Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-207/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 iunie 2014
Părțile
Moga Vladimir vs SA MiF, ÎI Voloşciuc şi intervenientul accesoriu Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie Consumatorului
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-207/14 — Repararea prejudiciului material și moral

prima instanţă: Ig. Vornicescu dosarul nr. 2rh-207/14 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă instanţa de recurs: Sv. Filincova, G. Stratulat, Iu. Bejenaru ÎNCHEIERE 25 iunie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Galina Stratulat, Oleg Sternioală Dumitru Maradari, Iurie Bejenaru examinînd cererea de revizuire depusă de Societatea pe Acţiuni „MiF”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Moga Vladimir către Societate pe Acţiuni „MiF”, Întreprinderea Individuală „Voloşciuc” şi intervenientul accesoriu Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorului, privind repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013, prin care a fost respins recursul declarat de Societate pe Acţiuni „MiF” şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2013, c o n s t a t ă: La 14 martie 2009, Moga Vladimir a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „MiF”, ÎI „Voloşciuc” şi intervenientul accesoriu Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorului privind repararea prejudiciului material şi moral cauzat consumatorului.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 07 noiembrie 2007 la oficiul de primire a comenzilor al SA „MiF” din strada Mitropolit Dosoftei 142A mun. Chişinău a comandat pentru apartamentul său 3 ferestre şi o uşă cu geamuri termopan din lemn de stejar. Pentru comanda primită a achitat o plată în avans în sumă de 13000 lei, iar la 18 februarie 2008 a mai achitat încă o sumă de 10527 lei. Conform contractului de prestare a serviciilor nr.07/8 din 7 august 2007 Î.I. „Voloşciuc” confecţiona articole din lemn la comanda SA „MiF”. Uşile şi ferestrele comandate au fost confecţionate de Î.I. „Voloşciuc” la atelierul de pe str. Uzinelor 171/2, mun. Chişinău, iar la 23 februarie 2008 au fost instalate în 1 apartamentul nr. 5 de pe bd.

Mircea cel Bătrîn 18/2 mun. Chişinău. După instalarea ferestrelor a stabilit, că sunt necalitative cu mai multe deficienţe printre care, dimensiunile ferestrelor şi uşii nu corespund deschizăturilor în zid, produsele confecţionate nu se închid ermetic, articolele au careva crăpături, în unele locuri este detriorat lacul de pe suprafaţa ferestrelor. Reclamantul Moga Vladimir s-a adresat instituţiei specializate în expertize IPSSPMPC, care a examinat litigiul şi la 5 noiembrie 2008 a emis 2 decizii prin care pîrîţii au fost obligaţi să-i înlocuiască gratis produsele confecţionate, însă ultimii au refuzat. Anterior s-a adresat cu petiţie la Serviciul de Standartizare şi Metrologie privitor la confecţionarea necalitativă a articolelor de tîmplărie, iar ca rezultat al controlului Î.I.

Voloşciuc i-a fost înmînată prescripţia privind înlocuirea gratuită a articolelor. În rezultatul controlului Î.I. „Voloşciuc” a încheiat cu reclamantul un acord privind reconfecţionarea în termen de pînă la 7 mai 2008 a trei articole de tîmplărie conform paşaportului tehnic, însă nu şi-a onorat obligaţiunea. Consideră reclamantul, că prin acţiunile sale pîrîţii i-au lezat dreptul la înlocuirea gratuită sau restituirea contravalorii produselor necorespunzătoare, dreptul la informaţii complete, precise, corecte privind produsele achiziţionate, i- au fost lezate interesele economice prevăzute de lege, interesul de a beneficia de produse calitative. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 august 2012 s-a admis parţial acţiunea reclamantului Moga Vladimir şi s-a dispus încasarea de la pîrîtul SA „MiF” în beneficiul reclamantului Moga Vladimir prejudiciul material în mărime de 23 527 lei, cheltuieli de judecată şi anume servicii poştale 79,49 lei, xeroxare 31,60 lei, dactilografiere 25 lei, plata pentru asistenţa juridică 2500 lei, plata pentru expertiză 3000 lei, servicii fotografice 162,40 lei,taxa de stat 805,81 lei, iar în total 30131,21 lei. S-a încasat de la pîrîtul SA „MiF” în beneficiul reclamantului Moga Vladimir suma de 1000 lei cu titlu de prejudiciu moral, diferenţa neachitată la taxa de stat în sumă de 98 lei. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 06 februarie 2013 s-a dispus corectarea erorii de calcul în conţinutul şi dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 august 2012 după cum urmează: suma prejudiciului material în valoare de 23 527 lei s-a înlocuit cu suma de 23 727 lei. Apelantul SA „MiF” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii emise de Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău din 15 august 2012, în partea admiterii cererii de chemare în judecată a lui Moga Vladimir către SA „MiF” privind repararea prejudiciului material şi moral şi pronunţarea unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii reclamantului Moga Vladimir. 2 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2013 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de către apelantul SA „MiF” împotriva hotărârii judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 15 august 2012. S-a stabilit SA „MiF” un termen până la data de 26 iunie 2013, ora 11-00, următoarea şedinţă de judecată, pentru achitarea taxei de stat pentru cererea de apel în mărime de 680 lei. Invocînd ilegalitatea încheierii instanţei de apel, SA „MiF” la 24 iunie 2013 a depus recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel, cu remiterea cauzei la examinare în ordine de apel, invocînd că categoria de litigiu în cauză nu se impune cu achitarea taxei de stat, invocînd stipulările prevăzute la art. 71 al Legii cu privire la taxa de stat. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013 a fost respins recursul declarat de SA „MiF” şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2013. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2014 a fost admis apelul declarat de SA „MiF”, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 august 2013, cu emiterea unei noi hotărîri prin care a fost admisă acţiunea şi s-a încasat solidar de la SA „MiF” şi ÎI „Volosciuc” în beneficiul lui Moga Vladimir suma de 23 527 lei cu titlu de prejudiciu material, precum şi suma de 79,49 cu titlu de cheltuieli de judecată şi anume serviciile poştale, xeroxare - 31,60 lei, dactilografiere – 25 lei, plata pentru asistenţă juridică 2 500 lei, plata pentru expertiză 3 000 lei, servicii fotografice 162,40 lei, taxa de stat 805,81 lei, în total 31 131,21 lei, precum şi suma de 1 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, iar în beneficiul statului - diferenţa neachitată la taxa de stat în sumă de 98 lei. Prin decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014 a fost admis apelul declarat de SA „MiF”, casată încheierea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 06 februarie 2013 cu emiterea unei decizii suplimentare prin care Moga Vladimir a fost obligat să restituie 3 ferestre şi o uşă confecţionată necalitativ de către SA „MiF” şi ÎI „Voloşciuc” şi instalate la apartamentul reclamantului de către acestea din urmă, cu obligarea SA „MiF” şi ÎI „Voloşciuc” să asigure demontarea şi evacuarea uşii şi celor 3 ferestre de calitate necorespunzătoare, livrate şi montate în apartamentul reclamantului Moga Vladimir nr. 5 din bd. Mircea cel Bătrîn 18/2 mun. Chuişinău. La 01 ianuarie 2013 SA „MiF” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013 , solicitînd admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013 şi a încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2013, dispunerea scutirii SA „MiF” de la plata taxei de stat şi remiterea pricinii spre rejudecare în ordine de apel.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul, invocînd prevederile art. 449 lit. 3 b), c) şi e) CPC, a indicat că după emiterea deciziei din 25 septembrie 2013 au devenit cunoscute unele circumstanţe esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului anterior. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, din următoarele considerente. În conformitate cu art.453 alin.(l) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă. Revizuentul, drept circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, a invocat că instanţa de recurs nu a luat în consideraţie faptul că litigiile privind protecţia consumatorului urmează a fi exceptate de la plata taxei de stat în temeiul art. 4 alin. (7¹) din Legea taxei de stat. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că argumentele invocate de către revizuient în cererea de revizuire, precum că instanţa de recurs nu a luat în consideraţie faptul că litigiile privind protecţia consumatorului urmează a fi exceptate de la plata taxei de stat în temeiul art. 4 alin. (7¹) din Legea taxei de stat, nu poate constitui temei de revizuire prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, aceasta fiind odată expus în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013. Mai mult ca atît, taxa de stat impusă spre plata apelantului SA „MiF” în sumă de 680 lei prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2013, a fost achitată de SA „MiF” prin ordinul de plată (f.d.

213), instanţa de apel purcedînd la examinarea apelului, astfel încît dispare necesitatea revizuirii. La fel, instanţa de recurs menţionează că temeiurile de revizuire invocate în cererea de revizuire cuprinse în art. 449 lit c) şi e) CPC, nu au fost probate în modul corespunzător, purtînd un caracter declarativ.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că prin revizuire se tinde la îndreptarea unor hotărîri greşite, pentru neregularităţi ce s-au săvîrşit dintr-o împrejurare, 4 neimputabilă instanţei, sau dintr-un motiv neimputabil părţilor – de obicei descoperite ulterior, iar argumentele invocate de revizuent nu pot fi admise ca temei de revizuire a deciziei din 25 septembrie 2013. În acest sens, instanţa de recurs face referire la jurisprudenţa CEDO care statuează că competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare (cauza Popov-2 contra Moldovei din 06.12.2005, cererea nr.19960/04, § 45). Astfel, argumentele invocate de către revizuent în cererea de revizuire nu întrunesc nici unul din temeiurile prevăzute de normele citate.

Totodată, admiterea cererii de revizuire ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Brumărescu versus România, Roşca versus Moldova, Eugenia şi Doina Duca versus Moldova din 03.03.2009). Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 al.

(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea pe Acţiuni „MiF”, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 septembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Moga Vladimir către Societate pe Acţiuni „MiF”, Întreprinderea Individuală „Voloşciuc” şi intervenientul accesoriu Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorului, privind repararea prejudiciului material şi moral cauzat consumatorului. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Galina Stratulat Oleg Sternioală Dumitru Maradari Iurie Bejenaru 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.