2ra-633/14 — Înlăturarea obstacolelor, demolarea construcţiei neautorizate

prima instanţă – A. Us dosarul nr. 2ra-633/14 instanţa de apel – B. Bîrca, M. Moraru, M. Ciugureanu ÎNCHEIERE 19 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Alexandru Verşinin în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gheorghe Movileanu împotriva lui Alexandru Verşinin cu privire la înlăturarea obstacolelor şi demolarea construcţiei neautorizate împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Gheorghe Movileanu, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 martie 2013 şi adoptată o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 30 octombrie 2012, Gheorghe Movileanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexandru Verşinin cu privire la înlăturarea obstacolelor şi demolarea construcţiei neautorizate. În motivarea acţiunii a indicat că el este proprietarul ap. 98 din str. Florilor 26/2, mun.

Chişinău cu suprafaţa totală de 19,10 m2 în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată din 09 decembrie 2002, iar pârâtul este proprietarul apartamentului vecin nr. 97. Menţionează că în toamna anului 2011 pârâtul a cerut inclusiv acordul lui în vederea transmiterii cotei-părţi din camera de depozit şi reconstrucţia acesteia în folosirea personală, în acest sens eliberându-i pârâtului o declaraţie autentificată notarial la notarul Adelina Florea la 17 septembrie 2011. Afirmă că în declaraţia nominalizată expres a indicat că îşi exprimă acordul în vederea transmiterii lui Alexandru Verşinin a cotei-părţi din camera de depozit cu suprafaţa de 2,4 mp, nu şi asupra altor încăperi.

Însă pârâtul cu rea-credinţă a ocupat şi o suprafaţă de 2 m2 din coridorul comun, având astfel de tot 4,4 m2, fără însă a avea vreun acord din partea vecinilor şi fără careva acte privind replanificarea şi reconstruirea încăperii. Invocă că drept urmare a fost redus din spaţiul coridorului, fiind astfel imposibilă trecerea prin acesta, creând astfel incomodităţi şi obstacole în folosirea lui. Susţine că din motiv că pârâtul nu a reacţionat în nici un mod la cerinţele reclamantului cu privire la demolarea construcţiei, la 01 martie 2012 a anulat declaraţia eliberată anterior. Mai indică că în urma controlului efectuat de Inspecţia de Stat în Construcţii a fost întocmit în privinţa lui Alexandru Verşinin un proces-verbal cu privire la contravenţia administrativă conform art. 179 Cod contravenţional.

Menţionează că deşi Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău prin hotărârea din 26 martie 2012 a încetat procesul în privinţa pârâtului în legătură cu expirarea termenului de prescripţie de tragere la răspundere administrativă, în fond instanţa a constatat că acesta a efectuat lucrări neautorizate, astfel în esenţă hotărârea dată nu-l exonerează pe pârât de la răspundere. Solicită înlăturarea obstacolelor create de către Alexandru Verşinin în folosirea spaţiilor comune a depozitului şi coridorului din str. Florilor 26/2, mun. Chişinău, obligarea lui Alexandru Verşinin de a demola construcţiile neautorizate efectuate de acesta la etajul tehnic din str. Florilor 26/2, mun. Chişinău şi încasarea cheltuielilor de judecată, inclusiv pentru asistenţă juridică.

Prin hotărârea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 martie 2013 acţiunea a fost respinsă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2013 a fost admis apelul declarat de Gheorghe Movileanu, casată hotărârea primei instanţe şi adoptată o hotărâre nouă prin care a fost admisă acţiunea, înlăturate obstacolelor create de Alexandru Verşinin în folosirea spaţiilor comune a depozitului şi coridorului de pe etajul tehnic al blocului din str. Florilor 26/2, mun. Chişinău cu obligarea lui Alexandru Verşinin să demoleze construcţiile efectuate la etajul tehnic a blocului nominalizat şi încasate de la Alexandru Verşinin în beneficiul lui Gheorghe Movileanu cheltuielile de judecată, taxa de stat la depunerea cererii de chemare în judecată şi cererii de apel în sumă totală de 250 lei.

La 09 decembrie 2013 Alexandru Verşinin a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală, deoarece la caz a fost interpretată eronat legea. Susţine că în procesul examinării cauzei în prima instanţă s-a stabilit cu certitudine că el în anul 2011 a executat lucrări de replanificare prin extindere a unei încăperi, în lipsa autorizaţiei de construcţie, dar pentru a efectua aceste lucrări a solicitat de la vecini acordul lor, inclusiv şi de la intimat. Menţionează că prin hotărârea din 26 martie 2012 el a obţinut dreptul să recepţionez această construcţie, ce se confirmă prin copia hotărârii date şi copia declaraţiei intimatului cu nr. 7788 autentificata notarial, care au fost anexate la materialele cauzei.

Afirmă că intimatul dând acordul la desfăşurarea construcţiei pe etajul tehnic al blocului locativ din str. Florilor 26/2, a transmis şi cota-parte cu suprafaţa de 2,4 m2, din camera de depozit, ce-i aparţinea, considerând că intimatul de bună voie, fără a fi silit de nimeni s-a refuzat de partea sa din depozitul comun, iar acţiunile recurentului în raport cu intimatul au fost legale. Indică că instanţa de apel în decizie face trimitere la faptul că în materialul probator al pricinii este prezentă declaraţia nr. 7788 din 17 septembrie 2011, dar totodată face trimitere la faptul că la 01 martie 2012 intimatul printr-o cerere şi-a anulat declaraţia făcută în mod autentic. Atrage atenţia că anularea declaraţiei a fost solicitată numai după terminarea lucrărilor de replanificare.

Consideră că orice act notarial se anulează prin declaraţie, iar o declaraţie nu poate fi anulată prin altă declaraţie, mai mult ca atât declaraţia dată nu putea fi anulată, deoarece acţiunile stabilite în ea s-au produs deja, fapt demonstrat prin hotărârea din 26 martie 2012 unde este indicat că la 09 ianuarie 2012 s-a constatat că recurentul a finalizat replanificarea prin extindere. Susţine că instanţa de apel a pus la baza emiterii deciziei raportul de expertiză nr. 6110-03-12/T şi a interpretat greşit concluzia acestui raport, indicând că conform lui replanificarea ap. 97 din str. Florilor 6/2, mun. Chişinău a fost mărit în dimensiuni din contul fostei cămări comune fără autorizaţie cămara comună a fost ocupată abuziv şi este reamenajată în bloc sanitar nr. 7-2,1 m2 şi mărită în dimensiuni din contul coridorului comun nr. 6-1,6 m2, în aşa fel susţinând afirmaţia intimatului precum că recurentul a ocupat abuziv şi coridorul.

Menţionează că intimatul indică în cerere că Alexandru Verşinin a ocupat abuziv încă 2 m2, iar instanţa indică numai 1,6 m2. Însă din planul încăperii izolate eliberat de ÎS „Cadastru” filiala OCT Chişinău la 16 februarie 2012, care a fost anexat, se vede că intimatul anume prin coridorul comun constituit din 1,6 m2 are accesul liber pentru a utiliza încăperile comune şi anume coridorul comun de 4,2 m2, baia comună, WC comun, bucătăria comună şi loggia comună, cu toate că conform răspunsului Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale al Primăriei mun. Chişinău lui Gheorghe Movileanu îi aparţine 1,3 m2 din toată suprafaţa coridorului comun format din 1,6+4,2=5,8 m2, iar blocul sanitar construit de recurent are 2,1 m2, deşi intimatul a dat acordul la cota-parte cu suprafaţa de 2,4 m2.

Menţionează că art. 355 Cod civil se referă la proprietatea comună pe cote- părţi forţată şi perpetuă fiind o regulă cu caracter general, deoarece conform art. 358 alin. (2) Cod civil, împărţirea poate fi efectuată în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când există acordul tuturor coproprietarilor. Afirmă că la caz intimatul a semnat declaraţia nr. 7788 prin care a dat acordul la transmiterea cotei-părţi din camera de depozit recurentului, acelaşi lucru au făcut şi ceilalţi coproprietari, iar lucrările efectuate de recurent chiar şi dacă nu au fost autorizate, el le-a efectuat cu acordul tuturor coproprietarilor, fapt ce rezultă din declaraţiile tuturor coproprietarilor anexate la materialele cauzei.

Îşi exprimă acordul cu faptul că dreptul de proprietate este un drept subiectiv, care conferă intimatului exercitarea în putere proprie şi în interes propriu a bunului imobil ce îi aparţine, totodată considerând că nu i-a încălcat acest drept, deoarece nu a ocupat abuziv spaţiul comun, dar cu acordul lui. Consideră că instanţa de apel la emiterea deciziei a interpretat eronat art. 358 alin. (1) Cod civil şi nu a luat în consideraţie regulile stabilite în art. 358 alin. (2) Cod civil. Susţine că decizia recurată a recepţionat-o la 11 octombrie 2013, considerând că recursul este depus în termen. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 10 septembrie 2013 a fost expediată în adresa recurentului la 09 octombrie 2013, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire nr. 6842 din 09 octombrie 2013 (f. d. 69), iar recurentul susţine că a recepţionat-o la 11 octombrie 2013. Alte date la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 09 decembrie 2013 în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Alexandru Verşinin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Alexandru Verşinin, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Alexandru Verşinin ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Alexandru Verşinin se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov