- Dosarul nr.
- 3ra-713/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 iunie 2014
- Părțile
- Baciu Leonid vs Inspectoratul General de Poliţie
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-713/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: M. Avornic dosarul nr. 3ra-713/14 instanţa de apel: AV. Pruteanu, Iu. Cimpoi, A. Minciuna ÎNCHEIERE 11 iunie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, reprezentat de Alexandru Ţentiu, în pricina civilă la cererea de chemare in judecata depusă de Baciu Leonid împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 19 decembrie 2013, c o n s t a t ă La data de 09 august 2013 Baciu Leonid a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Poliţie al MAI cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul Baciu Leonid a indicat că la data de 10 iulie 2013, prin ordinul nr. 252 ef „Cu privire la sancţionarea disciplinară a unor angajaţi ai poliţiei din cadrul DP mun. Chişinău” a fost sancţionat disciplinar cu avertisment pentru ignorarea atribuţiilor de serviciu, manifestate prin nesupunerea percheziţiei deţinuţilor, reţinuţilor/arestaţilor şi a lucrurilor de care dispun ei - controlului şi anume la data de 12 aprilie 2013 prin încheierea Judecătoriei Rîşcani a fost dispus transferul deţinuţilor Serghei Marcovţev şi Andrei Cebotari pentru o perioadă de 30 zile din Penitenciarul 13 în IDP al DP mun.Chişinău, concomitent fiind aduse şi bunurile personale ale acestuia.
Din motiv că celulele IDP al DP mun. Chişinău nu sunt utilate cu prize electrice, a fost dispusă reţinerea aparatajului electric şi depozitarea lui într-o încăpere sigilată. Ulterior, la expirarea termenului de deţinere de 30 de zile, în urma controlului detaliat al aparatajului electric, au fost depistate cîteva telefoane mobile, accesorii şi cărţi de joc ascunse în interiorul acestora. Consideră reclamantul că ordinul nr. 252 ef. din 10 iulie 2013 este ilegal şi pasibil de a fi anulat, invocând că Statutul disciplinar şi ordinul nr.5 din 05 ianuarie 2004 se referă doar la obligaţia de a supune controlului obiectele şi lucrurile (bunurile) de care vor dispune peroanele în celule. Astfel, în cazul deţinuţilor Serghei Marcovţev şi Andrei Cebotari, dînşii nu au dispus de bunurile date pe perioada aflării în IDP al DP mun.
Chişinău, deoarece s-a interzis transmiterea aparatajului electric în celule, din lipsa condiţiilor tehnice. Solicită reclamantul anularea ordinului Inspectoratului General de Poliţie nr. 252 ef din 10 iulie 2013 „Cu privire la sancţionarea disciplinară a unor angajaţi ai poliţiei din cadrul DP mun. Chişinău” în partea ce se referă la sancţionarea sa. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 19 decembrie 2013 acţiunea a fost admisă, fiind anulat p.1 şi p. 3 din ordinul Inspectoratului General de Poliţie nr. 252 ef din 10 iulie 2013 „Cu privire la sancţionarea disciplinară a unor angajaţi ai poliţiei din cadrul DP mun. Chişinău” şi anume privind sancţionarea disciplinară cu avertisment a inspectorului de serviciu al Izolatorului de detenţie provizorie al DP mun.
Chişinău, plutonier major de poliţie Baciu Leonid. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Inspectoratul General de Poliţie a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărîrii apelate si pronunţarea unei noi hotărârii prin care acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014 a fost respins apelul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La adoptarea soluţiei instanţa de apel a concluzionat că instanţa de fond în mod corect a statuat faptul că pe parcursul anchetei de serviciu reclamantului nu i s- a solicitat explicaţia scrisă privind fapta comisă, astfel, fiind încălcată procedura aplicării sancţiunii.
Astfel, instanţa de fond în mod corect a conchis că ancheta de serviciu a purtat un caracter superficial, avînd ca scop sancţionarea colectivă, fără individualizarea pedepsei. Or, conform art. 208 Codul Muncii, pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară salariatului o explicaţie scrisă privind fapta comisă. Refuzul de a prezenta explicaţia cerută se consemnează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor. (2) În funcţie de gravitatea faptei comise de salariat, angajatorul este în drept să organizeze şi o anchetă de serviciu. În cadrul anchetei, salariatul are dreptul să-şi 2 explice atitudinea şi să prezinte persoanei abilitate cu efectuarea anchetei toate probele şi justificările pe care le consideră necesare.
Inspectoratul General al Poliţiei, reprezentat de Alexandru Ţentiu, a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii. În motivarea recursului s-a invocat că de către instanţe nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi au fost interpretate eronat normele de drept material. Nu au fost luate în consideraţie argumentele şi probele invocate de către reprezentantul pîrîtului. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.
În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, reprezentat de Alexandru Ţentiu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lui, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. 3 Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, reprezentat de Alexandru Ţentiu,0 ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, reprezentat de Alexandru Ţentiu, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 4