- Dosarul nr.
- 2ra-1569/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 iunie 2014
- Părțile
- Procuratura Drochia vs Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana, SRL Febus Nord
- Pe scurt
- Temeiurile de încetare a procesului, procedura şi efectele încetării procesului
2ra-1569/14 — Declararea nulă a actelor juridice
prima instanţă: V. Ghedreuţan dosarul nr. 2ra-1569/14 instanţa de apel: A. Gheorghieş, V. Harmaniuc, I. Talpă DECIZIE 18 iunie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Oleg Sternioală, Dumitru Mardari, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de Procuratura r-lui Drochia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria s. Ţarigrad, r-nul Drochia către Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi „Febus-Nord” societate cu răspundere limitată privind anularea contractelor de arendă, vînzare-cumpărare şi încasarea prejudiciului material, şi cererea de chemare în judecată depusă de Procurorul r-lui Drochia către Primăria s. Ţarigrad, r-nul Drochia, Consiliului local Ţarigrad, r-nul Drochia, Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi Febus-Nord” societate cu răspundere limitată privind declararea nulităţii actelor administrative, anularea contractelor de arendă şi vînzare-cumpărare, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 februarie 2014, prin care au fost admise apelurile declarate de către Procurorul r-lui Drochia, Bărbuţă Ion şi Bărbuţă Ana, casată hotărîrea Judecătoriei Drochia din 29 noiembrie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii înaintate de Primăria s. Ţarigrad, r-nul Drochia, şi încetat procesul civil la acţiunea înaintată de Procurorul r-lui Drochia, c o n s t a t ă La 26 iulie 2011 Primăria s. Ţarigrad,
r-nul Drochia s-a adresat în instanţă cu cerere de chemare în judecată către Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord” cu privire la anularea contractelor de arendă şi vînzare-cumpărare. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, prin decizia 6/2 din 29.08.2008 Consiliul s. Ţarigrad r-nul Drochia a decis formarea bunului imobil (nr. cadastral 3641205.401, iar în baza pct. 2 şi 3 a acesteia a decis scoaterea acestuia la licitaţie în vederea obţinerii dreptului de arendă. În baza procesului-verbal al licitaţiei din 10.10.2010 s-a anunţat cîştigător a dreptului de arendă a terenului cu nr. cadastral 3641205.401 – Bărbuţă Ion, pentru construcţia unei staţii de alimentare şi depozitare a produselor petroliere la preţul de 2257,65 lei anual.
În baza contractului de arendă a terenului nr.7 din 20.10.2008 cu suprafaţa de 0.1209 ha, încheiat între Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Bărbuţă Ion, a fost acordat lui Bărbuţă Ion în arendă terenul la preţul de 2257,65 lei anual. Prin decizia nr.3/5 din 25.06.2010 Consiliul Ţarigrad r-lui Drochia a decis să-i vîndă lui Bărbuţă Ion terenul cu nr. cadastral 3641205.401 cu suprafaţa de 0,1209 ha la preţul de 3027 lei în calitate de teren aferent. În baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 7823 din 11.10.2010 a terenului u nr. cadastral 3641205.401 încheiat între primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Bărbuţă Ion, soţii Bărbuţă Ion şi Bărbuţă Ana au dobîndit dreptul de proprietate asupra terenului cu nr. cadastral 3641205.401 cu suprafaţa de 0.209 ha.
Ulterior în baza contractului nr.7946 din 13.10.2010, terenul dat a fost înstrăinat cumpărătorului „Febus Nord” SRL, căruia la data de 23.12.2010, i-a fost eliberat Certificatul de urbanism nr.18 şi Autorizaţia de construire nr.07 din 07.06.2011 pentru construcţia unei staţii de alimentare cu produse petroliere şi gaz lichefiat. Se invocă că conform informaţiei din Registrul bunurilor imobile, la moment terenul cu nr. cadastral 3641205.401 are destinaţia pentru construcţii. Însă conform Registrului terenurilor proprietate publică a unităţii administrativ teritoriale pe categorii de terenuri şi hărţi cadastrale de bază a s. Ţarigrad, terenul menţionat are destinaţia de teren agricol (plantaţii de nuci).
Se arată că atît Serviciul Control Financiar şi Revizie cît şi Procuratura r-lui Drochia au verificat legalitatea actelor menţionate mai sus şi au constatat ilegalitatea acestora. Luînd în consideraţie faptul imposibilităţii convenirii pe cale amiabilă cu părţile contractelor au fost nevoiţi să se adreseze cu o astfel de cerere în instanţa de judecată.
Solicită Primăria s. Ţarigrad r-ul Drochia declararea nulă a contractului de arendă nr.7 din 20.10.2008 a terenului cu suprafaţa de 0.1209 ha, încheiat între primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Bărbuţă Ion şi declararea nulă a contractului de arendă nr.7 din 20.10.2008 a terenului cu suprafaţa de 0.1209 ha încheiat între primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Bărbuţă Ion şi declararea nulă a contractelor de vînzare-cumpărare nr.7823 din 11.10.2010 a terenului cu nr. cadastral 3641205.401 încheiat între primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Bărbuţă Ion şi nr.7946 din 13.10.2010 a terenului cu nr. cadastral 3641205.401 încheiat între soţii Bărbuţă Ion şi Bărbuţă Ana şi „Febus Nord” SRL ca fiind nule.
La data de 21.05.2013 Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia a înaintat cerere suplimentară, prin care a solicitat să fie încasate în bugetul Primăriei s. Ţarigrad r- nul Drochia de la Bărbuţă Ion şi Bărbuţă Ana suma de 151369,26 lei. Totodată, Procurorul raionului Drochia la data de 26.07.2011 a înaintat cerere de chemare în judecată către Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia, Consiliul local Ţarigrad r-nul Drochia, Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord” privind declararea nulităţii anulării actelor administrative, contractelor de arendă şi vînzare- cumpărare. 2 În motivarea cererii a indicat că, Procuratura r-lui Drochia în procesul de verificare a legalităţii actelor administrative a constatat că Consiliul s. Ţarigrad r-nul Drochia prin decizia 6/2 din 29.08.2008 a decis formarea bunului imobil (nr. cadastral 3641205.401), iar în baza pct.2 şi 3 a acesteia a decis scoaterea acestuia la licitaţie în vederea obţinerii dreptului de arendă.
În baza procesului-verbal al licitaţiei din 10.10.2010 s-a anunţat cîştigător a dreptului de arendă a terenului cu nr. cadastral 3641205.401 – Bărbuţă Ion, pentru construcţia unei staţii de alimentare şi depozitare a produselor petroliere la preţul de 2257,65 lei anual. În baza contractului de arendă a terenului nr.7 din 20.10.2008 cu suprafaţa de 0.1209 ha, încheiat între Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Bărbuţă Ion a fost acordat lui Bărbuţă Ion în arendă terenul la preţul de 2257,65 lei anual. Prin decizia nr. 3/5 din 25.06.2010 Consiliul s. Ţarigrad r-nul Drochia a decis să-i vîndă lui Bărbuţă Ion terenul cu nr. cadastral 3641205.401 cu suprafaţa de 0,1209 ha la preţul de 3027 lei în calitate de teren aferent.
În baza contractului de vînzare-cumpărare nr.7823 din 11.10.2010 a terenului cu nr. cadastral 3641205.401 încheiat între Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Bărbuţă Ion, soţii Bărbuţă Ion şi Bărbuţă Ana au dobîndit dreptul de proprietate asupra terenului cu nr. cadastral 3641205.401 cu suprafaţa de 0.1209 ha. Ulterior în baza contractului nr.7946 din 13.10.2010, terenul dat a fost înstrăinat cumpărătorului SRL „Febus Nord”, căruia la data de 23.12.2010, i-a fost eliberat Certificatul de urbanism nr.18 şi Autorizaţia de construire nr.07 din 07.06.2011 pentru construcţia unei staţii alimentare cu produse petroliere şi gaz lichefiat. Conform informaţiei din Registrul bunurilor imobile la moment terenul cu nr. cadastral 3641205.401 are destinaţia pentru construcţii.
Însă conform Registrului terenurilor proprietate publică a unităţii administrativ teritoriale pe categorii de terenuri şi hărţi cadastrale de bază a s. Ţarigrad, terenul menţionat are destinaţia de teren agricol (plantaţii de nuci).
Solicită Procuratura r-lui Drochia, inclusiv prin cererea de concretizare a pretenţiilor din 12.12.2012: anularea punctului 2 şi 3 a deciziei Consiliului Ţarigrad r-nul Drochia nr.6/2 din 29.08.2008, anularea rezultatelor licitaţiei din 10.10.2008 privind transmiterea în arendă a terenului pentru construcţia unei staţii de alimentare şi depozitare cu produse petroliere întărită în procesul-verbal al licitaţiei din 10 10.2008, declararea nulă a contractului nr.7 din 20.10.2008 de arendă a terenului cu suprafaţa de 0.1209 ha încheiat între Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Bărbuţă Ion, anularea deciziei Consiliului s. Ţarigrad r-nul Drochia nr. 3/5 din 25.06.2010 „Cu privire la vînzarea unui teren aferent construcţiilor”, declararea nulă a contractului nr.7823 din 11.10.2010 de vînzare-cumpărare a terenului cu nr. cadastral 3641205.401 încheiat între Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Bărbuţă Ion, declararea nulă a contractului nr.7946 din 13.10.2010 de vînzare-cumpărare a terenului cu nr. cadastral 3641205.401 încheiat între soţii Barbută Ion şi Bărbuţă 3 Ana si SRL „Febus Nord”, anularea certificatului de urbanism nr.18 din 23.12.2010 şi anularea autorizaţiei de construire nr.07 din 07.06.2011.
Prin încheierea Judecătoria Drochia din 13.12.2011 a fost conexat într-un proces pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Primarul s. Ţarigrad rl. Drochia către Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL, „Febus Nord” cu privire la anularea contractelor de arendă şi vînzare-cumpărare şi pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Procurorul r-lui Drochia către Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia, Consiliul local Ţarigrad r-nul Drochia, Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord” privind declararea nulităţii anulării actelor administrative, contractelor de arendă şi vînzare-cumpărare.
Prin hotărîrea Judecătoriei Drochia din 29 noiembrie 2013, au fost admise parţial cererea înaintată de Primăria s. Ţarigrad r-nul Drochia către Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord” privind anularea contractelor de arendă şi vînzare-cumpărare şi încasarea sumei de 151369,26 lei, cît şi cererea înaintată de Procurorul raionului Drochia către Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia, Consiliul local Ţarigrad r-nul Drochia, Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord” privind declararea nulităţii actelor administrative, contractelor de arendă şi vînzare- cumpărare. S-a anulat pct.2 şi 3 a deciziei Consiliului s. Ţarigrad r-l Drochia nr.6/2 din 29.08.2008. S-au anulat rezultatele licitaţiei din 10.10.2008 privind transmiterea în arendă a terenului pentru construcţia unei staţii de alimentare şi depozitare cu produse petroliere întărită prin procesul-verbal al licitaţiei din 10.10.2008.
A fost dispusă anularea deciziei Consiliului s. Ţarigrad r-nul Drochia nr. 3/5 din 25.06.2010 „Cu privire la vînzarea unui teren aferent construcţiilor”. A fost încasat în mod solidar de la Bărbuţă Ion şi Bărbuţă Ana în beneficiul Primăriei s. Ţarigrad r-nul Drochia prejudiciul material în sumă de 151369,26 lei. Împotriva hotărîrii nominalizate Bărbuţă Ion şi Bărbuţă Ana a depus cerere de apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii înaintate de Primăria s. Ţarigrad r-nul Drochia şi Procurorul raionului Drochia. Totodată apel a depus şi Procuratura r-lui Drochia, solicitînd casarea hotărîrii în partea care s-a dispus încasarea în contul Primăriei s. Ţarigrad r-nul Drochia prejudiciul material în sumă de 151369,26 lei în loc de întoarcere a părţilor la poziţia iniţială, cu pronunţarea în această parte a unei noi hotărîri de admitere integrală a cerinţelor.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 februarie 2014 a fost admis apelul declarat de Procurorul Procuraturii r-lui Drochia şi apelul declarat de Bărbuţă Ion şi Bărbuţă Ana, casată integral hotărîrea Judecătoriei Drochia din 29 noiembrie 2013 cu emiterea unei hotărîri noi prin care s-a respins cererea de chemare în judecată 4 depusă de Primăria s. Ţarigrad r-nul Drochia către Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord” privind încasarea prejudiciului material ca neîntemeiată.
S-a încetat procesul civil pornit la cererea de chemare în judecată depusă de Procurorul r-lui Drochia către Primarul s. Ţarigrad r-nul Drochia, Consiliul local Ţarigrad r-nul Drochia, Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord” privind declararea nulităţii p. 2 şi 3 a deciziei consiliului s. Ţarigrad r-nul Drochia nr. 6/2 din 29.08.2008, rezultatele licitaţiei din 10.10.2008, contractul de arendă nr. 7 din 20.10.2008, contractul de vînzare-cumpărare nr.7823 din 11.10.2010 şi nr.7946 din 13.10.2010. S-a încetat procesul civil în partea cerinţei înaintate de Primăria s. Ţarigrad r- nul Drochia către Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord” privind declararea nulităţii actelor administrative,contractului de arendă nr. 7 din 20.10.2008 şi vînzare-cumpărare nr.7823 din 11.10.2010 şi nr.7946 din 13.10.2010 în legătură cu renunţul la acţiune.
La 25 martie 2014 Procuratura r-lui Drochia a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel, şi parţial a hotărîrii în partea care s-a dispus încasarea în contul Primăriei s. Ţarigrad r-nul Drochia prejudiciul material în sumă de 151369,26 lei în loc de întoarcere a părţilor la poziţia iniţială, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere integrală a cerinţelor înaintate. În motivarea recursului s-a indicat că instanţa de apel a emis decizia nominalizată cu încălcarea normelor de drept material şi procesual, nu a elucidat toate circumstanţele cauzei, nu s-a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi s-a interpretat eronat legea.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Procuratura r-lui Drochia întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiaşi instanţă de apel, în alt complet de judecători, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Înaintînd acţiunea în judecată împotriva lui Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord”, Primăria s. Ţarigrad, r-nul Drochia a solicitat declararea nulă a contractului de arendă nr.7 din 20.10.2008; declararea nulă a contractului de arendă 5 nr.7 din 20.10.2008 şi declararea nulă a contractelor de vînzare-cumpărare nr.7823 din 11.10.2010 şi nr.7946 din 13.10.2010 ca fiind nule. La fel s-a solicitat încasarea în bugetul Primăriei s. Ţarigrad r-nul Drochia de la Bărbuţă Ion şi Bărbuţă Ana a sumei de 151369,26 lei. Totodată, Procuratura r-lui Drochia r-nul Drochia a depus cerere de chemare în judecată, solicitînd declararea nulităţii actelor administrative, contractelor de arendă şi vînzare-cumpărare invocate mai sus.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei cererilor înaintate de Primăria s. Ţarigrad, r-nul Drochia şi Procuratura r-lui Drochia, pe care le-a admis parţial. Judecînd apelurile declarate de Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi Procuratura r-lui Drochia, instanţa de apel a considerat necesar de a admite apelul, casînd hotărîrea primei instanţe şi pronunţînd o nouă hotărîre cu privire la încetarea procesul civil pornit la cererea de chemare în judecată depusă de Procurorul r-lui Drochia şi a cerinţei înaintate de Primăria s. Ţarigrad r-nul Drochia către Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi SRL „Febus Nord” privind declararea nulităţii actelor administrative, contractului de arendă nr. 7 din 20.10.2008 şi vînzare-cumpărare nr.7823 din 11.10.2010 şi nr.7946 din 13.10.2010 în legătură cu renunţul la acţiune.
Totodată s-a respins cerinţa depusă de Primăria s. Ţarigrad r-nul Drochia privind încasarea prejudiciului material. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a dispus încetarea procesului la cererea înaintată de Primăria s. Ţarigrad r-nul Drochia în legătură cu renunţul la acţiune în conformitate cu prevederile art.265 lit. c) CPC. Instanţa de recurs conchide, însă, că o astfel de soluţie rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele, mai mult că concluziile instanţei de apel sunt bazate pe o apreciere unilaterală şi arbitrară a materialului probator, fapt ce vine în contradicţie cu normele de drept procedural.
În conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC, circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. Reieşind din materialele cauzei, se constată că de către instanţa de apel a fost încetat procesul la cererea înaintată de Primăria s. Ţarigrad r-nul Drochia în legătură cu renunţul la acţiune în conformitate cu prevederile art.265 lit. c) CPC. În conformitate cu prevederile art. 265 lit. c) CPC instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care reclamantul a renunţat la acţiune, renunţul fiind admis de instanţă.
6 Potrivit art. 266 alin. (1) CPC, instanţa judecătorească dispune încetarea procesului printr-o încheiere, care poate fi atacată cu recurs. Conform art. 60 alin. (5) CPC instanţa nu va admite renunţarea reclamantului la acţiune, nici recunoaşterea acţiunii de către pîrît, nu va admite tranzacţia între părţi dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, interesele societăţii sau ale statului. Prin urmare, reieşind din normele citate mai sus, instanţa de apel examinînd apelurile declarate de Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi Procuratura r-lui Drochia, a ajuns la concluzia de încetare a procesului, expunîndu-se prin decizie, ce contravine prevederilor art. 266 alin. (1) CPC.
Totodată, în conformitate cu art. 212 alin. (1) şi alin. (4) CPC, renunţarea reclamantului la acţiune, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi se semnează de reclamant, pîrît sau de ambele părţi. Înainte de a admite renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de către pîrît, înainte de a confirma tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească explică reclamantului, pîrîtului sau părţilor efectele acestor acte de procedură. Contrar acestor prevederi, Curtea de Apel Bălţi, examinînd legalitatea hotărîrii primei instanţe, nu i-a explicat reclamantului Primăriei s. Ţarigrad, r-nul Drochia efectele renunţării la acţiune, deşi, prin derogare de la art. 212 alin. (4) CPC, efectele renunţului urmau a fi explicate de instanţă.
Cu atît mai mult, instanţa de apel nici nu a verificat dacă renunţul la acţiune contravine legii ori încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, interesele societăţii sau ale statului. O careva menţiune în decizie sau în procesul-verbal al şedinţei instanţei de apel cu privire la acest fapt nu este consemnat. Mai mult ca atît, instanţa de apel nu a verificat în modul stabilit de lege cererea Primarului s. Ţarigrad, r-nul Drochia, care a fost depusă fără a fi aplicată ştampila Primăriei, fără a fi indicat numele persoanei care a semnat cererea în cauză (f.d. 161, vol. II), fapt care duce la dubii privind veridicitatea acesteia. Acest fapt indică la examinarea unilaterală a pricinii, ce constituie o încălcare a dreptului Procuraturii Dochia şi Primăria s. Ţarigrad, r-nul Dochia de a se bucura de drepturile sale procedurale în condiţiile normelor în vigoare, precum şi a principiul egalităţii armelor în proces.
În această ordine de idei este cert că omiterea aspectelor menţionate de către instanţa de apel, direct indică la examinarea superficială a apelului, fără ca acesta să fie supus controlului prin prisma prevederilor legale, aplicabile cazului. Or, examinarea arbitrară a litigiului constituie o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, care garantează oricărei persoane dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale. 7 În conformitate cu art. 442 al. (1), judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, pe baza actelor din dosar, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că s-a constatat încălcarea normelor de drept procedural, erori care, conform art. 442 al. (1) CPC nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Procuratura r-lui Drochia, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel. La judecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, creînd condiţii obiective şi reale participanţilor la proces şi judecînd pricina, să emită o hotărîre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Procuratura r-lui Drochia.
Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 februarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria s. Ţarigrad, r-nul Drochia către Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi „Febus-Nord” societate cu răspundere limitată privind anularea contractelor de arendă, vînzare-cumpărare şi încasarea prejudiciului material, şi cererea de chemare în judecată depusă de Procurorul r-lui Drochia către Primăria s. Ţarigrad, r-nul Drochia, Consiliului local Ţarigrad, r-nul Drochia, Bărbuţă Ion, Bărbuţă Ana şi Febus-Nord” societate cu răspundere limitată privind declararea nulităţii actelor administrative, anularea contractelor de arendă şi vînzare- cumpărare, cu remiterea cauzei la o nouă rejudecare în Curtea de Apel Bălţi, în alt complet de judecători.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Galina Stratulat Oleg Sternioală Dumitru Mardari Iurie Bejenaru 8