3ra-834/14 — Anularea actului administrativ

dosarul nr.3ra-834/14 prima instanţă: M. Dolghieri, instanţa de apel: T. Duca, D. Puşca, A. Albu ÎNCHEIERE 10 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Întreprinderea Individuală „Solovuşca – Ohrimenco„ către Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni cu privire la anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 februarie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni, s-a casat integral hotărârea Judecătoriei Briceni din 10 septembrie 2013, prin care a fost admisă acţiunea depusă de Întreprinderea Individuală „Solovuşca – Ohrimenco” către Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni cu privire la anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat Briceni nr. 423 din 19 aprilie 2013 şi s-a emis o nouă hotărâre prin care s-a admis acţiunea înaintată de Întreprinderea Individuală „Solovuşca – Ohrimenco„ şi s-a anulat decizia nr. 423 din 19 aprilie 2013 emisă de Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni,

c o n s t a t ă: La data de 27 iunie 2013 ÎI „Solovuşca-Ohrimenco„ a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Briceni privind anularea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că prin decizia IFS Briceni nr.423 din 19 aprilie 2013 reclamantului i-a fost aplicată sancţiunea fiscală sub formă de amendă în mărime de 50000 lei, conform art.262 Cod fiscal pentru comercializarea mărfurilor cu timbre de acciz falsificate ori nevalabile. Prin decizia nr.493 din 31 mai 2013 pe marginea contestaţiei depuse, decizia nr.423 din 19 aprilie 2013 a fost menţinută, iar reclamantul s-a obligat să o execute. Consideră decizia IFS Briceni nr.423 din 19 aprilie 2013 ilegală.

Precizează reclamantul că la baza deciziei contestate a stat raportul de constatare tehnico-ştiinţific nr.676 din 15 februarie 2013, întocmit de către Direcţia tehnico-criminalistică a Ministerului Afacerilor Interne al RM. Potrivit raportului nominalizat expertului criminalist, de rând cu alte materiale i-au fost puse la dispoziţie şi timbrele de acciz marca comercială de stat, băuturi alcoolice tari nr.1103002594995, nr.1103002594888 pe 2 sticle 0,5 litri vodka „Pşenicinaia,, care conform concluziilor expertului se deosebesc de modelul-tip. În raport se menţionează că, obiectele cercetării au fost prezentate la examinare de către solicitant neambalate. Careva date referitor la asigurarea integrităţii obiectelor prezentate lipsesc.

Menţionează reclamantul că şi procesul verbal de ridicare a bunurilor materiale din 24 ianuarie 2013 conţine un şir de lacune şi anume: -procesul verbal nu conţine date referitor la locul întocmirii acestuia; -lipseşte confirmarea că persoanelor prezente li s-au lămurit drepturile de care beneficiază în asemenea caz; -în procesul verbal nu se menţionează în genere numerele timbrelor de acciz de pe cele două sticle de vodka „Pşenicinaia,, ridicate. Mai indică reclamantul că, potrivit anexei la certificatul de conformitate nr. SNAC MD 1006 11L 063838-12 din 10 februarie 2012 la data de 06 februarie 2012 de către producătorul SRL „Osiris-Com„ a fost îmbuteliată o cantitate de 5000 sticle de 0,5 litri vodka „Pşenicinaia,, cu timbre de acciz nr.1103002595001-2600000.

Solicită reclamantul anularea integrală a deciziei IFS Briceni nr. 423 din 19 aprilie 2013 de aplicare a amenzii în mărime de 50000 lei conform art. 262 Cod Fiscal, ca fiind ilegală. Prin hotărârea judecătoriei Briceni din 10 septembrie 2013 acţiunea a fost admisă. S-a anulat decizia IFS Briceni nr. 423 din 19 aprilie 2013 de aplicare a amenzii în mărime de 50000 lei conform art. 262 Cod Fiscal, ca fiind ilegală. Instanţa de fond şi-a întemeiat concluziile sale pe prevederile, art.442, 443, 462 Cod Contravenţional. La 02 octombrie 2013 Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Briceni din 10 septembrie 2013 şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată şi nefondată.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 25 februarie 2014, a fost admis apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni. S-a casat integral hotărârea Judecătoriei Briceni din 10 septembrie 2013 şi s-a emis o nouă hotărâre în cauza civilă ÎI „ Solovuşca – Ohrimenco „ către Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni privind anularea actului administrativ prin care: S-a admis acţiunea înaintată de ÎI „Solovuşca-Ohrimenco„. S-a anulat decizia nr.423 din 19 aprilie 2013 emisă de Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni. La data de 14 martie 2014, Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 februarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Bălti din 25 februarie 2014 si a hotărârii judecătoriei Briceni din 10 septembrie 2013 şi pronunţarea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii înaintate de Î.I.

“Solovusca-Ohrimenco „ ca ilegală si nefondată. În motivarea recursului recurentul Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni a invocat că hotărârea primei instanţe şi decizia instanţei de apel sunt ilegale, neîntemeiate şi pasibile de anulare. În special, a invocat că atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au aplicat eronat normele de drept material şi normele de drept procedural, iar concluziile atât ale instanţei de apel cât şi ale instanţei de fond sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

Indică recurentul, că conform art.6 alin.2 a Legii nr. l100 din 30 iunie 2000 „Cu privire la fabricarea si circulaţia alcoolului etilic si a producţiei alcoolice”, răspunderea pentru nerespectarea documentaţiei normative privind alcoolul etilic si producţia alcoolică fabricate in RM revine agentului economic care fabrică si/sau le comercializează, iar potrivit art.5 alin. 2, lit. h al Legii menţionat, interzice circulaţia producţiei alcoolice ambalate nemarcate in modul stabilit cu „Timbru de acciz”. Mai indică recurentul, că instanţele judecătoreşti superficial , incomplet şi neobiectiv au examinat litigiul în cauză, nu au apreciat probele din dosar şi au emis hotărâri ilegale. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material.

Cu referire la argumentul recurentului precum că instanţele judecătoreşti superficial , incomplet şi neobiectiv au examinat litigiul în cauză, nu au apreciat probele din dosar şi au emis hotărâri ilegale, colegiul reţine, că actele preparatorii, care au stat la baza emiterii deciziei contestate au fost întocmite cu încălcarea ordinii stabilite şi anume: la întocmirea procesului verbal de ridicare a bunurilor materiale din 24 ianuarie 2013 n-a fost respectat ordinul nr.1377 din 21 noiembrie 2012 al Inspectoratului Fiscal de Stat prin care au fost aprobate : 1) formularul Actului de sechestru ; 2) formularul Procesului-verbal de ridicare a bunurilor.

De asemenea actul de sechestru seria AS nr.000000, lista bunurilor sechestrate şi procesul - verbal de ridicare a bunurilor au fost întocmite în lipsa martorilor - asistenţi; nu conţin date referitor la faptul sigilării sticlelor ridicate, plombarea acestora; în procesul verbal nu se menţionează numerele timbrelor de acciz de pe cele două sticle de vodka ridicate. În acest sens colegiul invocă şi prevederile art.128 al.(l) lit. c) Codul fiscal, potrivit căruia, persoana cu funcţii de răspundere autorizată a Serviciului Fiscal de Stat este în drept să sechestreze mărfurile pasibile impunerii cu accize, mijloacele de transport în care au fost depistate mărfuri supuse accizelor şi care se află la dispoziţia sau în folosinţa persoanei juridice sau persoanei fizice, dacă această persoană nu poate prezenta dovezi de achitare a accizelor.

În acest caz, persoana cu funcţii de răspundere este obligată să elibereze o înştiinţare scrisă de sechestrare, care trebuie să conţină o descriere detaliată a mărfurilor sau a mijlocului de transport, a locului şi timpului sechestrării. În context, Colegiul constată că instanţa de apel a elucidat pe deplin circumstanţele cauzei formulându-şi opinia corelativ cu prevederile legislaţie relevante speţei.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat având caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi având în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat Briceni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru