2ra-1931/14 — Repararea prejudiciului material

prima instanţă: I. Mînăscurtă dosarul nr. 2ra-1931/14 instanţa de apel: Sv. Caitaz, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 18 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de „Moldasig” Societate pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare in judecata depusă de „Moldasig” Societate pe Acţiuni împotriva Alinei Cojuhari cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de „Moldasig” Societate pe Acţiuni şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 11 septembrie 2013 c o n s t a t ă La data de 14 ianuarie 2013 „Moldasig” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Alinei Cojuhari cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a invocat că la data de 09 ianuarie 2012 în rezultatul accidentului rutier a fost deteriorat un panou de publicitate ce aparţine SRL „Alvim- Auto”. Vinovat de încălcarea Regulamentului circulaţiei rutiere conform procesului- verbal al MAI nr. 01592650 din 24 februarie 2011 şi de cauzarea pagubei a fost recunoscut şoferul mijlocului de transport de model „Brilliance”, n/î KAK 9, pîrîta Cojuhari Alina, care poseda certificatul de asigurare obligatori de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule seria AG nr. 38071 din 23.11.2011, emis de Compania SA „Moldasig”.

În conformitate cu prevederile art. 21 al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, în urma cererilor din partea persoanelor cointeresate, SA„Moldasig” a întocmit un dosar de daune înregistrat sub nr. D/RCA/12-120, suma prejudiciului cauzat constituind 22 163 lei, care au fost achitaţi păgubitului cu titlu de despăgubiri de asigurare pentru restabilirea panoului publicitar. Se mai invocă în acţiune că conform art. 29 lit. f) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, asigurătorul înaintează acţiune în regres faţă de persoana răspunzătoare de producerea accidentului dacă nu dispune de revizia tehnică.

La data de 24 aprilie 2012, Cojuhari Alina a achitat prejudiciul material doar în mărime de 3 700 lei, invocînd că acest panou publicitar poate fi reparat doar în limita acestei sume. În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea în baza art. 572 (2) Codul civil, care prevede că obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul potrivit şi art. 1415 (1) Codul civil care prevede că persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană are dreptul la o acţiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă legea sau contractul nu prevede altfel, din care motiv reclamantul a solicitat admiterea acţiunii, solicitînd încasarea din contul lui Cojuhari Alina a sumei de 18 463 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 553, 89 legate de achitarea taxei de stat.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 11 septembrie 2013, acţiunea a fost respinsă. S-a încasat de la „Moldasig” SA în beneficiul Alinei Cojuhari cheltuielile de judecată legate de acordarea asistenţei juridice în mărime de 2 500 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, SA „Moldasig” a depus apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2014, a fost respins apelul declarat de „Moldasig” SA şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

La adoptarea soluţiei instanţa de apel a concluzionat că prima instanţă corect a constatat că pîrîta Cojuhari Alina urma să achite paguba produsă de accidentul rutier din 09.01.2012 în baza prevederilor art. 29 lit. f) al Legii nr. 414 din 22.12.2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, conform cărora asigurătorul are dreptul să înainteze acţiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea pagubelor atunci cînd utilizatorul autovehiculului nu dispune de certificat de revizie tehnică la momentul producerii accidentului. Instanţa de apel şi prima instanţă stabilise că pîrîta nu dispunea de revizie tehnică la data producerii accidentului, fapt constatat prin informaţia de la „Agenţia Naţională Transport Auto”.

Concomitent, Colegiul Civil al Curţii de Apel Chişinău a concluzionat că instanţa de fond corect a constatat că pîrîta Alina Cojuhari este responsabilă pentru pagubele produse de accidentul rutier comis din culpa ei, în mărimea prejudiciului cauzat real, or potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 414 din 22.12.2006 menţionate mai sus, despăgubirile se stabilesc în baza unui acord scris între asigurat, persoana păgubită sau reprezentantul ei legal şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a ajuns la nici o înţelegere, prin hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

2 Instanţa de apel a relevat că acordul cu privire la plata despăgubirii a fost întocmit fără acordul pîrîtei în calitatea ei de asigurat (f. d. 6). Conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006, despăgubirile nu pot fi stabilite pe baza acordului dintre asigurat, persoana păgubită sau reprezentantul acesteia şi asigurător în cazul în care: a) persoanele care formulează pretenţii de despăgubire sînt: soţul (soţia) sau persoanele care se află la întreţinerea asiguratului răspunzător de producerea pagubei ori sînt angajaţii lui; b) persoanele care formulează pretenţii de despăgubire, în caz de vătămare corporală sau deces, sînt copiii, părinţii, fraţii sau surorile asiguratului răspunzător de producerea pagubei care nu se află la întreţinerea lui.

Conform alin. (4) al aceluiaşi articol, prin derogare de la alin.(1), în situaţiile prevăzute la alin.(3) şi în cazul neprezentării asiguratului, despăgubirile de asigurare se stabilesc în lipsa acestuia, prin acord încheiat între asigurător şi persoana păgubită. La acest capitol Colegiul a conchis că prima instanţă just a considerat că acordul privind plata despăgubirilor de asigurare a fost întocmit cu încălcarea legii, deoarece la încheierea acestui acord nu a participat pîrîta Alina Cojuhari în calitatea sa de asigurat conform art. 22 (1) al Legii nr. 414 din 22.12.2006, iar prevederile art. 3 şi 4 al aceleiaşi legi nu urmau a fi aplicate speţei, deoarece pîrît nu face parte din categoria persoanelor menţionate la lit. a) şi b) din alin. (3) al art. 22 al Legii menţionate.

La fel, instanţa de apel a constatat corectă concluzia instanţei de fond, precum că în lipsa acordului pîrîtei în calitatea sa de asigurat, mărimea despăgubirii urma să fie stabilită printr-o hotărîre judecătorească în ordinea prevăzută de art. 22 (1) al Legii nr. 414 din 22.12.2006, ceea nu a fost făcut de către reclamant. Cu referire la costul real al reparaţiei bunului deteriorat prin accidentul rutier din 09 ianuarie 2012 din culpa pîrîtei, instanţa de apel şi prima instanţă au considerat că acesta urmează a fi stabilit ţinînd cont de gradul de deteriorare al bunului deteriorat. În baza probelor administrate, rezultă că bunul nu era deteriorat astfel încît să nu fie posibil de restabilit în urma unei reparaţii.

Potrivit calculului efectuat de către SRL „Proplex” care a examinat panoul deteriorat, a fost stabilit costul materialelor şi lucrului pentru reparaţia panoului deteriorat în sumă de 3 700 lei. Instanţa de apel a reţinută că panoul dat a fost confecţionat tot de către SRL „Proplex” care din înscrisurile prezentate de către pîrîtă a făcut calcului reparaţiei şi a fost de a acord să îndeplinească lucrările de reparaţie contra sumei de 3 700 lei. Concomitent, instanţa de apel atestă că pîrîta Alina Cojuhari şi-a exprimat dezacordul privind achitarea sumei de 22 613 lei pentru cumpărarea şi instalarea 3 unui nou panou publicitar, iar reclamant nu a ţinut cont de acest dezacord şi unilateral a făcut achitarea despăgubirilor într-o sumă neacceptată de către pîrîtă în calitatea ei de asigurat.

La acest capitol instanţa de apel a concluzionat că instanţa de fond just a considerat că valoarea reală a prejudiciului cauzat este în sumă de 3 700 lei, dar nu de 22 163 lei. Pîrîta Alina Cojuhari la data de 24.04.2012 a achitat prejudiciul în mărime de 3 700 lei, iar apelantul „Moldasig” SA a acceptat această plată cu titlu de restituire a prejudiciului cauzat prin accidentul rutier din culpa pîrîtei (f.d. 29) . În astfel de circumstanţe, instanţa de apel a constatat că pîrîta Alina Cojuhari a achitat valoarea prejudiciului real cauzat prin accidentul rutier produs la 09.01.2012 din culpa ei şi nu este obligată să mai achite careva sume băneşti SA „Moldasig”, respingînd acţiunea. „Moldasig” SA a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că instanţa de apel nu a constatat nu şi a elucidat pe deplin circumstanţele pricinii. Invocă că instanţa de apel nu a luat în consideraţie faptul că compania de asigurări a achitat prejudiciul pentru înlocuirea bunului pentru aceasta fiind eliberată factura fiscală. Instanţa de apel menţionează în decizie că confecţionarea panoului a fost efectuată de SRL „Prolex”, iar reparaţia acestuia ar constitui 3700 lei ce poate fi efectuată de SRL „Proplex” SRL. Menţionează recurentul că la materialele dosarului nu este nici o probă care să demonstreze faptul că confecţionarea panoului este efectuată de aceeaşi firmă. Intimata Cojuhari Alina, dacă nu este de acord cu suma prejudiciului material de 22 163 lei, are dreptul să solicite numirea unei expertize.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. 4 Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de „Moldasig” Societate pe Acţiuni nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lui, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de „Moldasig” Societate pe Acţiuni ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie 5 d i s p u n e Recursul declarat de „Moldasig” Societate pe Acţiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 6