3ra-733/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – S. Namaşco dosarul nr. 3ra-733/14 instanţa de apel – L. Bulgac, M. Guzun, N. Craiu ÎNCHEIERE 18 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Pascari împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 08 octombrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 16 aprilie 2013 Elena Pascari a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că la 26 noiembrie 2011 s-a căsătorit cu Vitalie Pascari, iar la 13 ianuarie 2013 s-a născut fiul Vitalie Pascari. Menţionează că ea nu lucrează şi s-a adresat cu cerere prealabilă Ministerului Afacerilor Interne al RM să-i stabilească şi să-i achite indemnizaţia pentru concediu medical prenatal şi post natal de la locul de muncă al soţului. Faptul că nu este angajată în câmpul muncii se confirmă prin carnetul de muncă cu nr. AB 0553010 iar aflarea la întreţinerea soţului este confirmată prin certificatul de concediu medical cu seria 01 nr. 842692. Susţine că la cererea prealabilă din 20 februarie 2013 nu a primit răspuns.

Solicită obligarea Ministerului Afacerilor Interne al RM de a stabili, calcula şi achita indemnizaţia pentru concediu medical prenatal şi post natal de la locul de muncă al soţului pentru perioada indicată în certificatul de concediu medical, precum şi achitarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului până la vârsta de 3 ani în mărime de 30 %. La 13 iunie 2013 Elena Pascari a depus cerere, prin care a solicitat admiterea renunţării la cerinţa cu privire la achitarea îndemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului până la vârsta de 3 ani în mărime de 30%, în legătură cu faptul că aceasta va 1 fi adresată într-o cerere separată către Casa Naţională de Asigurări Sociale, în rest a susţinut integral solicitarea cu privire la obligarea Ministerului Afacerilor Interne al RM să stabilească, calculeze şi să-i achite indemnizaţia de maternitate pentru perioada 12 noiembrie 2012 – 18 martie 2013, pe care în drept o întemeiază pe prevederile art. 33 alin. (3), 166, 167 CPC, art. 14-17, 25 alin. (1) lit. b) a Legii contenciosului administrativ, art. 123 alin. (2), 124 alin. (1) a Codului muncii, art. 5 alin. (1) lit. d), art. 7 alin. (5), art. 16 alin. (2) al Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale nr. 289 din 22 iulie 2004, pct. 6, pct. 21 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire,

modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 03 februarie 2005, art. 34 a Legii cu privire la poliţie nr. 416 din 18 decembrie 1990. La aceeaşi dată Elena Pascari a mai depus o cerere, prin care a solicitat în temeiul art. 96 CPC, obligarea părţii care a pierdut procesul să fie obligată să-i compenseze cheltuielile de asistenţă juridică suportate în legătură cu examinarea cauzei în judecată, conform bonului de plată, seria EE nr. 273976 din 21 mai 2013 în mărime de 1595,47 lei, şi conform Raportului privind asistenţa juridică acordată de avocat în baza contractului nr. 110-2 din 19 februarie 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 08 octombrie 2013 a fost admisă cererea de chemare în judecată concretizată, obligat Ministerul Afacerilor Interne al RM să stabilească, să calculeze şi să achite Elenei Pascari indemnizaţia pentru concediul medical prenatal şi postnatal pentru perioada 12 noiembrie 2012 – 18 martie 2013 şi încasat de la Ministerul Afacerilor Interne al RM în beneficiul Elenei Pascari cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 1595,47 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2014 a fost respins apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM şi menţinută hotărârea primei instanţe. Totodată, a fost încasat de la Ministerul Afacerilor Interne al RM în beneficiul Elenei Pascari cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 1820,03 lei.

La 29 aprilie 2014 Ministerul Afacerilor Interne al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile judecătoreşti, considerându-le ilegale şi care urmează a fi casate în temeiul art. 432 alin. (2) lit. a) şi b), c) CPC şi anume pentru încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi procedural care s-a manifestat prin aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată şi neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată şi aplicarea eronată a legii.

Cu referire la prevederile art. art. 239, 241, 130 CPC, afirmă că prima instanţă cât şi instanţa de apel în motivare nu reflectă motivele concluziilor sale privind admiterea cerinţelor în partea încasării cheltuielilor pentru asistenţă juridică în sumă de 1595, 47 lei şi 1820,03 lei, care urmau să fie bazate pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor şi legile de care s-a călăuzit instanţa. Susţine că cheltuielile de asistenţă juridică, suportate de intimat nu îşi găsesc confirmare prin înscrisurile anexate la acţiune.

La dosar nu este anexat contractul de asistenţă juridică încheiat între client şi avocat, ceea ce contravine prevederilor art. 60 alin. (1), (2) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260 - XV din 19 iulie 2002, care 2 stipulează că avocatul acordă asistenţă juridică clientului în baza contractului de asistenţă juridică, în formă scrisă, iar împuternicirile avocatului se confirmă prin mandat. De asemenea, consideră că evaluarea cheltuielilor pentru asistenţă juridică acordată trebuie efectuată în dependenţă de volumul şi complicitatea cauzei, timpul de lucru al reprezentantului în şedinţe de judecată. Remarcă că acţiunea a fost admisă parţial (şi anume se referă la cererea de concretizare).

În acest sens, prima instanţă nu doar că nu a motivat care sunt concluziile de admitere în partea încasării cheltuielilor de asistenţă juridică, şi anume dacă au fost ele necesare, reale şi rezonabile, ci a admis neîntemeiat suma integral, deşi acţiunea a fost admisă parţial fiindcă la capătul de cerere prin care s-a solicitat stabilirea şi achitarea indemnizaţiei de îngrijire a copilului Elena Pascari a renunţat. Indică că dacă se analizează care au fost acţiunile judiciare efectuate de către avocat, timpul de participare în instanţa de judecată şi complexitatea cauzei, rezultă că apărătorul a participat doar în trei şedinţe judiciare în prima instanţa şi două în instanţa de apel, iar cauza este un simplă, mai mult avem şi o practică stabilită, precum decizia Curţii Supreme de Justiţie emisă în cauza Svetlana Ţurcan împotriva MAI al RM, prin care s-a dispus încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Menţionează că faptul suportării cheltuielilor pentru asistenţă juridică se confirmă doar prin bonul de plată nr. 273978 din 06 februarie 2014 şi alt bon cu nr. 273976 din 21 mai 2013, ceea ce nu confirmă faptul acordării asistenţei juridice de apărătorul Vitalie Caramanschi, anume în pricina civilă Elena Pascari împotriva MAI al RM cu privire la achitarea indemnizaţiei pentru concediu de maternitate, deoarece nu este anexat contractul de asistenţă juridică. Apărătorul indicat putea să o reprezinte pe Elena Pascari şi în alte acţiuni civile cu privire la alt obiect. La fel, consideră că statul nu are obligaţia de a compensa sumele exagerate contractate între client şi apărătorul său.

Invocă că la caz au fost încălcate prevederile art. 432 alin. (2) lit. b) CPC, întrucât instanţa de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi anume prevederile art. 37 alin. (4) al Legii cu privire la poliţie şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012 care a intrat în vigoare la 05 martie 2013. Totodată, indică că la momentul când s-a produs riscul asigurat intimata cădea sub incidenţa Legii nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu privire la poliţie care la 05 martie 2013 a fost abrogată. Iar odată cu intrarea în vigoare a noii Legi nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea şi statutul poliţistului, conform art. 37 alin. (4) statuează că concediul de maternitate şi concediul pentru îngrijirea copilului se acordă poliţistului conform dispoziţiilor generale.

Baza de calcul al indemnizaţiilor de maternitate, al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav o constituie venitul mediu lunar realizat de către poliţist în ultimele 6 luni calendaristice anterioare lunii în care s-a produs evenimentul. Baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate acordate soţiei aflate la întreţinerea poliţistului o constituie venitul mediu lunar al poliţistului. Indemnizaţiile se plătesc la locul de serviciu al poliţistului, din bugetul de stat. Consideră că divergenţele apărute în procedura de stabilirea concediului de întreţinere a copilului până la vârsta de 3 ani urmează a fi soluţionate pornindu-se de la ideea că legea se aplică tuturor faptelor în timpul în care se află în vigoare, adică 3 din momentul intrării în vigoare şi până când aceasta nu mai produce efecte juridice.

Principiul general al activităţii legilor înseamnă că legea nu retroactivează, adică nu se aplică faptelor incidente ei, săvârşite anterior intrării în vigoare, dar nici nu ultraactivează, adică nu-şi extinde acţiunea dincolo de ieşirea sa din vigoare. Problema conflictelor legilor în timp este, de obicei, reglementată de însăşi legiuitorul, care prin dispoziţii tranzitorii determină condiţiile în care se va face trecerea de la regimul juridic anterior la regimul juridic nou. Consideră că au fost încălcate prevederile art. 432 alin. (2) lit. c) CPC, deoarece instanţa de apel a interpretat în mod eronat legea. Menţionează că la 09 martie 2012 Elena Pascari s-a adresat cu cerere prealabilă către MAI al RM, prin care a solicitat plata indemnizaţiei de maternitate şi pentru creşterea copilului până la vârsta de 3 ani.

Cu referire la art. 16 şi art. 17 din Legea contenciosului administrativ, invocă că instanţa de apel a interpretat eronat legea, deoarece cererea prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins putea fi înaintată în termen de 30 zile de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia, astfel consideră că cererea de chemare în judecată depusă la 16 aprilie 2013 este înaintată tardiv. Susţine că decizia motivată a instanţei de apel a fost adusă la cunoştinţă Ministerului Afacerilor Interne al RM la 07 martie 2014, fapt confirmat prin ştampila cancelariei Direcţiei generale juridice a MAI. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că decizia instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 28 februarie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire nr. 721 (f. d. 81). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). 4 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 5