Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1691/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
5 iunie 2014
Părțile
Doicova Evdochia vs SA Voctoriabank şi Doicov Ivan
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1691/14 — Declararea nulităţii contractului de ipotecă

Prima instanță: Judecătoria Taraclia Dosarul nr. 2ra-1691/14 Judecător: E. Dvurecenschii Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul Judecători: G. Eni, N. Bondarenco, V. Movilă ÎNCHEIERE 05 iunie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecători Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de avocatul Delijan Victor în interesele Evdochiei Doicov, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Doicov Evdochia împotriva SA „Victoriabank” şi Doicov Ivan cu privire la declararea nulităţii contractului de ipotecă şi acordurilor adiţionale, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 26 noiembrie 2013 prin care a fost casată parțial hotărîrea Judecătoriei Taraclia din 26 iunie 2013, fiind emisă o nouă hotărîre, c o n s t a t ă : La 22 decembrie 2010, Doicov Evdochia Gavril prin intermediul reprezentantului său, avocat Delijan Victor, a depus cerere de chemare în judecată împotriva pîrîţilor Doicov Ivan şi SA ’’Victoriabank”, solicitînd admiterea acţiunii şi recunoaşterea nulităţii contractului de ipotecă nr. 24 din 21 noiembrie 2005. Prin cererea suplimentară din 11 noiembrie 2011, Doicov Evdochia şi-a extins pretenţiile iniţiale, solicitînd constatarea nulităţii acordurilor adiţionale la contractul de gaj, încheiate între SA ’’Victoriabank” şi Doicov Ivan la 28 martie 2008 şi 30 decembrie 2008. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat, că a fost căsătorită cu pîrîtul Doicov Ivan.

În timpul căsătoriei, la 21 februarie 2001 au procurat casa de locuit, amplasată pe str. Lesnaia, nr. 13, or. Taraclia. Potrivit certificatului eliberat de OCT Taraclia, reclamanta şi pîrîtul sunt proprietarii casei de locuit, amplasată pe str. Lesnaia, nr. 13, or. Taraclia. La 06 noiembrie 2001 căsătoria a fost desfăcută. După desfacerea căsătoriei reclamanta a plecat din ţară şi în prezent locuieşte peste hotarele Republicii Moldova, în Ucraina. Pînă la plecarea din ţară, reclamanta a avut o înțelegere cu pîrîtul Doicov Ivan, că acesta o va informa despre intențiile sale cu privire la soarta de mai departe a casei de locuit. În vara anului 2010 a aflat de la fiica sa, că pîrîtul a luat careva credite şi în asigurarea creditelor date a încheiat contract de gaj, obiectul căruia era casa lor comună în devălmăşie.

În conversația telefonică faptul dat a fost confirmat de către pîrîtul Doicov Ivan. A fost stabilit că la 21 noiembrie 2005 între pîrîţi a fost încheiat contractul de ipotecă, obiectul gajului fiind proprietatea amplasată pe str. Lesnaia, nr.13, or. Taraclia, cu suma ipotecii 30 000 lei. Contractul dat a fost înregistrat la Cadastru. Consideră reclamanta că există temeiuri de a recunoaşte nul contractul de ipotecă. Fiind proprietar a ½ cotă-parte, reclamanta nu a participat la încheierea contractului de ipotecă şi drepturile ei ca proprietar au fost încălcate. În cererea suplimentară din 11 noiembrie 2011, reclamanta Doicov Evdochia a invocat că în cursul judecării cererii iniţiale s-a constatat că au fost încheiate cîteva acorduri adiţionale la contractul de ipotecă.

Conform acordului adiţional din 23.07.2007, Doicov Ivan a primit de la bancă credit 60 000 lei în temeiul contractului de credit nr. 513 din 23 iulie 2007, şi fără acordul scris al reclamantei, a pus în gaj casa amplasată pe str. Lesnaia, nr. 13. Dacă în contractul de gaj casa a fost evaluată de părţi la 40 000 lei, atunci la pct. 4 al acordului adiţional este evaluată la 76 050 lei, adică evaluarea nu este reală, ci arbitrară. La 28 martie 2008 pîrîţii iarăși, fără acordul scris al reclamantei, au încheiat acordul adiţional, prin care Doicov Ivan, în contul asigurării contractului de credit la suma 250 000 lei, a pus în gaj casa amplasată pe str. Lesnaia nr.13 şi de data aceasta casa a fost evaluată la 205 100 lei.

Apoi la 30 decembrie 2008 pîrîţii iarăși au încheiat acordul adiţional, prin care Doicov Ivan, a pus în gaj casa amplasată pe str. Lesnaia nr. 13, casa fiind evaluată la 531 700 lei, valoarea de restabilire a obiectului ipotecii constituie 762 800 lei şi valoarea de gaj constituie 360 000 lei. A indicat reclamanta că pîrîtul Doicov Ivan, neexecutînd obligaţiunile la credit, de fapt a lipsit-o de proprietate. La încheierea actului juridic nu au fost respectate prevederile Legii cu privire la gaj, la art. 2 al căreia este clar indicat, că debitor gaj ist este orice persoană fizică sau juridică care este proprietar, un alt posesor legal. Doicov I. era proprietar doar a Vi cotă-parte ideală, şi nu putea încheia contract de ipotecă, deoarece lipsea acordul proprietarilor, şi conform alin. (3) din articolul menţionat, bunurile proprietate comună pot fi gajate doar cu acordul tuturor coproprietarilor.

Ţinînd cont că actul juridic de ipotecă atinge dreptul de proprietate, atunci, după reclamantă, delegarea împuternicirilor pentru încheierea lui putea fi realizat doar în formă de procură. Cererea reclamantei Doicov Evdochia din 22 noiembrie 2005 acorda temei de încheiere a actului juridic doar la 22 noiembrie 2005 iar la încheierea acordurilor suplimentare părţile urmau să clarifice poziţia reclamantei, deoarece cu majorarea sumei creditului creștea riscul nerestituirii. Prin încheierea Judecătoriei Taraclia din 26 ianuarie 2012 în proces a fost atras în calitate de intervenient accesoriu de partea pîrîtului notarul Caraiani Olga. Prin hotărîrea Judecătoriei Taraclia din 06 martie 2012, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Cahul din 13 noiembrie 2012, a fost admis apelul declarat de Doicov Evdochia prin intermediul avocatului Delijan Victor, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Taraclia din 06 martie 2012, cauza fiind restituită spre rejudecare. Prin încheierea Judecătoriei Taraclia din 16 ianuarie 2013 în proces au fost atrași în calitate de intervenienți accesorii de partea pîrîtului: notarul Cîvîrjic Natalia şi Societatea comercială „Dipconstar” SRL.

După rejudecarea cauzei, prin hotărîrea Judecătoriei Taraclia din 26 iunie 2013 s-a respins ca neîntemeiată pretenția reclamantei Doicov Evdochia, privind recunoaşterea nulităţii contractului de ipotecă nr. 24 din 21 noiembrie 2005, încheiat între Doicov Ivan şi SA „Victoriabank”; s-au recunoscut nule acordurile încheiate între Doicov Ivan şi SA „Victoriabank” din 23 iulie 2007, 28 martie 2008 şi 30 decembrie 2008, adiţionale la contractul de ipotecă din 21 noiembrie 2005; s-a încasa în mod solidar de la SA „Victoriabank”, SRL „Dipconstar” şi Doicov Ivan taxa de stat în mărime de 1 800 lei, de la achitarea căreia reclamanta a fost scutită la depunerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia Curții de Apel Cahul din 26 noiembrie 2013, a fost admis apelul declarat de SA „Victoriabank”, a fost casată parţial hotărîrea Judecătoriei Taraclia din 26 iunie 2013 în partea anulării acordurilor încheiate între Doicov Ivan şi SA „Victoriabank” din 23 iulie 2007, 28 martie 2008 şi 30 decembrie 2008, adiţionale la contractul de ipotecă din 21 noiembrie 2005, fiind emisă o nouă hotărîre în partea dată prin care sa respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată Evdochiei Doicov privind nulitatea acordurilor din 23.07.2007, 28.03.2008, 30.12.2008, adiţionale la contractul de ipotecă din 21.11.2005, încheiate între debitorul ipotecar Doicov Ivan şi creditorul ipotecar SA „Victoriabank”.

În rest hotărîrea Judecătoriei Taraclia din 26 iunie 2013 a fost menținută. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 10 martie 2014, avocatul Delijan Victor în interesele Doicov Evdochia (mandat 0129191 f.d. 190-191) a declarat recurs, solicitînd casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a indicat că decizia instanței de apel este ilegală și neîntemeiată, fiind bazată pe aprecierea arbitrară a probelor. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 09.01.2014 (f.d.

347-353 vol. I), cît şi faptul că la materialele dosarului lipseşte vreo dovadă privind recepționarea acesteia de către recurentă, recursul se consideră declarat în termen. La 12 mai 2014, SA „Victoriabank” a prezentat referinţă pe marginea recursului, solicitînd respingerea acestuia. La 21 mai 2014, Doicov Ivan a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, invocînd că hotărîrea primei instanţe este legală şi întemeiată. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii şi referinţele prezentate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Delijan Victor în interesele Doicov Evdochia nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Delijan Victor în interesele Doicov Evdochia ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către avocatul Delijan Victor în interesele Evdochiei Doicov se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.