- Dosarul nr.
- 2ra-1965-14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 iulie 2014
- Părțile
- Andronic Victor vs Roman Victoria, Ghindea Victor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1965-14 — Repararea prejudiciului material
prima instanţă: I. Sciastlivîi dosarul nr. 2ra-1965/14 instanţa de apel: N. Budăi, A. Nogai, L. Popova ÎNCHEIERE 03 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Sveatoslav Moldovan, Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Victoria Roman, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Andronic Victor împotriva Victoriei Roman şi Gîndea Victor cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 septembrie 2013, c o n s t a t ă La data de 10.12.2012, Andronic Victor a depus cererea de chemare în judecată împotriva Victoriei Roman şi Gîndea Victor cu privire la repararea prejudiciului material în sumă de 9115,00lei.
În motivarea acţiunii, Andronic Victor a menţionat că, la data de 07.10.2012 a avut loc un conflict cu Gîndea Victor şi Roman Victoria în rezultatul cărui fapt a fost deteriorat parbrizele din faţă şi spate a automobilului de model Renault- Kangoo cu n/î UN BA 104 ce-i aparţine cu drept de proprietate, pe care motiv la 13.10.2012, a fost întocmit proces-verbal cu privire la contravenţie, potrivit căruia Gîndea Victor şi Roman Victoria au fost recunoscuţi vinovaţi de comiterea contravenţiei prevăzută de art.104 din Codul Contravenţional, fiindu-le stabilită sancţiunea contravenţională în 1 formă de amendă în mărime de 30 unităţi convenţionale. Consideră Andronic Victor că, prin acţiunile sale Gîndea Victor şi Roman Victoria i-au cauzat prejudiciu material în mărime de 9 115 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 02.04.2013, s-a admis parţial acţiunea înaintată de Andronic Victor, s-a încasat în mod solidar de la Roman Victoria şi Gîndea Victor în beneficiul lui Andronic Victor 2000 lei cu titlul de reparare a prejudiciului material, în rest acţiunea s-a respins, s-a încasat în mod solidar de la Roman Victoria şi Gîndea Victor în beneficiul lui Andronic Victor 1500 lei cu titlul de cheltuieli pentru asistenţă juridică, s-a încasat în mod solidar de la Roman Victoria şi Gîndea Victor în beneficiul statului taxa de stat 150 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 septembrie 2013 s-a admis apelul declarat de Andronic Victor, s-a casat hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 02.04.2013, s- a adoptat o nouă hotărâre prin care s-a încasat suma de 5400 lei şi cheltuieli de judecată pîna la 2000 lei, în rest cerinţele s-au respins ca neîntemeiate.
Prin decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013 s-a admis cererea înaintată de Andronic Victor, s-a completat dispozitivul deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 septembrie 2013 şi anume fraza „se încasează suma de 5400 lei şi cheltuieli de judecată de 2000 lei” cu sintagma „de la Victoria Roman şi Gîndea Victor în beneficiul lui Andronic Victor”. La 25 aprilie 2014 Victoria Roman a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 septembrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menț inerea hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 02.04.2013. În motivarea recursului Victoria Roman a invocat, că instanţa de apel nejustificat a luat în consideraţie în calitate de probă devizul de cheltuieli eliberat de societatea pe acţiuni „Daac Hermes” pe motiv că atestă prejudiciul material în mod exagerat.
Examinând temeiul recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
2 (3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentul invocat în recurs, că instanţa de apel nejustificat a luat în considerare în calitate de probă devizul de cheltuieli eliberat de societatea pe acţiuni „Daac Hermes”, nu poate fi reţinut pe motiv că este declarativ şi nu are suport legal. Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.
Prin prisma art. 432 alin.(4) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că 3 instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă. În recursul declarat nu se regăseşte argumentul cu privire la încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Astfel, instanţa de recurs menţionează că Victoria Roman nu a invocat niciun argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.
În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Colegiul concluzionează, că din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentul invocat în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Victoria Roman ca inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Victoria Roman se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Oleg Sternioală 4