Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-45/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 februarie 2015
Părțile
Panteleiciuc Marina vs Departamentul Trupelor de Carabineri a RM
Pe scurt
Renunţarea reclamantului la acţiune şi tranzacţia părţilor

3ra-45/15 — Contestarea actului administrativ, achitarea indemnizaţiei

prima instanţă: A. Gafton dosarul nr. 3ra-45/15 instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, A. Panov DECIZIE 11 februarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Departamentul Trupelor de Carabinieri, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Panteleiciuc Petru şi Panteleiciuc Marina împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Departamentului Trupelor de Carabinieri cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 septembrie 2014, prin care au fost admise apelurile declarate de Panteleiciuc Marina şi Departamentul Trupelor de Carabinieri , casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 06 martie 2014 şi confirmată tranzacţia de împăcare încheiată între Panteleiciuc Marina şi Departamentul Trupelor de Carabinieri cu încetarea procesului, c o n s t a t ă La 20 august 2013 Panteleiciuc Petru şi Panteleiciuc Marina au depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Departamentului Trupelor de Carabinieri cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că au înregistrat căsătoria la data de 12.11.2010. În urma căsătoriei, la 14.08.2013 s-a născut fiul Daniel. Soţul Panteleiciuc Petru este angajat în funcţie de Comandant de grupă a Plutonului independent auto al Centrului de asigurare al Departamentului Trupelor de Carabinieri, însă ea - Panteleiciuc Marina, nu este angajată în cîmpul muncii, aflîndu-se la întreţinerea soţului.

Menţionează reclamanta că la data de 14.06.2013 s-a adresat cu o cerere către Departamentul Trupelor de Carabinieri, prin care a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru naşterea copilului şi întreţinerea acestuia. Prin răspunsul nr. V2-P24/13 din 09.07.2013 i-a fost refuzat în admiterea solicitărilor. Consideră reclamanta că refuzul Departamentului Trupelor de Carabinieri de a stabili, calcula şi achita indemnizaţia pentru concediul de maternitate vine în contradicţie cu legislaţia în vigoare. Întru contestarea refuzului, reclamanta a invocat prevederile art. 124 alin. 1 Codul Muncii, potrivit cărora soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor, li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 zile calendaristice şi concediul postnatal cu o durată de 56 zile calendaristice, plătindu- li-se pentru această perioadă indemnizaţii în modul prevăzut de art. 123 al.

2 Codul Muncii. Potrivit pct. 21 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei pentru incapacitatea temporară de muncă şi a altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 108 din 03.02.2005, indemnizaţia de maternitate (sarcină şi lăuzie) se stabileşte asiguratelor, soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi şi şomerilor care au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal. În cazul în care soţia se află la întreţinerea soţului salariatului, indemnizaţia de maternitate se stabileşte pe numele soţului.

Cu privire la stabilirea indemnizaţiei unice la naşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului este de menţionat că, conform art. 41 lit. d) din Legea privind sistemul public de asigurări sociale, art. 18(1), art. 5(1) lit. e) şi f) din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, asiguraţii din sistemul public au dreptul la indemnizaţia unică la naşterea copilului şi indemnizaţie pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani. Solicită reclamanţii declararea ilegalităţii refuzului DTC nr. 1/2-P24/13 din 09.07.2013 şi obligarea pîrîtului să calculeze şi să-i achite indemnizaţia pentru concediul medical în legătură cu naşterea copilului şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, de la locul de muncă a soţului Panteleiciuc Petru, precum şi repararea prejudiciului moral în mărime de 15 000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 martie 2014 acţiunea a fost admisă parţial. S-a recunoscut ilegal refuzul Departamentului Trupelor de Carabinieri nr. 1/2-P24/13 din 09.07.2013 şi obligat Departamentul Trupelor de Carabinieri a MAI de a calcula şi achita lui Panteleiciuc Marina indemnizaţia pentru concediu medical, care include concediul prenatal 70 zile calendaristice şi concediul postnatal 56 zile calendaristice, în total pentru durata de 126 zile calendaristice, cît şi să-i achite indemnizaţia pentru creşterea copilului Panteleiciuc Daniel, a.n. 14.08.2013, a cîte 30 % lunar, din venitul mediu lunar realizat de către Panteleiciuc Petru în ultimele 6 luni calendaristice anterior lunii în care s-a produs evenimentul 2 asigurat, pe parcursul a 3 ani de la naşterea copilului.

S-a încasat de la Departamentul Trupelor de Carabinieri în beneficiul lui Panteleiciuc Marina suma de 999,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. In rest pretenţiile au fost respinse. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Panteleiciuc Marina şi Departamentul Trupelor de Carabinieri au depus apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 septembrie 2014 au fost admise apelurile declarate de Panteleiciuc Marina şi Departamentul Trupelor de Carabinieri, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 martie 2014 şi confirmată tranzacţia de împăcare încheiată între Panteleiciuc Marina şi Departamentul Trupelor de Carabinieri, cu încetarea procesului. La 17 noiembrie 2014 Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Departamentul Trupelor de Carabinieri au depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii spre rejudecare în instanţă de apel.

În motivarea recursului a invocat că reclamanta Panteleiciuc Marina, în baza normelor legale, beneficiază doar de indemnizaţia de maternitate de la locul de muncă al soţului, iar indemnizaţia pentru creşterea copilului urmează a o beneficia ca persoană neasigurată din contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale. De asemenea, reclamantul invocă că instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au a fost implicate în proces. Astfel, luînd în consideraţie obiectul litigiului, achitarea indemnizaţiilor de maternitate, a celei pentru naşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului, calcularea mărimii şi achitările proprieu-zise se efectuează de către CNAS prin intermediul subdiviziunilor sale teritoriale.

Prin urmare, în mod obligatoriu în calitate de participant la proces trebuia să fie atrasă în calitate de copîrît sau intervenient CNAS, fapt care a fost omis de instanţă. La fel, invocă recurentul că conform art. 60 alin. (5) CPC, instanţa nu va admite tranzacţia între părţi dacă aceasta contravine legii. Instanţa a omis faptul că tranzacţia care a fost confirmată este doar un proiect, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 12 din Hotărîrea Guvernului nr. 764 din 12 octombrie 2012 cu privire la reprezentarea statului în instanţele judecătoreşti şi în instituţiile de arbitraj naţionale şi internaţionale, şi anume pe tranzacţia de împăcare lipseşte ştampila instituţiei, fapt ce ar confirma aprobarea prealabilă de către conducerea instituţiei.

Astfel, instanţa a confirmat o tranzacţie care din start era lovită de nulitate absolută, astfel încălcîndu-se interesele statului. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare instanţă de apel, din următoarele considerente. 3 În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

S-a constatat că Panteleiciuc Petru şi Panteleiciuc Marina au depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Departamentului Trupelor de Carabinieri, solicitînd declararea ilegalităţii refuzului DTC nr. 1/2-P24/13 din 09.07.2013 şi obligarea pîrîtului să calculeze şi să-i achite indemnizaţia pentru concediul medical în legătură cu naşterea copilului şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, de la locul de muncă a soţului Panteleiciuc Petru, precum şi repararea prejudiciului moral în mărime de 15 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 martie 2014 acţiunea a fost admisă parţial.

S-a recunoscut ilegal refuzul Departamentului Trupelor de Carabinieri nr. 1/2-P24/13 din 09.07.2013 şi obligat Departamentul Trupelor de Carabinieri a MAI de a calcula şi achita lui Panteleiciuc Marina indemnizaţia pentru concediu medical, care include concediul prenatal 70 zile calendaristice şi concediul postnatal 56 zile calendaristice, în total pentru durata de 126 zile calendaristice, cît şi să-i achite indemnizaţia pentru creşterea copilului Panteleiciuc Daniel, a.n. 14.08.2013, a cîte 30 % lunar, din venitul mediu lunar realizat de către Panteleiciuc Petru în ultimele 6 luni calendaristice anterior lunii în care s-a produs evenimentul asigurat, pe parcursul a 3 ani de la naşterea copilului.

S-a încasat de la Departamentul Trupelor de Carabinieri în beneficiul lui Panteleiciuc Marina suma de 999,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. In rest pretenţiile au fost respinse. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Panteleiciuc Marina şi Departamentul Trupelor de Carabinieri au depus apel. Materialele dosarului atestă că în şedinţa instanţei de apel reprezentantului apelantului Departamentul Trupelor de Carabinieri – Leahu Alexandru, a prezentat instanţei tranzacţia de împăcare, solicitînd confirmarea acesteia cu încetarea procesului în instanţa de apel. Judecînd pricina, instanţa de apel, prin decizia sa din 03 septembrie 2014, a admis apelurile declarate de Panteleiciuc Marina şi Departamentul Trupelor de Carabinieri, a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 06 martie 2014 şi a confirmat tranzacţia de împăcare încheiată între Panteleiciuc Marina şi Departamentul Trupelor de Carabinieri în următoarele condiţii: 1. Departamentul Trupelor de Carabinieri recunoaşte dreptul la plata indemnizaţiei pentru concediul medical în legătură cu naşterea copilului precum şi pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani şi se obligă să achite integral 4 indemnizaţia timp de 6 luni (01.09.2014 - 01.03.2015) din momentul semnării prezentei tranzacţii; 2. Panteleiciuc Marina acceptă achitarea indemnizaţiei pentru concediul medical în legătură cu naşterea copilului precum şi pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani în mărimea prevăzută de actele normative în vigoare pe parcursul perioadei de 6 luni (01.09.2014 - 01.03.2015) şi renunţă la dreptul de a înainta careva pretenţii referitoare la obiectul prezentei tranzacţii.

Totodată, prin decizia dată procesul a fost încetat. Examinînd tranzacţia de împăcare propriu-zisă, instanţa de recurs atestă că aceasta contravine legii şi neîntemeiat a fost confirmată de instanţă. În conformitate cu art. 60 alin. (2) CPC, părţile pot înceta procesul prin tranzacţie. (5) Instanţa nu va admite tranzacţia între părţi dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, interesele societăţii sau ale statului. În conformitate cu art. 375 CPC, renunţarea reclamantului la acţiune şi tranzacţia încheiată între părţi după depunerea apelului se prezintă instanţei de apel în scris sub formă de cerere. (2) Examinarea cererii reclamantului de renunţare la acţiune sau a cererii părţilor de încheiere a tranzacţiei, efectele admiterii sau respingerii renunţului sau tranzacţiei au loc în conformitate cu art.212.

(3) În caz de admitere a renunţului reclamantului la acţiune sau de confirmare a tranzacţiei dintre părţi, instanţa de apel anulează hotărîrea atacată şi dispune încetarea procesului dacă sînt respectate prevederile art.60 alin.(5). Materialele dosarului atestă că la baza emiterii decizie instanţei de apel a stat tranzacţia de împăcare încheiată între Panteleiciuc Marina şi reprezentantul Departamentului Trupelor de Carabinieri – Tăvăluc Nicolai (f.d. 70). Instanţa de recurs remarcă, însă, că reprezentantul Departamentului Trupelor de Carabinieri – Tăvăluc Nicolai, nu a avut împuterniciri conferite prin lege de a încheia tranzacţia de împăcare.

În conformitate cu art. 81 CPC, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat 5 expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

Conform p. 12 din Regulamentul privind modul de reprezentare a intereselor statului în instanţele judecătoreşti şi în instituţiile de arbitraj naţionale şi internaţionale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 764 din 12 octombrie 2012, procura prevede expres volumul împuternicirilor procesuale ale reprezentantului, cu excepţia drepturilor de a recunoaşte acţiunea, de a renunţa la acţiune, de a transmite litigiul în arbitraj şi de a încheia tranzacţia de împăcare, acţiuni care nu pot fi exercitate decît prin aprobarea lor în prealabil de către conducerea autorităţii. Instanţa de recurs remarcă că procura nr. ½-77 din 15 ianuarie 2014 (f.d. 42- 43) eliberat de către comandantul interimar al trupelor de carabinieri ale MAI, ce atestă împuternicirile lui Nicolai Tăvăluc, nu conţine expres, conform cerinţelor art. 81 CPC, dreptul acestuia din urmă de a încheia tranzacţii.

Prin urmare, tranzacţia care este încheiată cu încălcarea acestor prevederi cade sub sancţiunea nulităţii. Mai mult ca atît, tranzacţia nu conţine ştampila instituţiei, în cazul dat a Departamentului Trupelor de Carabinieri, iar la rubrica semnătura reclamantei Panteleiciuc Marina figurează un alt nume - Ceban Olesea (f.d. 70). Astfel, instanţa de apel a admis o tranzacţie care, nefiind întocmită în conformitate cu normele legale, cade sub sancţiunea nulităţii. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că circumstanţa dată denotă faptul examinării pripite a cauzei de către instanţa de apel, fapt ce constituie o eroare judiciară, care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că s-a constatat încălcarea normelor de drept procedural, erori care, conform art. 442 al. (1) CPC nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţă de apel. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Departamentul Trupelor de Carabinieri.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 septembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Panteleiciuc Petru şi Panteleiciuc Marina împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Departamentului Trupelor de Carabinieri cu privire la contestarea actului 6 administrativ, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău în alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.