2ra-1839-14 — Obligarea demolării construcţiei

prima instanţă: V. Suciu dosarul nr. 2ra-1839/14 instanţa de apel: M. Anton, A. Panov, T. Pelin ÎNCHEIERE 19 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Nicolae Clima, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Moghildea Tudor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Moghildea Tudor împotriva lui Ceban Anatolie cu privire la demolarea construcţiei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014, c o n s t a t ă La data de 12 martie 2013 Moghildea Tudor a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ceban Anatolie cu privire la demolarea construcţiei.

În motivarea acţiunii Moghildea Tudor a menţionat că, în anul 1990 a devenit proprietarul casei de locuit situată în satul Pîrîta, r-nul Dubăsari. Conform deciziei Consiliului local Pîrîta din 20 februarie 1992, lui Moghildea Tudor i-a fost atribuit în proprietate privată lotul de teren de pe lîngă casă, şi în baza titlului de proprietate din 05 iunie 2007, sectorul adiacent casei de locuit în mărime de 0,0688 ha a fost înregistrat la Organul Cadastral Teritorial Dubăsari cu nr. cadastral 3842104083. Susţine Moghildea Tudor că, în luna octombrie 2012 Ceban Anatolie, pe terenul învecinat a început construcţia casei de locuit la o distanţă inadmisibilă de hotarul 1 lotului său de teren, pe care motiv lumina de zi nu poate pătrunde în sera în care îşi plantează legume.

Solicită Moghildea Tudor obligarea lui Ceban Anatolie să demoleze construcţia care se află în vecinătate de proprietatea sa. Prin hotărârea Judecătoriei Dubăsari din 23 octombrie 2013 cererea de chemare în judecată înaintată de Moghildea Tudor a fost respinsă ca neîntemeiată, s-a încasat de la Moghildea Tudor în beneficiul lui Ceban Anatolie cheltuielile judiciare legate de plata asistenţei juridice în sumă de 2000 lei şi cheltuielile pentru efectuarea expertizei în sumă de 1200 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014 s-a respins apelul declarat de Moghildea Tudor şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe. La data de 03 aprilie 2014 Moghildea Tudor a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu remiterea pricinii spre rejudecare în primă instanţă.

În motivarea recursului Moghildea Tudor a invocat, că prima instanţă şi instanţa de apel nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii, şi au aplicat eronat legea procesuală, fapt ce s-a soldat cu admiterea ca probă raportul de constatare tehnico- stinţifică. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; 2 d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs, că prima instanţă şi instanţa de apel nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii, şi au aplicat eronat legea procesuală, fapt ce s-a soldat cu admiterea ca probă raportul de constatare tehnico- stinţifică, nu pot fi reţinute deoarece sunt declarative şi nu au suport legal. Conform art. 437 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”.

Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi reflectă prevederile art. 386 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel.

Mai mult ca atît colegiul menţionează că, în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi care circumstanţe impune concluzia respectivă. Colegiul reţine că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate a deciziei instanţei de apel. Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţele de judecată şi apreciate 3 corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu. Astfel, instanţa de recurs notează că recurentul nu a invocat niciun argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Colegiul concluzionează, că din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Moghildea Tudor ca inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Moghildea Tudor se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Sveatoslav Moldovan 4