Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-1894/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 iulie 2014
Părțile
Radu Anna împotriva Consiliului raional Edineţ
Pe scurt
Omis termenul de prescripţie

2ra-1894/14 — Încasarea compensaţiei băneşti pentru averea confiscată ilegal în urma represiunilor politice şi prejudiciului moral

prima instanţă: N. Bănărescu dosarul nr. 2ra-1894/14 instanţa de apel: E. Ababei, N. Matveeva şi G. Polivenco DECIZIE 09 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul:Valeriu Doagă Judecătorii: Nicolae Clima, Vera Macinskaia, Svetlana Novac şi Sveatoslav Moldovan examinând cererea de recurs declarată de reprezentantul Natalia Timotin în interesele Consiliului raional Edineţ, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Radu Anna împotriva Consiliului raional Edineţ cu privire la încasarea compensaţiei băneşti pentru averea confiscată ilegal în urma represiunilor politice şi prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 18 martie 2014, prin care s- a respins apelul declarat de Consiliului raional Edineţ şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe c o n s t a t ă La 31 iulie 2013 Radu Anna a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Edineţ cu privire la încasarea compensaţiei băneşti pentru averea confiscată ilegal în urma represiunilor politice şi prejudiciului moral (f.d.

1-2). În motivarea acţiunii Radu Anna a indicat că împreună cu părinţii Bezdetnîi Ion şi Bezdetnaia Vera au fost supuşi represiunilor politice în anul 1951 şi deportaţi în Siberia. În anul 2005 Procuratura Generală i-a reabilitat. În urma represiunilor politice li s-a confiscat averea constituită din casa de locuit din satul Lopatnic, r-nul Edineţ şi alte bunuri mobile deţinute. Averea confiscată o evaluează la suma totală de 94862 lei. S-a adresat Consiliului raional Edineţ şi Comisiei pentru examinarea cererilor privind restituirea valorii averii confiscate solicitînd restituirea averii confiscate ilegal. Comisia pentru examinarea cererilor privind restituirea valorii averii confiscate a Consiliului raional Edineţ prin hotărîrea nr. 18/6 din 21 mai 2013 a respins cererea pe motiv că au fost despăgubiţi în baza legii vechi şi a omis termenul de prescripţie de 3 ani de adresare Comisiei.

A mai indicat că pentru toată averea a fost despăgubită cu suma de 200 lei, iar conform hotărîrii Curţii Constituţionale din 20 iulie 1999 nr. 16 din 16 iunie 2007, are dreptul de a solicita încasarea compensaţiei nedespăgubite în volum deplin. Consideră că termenul de adresare de 3 ani contravine prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi nu răspunde exigenţelor impuse de principiul accesului la justiţie garantat de legile naţionale şi internaţionale. Cere reclamanta Radu Anna încasarea de la Consiliului raional Edineţ a compensaţiei băneşti pentru averea confiscată ilegal în urma represiunilor politice în sumă de 94862 lei şi prejudiciului moral în sumă de 100000 lei.

1 Judecătoria Edineţ prin încheierea din 29 august 2013 a admis demersul reclamantei Radu Anna şi a antrenat în calitate de intervenient accesoriu în proces Primăria satului Lopatnic (f.d. 33-34). Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 07 noiembrie 2013 acţiunea depusă de Radu Anna a fost admisă parţial. S-a încasat de la Consiliul raional Edineţ în beneficiul Annei Radu valoarea averii confiscate în urma represiunilor politice în sumă de 94862 lei. În rest s-a respins acţiunea (f.d. 58, 60-62). La 29 noiembrie 2013 Consiliul raional Edineţ a depus cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Edineţ din 07 noiembrie 2013 (f.d. 63-65). Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 18 martie 2014 a respins apelul declarat de Consiliul raional Edineţ şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Edineţ din 07 noiembrie 2013 (f.d.

86-90). Prin procura nr. 360/02/1-19 din 11 iulie 2013 Natalia Timotin a fost împuternicită de Consiliul raional Edineţ să-i reprezinte interesele cu dreptul de a ataca hotărîrile judecătoreşti etc. (f.d. 35). La 11 aprilie 2014 reprezentantul Natalia Timotin a depus în interesele Consiliului raional Edineţ recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 18 martie 2014, solicitînd casarea acesteia şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului reprezentantul Natalia Timotin a invocat că hotărîrile judecătoreşti sunt parţial nefondate. Radu Anna a fost despăgubită pentru averea confiscată cu suma de 200 lei.

A mai indicat că în anul 2005 prin certificatul Procuraturii Generale nr. 21/703 intimata a fost reabilitată şi conform legii cererea de restituire a bunurilor confiscate or compensarea valorii acestora se înaintează în decursul a 3 ani de la data înştiinţării persoanelor supuse represiunilor despre reabilitarea lor, însă Radu Anna a depus cerere după 5 ani de la expirarea termenului de prescripţie. Invocă că instanţele judecătoreşti nu au atras în proces Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală Finanţe a Consiliului raional Edineţ în calitate de intervenienţi accesorii, deoarece prin intermediul lor urma a fi încasată suma de bani adjudecată, iar bugetul local nu dispune de surse financiare nefiind planificate cheltuieli pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 28 mai 2014 Radu Anna a depus referinţă la recursul declarat de reprezentantul Natalia Timotin în interesele Consiliului raional Edineţ solicitînd respingerea acestuia ca nefondat. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 02 iulie 2014 cererea de recurs declarată de reprezentantul Natalia Timotin în interesele Consiliului raional Edineţ a fost considerată admisibilă fără a prejudicia fondul.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. 2 În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar şi a referinţei prezentate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este depus în termen, întemeiat care urmează a fi admis cu casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 18 martie 2014, a hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 07 noiembrie 2013 şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a cererii de chemare în judecată din următoarele motive.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel Bălţi a trimis în adresa părţilor copia deciziei din 18 martie 2014 la 07 aprilie 2014 (f.d. 91-92). La 09 aprilie 2014 Consiliul raional Edineţ a primit copia deciziei instanţei de apel (f.d. 93). Astfel, recursul declarat de către reprezentantul Natalia Timotin în interesele Consiliului raional Edineţ la 11 aprilie 2014 se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.

Din actele pricinii rezultă că Radu Anna împreună cu părinţii Bezdetnîi Ion şi Bezdetnaia Vera au fost supuşi represiunilor politice în anul 1951 şi deportaţi în Siberia. Procuratura Generală prin certificatul nr. 21/7013 din 19 decembrie 2005 a reabilitat intimata Radu Anna şi părinţii acesteia Bezdetnîi Ion şi Bezdetnaia Vera în urma represiunilor politice (f.d. 6). Radu Anna s-a adresat Comisiei pentru examinarea cererilor privind restituirea valorii averii confiscate a Consiliului raional Edineţ cu cerere solicitînd achitarea compensaţiei băneşti pentru averea confiscată ilegal în urma represiunilor politice. Prin hotărîrea nr. 18/6 din 21 mai 2013 Comisia pentru examinarea cererilor privind restituirea valorii averii confiscate a Consiliului raional Edineţ a respins cererea Annei Radu privind restituirea valorii averii confiscate pe motiv că au fost despăgubiţi în baza legii vechi şi a fost omis termenul de prescripţie de 3 ani de adresare Comisiei (f.d.

15). La 31 iulie 2013 Radu Anna a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Edineţ cu privire la încasarea compensaţiei băneşti pentru averea confiscată ilegal în urma represiunilor politice şi prejudiciului moral (f.d. 1-2). Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 07 noiembrie 2013 acţiunea depusă de Radu Anna a fost admisă parţial. S-a încasat de la Consiliul raional Edineţ în beneficiul Annei Radu valoarea averii confiscate în urma represiunilor politice în sumă de 94862 lei. În rest s-a respins acţiunea (f.d. 58, 60-62). Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 18 martie 2014 a respins apelul declarat de Consiliul raional Edineţ şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Edineţ din 07 noiembrie 2013 (f.d.

86-90). Judecătoria Edineţ a motivat soluţia, iar Curtea de Apel Bălţi a fost de acord că în speţă nu se aplică termenul de prescripţie de 3 ani pentru adresare cu cerere de restituire a averii confiscate ilegal în urma represiunilor politice, deoarece conform art. 315 alin. (2) şi art. 316 alin. (1) Codul civil, dreptul de proprietate este perpetuu, iar proprietatea este în condiţiile legii inviolabilă. 3 Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă şi instanţa de apel au încălcat normele de drept material. Radu Anna în cererea de chemare în judecată a indicat că a fost reabilitată de Procuratura Generală în anul 2005 împreună cu părinţii ei Bezdetnîi Ion şi Bezdetnaia Vera în urma represiunilor politice şi a recunoscut că a omis termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de lege.

Argumentele Annei Radu că termenul de prescripţie de 3 ani că pentru depunerea cererii către comisiile speciale contravine prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi nu răspunde exigenţelor impuse de principiul accesului la justiţie garantat de legile naţionale şi internaţionale, susţinute de prima instanţă şi instanţa de apel nu pot fi reţinute. Or, articolul 12 alin. (1) Codul de procedură civilă prevede că instanţa judecătorească soluţionează pricinile civile în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale, organice şi ordinare, al hotărîrilor Parlamentului, al actelor normative ale Preşedintelui Republicii Moldova, al ordonanţelor şi hotărîrilor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative centrale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale.

În cazurile prevăzute de lege, instanţa aplică uzanţele dacă nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri. Conform art. 121 alin. (1), (3) şi (5) Legea nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, cererile de restituire a bunurilor sau de recuperare a valorii acestora prin achitarea de compensaţii sînt examinate de comisiile speciale create de autorităţile administraţiei publice locale a raioanelor, municipiilor Chişinău şi Bălţi, unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, în al căror teritoriu persoanele reabilitate au domiciliat la momentul reprimării. Cererea de restituire a bunurilor confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesie ori de recuperare a valorii acestora se înaintează în decurs de 3 ani de la data înştiinţării persoanei supuse represiunilor despre reabilitarea acesteia şi se examinează în termen de pînă la 6 luni din ziua depunerii.

Decizia comisiei privind restituirea bunurilor, recuperarea valorii acestora sau achitarea compensaţiilor poate fi contestată în instanţa judecătorească. Judecătoria Edineţ şi Curtea de Apel Bălţi neîntemeiat au admis derogarea de la normele legale citate, prin care legiuitorul expres a stabilit că în raportul litigios privind restituirea bunurilor confiscate ilegal în urma represiunilor politice sau recuperarea valorii acestora prin achitarea de compensaţii urmează a fi aplicat termenul de prescripţie de 3 ani pentru depunerea cererii către comisiile speciale create de autorităţile administraţiei publice locale de la data înştiinţării persoanei supuse represiunilor despre reabilitarea acesteia.

Reieşind din cele expuse, este incontestabil că Radu Anna depunînd în anul 2013 cerere la Comisia pentru examinarea cererilor privind restituirea valorii averii confiscate a Consiliului raional Edineţ a omis termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de lege de la data înştiinţării despre reabilitare în urma represiunilor politice. Conform art. 271 Cod civil, acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă până la încheierea dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripţia poate fi opusă de îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.

4 În prima instanţă, în instanţa de apel şi în cererea de recurs reprezentantul Consiliului raional Edineţ a insistat că Radu Anna a omis termenul de prescripţie de 3 ani de adresare cu cerere privind restituirea bunurilor confiscate către Comisie şi că aceasta a depus cerere după 5 ani de la expirarea termenului de prescripţie. Mai mult ca atît, Radu Anna în acţiune a recunoscut că termenul de prescripţie este omis şi nu a solicitat repunerea în termen. Articolul 123 alin. (6) Codul de procedură civilă prevede că faptele invocate de una din parţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că circumstanţele pricinii au fost constatate de prima instanţă şi de instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi probele apreciate arbitrar, că nu este necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărîre de respingere a acţiunii Annei Radu ca tardivă. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b), art. 445 alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de către reprezentantul Natalia Timotin în interesele Consiliului raional Edineţ.

Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 18 martie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Edineţ din 07 noiembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Radu Anna împotriva Consiliului raional Edineţ cu privire la încasarea compensaţiei băneşti pentru averea confiscată ilegal în urma represiunilor politice şi prejudiciului moral şi se emite o nouă hotărîre prin care: Se respinge ca tardivă cererea de chemare în judecată depusă de Radu Anna împotriva Consiliului raional Edineţ cu privire la încasarea compensaţiei băneşti pentru averea confiscată ilegal în urma represiunilor politice şi prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Nicolae Clima Vera Macinskaia Svetlana Novac Sveatoslav Moldovan 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.