Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-1783/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 iulie 2014
Părțile
Primăria s.Opaci vs Sîrbu Vladislav
Pe scurt
Temeiurile degrevării de probaţiune

2ra-1783/14 — Declararea nulitatii contractului de arendă

prima instanţă: M.Terente dosar nr.2ra-1783/14 instanţa de apel: G.Druguş, I.Guzun, S.Vrabii DECIZIE 02 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil,comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă : Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Valentina Clevadî, Dumitru Mardari, Oleg Sternioală, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Primăria satului Opaci, raionul Căuşeni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Primăriei satului Opaci, raionul Căuşeni împotriva lui Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu cu privire la declararea nulităţii contractului de arendă, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 06 februarie 2014 prin care a fost admisă cererea de apel declarată de Vladislav Sîrbu, casată hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 23 octombrie 2013 şi pronunţată o nouă hotărîre de respingere a acţiunii c o n s t a t ă La 21 septembrie 2009 Primăria satului Opaci, raionul Căuşeni a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu cu privire la declararea nulităţii contractului de arendă din 11 iunie 2001. În motivarea acţiunii a indicat că, la 11 iunie 2001 Primăria s.Opaci a transmis în arendă lui Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu, în baza contractului de arendă din 11 iunie 2011 şi a deciziei Consiliului s.Opaci nr.4/5 din 28 iunie 2001, două iazuri situate în extravilanul s.Opaci cu suprafaţa de 6,61 ha pe un termen de 20 de ani.

Consideră că contractul de arendă este lovit de nulitate, deoarece nu a fost respectată procedura încheierii contractului şi anume, nu a fost petrecută licitaţia publică conform Hotărîrii Guvernului nr.1056 din 12 noiembrie 1997. Menţionează că semnăturile din procesul-verbal nr.1 din 28 aprilie 2001 a Comisiei de licitaţie cu privire la rezultatele licitaţiei au fost falsificate, iar acest fapt a dus la intentarea unui proces penal. Totodată indică reclamantul că la 27 iulie 2001, Consiliul sătesc Opaci a adoptat decizia nr.6/1 prin care a abrogat decizia nr.4/5 din 28 iunie 2001 cu privire la atribuirea în arendă a iazurilor lui Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu. La 07 septembrie 2009, Comisia de licitaţie de pe lîngă Primăria s.Opaci, raionul Căuşeni a anulat hotărîrea comisiei de licitaţie din 28 aprilie 2001, procesul- verbal nr.1 cu privire la rezultatele licitaţiei privind desemnarea lui Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu în calitate de cîştigători.

Solicită reclamantul declararea nulităţii contractului de arendă din 11 iunie 2001 a iazurilor din extravilanul s.Opaci, încheiat între Primăria s.Opaci, raionul Căuşeni cu Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu. Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 23 octombrie 2013, acţiunea a fost admisă, fiind declarat nul contractul de arendă din 11 iunie 2001 a iazurilor din extravilanul satului Opaci, raionul Căuşeni, încheiat între Primăria s.Opaci, şi Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 06 februarie 2014 a fost admisă cererea de apel declarată de către Vladislav Sîrbu, casată hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 23 octombrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii.

La 07 aprilie 2014 Primăria satului Opaci, raionul Căuşeni a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bender din 06 februarie 2014 şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 23 octombrie 2013. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, indicînd că instanţa de apel nu a luat în consideraţie încălcările admise la încheierea contractului de arendă din 11 iunie 2001 şi anume, că nu a fost respectată procedura de desfăşurare a licitaţiei, nu a fost publicat data licitaţiei în Monitorul Oficial, nu a fost achitată taxa de participare la licitaţie, iar semnăturile membrilor Comisie de licitaţie din procesul-verbal nr.1 cu privire la rezultatele licitaţiei au fost falsificate.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanţei de apel din 06 februarie 2014 a fost expediată în adresa recurentei la 25 februarie 2014 (f. d. 230), însă lipseşte dovada recepţionării acesteia. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 07 aprilie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Materialele cauzei denotă că, înaintînd acţiune în judecată împotriva lui Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu, Primăria satului Opaci raionul Căuşeni a solicitat declararea nulităţii contractului de arendă din 11 iunie 2001. Fiind investită cu acţiunea în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia integral, fiind declarat nul contractul de arendă din 11 iunie 2001 a bazinelor acvatice din extravilanul s.Opaci, încheiat între Primăria s.Opaci raionul Căuşeni cu Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu.

Judecînd apelul declarat de către Vladislav Sîrbu, instanţa de apel l-a găsit întemeiat cu casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea a fost respinsă. În susţinerea opiniei date, se reţine că din materialele cauzei rezultă cu certitudine că prin decizia Consiliului sătesc Opaci raionul Căuşeni nr.4/5 din 28 iunie 2000 a fost dat în arendă lui Mocanu Vitalie, Bucuci Aureliu şi Vladislav Sîrbu două bazine acvatice cu suprafaţa de 6,61 ha (f.d.118). Prin decizia Consiliului sătesc Opaci raionul Căuşeni nr.6/1 din 27 iulie 2001 s-a dispus abrogarea deciziei Consiliului sătesc Opaci din 28 iunie 2000 (f.d.117). Tot actele cauzei denotă că la 28 aprilie 2001, a fost desfăşurată licitaţia de dare în arendă a bazinelor acvatice situate în extravilanul s.Opaci, iar prin procesul verbal nr.1 au fost desemnaţi ca cîştigători Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu.

La 11 iunie 2001 între Primăria satului Opaci raionul Căuşeni cu Bucuci Aureliu şi Vladislav Sîrbu a fost încheiat contractul de arendă a iazurilor din extravilanul s.Opaci cu suprafaţa de 6,61 ha pe un termen de 20 ani (f.d.105-106). S-a mai constatat că prin procesul-verbal nr.4 din 07 septembrie 2009, s-a dispus anularea hotărîrii Comisiei de licitaţie din 28 aprilie 2001, procesul-verbal nr.1 prin care au fost atribuite în arendă două bazine acvatice lui Vladislav Sîrbu şi Aureliu Bucuci de pe teritoriul s.Opaci (f.d.148). Reţine instanţa de recurs că, Vladislav Sîrbu înaintînd acţiune în judecată împotriva Primăriei satului Opaci raionul Căuşeni cu privire la contestarea actului administrativ, a solicitat anularea procesului-verbal nr.4 din 07 septembrie 2009, prin care s-a anulat procesul-verbal din 28 aprilie 2001 de atribuire în arendă a două bazine acvatice.

În acest context, este de menţionat că prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 28 aprilie 2010, menţinută prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 13 aprilie 2011, acţiunea a fost admisă şi anulat procesul-verbal nr.4 din 07 septembrie 2009. În conformitate cu art.123 alin.(2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sînt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane.

Astfel, avînd în vedere faptul că prin hotărîrea judecătorească irevocabilă s-a stabilit legalitatea deciziei din 28 aprilie 2001 şi a contractului de arendă din 11 iunie 2001 prin care s-a atribuit în arendă două bazine acvatice lui Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră întemeiată concluzia instanţei de apel cu referire la respingerea acţiunii şi menţinerea contractului de arendă din 11 iunie 20001. Nu pot fi reţinute argumentele recurentului precum că instanţa de apel nu a luat în consideraţie că la încheierea contractului de arendă au fost admise o serie de încălcări, or, legalitatea contractului de arendă din 11 iunie 2001 a fost verificată de către instanţa de recurs care a emis o hotărîre irevocabilă în acest sens.

Mai mult ca atît, celelalte argumentele invocate în recurs sunt similare celor invocate în instanţa de apel, cărora le-a fost dată o apreciere juridică corespunzătoare. Reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere că circumstanţele pricinii au fost constatate de instanţa de apel, care a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Primăria satului Opaci raionul Căuşeni şi a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Primăria satului Opaci raionul Căuşeni.

Se menţine decizia Curţii de Apel Bender din 06 februarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Primăriei satului Opaci, raionul Căuşeni împotriva lui Aureliu Bucuci şi Vladislav Sîrbu cu privire la declararea nulităţii contractului de arendă. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Valentina Clevadî Dumitru Mardari Oleg Sternioală Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.