2ra-2042/14 — Încasarea prejudiciului material şi a cheltuielilor de judecare

dosarul nr.2ra-2042/14 prima instanţă: V. Mihaila, instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă, ÎNCHEIERE 03 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Dumitru Mardari, Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ciocan Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni împotriva lui Ciocan Victor cu privire la încasarea prejudiciului material şi a cheltuielilor de judecare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni şi casată hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 04 noiembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La data de 28 martie 2012, Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Ciocan Victor cu privire la încasarea prejudiciului material şi a cheltuielilor de judecare În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 18 decembrie 2010, în mun. Chişinău, bd. Decebal, a avut loc accidentul rutier cu participarea autovehiculului de marca „Ford Tranzit” nr. ST AM 435, condus de către Ciocan Victor şi automobilul de marca „Mitsubishi Lancer” cu nr. C NN 505, condus de către Pădureţ Nina.

Invocă reclamantul că potrivit procesului-verbal cu privire la contravenţie nr. MAI 01417455 din 18 decembrie 2010, vinovat de producerea accidentului rutier, a fost recunoscut conducătorul vehiculului de marca „Ford Tranzit” - Ciocan Victor, pentru care se deţinea, la momentul producerii accidentului, poliţa de asigurare obligatorie a răspunderii civile seria BU 0010362, eliberată de către Î.M. CA „Grawe Carat Asigurări” S.A. A indicat reclamantul că la 29 iulie 2010 în temeiul contractului de asigurare obligatorie a răspunderii civile din 29 iulie 2010 încheiat între Î.M. CA. „Grawe Carat Asigurări” S.A. şi proprietarul mijlocului de pericol sporit - Ciocan Nicolae, prima, conform ordinului de plată 479 din 11 februarie 2011 a achitat persoanei păgubite - Ninei Pădureţ, despăgubirea de asigurare în mărime de 48954 lei.

Afirmă reclamantul că potrivit contractului de asigurare menţionat mai sus, numărul de persoane admise la conducerea automobilului de model „Ford Tranzit” cu nr. ST AM 435 este limitat, la conducerea acestuia fiind admis doar Ciocan Nicolae. în această ordine de idei a indicat că afectele contractului de asigurare nu se extind şi asupra persoanei aflate în posesia automobilului indicat. Reclamantul declară că potrivit art.29, lit. d din Legea 414 „Asigurătorul are dreptul să înainteze acţiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea pagubelor atunci când persoana răspunzătoare de producerea accidentului nu este inclusă în contractul de asigurare încheiat între posesorul autovehiculului şi asigurătorul de răspundere civilă auto.

Din acest considerent a apreciat că Ciocan Victor urmează să-i restituie despăgubirea de asigurare pe care a achitat-o. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 02 mai 2012, acţiunea a fost admisă, s-a încasat de la Ciocan Victor în folosul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA suma de 48954, cu titlu de datorie şi suma de 1468,62 lei, cu titlu de taxa de stat, iar în total suma de 50422,62 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2013, a fost admis apelul declarat de către Ciocan Victor, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 02 mai 2012, cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 04 noiembrie 2013, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 15 noiembrie 2013, ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 04 noiembrie 2013. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2014, s-a admis cererea de apel declarată de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA, s-a casat integral hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău, din 04 noiembrie 2013 şi s-a pronunţat o nouă hotărîre prin care s-a admis acţiunea ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA împotriva lui Ciocan Victor, s-a încasat de la Ciocan Victor în beneficiul ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA suma de 48954 lei cu titlu de despăgubire de asigurare, şi suma de 1101,46 lei cu titlu de cheltuieli de judecare a pricinii.

La 23 aprilie 2014, Ciocan Victor a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 04 noiembrie 2013. În motivarea recursului recurentul Ciocan Victor a invocat că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea şi a dat o apreciere arbitrară probelor. În special, s-a invocat că instanţa de apel a aplicat Hotărîrea CNPF nr. 26/10 din 13.06.2013, care nu este aplicabilă speţei, deoarece contractul de asigurare a fost încheiat la 29.07.2010, prin urmare litigiului îi este aplicabilă Hotărîrea CNPF nr. 53/5 din 31.10.2008.

Indică recurentul că intimatul nu a îndeplinit obligaţia de a informa în modul stabilit de lege pe recurent, din care considerente nu poate solicita compensarea sumelor de despăgubire. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material. În context, Colegiul constată că instanţa de apel a elucidat pe deplin circumstanţele cauzei formulîndu-şi opinia corelativ cu prevederile legislaţie relevante speţei.

Colegiul respinge argumentele recurentului, dat fiind faptul că art. 29 lit. d) a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, prevede că asigurătorul are dreptul să înainteze acţiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea pagubelor atunci cînd persoana răspunzătoare de producerea accidentului nu este inclusă în contractul de asigurare încheiat între posesorul autovehiculului şi asigurătorul de răspundere civilă auto, cu excepţia situaţiei prevăzute la art.8 alin.(2) lit.b).

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ciocan Victor, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Ciocan Victor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Dumitru Mardari Oleg Sternioală