Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-396/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 iulie 2014
Părțile
SRL Absolutauto-com împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Bălţi.
Pe scurt
Obligaţiile antreprenorului la efectuarea percheziţiei.

3ra-396/14 — Contestarea actului administrativ.

Dosarul nr. 3ra-396/14 Prima instanţă: Judecătoria Bălţi Judecătorul: Anatolie Vrînceanu Instanţa de Apel: Curtea de Apel Bălţi Judecători: Tatiana Duca Stela Procopciuc Ana Albu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 09 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător: Valeriu Doagă Judecătorii: Svetlana Novac, Nicolae Clima, Sveatoslav Moldovan şi Vera Macinskaia, examinând recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Absolutauto-com” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Bălţi privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 12 decembrie 2013, prin care cererea de apel declarată de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi, a fost respinsă, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 05 septembrie 2013, ACONSTATAT: La 28 mai 2013 directorul SRL „Absolutauto-Com” a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Bălţi, privind contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a invocat că, prin decizia Inspectoratului Fiscal Bălţi nr. 468 din 01 martie 2013 i-a fost aplicată o sancţiune cu amendă în mărime de 10000 lei, potrivit art. 253 alin. (l) din Titlul V al Codului Fiscal, pentru crearea obstacolelor în efectuarea controlului fiscal, prin neprezentarea documentelor necesare controlului pentru perioada de 04 iunie 2012 – 31 decembrie 2012. 1 Reclamantul a specificat că, prin decizia IFS Bălţi nr. 621 din 26 martie 2013, cererea prealabilă a sa a fost respinsă cu menţinerea deciziei nr. 468 din 01 martie 2013 ca legală şi întemeiată. Reclamantul consideră că, nu a încălcat careva prevederi legale şi decizia emisă de IFS Bălţi este nefondată din motiv că nu sunt întrunite semnele contravenţiei, conţinutul deciziei nu corespunde realităţii, fiind greşit interpretat art. 253 alin. (l) din Tiotlul V Cod Fiscal.

Potrivit actului nr. 3-452048 din 31 ianuarie 2013 se constată că controlul efectuat a avut loc în baza deciziei privind iniţierea controlului la solicitarea Comisariatului de Poliţie Bălţi, secţia de investigare a fraudelor nr. 3 în baza actelor prezentate tot de către colaboratorii secţiei investigare a fraudelor nr. 3. Precizează reclamantul că, a fost invitat la Inspectoratul Fiscal pentru efectuarea controlului la 02 decembrie 2012, fapt ce se confirmă prin citaţia nr. 42-6042 din 28 noiembrie 2012, iar absenta lui a fost calificată ca crearea obstacolelor în efectuarea controlului fiscal. Conform acestei decizii reclamantul a fost adus forţat la IFS. La baza aplicării sancţiunii a stat absenţa reclamantului şi neprezentarea documentelor fiscale pentru perioada solicitată la data stabilită.

Indică reclamantul că, nu a avut posibilitate de a se prezenta la 03 decembrie 2012 la IFS, pe motiv că citaţia a primit-o la 27 decembrie 2012. Tot la această dată reclamantul s-a prezentat la Inspectoratul Fiscal, însă actele solicitate nu le-a prezentat, deoarece acestea au fost ridicate anterior de către colaboratorii organului de urmărire penală în timpul efectuării percheziţiei, fapt despre care a informat reprezentanţii IFS. Solicită reclamantul SRL „Absolutauto-com”, admiterea cererii şi anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Bălti nr. 468 din 01 martie 2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 05 septembrie 2013 acţiunea înaintată de SRL „Absolutauto-com”, a fost admisă.

A fost anulată decizia Inspectoratului Fiscal de Stat Bălţi nr. 468 din 01 martie 2013 şi decizia nr. 621 din 26martie 2013. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 12 decembrie 2013, cererea de apel declarată de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi, a fost respinsă, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 05 septembrie 2013. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 10 februarie 2014, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului recurentul Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Bălţi, a indicat că, atît decizia instanţei de apel, cît şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale şi neîntemeiate, deoarece, instanţele de judecată nu au constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi a fost aplicate eronat normele de drept material. 2 Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 434 CPC, care statuează expres că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Copia motivată a deciziei instanţei de apel, a fost recepţionată de către recurent la 13 ianuarie 2014, iar recursul a fost declarat la 10 februarie 2014. Astfel, prin prisma art. 434 CPC, instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen.

Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi întemeiat şi care urmează a fi admis. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 28 mai 2013 directorul SRL „Absolutauto-Com” a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Bălţi, prin care a solicitat, anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Bălti nr. 468 din 01 martie 2013. Totodată, actele pricinii atestă faptul că, prin decizia şefului adjunct al Inspectoratului Fiscal Bălţi – Copacinscaia A. nr. 468 din 01 martie 2013 SRL „Absolutauto-Com” i-a fost aplicată o sancţiune cu amendă în mărime de 10000 lei, potrivit art. 253 alin. (l) din Titlul V al Codului Fiscal pentru crearea obstacolelor în efectuarea controlului fiscal prin neprezentarea documentelor necesare controlului pentru perioada de 04 iunie 2012 – 31 decembrie 2012 la 03 decembrie 2012. Din materialele pricinii rezultă că, în procedura Secţiei Investigare a Fraudelor nr.3 Bălţi se afla cauza penală nr. 2011041436. Prin încheierea din 23 octombrie 2012 a Judecătorului de instrucţie din Judecătoria Bălţi s-a admis demersul procurorului privind autorizarea efectuării percheziţiei imobilului care aparţine SRL „Absolutauto-Com” amplasat în str. Decebal, nr. 42/l mun.

Bălţi cu scopul depistării şi ridicării mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de model stabilit cît şi a altor obiecte interzise de legislaţia în vigoare. La 25 octombrie 2012 a fost întocmit procesul verbal de percheziţie în prezenţa directorului întreprinderii Banari Dumitru. În cadrul percheziţiei au fost depistate şi ridicate documente contabile, cartea de casă, aparat de casă şi alte obiecte.

La 16 noiembrie 2012 Secţia Investigare a Fraudelor nr. 3 Bălţi a solicitat Inspectoratului Fiscal de Stat Bălţi, prin scrisoarea nr. 22107, efectuarea reviziei tematice economico-financiare la SRL „Euro Lombard” şi la SRL „Absolutauto- Com” pentru perioada 01 ianuarie 2011 pînă la 16 noiembrie 2012. La 28 noiembrie 2012 IFS Bălţi a expediat la adresa de domiciliu al directorului SRL „Absolutauto-Com” – Banari Dumitru citaţie, solicitând prezentarea la 03 3 decembrie 2012 a documentelor ce ţin de activitatea întreprinderii SRL „Absolutauto-Com”, necesare pentru efectuarea controlului tematic.

Instanţa de recurs menţionează că, din avizul de recepţie şi certificatului Oficiului Poştal se constată că SRL „Absolutauto-Com” a primit citaţia remisă în adresa sa de domiciliu de către IFS Bălţi la 27 decembrie 2012. Colegiul Civil, Comercial şi de contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din speţa dată, în raport cu probele anexate la dosra, consideră oportun de a reitera prevederile art. 8, alin. (2), lit. f) Cod Fiscal, care statuează expres că, contribuabilul este obligat în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să prezinte, la prima cerere, persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor cu atribuţii de administrare fiscală documentele de evidenţă, dările de seamă fiscale şi alte documente şi informaţii privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător, calcularea şi achitarea la buget a impozitelor şi taxelor şi acordarea facilităţilor, să permită accesul, în cazul ţinerii evidenţei computerizate, la sistemul electronic de evidenţă contabilă.

Totodată, instanţa de recurs consideră necesar de a reitera şi prevederile art. 216 Cod Fiscal, potrivit cărora, contribuabilul, inclusiv prin intermediul conducătorului sau altui reprezentant al său, este obligat, după caz, să asigure condiţii adecvate pentru efectuarea controlului, să participe la efectuarea lui şi să semneze actul de control fiscal, chiar şi în cazul dezacordului. În caz de dezacord, el este obligat să prezinte în scris, în termen de pînă la 15 zile calendaristice, argumentarea dezacordului, anexînd documentele de rigoare.

Colegiul Curţii Supreme de Justiţie, prin prisma art. 43, alin. (5) al Legii Contabilităţii, menţionează că, conducătorul entităţii avea obligaţia de a prezenta reprezentanţilor organelor autorizate, să facă copii de pe acestea, cu indicarea temeiului şi datei ridicării, certificate prin semnăturile persoanelor care au ridicat documentele, fapt neasigurat de conducătorul entităţii a documentelor în cadrul percheziţiei din 25 octombrie 2012, din încăperea SRL „Absolutauto-Com” situat în mun.Bălţi, str. Decebal 42/1. Or, art. art. 43, alin. (5) al Legii Contabilităţii, stabileşte expres că, documentele contabile pot fi ridicate (sechestrate) de către organele autorizate. Conducătorul entităţi sau persoana autorizată de aceasta sînt obligaţi, în prezenţa reprezentanţilor organelor care ridică (sechestrează) documentele, să facă copii de pe acestea, cu indicarea termenului şi datei ridicării (sechestrării).

Copiile respective se certifică prin semnăturile persoanelor care au ridicat (sechestrat) documentele. Pentru documentele ridicate (sechestrate) se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de reprezentantul organului ce ridică (sechestrează) şi de conducătorul entităţii respective sau de persoana autorizată de acesta. Astfel, avînd la bază normele de drept citate, Colegiul instanţei de recurs menţionează că, reieşind din faptul că conducătorul SRL „Absolutauto-Com” – Banari Dumitru nu s-a prezentat la 03 decembrie 2012 data citării, Inspectoratului 4 Fiscal de Stat mun.

Bălţi corect a solicitat Comisariatului de Poliţie prezenţa persoanei cu funcţie de răspundere a contribuabilului, documentele de evidenţă contabilă, dările de seamă fiscale şi alte informaţii privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător pentru perioada de activitae 04 iunie 2012 – 31 decembrie 2012. Din actele pricinii se constată că, la 30 ianuarie 2013, colaboratorii Secţiei investigarea fraudelor nr. 3, au prezentat la organul fiscal persoana responsabilă a întreprinderii, documentele contabile a întreprinderii, fapt confirmat prin procesul- verbal de ridicare a documentelor. Este neîntemeiat argumentul reclamantului – intimat SRL „Absolutauto-Com” precum că, nu a ştiut despre citarea la organul fiscal pentru data de 03 decembrie 2013. Or, potrivit Raportului Ofiţerului superior al SUP CPM Bălţi – Gorobeţ D.V., rezultă că Banari Dumitru fiind citat de nenumărate ori de a se prezenta în SUP CPM Bălţi, aşa şi nu s-a prezentat.

Fiind controlat de mai multe ori în perioada lunilor noiembrie-decembrie a anului 2012 la domiciliu pe str. l Mai, nr. 1A, ap.39 mun. Bălţi, s-a constatat din spusele părinţilor că cet. Banari Dumitru nu locueşte pe adresa dată, iar unde el locueşte nu cunosc, dar comunică periodic la telefon. Potrivit bazei de date a Serviciului Fiscal (fişa întreprinderii), conducătorul SRL „Absolutauto- Com” Banari Dumitru a prezentat informaţia cu privire la domiciliul său - str.l Mai, 1A ap.39 mun.Bălţi, adresa unde a fost expediată citaţia. Prin urmare, instanţa de recurs constată că, conducătorul SRL „Absolutauto- Com” Banari Dumitru intenţionat se eschiva de la efectuarea controlului fiscal, deoarece prin încheierea Judecătoriei Bălţi din 22 ianuarie 2013 s-a dispus restituirea actelor contabile şi bunurile ridicate în cadrul percheziţiei din 25 octombrie 2012 agentului economic.

Instanţa de recurs menţionează că, este legală şi întemeiată decizia Inspectoratului Fiscal Bălţi nr. 468 din 01 martie 2013, prin care companiei SRL „Absolutauto-Com” i-a fost aplicată o sancţiune cu amendă în mărime de 10000 lei, potrivit art. 253 alin. (l) din Titlul V al Codului Fiscal, pentru crearea obstacolelor în efectuarea controlului fiscal, prin neprezentarea documentelor necesare controlului pentru perioada de 04 iunie 2012 – 31 decembrie 2012. În concluzie, Colegiul constată netemeinicia argumentelor invocate de către reclamantul – intimat în cererea de chemare în judecată, din care motive acţiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Din considerentele sus-menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost constatate pe deplin de către prima instanţă şi instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat, nefiind necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi, a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri. 5 În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se admite recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Bălţi. Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 12 decembrie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Bălţi din 05 septembrie 2013, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Absolutauto-com” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Bălţi privind contestarea actului administrativ, cu pronunţarea unei noi hotărâri după cum urmează: Se respinge ca neîntemeiată acţiunea înaintată de SRL „Absolutauto-com” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Bălţi privind contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Svetlana Novac Nicolae Clima Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.