Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-691/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 iulie 2014
Părțile
Dretcari Larisa vs Evstrati Silvia
Pe scurt
Comunicarea actelor de procedură. Citaţia şi înştiinţarea judiciară

2r-691/14 — Încasarea împrumutului

prima instanţă: E. Pşeniţa dosarul nr.2r-691/14 instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi DECIZIE 09 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală, Sveatoslav Moldovan examinînd recursul declarat de către avocatul Cîrţîca Boris în interesele recurentei Evstrati Silvia, în pricina civilă la acţiunea intentată de către Dreţcari Larisa împotriva Silviei Evstrati cu privire la încasarea împrumutului, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 24 decembrie 2013, prin care cererea de apel declarată de către Evstrati Silvia împotriva hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 07 octombrie 2013, a fost restituită, c o n s t a t ă: La data de 05 septembrie 2013, reclamanta Dreţcari Larisa s-a adresat în instanţa de judecată cu o cerere de chemare în judecată împotriva Silviei Evstrati cu privire la încasarea împrumutului.

În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că la data de 11 martie 2010 a dat cu împrumut pîrîtei Evstrati Silvia suma de 1 700 euro, echivalentul a 27 804,01 lei. Ulterior, la data de 14 septembrie 2010, reclamanta a acordat un alt împrumut pîrîtei în sumă de 3 000 euro, echivalentul a 49 065,90 lei. Mai apoi, la data de 30 noiembrie 2010, de către pîrîta Evstrati Silvia a fost contractat un alt împrumut în valoare totală de 1 300 euro, echivalentul a 21 261,89 lei. La data de 02 decembrie 2010, reclamanta Dreţcari Larisa a acordat pîrîtei cel de al patrulea împrumut în sumă de 1 200 euro, echivalentul a 19 626 lei. Împrumuturile în cauză au fost contractate pe un termen de pînă la data de 10 decembrie 2010, iar faptul acordării împrumuturilor se confirmă prin recipisele scrise personal de către pîrîtă.

Prin preavizul remis pîrîtei Evstrati Silvia, cu solicitarea executării benevole a obligaţiei asumate, cu avertizarea ultimei privind eventualitatea intentării unei proceduri civile în instanţa de judecată cu privire la recuperarea silită a sumei revendicate, a rămas fără soluţionare. 1 La expirarea termenului indicat în recipisă, pîrîta nu şi-a onorat obligaţiunea de a restitui datoria, ceea ce nu a făcut nici pînă în prezent. Reclamanta Dreţcari Larisa a solicitat încasarea din contul Silviei Evstrati a împrumutului în mărime de 7 200 euro, precum şi a cheltuielilor de judecată sub forma taxei de stat în mărime de 1 765,37 lei, şi sub forma asistenţei juridice în sumă de 1500 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Edineţ din 07 octombrie 2013 acţiunea a fost admisă.

S-a încasat de la Evstrati Silvia în beneficiul Larisei Dreţcari datoria în sumă de 7200 euro, precum şi cheltuielile de judecată în mărime totală de 3265 lei. La data de 06 noiembrie 2013, avocatul Cîrţîca Boris în interesele Silviei Evstrati a depus apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 28 noiembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Evstrati Silvia şi s-a oferit apelantei un termen pînă la data de 24 decembrie 2013 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 1323,75 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 24 decembrie 2013 s-a restituit cererea de apel declarată de către Evstrati Silvia împotriva hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 07 octombrie 2013. În dezacord cu încheierea Curţii de Apel Bălţi din 24 decembrie 2013, avocatul Cîrţîca Boris în interesele recurentei Evstrati Silvia, la data de 05 februarie 2014 a declarat recurs, solicitînd repunerea în termenul de atac, casarea încheierii instanţei de apel, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În motivarea amplă a recursului, reprezentantul recurentei a indicat în esenţă că încheierea contestată a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept procedural.

În acest context, a menţionat că atît reprezentantul cît şi recurenta nu au fost înştiinţaţi despre încheierea instanţei de apel din 28 noiembrie 2013 privind acordarea termenului pentru achitarea taxei de stat cît şi despre şedinţa judecătorească din 24 decembrie 2013. Consideră că a fost încălcat dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 CEDO. Conform prevederilor art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, deoarece materialele pricinii atestă recepţionarea de către recurentă a copiei încheierii instanţei de apel contestată la data de 27 ianuarie 2014, (f.d.54).

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare din considerentele ce urmează. 2 În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare din considerentele ce urmează.

În speţă se constată că prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 28 noiembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Evstrati Silvia, fiindu-i acordat termen pentru plata taxei de stat în sumă de 1323,75 lei pînă la data de 24 decembrie 2013. Iar, prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 24 decembrie 2013 a fost restituită cererea de apel depusă de Evstrati Silvia împotriva hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 07 octombrie 2013. În conformitate cu art. 368 alin. (1) şi (2) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale. Conform art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC. Însă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, din următoarele considerente.

Potrivit art. 100 alin. (1) CPC, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară. Conform art. 102 alin. (1) şi (6) CPC, instanţa înştiinţează prin citaţie participanţii la proces privitor la locul, data şi ora şedinţei de judecată. Citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa menţionată de parte sau de un alt participant la proces.

În baza prevederilor art. 105 alin. (1) şi (5) CPC, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmînării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmînează destinatarului, precum şi pe cotor şi se restituie instanţei. Iar, conform art. 370 alin. (2) CPC, instanţa de apel citează părţile şi alţi participanţi la proces. Din materialele dosarului rezultă că indicaţiile din încheierea instanţei de apel din 28 noiembrie 2013 nu au fost îndeplinite de către recurenta Evstrati Silvia în termenul indicat, deoarece ultima nu a primit copia acestei încheieri.

Or, la actele cauzei lipsesc probe, care ar confirma faptul că recurentei i-a fost adus la cunoştinţă înştiinţarea despre data, ora şi locul desfăşurării şedinţei 3 judecătoreşti din 24 decembrie 2013, precum şi încheierea instanţei de apel din 28 noiembrie 2013, expediată conform scrisorii de însoţire din 04 decembrie, (f.d.50). Din materialele prezente la dosar, şi anume din procesele-verbale ale şedinţelor de judecată, rezultă că atît reprezentantul recurentei cît şi însăşi recurenta Evstrati Silvia nu au fost prezenţi la şedinţele de judecată, cînd au fost pronunţate încheierile instanţei de apel din 28 noiembrie 2013 şi respectiv din 24 decembrie 2013. Astfel, instanţa de recurs consideră întemeiate argumentele reprezentantului recurentei, în acest sens.

În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a încălcat normele de procedură cu privire la citarea părţilor în proces şi cu privire la obligativitatea comunicării părţii care a depus cererea de apel despre necesitatea achitării taxei de stat, ceea ce constituie temei de casare a încheierii instanţei de apel din 24 decembrie 2013. Instanţa de recurs accentuează că necomunicarea în modul corespunzător de către instanţele de judecată a actelor de procedură către participanţii la proces ar putea înfrînge principiul echităţii procedurii civile şi îngrădi în mod inacceptabil dreptul subiecţilor la un proces echitabil.

Totodată, recurenta Evstrati Silvia a fost lezată în drepturile procedurale prevăzute de art. 56 CPC, în posibilitatea de a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime, nefiind respectat de instanţa judecătorească ierarhic inferioară unul din principiile fundamentale ale dreptului procedural civil prevăzut în art. 26 CPC contradictorialitatea şi egalitatea părţilor în proces. Colegiul reiterează că, dreptul de acces la un tribunal constituie un element inerent al tuturor garanţiilor procedurale prevăzute în Convenţie (CEDO, hot. Campbell şi Fell vs. Marea Britanie din 25.02.1982). Or, cum drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă şi reală, iar nu iluzorie şi teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanţe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiţie (CEDO, hot. Airey vs. Irlanda din 09.10.1979).

Astfel, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stipulează că orice persoană are dreptul la judecarea pricinii „în mod echitabil”, ceea ce implică, inclusiv, o procedură contradictorie şi egalitatea armelor. Respectarea principiului egalităţii armelor presupune că fiecare parte trebuie să obţină o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajată în raport cu adversarul său, astfel încât între părţi să se menţină un echilibru corect. Dreptul la o procedură contradictorie implică dreptul unei părţi în procesul civil de a lua cunoştinţă de observaţiile sau explicaţiile date de cealaltă parte, precum şi de a le discuta.

În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către avocatul Cîrţîca Boris în interesele recurentei Evstrati Silvia, de a 4 casa integral încheierea instanţei de apel din 24 decembrie 2013 şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din faza primirii cererii de apel. În conformitate cu art. 424 alin. (2), art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către avocatul Cîrţîca Boris în interesele recurentei Evstrati Silvia.

Se casează integral încheierea Curţii de Apel Bălţi din 24 decembrie 2013, adoptată în pricina civilă la acţiunea intentată de către Dreţcari Larisa împotriva Silviei Evstrati cu privire la încasarea împrumutului, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi din faza primirii cererii de apel. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Sveatoslav Moldovan 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.