- Dosarul nr.
- 2ra-1755/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 iunie 2014
- Părțile
- Vizir Boris vs Direcţia generală asistenţă socială a Consiliului municipal Chişinău
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1755/14 — Încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la muncă
prima instanţă: Al. Gafton dosarul nr: 2ra-1755/14 instanţa de apel: L. Bulgac, M. Guzun, N. Craiu ÎNCHEIERE 04 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Boris Vizir în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Boris Vizir împotriva Direcţiei generale asistenţă socială a Consiliului municipal Chişinău cu privire la încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la muncă împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Boris Vizir şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 19 iunie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 15 martie 2013, Boris Vizir a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei generale asistenţă socială a Consiliului mun. Chişinău cu privire la încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la muncă. În motivarea acţiunii a indicat că la 28 octombrie 2008 Direcţia generală asistenţă socială a Consiliului mun. Chişinău a dispus încetarea abuzivă a contractului său de muncă în baza ordinului nr. 686-c. Menţionează că ordinul de concediere a fost emis la 28 octombrie 2008 de către şeful DGAS Eugenia Ceban, fiind eliberat din serviciu la 27 octombrie 2008, în baza dispoziţiei Primarului general al mun.
Chişinău nr. 445-dc din 27 octombrie 2008. Afirmă că la 15 august 2012, în conformitate cu Dispoziţia primarului general al municipiului Chişinău nr. 329-dc din 08 august 2012 „Despre abrogarea ordinului 686-c din 28 octombrie 2008”, ordinul Direcţiei generale asistenţă socială nr. 180/1-p din 15 august 2012 „Cu privire la restabilirea în funcţie a dlui Vizir”, a fost repus în drept cu restabilirea în funcţia de şef al Direcţiei asistenţă socială sectorul Rîşcani, mun. Chişinău, începând cu 28 octombrie 2008. Susţine că Direcţia generală asistenţă socială a municipiului Chişinău a efectuat înscrierile în carnetul lui de muncă privind abrogarea ordinului nr. 686-c din 28 octombrie 2008 şi respectiv privind restabilirea în funcţia de şef al Direcţiei 1 asistenţă socială sectorul Rîşcani, mun.
Chişinău, începând cu data de 28 octombrie 2008, însă nu i-a efectuat plata obligatorie a unei despăgubiri pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă. Mai indică că la 19 decembrie 2012 a depus la Direcţia generală asistenţă socială a municipiului Chişinău cerere scrisă privind repararea prejudiciului material, solicitând plata salariului pentru absenţa forţată de la muncă în mărimea salariului mediu lunar pe perioada 28 octombrie 2008 – 07 decembrie 2011. Iar la 22 februarie 2013, prin scrisoarea nr. 438/13, Direcţia generală asistenţă socială a municipiului Chişinău i-a refuzat plata salariului pentru absenţa forţată de la muncă. Cu referire la prevederile art. 90 Codul muncii invocă dezacordul cu refuzul Direcţiei generale asistenţă socială a municipiului Chişinău în repararea prejudiciului cauzat.
Solicită obligarea Direcţiei generale asistenţă socială a Consiliului municipal Chişinău să-i plătească salariul pentru lipsa forţată de la muncă, reieşind din câştigul mediu lunar pentru absenţa forţată (din ziua concedierii - 28 octombrie 2008, până la angajarea lui în muncă - 07 decembrie 2011). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 19 iunie 2013 a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2014 a fost respins apelul declarat de Boris Vizir şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 28 martie 2014 Boris Vizir a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi adoptarea unei noi hotărâri.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o ilegală, nemotivată şi neîntemeiată, deoarece au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept material. Afirmă că instanţa de apel a omis să aplice şi nu a luat în considerare faptul că restabilirea recurentului în funcţie a avut loc în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (1) din Codul muncii. Susţine că instanţa de apel menţionează prevederile art. 90 alin. (1) şi alin. (2), dar a interpretat în mod eronat prevederile normei materiale, concluzionând că prevederile art. 90 Codul muncii nu sunt aplicabile speţei. Indică că această normă juridică este imperativă fiind obligatorie pentru toţi subiecţii de drept, inclusiv pentru angajatorul lui, care a aplicat prevederile legale, l-a repus în drept şi l-a restabilit în funcţie.
Decizia de restabilire în funcţie nu a fost contestată de nimeni. Menţionează că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au conchis greşit că eliberarea recurentului din funcţie în anul 2008 a avut loc în baza dispoziţiei Primarului general al mun. Chişinău nr. 445-dc din 27 octombrie 2008, în materialele cauzei fiind clar indicat că prin dispoziţia Primarului general al mun. Chişinău nr. 445-dc din 27 octombrie 2008 a fost eliberat directorul Direcţiei generale asistenţă socială Chişinău, care a emis pe 28 octombrie 2008, ordinul de concediere a lui din funcţie cu nr. 686-c fără a avea dreptul de a emite acte administrative, deoarece era eliberată din funcţie. 2 Invocă că ilegalitatea deciziei recurate derivă din nerespectarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material, interpretarea şi aplicarea eronată a legislaţiei şi examinarea neobiectivă a litigiului.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Boris Vizir nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Boris Vizir, asemenea aspecte nu se regăsesc.
3 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Boris Vizir ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Boris Vizir se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4