3ra-767/14 — Stabilirea, calcularea şi achitarea indemnizaţiei pentru concediul medical prenatal şi postnatal de către MAI

dosarul nr.3ra-767/14 prima instanţă: V. Orîndaş, instanţa de apel: V. Pruteanu, Iu. Cimpoi, A. Minciuna, ÎNCHEIERE 26 iunie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Blişceac Ludmila împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM cu privire la recunoaşterea ilegală a refuzului DGEF a MAI cu nr. 15/4-B-535/12 din 26.12.2012 şi obligarea DGEF a MAI să stabilească, să calculeze şi să achite indemnizaţia pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de muncă (CPR Făleşti) a soţului Blişceac Ivan, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 29 octombrie 2013, prin acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 31 ianuarie 2013, Blişceac Ludmila s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la recunoaşterea ilegală a refuzului DGEF a MAI cu nr.15/4-B-535/12 din 26.12.2012 şi obligarea DGEF a MAI să stabilească, să calculeze şi să achite indemnizaţia pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de muncă (CPR Făleşti) a soţului Blişceac Ivan. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că la data de 13 mai 2006, s-a căsătorit cu cet. Blişceac Ivan Grigori, fapt confirmat prin certificatul de căsătorie cu seria şi numărul CS-V nr. 0465520, eliberat de primăria satului Scumpia raionul Făleşti.

Din căsătoria lor la data de 11 noiembrie 2012, s-a născut un copil, fiul Blişceac Mihail, confirmat prin certificatul de naştere cu seria şi numărul NA-VI 1581592. Reclamanta menţionează că soţul ei este angajat al Ministerului Afacerilor Interne din 2009, în funcţia de ofiţer de urmărire penală a CPR Făleşti a MAI din 2010 şi ea se află la întreţinerea soţului, deoarece nu este încadrată în cîmpul muncii. La data de 20 decembrie 2012, a înaintat un demers în adresa Ministerului Afacerilor Interne, prin care a solicitat stabilirea, calcularea şi achitarea indemnizaţiei pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de lucru al întreţinătorului.

Prin răspunsul cu nr.15/4-B-535/12 din 26.12.2012, Direcţia generală economie şi finanţe a MAI, i-a comunicat că în urma examinării demersului, s-a decis neachitarea concediului de maternitate prenatal şi postnatal la locul de muncă al soţului Blişceac Ivan, facîndu-se referire la art. 123 din Codul muncii al RM şi a Legii nr. 289-XV din 22.07.04 privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, plata pentru concediu de maternitate urmează a fi efectuată din bugetul asigurărilor sociale. La fel, prin acest răspuns a fost înştiinţată că soţiile colaboratorilor de poliţie neangajate în cîmpul muncii nu pot beneficia de această plată de la serviciul soţului, deoarece din salariul de întreţinere lunară al soţului nu se contribuie la bugetul de asigurări sociale, rară a ţine cont Ministerul Afacerilor Interne de prevederile articolului 47 al Constituţiei, privind dreptul la asistenţă şi protecţie socială.

Solicită Blişceac Ludmila recunoaşterea ca fiind ilegal refuzul DGEF a MAI cu nr.15/4-B-535/12 din 26.12.2012 şi obligarea DGEF a MAI să stabilească, să calculeze şi să achite indemnizaţia pentru concediul medical prenatal şi postnatal de la locul de muncă (CPR Făleşti) a soţului Blişceac Ivan. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 29 octombrie 2013, acţiunea a fost admisă. La 30 octombrie 2013, Ministerul Afacerilor Interne a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2014, a fost respins apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 29 octombrie 2013, prin acţiunea a fost admisă.

La 06 mai 2014, Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2014, cu emiterea unei hotărîri noi prin care acţiunea să fie respinsă integral. În motivarea recursului recurentul Ministerul Afacerilor Interne a invocat că concluziile instanţei de apel expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, a interpretat eronat unele prevederi a legii şi astfel, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi ca urmare nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material. În context, Colegiul constată că instanţa de apel a elucidat pe deplin circumstanţele cauzei formulîndu-şi opinia corelativ cu prevederile legislaţie relevante speţei.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru