2ra-831/14 — Achitarea compensaţiei pentru averea confiscată

La 05 iulie 2013, Adochiţ Anna a înaintat cererea de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Edineţ, solicitînd achitarea compensaţiei pentru averea confiscată.

Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 01 august 2013 acţiunea a fost admisă parţial, a fost încasat de la Consiliul raional Edineţ în beneficiul Adochiţ Anna valoarea averii confiscate în urma represiunilor politice în sumă de 124 557 lei. În rest acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Bălţi din 26 noiembrie 2013 a fost admis apelul declarat de Consiliul raional Edineţ fiind modificată hotărîrea Judecătoriei Edineţ din 01 august 2013, prin micşorarea cuantumului prejudiciului material încasat în beneficiul Annei Adochiţ de la 124 557 lei pînă la 44 829 lei. În rest hotărîrea Judecătoriei Edineţ din 01 august 2013 a fost menţinută.

La 13 ianuarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Adochiţ Anna a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălţi din 26 noiembrie 2013, solicitând modificarea acesteia încasînd de la Consiliul raional Edineţ în beneficiul ei valoarea averii confiscate în urma represiunilor politice în sumă de 124 557 lei, în rest decizia de menţinut.

În motivarea recursului a indicat că concluzia instanței de apel este neîntemeiată, or concluzia instanţei de apel nu corespunde cu împrejurările de fapt stabilite. Mai indică recurenta că instanţa de apel a interpretat eronat legea.

Analizînd modul în care recurenta şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune pe marginea legalității deciziei contestate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin. (1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC.

Conform art. 442 alin. (1) CPC, „Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi”. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat.

Procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Adochiţ Anna nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Colegiul constată că argumentele invocate de recurentă în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel, aflîndu-se în afara obiectului cercetării judecătorești în ordine de recurs.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Cu referire la argumentul recurentei privind aplicarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material, Colegiul menţionează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurentei poartă caracter declarativ.

În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Avînd în vedere cele menționate, recursul declarat de Adochiţ Anna nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC şi drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarate de Adochiţ Anna. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței judecător Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă