2013, SA „Moldasig” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Moisei Milgrom cu privire la repararea prejudiciului material.

În motivarea acţiunii a indicat că la 15 decembrie 2011 Corneli Goriuc a încheiat cu SA „Moldasig” contractul de asigurare obligatorie de răspunderea civilă nr. AG 0364776 unde este indicat autovehiculul de model „Skoda Octavia” cu n/î GL-AK-265. Menţionează că la 01 iunie 2012, autovehiculul de model „Skoda Octavia” cu n/î GL-AK-265 condus de Moisei Milgrom a fost implicat într-un accident rutier, în rezultatul căruia a cauzat deteriorări tehnice autoturismului de marcă „Daewoo” model „Nexia” cu n/î BL-CZ-434, care aparţinea companiei SRL „Rosanin-Plus”, condus de Boris Ciubatîi. Vinovat de încălcarea Regulamentului circulaţiei rutiere şi de cauzarea pagubei a fost recunoscut şoferul autoturismului de model „Skoda Octavia” cu n/î GL-AK- 265, Moisei Milgrom.

Afirmă că în baza procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor nr. D/RCA/12-904 din 06 iunie 2012 întocmit de SA „Moldasig” cuantumul despăgubirii de asigurare achitate pentru repararea autovehiculului deteriorat constituie 19963,90 lei, ce se confirmă prin dispoziţia de plată din 30 iulie 2012. Indică că odată cu achitarea despăgubirilor de asigurare, conform art. 1329 Cod civil, achitând despăgubirea de asigurare, SA „Moldasig” a preluat în limitele sumei achitate dreptul asiguratului la creanţă. Iar conform art. 29 lit. f) al Legi cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, asigurătorul înaintează acţiune de regres faţă de persoana răspunzătoare de producerea accidentului dacă nu dispune de revizia tehnică.

Mai menţionează că la 20 august 2012 în scopul soluţionării amiabile a litigiului a expediat în adresa pârâtului Pretenţia nr. 431, cu propunerea achitării benevole a sumei prejudiciului suportat de SA „Moldasig”, care însă a fost ignorată de către pârât. În susţinerea celor relatate, remarcă contractul de asigurare obligatorie de răspunderea civilă nr. AG 0364776 în baza cărora a fost achitată despăgubirea de asigurare păgubitului SRL „Rosanin-Plus” în mărime de 19963,90 lei, ce se confirmă prin dispoziţia de plată din 30 iulie 2012. Solicită încasarea de la Moisei Milgrom suma de 19963,90 lei ce constituie prejudiciul material şi cheltuielile de judecată în mărime de 598,91 lei suportat de SA „Moldasig”.

Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 28 iunie 2013 a fost admisă integral acţiunea şi încasat de la Moisei Milgrom în beneficiul ÎM SIA „Moldasig” SRL suma de 19963,90 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 598 lei. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 13 februarie 2014 a fost respinsă cererea de apel declarată de către Moisei Milgrom prin intermediul reprezentantului Larisa Ocerednaia şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 05 mai 2014 Moisei Milgrom a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului a menţionat că conform art. 7 din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, în cadrul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, cazul asigurat este accidentul produs de un autovehicul, al cărui posesor a îndeplinit obligaţia de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Iar conform art. 9 al aceleiaşi legi, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se încheie pe un termen de 12 luni, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), (4). Asiguratul menţine valabilitatea asigurării plătind primele de asigurare pentru perioada de asigurare corespunzătoare termenului de acţiune a contractului.

Indică că asiguratul Corneli Gariuc a executat toate obligaţiile asumate în baza contractului nr. 18 din 15 decembrie 2011, achitând în termen prima de asigurare integral. Afirmă că contractul de asigurare a fost încheiat pe un termen de 12 luni – începutul asigurării – 15 decembrie 2011, sfârşitul asigurării – 14 decembrie 2012, iar accidentul s-a produs la 01 iunie 2012, în perioada când contractul era în vigoare. Remarcă că conform art. 668 Cod civil, contractul încheiat între părţi este obligatoriu pentru ele, care poate fi modificat numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor.

Susţine că în temeiul art. 8 alin. (7) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, la încheierea contractului de asigurare, posesorul de autovehicul va permite asigurătorului să verifice starea tehnică a autovehiculului pentru care se solicită încheiere de contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Menţionează că conducându-se de norma sus citată, la încheierea contractului de asigurare asigurătorul a verificat starea tehnică a autovehiculului. Relatează că în pct. 7 al contractului de asigurare, asigurătorul a indicat toate tipurile de prejudicii nerambursabile de către asigurator, în care lipseşte situaţia că asigurătorul nu rambursează prejudiciul în cazul lipsei certificatului de revizie tehnică.

Menţionează că autovehiculul de model Skoda Octavia cu n/î GL AK 265 a fost procurat de la salonul auto - SRL „Daac-Autotest”, la 15 decembrie 2011. Înainte de vânzare automobilul a fost supus verificării tehnice obligatorii. Vânzătorul a acordat cumpărătorului garanţie pe termen de 2 ani din momentul primirii acestuia. Mai indică că conform pct. 23 din Regulile de testare tehnică a autovehiculelor şi remorcilor acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului cu privire la reorganizarea Sistemului informaţional automatizat de căutare „Automobilul” în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării a autovehiculelor şi remorcilor acestora nr. 1047 din 08 noiembrie 1999, testarea tehnică periodică obligatorie a vehiculelor se efectuează pe parcursul anului.

Susţine că termenul stabilit de Regulile nominalizate – anul calendaristic, la momentul producerii accidentului acesta nu expirase, iar efectuarea reviziei tehnice a automobilului se confirmă prin cartea de service şi contractul de vânzare-cumpărare a automobilului. Invocă că Curtea de Apel Bălţi nu a aplicat normele sus citate, nu a luat în consideraţie argumentele reprezentantului său din cererea de apel, fapt ce a dus la adoptarea unei decizii ilegale. Prin referinţa din 24 iunie 2014 SA „Moldasig” a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 03 martie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 4605 (f. d. 123), fiind recepţionată de către ultimul la 04 martie 2014. Prin urmare, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 05 mai 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Moisei Milgrom nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Moisei Milgrom, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Moisei Milgrom ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Moisei Milgrom se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Ala Cobăneanu