Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1560/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 iulie 2014
Părțile
Postovan Vladimir , Postovan Roman vs Lebedinschii Andrei, Ursova Olga
Pe scurt
Temeiureile declarării recursului

2ra-1560/14 — Repararea prejudiciului material şi moral

dosar nr:2ra-1560/14 prima instanţă: Judecătoria Cahul, judecător-Ion Cotea instanţa de apel: Curtea de Apel Cahul judecători-Galina Vavrin, Tatiana Dimitriadi, Ion Dănăilă Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 02 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător – Ala Cobăneanu Judecători – Dumitru Mardari, Vera Macinskaia examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Lebedinschi Andrei şi Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Postovan Vladimir , Postovan Roman împotriva lui Lebidinschii Andrei şi Ursova Olga privind repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 26 noiembrie 2013, prin care au fost admisă cererea de apel declarată de Lebedinschii Andrei, Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor şi cererea de apel declarată de către Postovan Vladimir, Postovan Roman, casată hotărârea Judecătoriei Cahul din 01 februarie 2013, fiind pronunţată o nouă hotărâre, constată La data de 05 iulie 2012, Postovan Vladimir şi Postovan Roman au depus cerere chemare în judecată împotriva lui Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, solicitînd: - încasarea de la Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga, în mod solidar, în beneficiul lui Postovan Vladimir în contul reparării prejudiciului material cauzat -2 335 lei, şi în beneficiul lui Postovan Roman - 162,65 lei; - încasarea de la Lebedinschii Andrei Leonid şi Ursova Olga Petru,

în mod solidar a cite 5 000 lei, şi în beneficiul lui Postovan Roman a cite 7 000 lei. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, la 20.04.2012, aproximativ la orele 23:30, în camera, din apartamentul nr. 52, situat pe str. Mateevici, 20, or. Cahul, in care locuiesc au pătruns Lebedinschii Andrei, Ursova Olga, Niculiţă 1 Măria şi minorul Ursov Alexandru, care se aflau în stare de ebrietate, i-au atacat şi au început să-i bată, aplicându-le lovituri cu pumnii şi obiecte care le cădeau în mînă peste diferite părţi ale corpului. Indică reclamanţii că, Ursova Olga a aruncat în Postovan Vladimir cu un borcan din sticlă şi la lovit la picior, apoi i-a aplicat o lovitură în faţă cu capacul de metal emailat al unei căldări.

Lebedinschii Andrei i-a aplicat lui Postovan Roman mai multe lovituri cu pumnii în faţă, apoi, cu o bucată de sticlă, de la un borcan stricat, i-a aplicat o lovitură în regiunea bărbiei, cauzîndu-i tăieturi, după care Ursova Olga a stricat un borcan din sticlă şi a aruncat cu rămăşiţele acestui borcan în Postovan Roman cauzându-i o rană tăiată a frunţii. Ulterior reclamanţii au menţionat că, pe perioada cît a durat bătaia, pîrîţii împreună cu Niculiţă Măria au stricat toate obiectele din sticlă, ce se aflau în cameră, o uşă de la garnitura de mobilă, sticla de la uşa de la intrare în cameră, cît şi aparatul le fotografiat de model „Panasonic", cu care au încercat să imprimeze acţiunile ilegale ale acestora.

În rezultatul acţiunilor ilegale ale lui Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga, indică reclamantul Postovan Vladimir că i-au fost cauzate leziuni corporale uşoare în formă de echimoze pe faţă, clatin traumatic al dintelui 2 mandibula din dreapta, echimoză pe antebraţul stîng, echimoză pe gamba stîngă, plagă tăiată a degetului 3 mîna dreaptă şi plagă tăiată, gamba dreaptă, leziuni, ce au fost produse în rezultatul acţiunilor traumatice cu obiecte contondente dure şi tăietoare, care au provocat o dereglare de scurtă durată a sănătăţii, iar lui Postovan Roman, i-au fost cauzate leziuni corporale uşoare, în formă de plăgi tăiate pe frunte şi bărbie, plăgi superficiale pe gamba stîngă, produse sub acţiunea traumatică cu un obiect tăietor, echimoze pe faţă şi membrele superioare, ce au fost cauzate în rezultatul acţiunii traumatice cu obiecte contondente dure, care au provocat dereglarea de scurtă durată a sănătăţii.

În legătură cu acţiunile contravenţionale ale lui Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga, în privinţa acestor au fost întocmite procesele-verbale cu privire la contravenţie, iar prin decizia agentului constatator din 28.04.2012, în baza art. 78 alin. (3) Cod contravenţional Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga au fost supuşi unei sancţiuni contravenţionale în formă de amendă în cuantum de 50 u.c. (1 000 lei) fiecare.

Astfel, reclamanţii invocă faptul că, prin acţiunile ilegale ale pîrîţilor le-a fost cauzat un prejudiciu material, care constă din cheltuielile legate de procurarea medicamentelor şi tratamentul vătămărilor corporale cauzate - 162.65 lei, costul sticlei de la uşa de intrare în cameră -135 lei, costul lucrărilor de reparaţie a aparatului de fotografiat de model „Panasonic" DMC-LS80 - 2 200 lei, cît şi un prejudiciu moral, care se constituie din suferinţele psihice şi fizice cauzate în rezultatul încălcării dreptului la inviolabilitatea locuinţei, manifestate prin pătrunderea ilegală, pe timp de noapte în camera unde locuiesc, însoţită de spargerea veselei, sticlei de la uşa de intrare în cameră şi deteriorarea mobilei, înjosirea onoarei şi demnităţii, manifestate prin numirea cu cuvinte necenzurate şi înjosirea din partea pîrîţilor şi cauzarea intenţionată de vătămări corporale.

Reclamantul Postovan Roman a menţionat că, după vindecarea plăgilor tăiate pe frunte şi bărbie au rămas cicatrice pronunţate, care mărginesc cu o 2 desfigurare iremediabilă a feţei şi a bărbiei, iar ţinînd cont de vîrsta acestuia tînără, acestea îi creează incomodităţi şi suferinţe psihice enorme. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 01.02.2013 acţiunea înaintată de Postovan Vladimir şi Postovan Roman împotriva lui Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga privind repararea prejudiciului material şi moral cauzate în urma contravenţiei, a fost admisă. S-a încasat de la Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga în mod solidar în folosul lui Postovan Vladimir 2 335 lei, în contul reparării prejudiciului material şi 1 000 lei în contul reparării prejudiciului moral şi 2 500 lei, în contul cheltuielilor de judecată.

S-a încasat de la Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga, în mod solidar în folosul lui Postovan Roman 162,65 lei, în contul reparării prejudiciului material şi 2 000 lei in contul reparării prejudiciului moral. S-a încasat de la Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga în folosul statului taxa de stat în mărime de cîte 150 lei de la fiecare. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la data de 12.02.2013 pîrîţii Lebedinschii Andrei, Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor au depus cerere de apel (nemotivată) (f.d. 52) împotriva hotărârii primei instanţe, solicitînd casarea hotărârii Judecătoriei Cahul din 01.02.2013 şi emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă acţiunea. La 01 martie 2013, Postovan Vladimir şi Postovan Roman, au depus cerere de apel ( nemotivată) (f.d.

54), iar la data de 17.04.2013 au depus cerere de apel motivată (f.d.68), solicitînd casarea parţială, în partea încasării prejudiciului moral, a hotărârii Judecătoriei Cahul din 01.02.2013, cu pronunţarea unei noi hotărâri în această parte, prin care care să fie încasat de la Lebidinschi Andrei şi Ursova Olga, în mod solidar în contul reparării prejudiciului moral, în beneficiul lui Postovan Vladimir-5000 lei, şi în beneficiul lui Postovan Roman-7000 lei. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 26 noiembrie 2013, a fost admisă cererea de apel declarată de către Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor, cererea de apel declarată de către Postovan Vladimir şi Postovan Roman, casată hotărârea Judecătoriei Cahul din 01 februarie 2013, fiind pronunţată o nouă hotărâre prin care: - S-a încasat de la Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga, în mod solidar în beneficiul lui Postovan Roman prejudiciul material, în sumă de 162 , 65 lei.

- S-a încasat de la Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga, în beneficiul lui Postovan Roman prejudiciul moral, în mărime de cîte 2000 lei de la fiecare; - S-a încasat de la Lebedinschii Andrei şi Ursova Olga, în beneficiul lui Postovan Vladimir prejudiciul moral a cîte 1000 lei, de la fiecare; - S-a respins capătul de cerere depus de Postovan Vladimir împotriva lui Lebedinschi Andrei şi Ursova Olga privind repararea prejudiciului ca fiind neîntemeiată; - S-a încasat de la Lebedinschi Andrei şi Ursova Olga în mod solidar în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 150 lei. La 21 martie 2014, Lebedinschii Andrei, Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solictînd admiterea 3 recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Cahul din 26 noiembrie 2013, cu trimiterea cauzei la rejudecare.

În motivarea recursului, recurenţii au invocat că decizia instanţei de apel este ilegală, concluzile instanţei de apel, expuse în decizie sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material şi a fost aplicată o lege, care nu trebuia aplicată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Lebedinschii Andrei, Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor în termen, deoarece în scrisoarea de expediere nu este indicată dată expedierii deciziei în adresa recurenţilor. La data de 08 mai 2014, intimatul Postovan Vladimir a depus referinţă la cererea de recurs, solicitînd respingerea recursului.

În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, 4 sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat Lebedinschii Andrei, Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Instanţa de recurs consideră că, argumentele invocate de către Lebedinschii Andrei, Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor, în cererea de recurs, precum că decizia instanţei de apel este ilegală, concluzile instanţei de apel, expuse în decizie sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material , a fost aplicată o lege, care nu trebuia aplicată., nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal.

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Lebedinschii Andrei, Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor , în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II- a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag. 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Lebedinschii Andrei, Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 5 d i s p u n e: Recursul declarat de către Lebedinschii Andrei, Ursova Olga şi avocatul Mîţăblîndă Victor se consideră, ca inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Vera Macinskaia 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.