Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1674-14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 iunie 2014
Părțile
Gajuc Andrei vs Petrov Serghei
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1674-14 — Încasarea datoriei

prima instanţă: N. Iordachi dosarul nr. 2ra-1674/14 instanţa de apel: E. Ababei, N. Matveeva, G. Polivenco ÎNCHEIERE 12 iunie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Gajuc Andrei, Petrov Serghei şi avocatul Malanciuc Nicolae, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gajuc Andrei împotriva lui Petrov Serghei cu privire la încasarea datoriei în sumă de 30000 lei, dobînzii pentru folosirea împrumutului în sumă de 22000 lei, dobînzii de întîrziere în sumă de 11460 lei şi cheltuielile de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 28 ianuarie 2014, c o n s t a t ă La data de 12 octombrie 2012 Gajuc Andrei a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Petrov Serghei cu privire la încasarea datoriei în sumă de 30000 lei, dobînzii pentru folosirea împrumutului în sumă de 22000 lei, dobînzii de întîrziere în sumă de 11460 lei şi cheltuielile de judecată.

În motivarea acţiunii Gajuc Andrei a menţionat că, în anul 2008 a vîndut casa părintească soţiei sale Gajuc Agafia lui Petrov Serghei la preţul de 6000 dolari SUA. O parte din banii obţinuţi din vînzarea casei şi anume suma de 30000 lei i-a depus la Banca de Economii, deschizînd la 14 martie 2008 un depozit bancar pe numele soţiei Gajuc Agafia. Menţionează, că la 14 ianuarie 2009 Petrov Serghei care este şi rudă soţiei lui, a convins-o pe ultima să-i împrumute suma de 30000 lei. Înţelegerea a fost ca Petrov 1 Serghei să plătească lunar o dobîndă care echivalează cu dobînda pe care o încasa de la Banca de Economii, adică 500 lei lunar. Însă înţelegerea nu a fost respectată de către Petrov Serghei, acesta nu a achitat dobînda asupra căreia convenise nici la sfîrşitul fiecărei luni şi nici la sfîrşitul anului.

Ulterior, la 22 octombrie 2011 soţia Gajuc Agafia a decedat, şi Petrov Serghei nu a restituit datoria nici după decesul soţiei. Solicită Gajuc Andrei încasarea din contul lui Petrov Serghei datoria în sumă de 30000 lei, dobînda pentru folosirea împrumutului în mărime de 22000 lei, dobînda de întîrzîiere prevăzute de art. 619 Cod civil în sumă de 11460 lei şi a cheltuielilor de judecată. În cadrul şedinţei de judecată Gajuc Andrei a înaintat cerere de concretizare a pretenţiilor prin care a solicitat încasarea de la Petrov Serghei a dobînzei pentru folosirea împrumutului în sumă de 14000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Sîngerei din 20 februarie 2013 cererea de chemare în judecată înaintată a fost admisă parţial.

S-a încasat din contul lui Petrov Serghei în beneficiul lui Gajuc Andrei datoria în sumă de 15000 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 976 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 450 lei. S-a încasat de la Petrov Serghei în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 492,78 lei. În rest cererea de chemare în judecată s-a respins. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 ianuarie 2014 s-au respins apelurile declarate de Gajuc Andrei şi Petrov Serghei, s-a menţinut hotărîrea primei instanţe. La data de 07 martie 2014 Gajuc Andrei a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 28 ianuarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului Gajuc Andrei a invocat, nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii în fond. La data de 31 martie 2014 Petrov Serghei şi avocatul Malanciuc Nicolae au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 28 ianuarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă acţiunea. În motivarea recursului Petrov Serghei şi avocatul Malanciuc Nicolae au invocat că instanţele de judecată au aplicat eronat normele de drept material şi procedural. Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate sînt inadmisibile din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; 2 d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursurile declarate nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs, de către Gajuc Andrei că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii în fond şi de către Petrov Serghei şi avocatul Malanciuc Nicolae că instanţele de judecată au aplicat eronat normele de drept material şi procedural nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal. Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţele de judecată şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu.

Astfel, instanţa de recurs notează că recurenţii nu au invocat niciun argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, 3 respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Colegiul deduce, că din conţinutul cererilor de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursurile nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Gajuc Andrei, Petrov Serghei şi avocatul Malanciuc Nicolae ca inadmisibile. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursurile declarate de Gajuc Andrei, Petrov Serghei şi avocatul Malanciuc Nicolae se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.