- Dosarul nr.
- 2r-514/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 iunie 2014
- Părțile
- Mudrenco Alexandru vs Ministerul Finanţelor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2r-514/14 — Încasarea prejudiciului material
Prima instanţă: jud. N. Arabadji Dosarul nr. 2r-514/2014 Instanţa de apel: jud. N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă DECIZIE Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie 11 iunie 2014 mun. Chişinău în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd, fără citarea părţilor, recursul declarat de Banca Comercială „Moldinconbank” Societate pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mudrenco (Zbîrnea) Ion împotriva Ministerului Finanţelor RM, Băncii Comerciale „Moldinconbank” Societate pe Acţiuni, Pucal Nicolai, Societatea cu Răspundere Limitată „Moldprotectplant”, intervenienţi accesorii Întreprinderea Individuală „Diamant M.V.
- Sorochin”, Întreprinderea Individuală „Alfa-Motor- Mudrenco”, Casa de schimb valutar „Superdiamant- MV” Societate cu Răspundere Limitată, Biroul executorului judecătoresc Bezede Vladimir şi notarul Berghii Evghenii privind declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, revendicarea bunurilor din posesie nelegitimă, repunerea în termen, încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a c o n s t a t a t: La 12 februarie 2007, Mudrenco (Zbîrnea) Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor RM, BC „Moldinconbank” SA cu privire la revendicarea bunurilor din posesie nelegitimă şi încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii a invocat că conform contractului de vînzare-cumpărare din 26 noiembrie 1997 Mudrenco (Zbîrnea) Ion a procurat de la Tabacaru Victoria apartamentul nr. 28 situat pe str. Puşkin 35, mun. Chişinău. În apartamentul sus indicat a fost înregistrat sediul Casei de shimb valutar SRL „Superdiamant-MV”, fapt confirmat prin certificatul de înregistrare a întreprinderii din 19 octombrie 1998, nr. 103102513 seria A nr. 136799 eliberat de Camera Înregistrării de Stat, a cărui fondator a fost Mudrenco (Zbîrnea) Ion. Totodată conform contractului nr. 105078032 din 17 februarie 1998 ÎI „Diamant M.V-Sorochin” a închiriat o parte din apartamentul sus menţionat.
În baza contractului de credit din 12 iunie 1998 ÎI „Diamant M.V-Sorochin” a primit un credit în sumă de 200 000 dolari SUA cu o dobîndă de 26% anual şi terminul final de rambursare la 12 decembrie 1999. Din motivul neonorării obligaţiilor contractuale de rambursare a creditului şi a dobînzilor, de către BC „Moldindconbank” SA a fost intentată o acţiune civilă faţă de ÎI „Diamant M.V-Sorochin” şi prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 03 februarie 2000 a fost încasat de la ÎI „Diamant M.V- Sorochin” în folosul BC „Moldindconbank’’ SA suma datoriei în mărime de 232563,48 dolari SUA şi taxa de stat în mărime de 135309 lei. Ulterior, prin sentinţa Curţii de Apel din 16 iulie 2002 a fost satisfăcută acţiunea civilă a BC „Moldindconbank” SA cu privire la încasarea prejudiciului cauzat de Mudrenco (Zbîrnea) Ion în mărime de 232565,48 dolari SUA şi suma de 135309 lei cu titlu de taxă de stat.
Totodată prin sentinţa nominalizată a fost încasat în folosul BC „Moldindconbank” SA sediul magazinului ÎI „Diamant M. V-Sorochin” de pe str. Puşkin nr. 35, şi anume apartamentul nr. 28, mun. Chişinău. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2002 sentinţa Curţii de Apel RM din 16 iulie 2002 a fost parţial casată, şi anume în partea acţiunii civile a BC „Moldindconbank’’ SA din motivul că există deja o hotărîre definitivă, şi anume hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 03 februarie 2000. În scopul executării titlurilor executorii nr. 1-91 din 16 iulie 2002 eliberat de către Curtea de Apel şi a titlului executoriu nr. 3-59 din 03 februarie 2000 eliberat de Judecătoriei Economice de Circumscripţie de către executorul judecătoresc al Oficiul de Executare Buiucani mun.
Chişinău, conform procesului-verbal de vînzare a construcţiei la licitaţia publică, a fost vîndut sediul magazinului ÎI „Diamant M.V- Sorochin” de pe str. Puşchin 35, ap. 28 mun. Chişinău la preţ de 406749 lei cumpărătorului SRL „Moldprotectplant”. Consideră că astfel a fost efectuată o vînzare ilicită a apartamentului nr. 28 din str. Puşkin 35, mun. Chişinău prin care i-a fost încălcat dreptul său de proprietar. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 aprilie 2008 cererea de chemare în judecată a reclamantului Mudrenco (Zbîrnea) Ion a fost admisă, fiind restabilit termenul de adresare în judecată şi revendicat bunul imobil apartamentul nr. 28 din str. A. Puşkin 35, mun. Chişinău.
Prin decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău din 23 septembrie 2008, hotărârea primei instanţe a fost casată cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 12 februarie 2010, cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol, din motivul că reclamantul Mudrenco (Zbîrnea) Ion şi reprezentantul acestuia nu s-au prezentat în şedinţele de judecată. Ulterior, prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 19 aprilie 2011 a fost anulată încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 12 februarie 2010, cauza fiind repusă pe rol.
La 24 octombrie 2011 şi 26 iunie 2012, reclamantul Mudrenco (Zbîrnea) Ion a înaintat instanţei cereri suplimentare de concretizare a acţiunii împotriva Ministerului Finanţelor, BC „Moldinconbank” SA, SRL „Moldprotectplant”, intervenienţi accesorii ÎI „Diamant MV-Sorochin”, ÎI „Alfa-Motor-Mudrenco”, Casa de schimb valutar „Superdiamant-MV” SRL, Biroul executorului judecătoresc Bezede Vladimir şi notarul Berghii Evghenii prin solicitînd declararea nulităţii contractului de vînzare- cumpărare a apartamentului 28 din str. A. Puşkin 35, mun. Chişinău din 03 februarie 2005, revendicarea bunurilor din posesie nelegitimă, repunerea în termen, încasarea prejudiciului material şi moral (f.d. 107-114, vol. II).
2 Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 17 septembrie 2013 au fost respinse ca neîntemeiate demersurile pîrîrţilor cu privire la încetarea procesului la cererea de chemare în judecată a lui Mudrenco (Zbîrnea) Ion împotriva Ministerului Finanţelor RM, Băncii Comerciale „Moldinconbank” Societate pe Acţiuni, Pucal Nicolai, Societatea cu Răspundere Limitată „Moldprotectplant”, intervenienţi accesorii Întreprinderea Individuală „Diamant M.V. - Sorochin”, Întreprinderea Individuală „Alfa-Motor-Mudrenco”, Casa de schimb valutar „Superdiamant- MV” Societate cu Răspundere Limitată, Biroul executorului judecătoresc Bezede Vladimir şi notarul Berghii Evghenii privind declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, revendicarea bunurilor din posesie nelegitimă, repunerea în termen, încasarea prejudiciului material şi moral.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013 a fost respins recursul declarat de către BC „Moldinconbank” SA şi menţinută încheierea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 17 septembrie 2013. Nefiind de acord cu decizia Curţi de Apel, BC „Moldinconbank” SA a depus cerere de revizuire asupra deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013 prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, cu casarea decizie Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către BC „Moldinconbank” SA împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013. La 11 aprilie 2014 BC „Moldinconbank” SA a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014, solicitând casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014, a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 17 septembrie 2013, cu încetarea procesului la cererea de chemare în judecată a lui Mudrenco (Zbîrnea) Ion împotriva Ministerului Finanţelor RM, Băncii Comerciale „Moldinconbank” Societate pe Acţiuni, Pucal Nicolai, Societatea cu Răspundere Limitată „Moldprotectplant”, intervenienţi accesorii Întreprinderea Individuală „Diamant M.V. - Sorochin”, Întreprinderea Individuală „Alfa-Motor-Mudrenco”, Casa de schimb valutar „Superdiamant- MV” Societate cu Răspundere Limitată, Biroul executorului judecătoresc Bezede Vladimir şi notarul Berghii Evghenii privind declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, revendicarea bunurilor din posesie nelegitimă, repunerea în termen, încasarea prejudiciului material şi moral.
În motivarea recursului a indicat că la 17 septembrie 2013 de către reprezentantul BC „Moldindconbank” SA, avocatul Igor Guriţanu, în pricina civilă a fost înaintată cererea privind încetarea procesului potrivit prevederilor art. 265 lit. (b) CPC, deoarece la 12 ianuarie 2005 Judecătoria Buiucani mun. Chişinău a emis o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri, care a fost respinsă prin încheierea instanţei din aceeaşi dată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013 recursul împotriva încheierii Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 17 septembrie 2013 a fost respins. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014 a fost respinsă şi cererea de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 3 2013, pe motiv că temeiurile invocate nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 CPC.
Invocă recurentul că, în conformitate cu art. 449 lit. c) CPC revizuirea se declară în cazul în care hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Consideră că cererea privind încetarea procesului şi recursul împotriva încheierii Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 17 septembrie 2013 au fost soluţionate fără implicarea BC „Moldindconbank” SA în proces, mai mult ca atît, respinge în acest sens argumentele expuse în încheierea contestată care nu sunt relevante cazului din speţă, fapt care demonstrează prezenţa temeiurilor pentru revizuirea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013 şi anume pe motiv că, instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexîndu-se probele ce le confirmă.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că argumentele expuse de reprezentantul BC „Moldinconbank” SA, nu pot fi apreciate ca temei de revizuire în sensul art. 449 lit. c) CPC, care prevede că revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces, or revizuentul a fost parte în proces. Mai mult ca atît, instanţa de recurs remarcă că argumentele reprezentantului BC „Moldinconbank” SA cu referire la faptul că instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanei care nu a fost implicată în proces nu pot fi reţinute, deoarece conform procesului verbal al şedinţei de judecată din 17 septembrie 2013 (f.d.
8, verso, Vol. IV), reprezentantul BC „Moldinconbank” SA a fost prezent la examinarea cauzei, de asemenea la 26 septembrie 2013 a înaintat şi cerere de recurs asupra încheierii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău (f.d.20-22, Vol. IV).
Astfel, constatîndu-se că temeiurile invocate în cererea de recurs au fost pur declarative, iar altele prevăzute de art. 449 CPC nu au fost prezentate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de revizuire corect a fost respinsă ca fiind inadmisibilă prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că procedura de revizuire prevăzută de art. art. 449-453 CPC serveşte scopului înlăturării lacunelor şi omisiunilor justiţiei care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, fiind respectat principiul securităţii raporturilor juridice care înseamnă, potrivit jurisprudenţei Curţii 4 Europene pentru Drepturile Omului, între altele, că o soluţie definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, ca excepţie de la acest principiu este doar cazul cînd reexaminarea este necesară în virtutea circumstanţelor fundamentale şi obligatorii.
În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că admiterea cererii de revizuire depuse de către BC „Moldinconbank” SA ar însemna încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a drepturilor celorlalte părţi la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că temeiurile invocate de către recurent nu sunt prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Banca Comercială „Moldinconbank” Societate pe Acţiuni. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mudrenco (Zbîrnea) Ion împotriva Ministerului Finanţelor RM, Băncii Comerciale „Moldinconbank” Societate pe Acţiuni, Pucal Nicolai, Societatea cu Răspundere Limitată „Moldprotectplant”, intervenienţi accesorii Întreprinderea Individuală „Diamant M.V.
- Sorochin”, Întreprinderea Individuală „Alfa-Motor-Mudrenco”, Casa de schimb valutar „Superdiamant- MV” Societate cu Răspundere Limitată, Biroul executorului judecătoresc Bezede Vladimir şi notarul Berghii Evghenii privind declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, revendicarea bunurilor din posesie nelegitimă, repunerea în termen, încasarea prejudiciului material şi moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 5