2ra-2060/14 — Achitarea salariului, a plăţilor suplimentare şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă: M. Stratan dosarul nr: 2ra-2060/14 instanţa de apel: E. Babei, G. Polivenco, N. Matveeva ÎNCHEIERE 02 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Aurica Ţăruş în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iurie Voloşciuc împotriva executorului judecătoresc Aurica Ţăruş cu privire la achitarea salariului, a plăţilor suplimentare şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 25 martie 2014, prin care au fost respinse apelurile declarate de Iurie Voloşciuc şi Aurica Ţăruş, menţinută hotărârea Judecătoriei Ungheni din 09 octombrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 15 aprilie 2013 Iurie Voloşciuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Aurica Ţăruş cu privire la achitarea salariului, a plăţilor suplimentare şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că la data de 01 decembrie 2010, în baza ordinului nr. 1, a fost angajat în calitate de operator la Biroul Executorului Judecătoresc Aurica Ţăruş. Totodată, a fost încheiat şi contractul individual de muncă în baza căruia a fost stabilit salariul de funcţie în mărime de 1100 lei lunar. Menţionează că la 01 iulie 2011 a fost eliberat din funcţie, iar ordinul de eliberare nu i-a fost adus spre cunoştinţă, respectiv declară că nu cunoaşte temeiul eliberării. Susţine că Aurica Ţăruş nu i-a achitat salariul pe toată perioada activităţii, adică începând cu 01 decembrie 2010 şi până la 01 iulie 2011, iar ca urmare s-a acumulat o restanţă la salariu în suma de 5838,36 lei şi indemnizaţia pentru concediu nefolosit suma de 3300,00 lei.

Explică că adresările către pârât, referitoare la achitarea salariului şi a indemnizaţiei pentru concediul nefolosit, au rămas neexecutate. Menţionează că la 28 octombrie 2011, a înaintat o plângere în adresa Inspecţiei Muncii prin care a solicitat investigarea cazului privind neachitarea salariului. 1 În urma controlului efectuat la executorul judecătoresc Aurica Ţăruş, Inspecţia Muncii a stabilit că restanţa la plata salariului constituie 5838,36 lei, fiind întocmit în acest sens, un proces-verbal prin care i-a fost prescris să achite salariul în termen de 15 zile, dar care de asemenea a fost ignorată de către pârât.

Indică că în scopul soluţionării litigiului pe cale amiabilă la data de 05 aprilie 2013 dânsul a înaintat în adresa executorului judecătoresc o reclamaţie prin care a solicitat achitarea benevolă a plăţilor, dar care nu a fost satisfăcută, circumstanţă care l-a determinat reclamantul să adreseze prezenta acţiune în instanţa de judecată, în scopul încasării forţate a plăţilor la salariu. Făcând referire la prevederile Codului muncii, consideră că prin refuzul executorului judecătoresc, de a achita salariul şi indemnizaţia pentru concediul anual de odihnă nefolosit lui, i-a fost cauzat un prejudiciu moral materializat prin suferinţe psihice, deoarece nu a avut careva surse financiare pentru a-şi întreţine existenţa, fiind nevoit să ia cu împrumut bani de la unele persoane, iar în unele cazuri împrumutul fiind cu dobândă.

Mai menţionează că dânsul nu dispune de spaţiul locativ propriu, din care motive închiriază un apartament, iar din cauza lipsei surselor financiare nu poate să-şi onoreze obligaţiunile faţă de persoane terţe, inclusiv şi proprietarul imobilului închiriat. În atare situaţie prejudiciul moral îl estimează, la suma de 100000 lei. Susţine că dat fiind faptul că Aurica Ţăruş până în prezent nu şi-a executat obligaţiile faţă de el, este nevoit de a solicita instanţei de judecată încasarea de la pârât şi a plaţii suplimentare ca urmare a reţinerii salariului. Făcând referire la prevederile art. 330 alin. (2) din Codul muncii, precizează că din 01 iulie 2011 şi până la 15 aprilie 2013, perioadă formată din 649 zile, procentul care urmează a fi achitat pentru fiecare zi de întârziere constituie 9,14 lei (9138,36 lei X 0,1% = 9,14 lei).

Astfel, plata suplimentară pentru întârzierea plăţilor salariale constituie 649 zile X 9,14 lei = 5931,86 lei. Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea în temeiul prevederilor art. art. 117, 142, 329, 330, 355 Codul muncii şi art. art. 94, 166, 167 CPC. Solicită încasarea de la executorul judecătoresc Aurica Ţăruş în beneficiul său a restanţei de la plata salariului în mărime de 5838,36 lei, a indemnizaţiei pentru concediul anual de odihnă nefolosit în mărime de 3300 lei, a plăţii suplimentare la salariu în mărime de 5931,86 lei, a prejudiciului moral în mărime de 100000 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Ulterior, în cadrul şedinţei de judecată, în primă instanţă, reprezentantul reclamantului – Tudor Ţurcanu, a înaintat cerere cu privire la majorarea cuantumului pretenţiilor din acţiune, invocând că suplimentar la pretenţiile din acţiunea de bază, solicită încasarea de la executorul judecătoresc în beneficiul lui Iurie Voloşciuc a plăţii suplimentare la salariu pentru perioada 15 aprilie 2013 – 12 septembrie 2013 în mărime de 1087,60 lei. (9138, 36 X 0.1% = 9,14 X 119 zile = 1087,66 lei) Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 09 octombrie 2013 acţiunea reclamantului a fost admisă parţial.

A fost încasat din contul executorului judecătoresc Aurica Ţăruş în beneficiul lui Iurie Voloşciuc salariul neachitat în 2 mărime de 5838,36 lei, a îndemnizaţiei pentru concediul anual de odihnă nefolosit în mărime de 1100 lei, a plăţilor suplimentare la salariu în mărime de 5322,24 lei, a prejudiciului moral în mărime de 1100 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 2000 lei, iar în total suma de 15360, 60 lei. S-a menţionat că hotărârea în partea încasării unui salariu mediu lunar, în mărime de 1100 lei, să fie executat imediat. De asemenea s-a încasat din contul executorului judecătoresc Aurica Ţăruş în beneficiul statului taxa de stat, de la care a fost scutit prin lege reclamantul, în mărime de 460 lei,81 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 25 martie 2014 au fost respinse apelurile declarate Iurie Voloşciuc şi a executorului judecătoresc Aurica Ţăruş, menţinută hotărârea primei instanţe. La 29 aprilie 2014 Aurica Ţăruş a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe cu adoptarea unei noi hotărâri prin care acţiunea înaintată de Iurie Voloşciuc să fie respinsă ca neîntemeiată. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, menţionând că instanţa a interpretat şi aplicat eronat legea materială şi a soluţionat problema drepturilor unei persoane care nu a fost implicată în proces.

În acest context explică că în acţiune Iurie Voloşciuc a indicat că contractul de muncă din 01 decembrie 2010 a fost încheiat între dânsul şi biroul executorului judecătoresc Aurica Ţăruş, pe când la actele dosarului se conţin un şir de materiale care indică că la constituirea relaţiilor de muncă între Iurie Voloşciuc şi biroul executorului judecătoresc, care nu este identic cu Aurica Ţăruş ca persoană fizică. Afirmă că reclamaţia privind soluţionarea litigiului de muncă, depusă de avocatul Tudor Ţurcanu, este adresată anume Biroului executorului judecătoresc, la fel cum şi Contractul de muncă cu reclamantul din 01 decembrie 2010 conţine codul fiscal al angajatorului - c/f 34527950, ultimul aparţinând Biroului executorului judecătoresc, din numele căruia a acţionat şi Aurica Ţăruş, ca executor judecătoresc.

Este de opinia că odată cu dispunerea încasării sumelor din contul executorului judecătoresc Aurica Ţăruş, ca persoană fizică, instanţa de judecată nu a ţinut cont că a soluţionat problema drepturilor unei alte persoane decât cea participantă la relaţiile de muncă cu reclamantul şi anume a Auricăi Ţăruş ca persoană fizică, identificată prin alt cod personal, care este diferit de codul fiscal al Biroului executorului judecătoresc. Astfel, invocă că potrivit Codului de executare şi Legii privind executorii judecătoreşti, executorii sunt persoane fizice admise în profesia de executor judecătoresc, iar activitatea are loc prin forma de organizare a Biroului executorului judecătoresc fie individual, fie asociat.

În acest context subliniază că instanţa de fond a admis acţiunea împotriva Aurici Ţăruş, ca persoană fizică ce nu este subiect al raportului de muncă cu reclamantul Iurie Voloşciuc şi nu a atras Biroul în calitate de intervenient. Indică că repercusiunile neatragerii Biroului în proces constă în crearea unei incertitudini juridice grave între Aurica Ţăruş ca persoană fizică şi Biroul executorului judecătoresc, în sensul că chiar dacă Biroul executorului judecătoresc se desfiinţează, debitor faţă de Iurie Voloşciuc rămâne Aurica Ţăruş ca persoană fizică, 3 deşi angajator este Biroul. La fel, se generează probleme de ordin financiar şi fiscal între Aurica Ţăruş şi Birou.

Instanţa de apel expunându-se asupra motivului invocat de Aurica Ţăruş în cererea de apel, precum că executorul judecătoresc şi Biroul executorului judecătoresc reprezintă persoane distincte, a interpretat eronat legea materială aplicând în acest context art. 21 din Codul de executare, potrivit căruia executorul judecătoresc este unica persoană împuternicită cu executarea silită a documentelor executorii, precum şi a art. 2 din Legea privind executorii judecătoreşti, conform căruia executorul judecătoresc este persoana fizică investită cu dreptul de a îndeplini activitatea de executare. Astfel, consideră că concluzia instanţei este eronată ca urmare a interpretării eronate a normelor sus enunţate.

Menţionează că executorul judecătoresc îşi desfăşoară activitatea doar în cadrul Biroului care este identificat cu cod personal. Referindu-se la prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti, subliniază că instanţa de apel eronat a interpretat şi aplicat o normă materială, prin care nu a făcut o delimitare între executorul judecătoresc ca persoană ce efectuează acţiuni de executare silită şi Biroul executorului judecătoresc (identificat cu cod fiscal distinct), în care executorul îşi desfăşoară activitatea. Mai indică recurenta că contrar cerinţelor prevăzute la art. 373 CPC, de a se expune asupra tuturor motivelor invocate în apel, instanţa a evitat să se expună asupra circumstanţelor pe care le-a indicat în calea de atac al apelului, lăsând fondul apelului nesoluţionat.

Astfel, subliniază că în faţa instanţei de apel au fost aduse spre soluţionare împrejurări care ţin de nerespectarea condiţiilor contractului de muncă din partea salariatului – Iurie Voloşciuc, fiind indicat că prima instanţă nu le-a dat apreciere. Totodată, indică că nici instanţa de apel nu s-a expus asupra acestor motive, ceia ce prezumă că nu a soluţionat fondul apelului, iar pe cale de consecinţă a lezat apelantei Aurica Ţăruş dreptul la un recurs efectiv în sensul art. 13 CEDO.

La acest capitol menţionează că instanţa de apel a ignorat faptul că potrivit contractului individual de muncă din 01 decembrie 2010 ca zile de odihnă ale salariatului Iurie Voloşciuc au fost stabilite sâmbetele şi duminicile, pe când descifrările de traversare a hotarului, puse la dispoziţie de Uniunea naţională a executorilor judecătoreşti, se desprinde că reclamantul de mai multe ori în perioada de referinţă a traversat frontiera RM, ca exemplu la 12 noiembrie 2010 zi de vineri, la 08 martie 2011, 12 aprilie 2011 şi 24 mai 2011 zile de marţi, ceia ce confirmă faptul că reclamantul nu respecta condiţiile contractului individual de muncă, generând necesitatea emiterii ordinului din 01 iulie 2011 privind desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art. 86 lit. h) Codul muncii.

La fel, indică că reclamantul nu a contestat în instanţa de judecată ordinul de concediere, fapt care se prezumă că dânsul recunoaşte legalitatea motivelor de concediere, care îi sunt imputabile, iar drept consecinţă se impune temeinicia afirmaţiilor date de Aurica Ţăruş privind încălcarea condiţiilor contractului individual de muncă din vina reclamantului, astfel încât neachitarea salariului corespunde 4 normei prevăzute la art. 1 şi 131 Codul muncii, prin care angajatorul nu este obligat la plata salariului în condiţiile neexecutării de către salariat a obligaţiunilor sale. Consideră că decizia Curţii de Apel Bălţi din 25 martie 2014 este una incompletă, iar nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Aurica Ţăruş nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod 5 direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Aurica Ţăruş, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Aurica Ţăruş ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Aurica Ţăruş se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 6