3ra-615/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: I.Stepanov dosarul nr. 3ra-615/14 instanţa de apel: N.Vascan, I.Cotruţă, E.Clim ÎNCHEIERE 04 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Valul Traian” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 februarie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 22 aprilie 2013, c o n s t a t ă La 28 ianuarie 2013 societatea cu răspundere limitată ,,Valul Traian” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind anularea actului administrativ. În motivarea acţiunii s-a indicat că la 08.11.2012 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a efectuat la SRL ,,Valul Traian”, un control tematic, în rezultatul căruia prin decizia nr.462 din 07.12.2012, a dispus calcularea şi încasarea de la SRL ,,Valul Traian” a sumei de 260 113, 00 lei - TVA, diminuată în lunile aprilie şi mai 2008, motivînd prin faptul că în conformitate cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. nr. 19, 20, din 26.02.2011 şi 10.02.2011, semnăturile pe facturile fiscale: SX4399809 din 27.05.2008, eliberată de SRL ,,Metcarmet” şi nr. SX 3199006 din 02.04.2008, eliberată de SRL ,,Vozagromar” nu corespund cu semnăturile persoanelor responsabile a întreprinderilor menţionate.

La 22.11.2012, SRL ,,Valul Traian” a depus un dezacord la actul de control nr. 3-515080 din 08.11.2012, în privinţa căruia pîrîtul nu s-a expus. 1 La 17.12.2012, după adoptarea deciziei nr.462 din 07.12.2012, a depus o contestaţie, în privinţa căreia la 17.01.2013 a fost emisă decizia nr.33, prin care contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată. Reclamantul nu este de acord cu deciziile pîrîtului nr.462 din 07.12.2012 şi nr.33 din 17.01.2013, considerînd că controlul fiscal repetat tematic a fost efectuat nelegal.

În acest sens a menţionat că la intentarea şi efectuarea controlului fiscal repetat au fost neglijate prevederile legislaţiei referitor la termenul de prescripţie, pentru determinarea obligaţiilor fiscale, invocînd că în conformitate cu alin.(4) art. 214 Cod fiscal, activitatea contribuabilului poate fi supusă controlului fiscal, pentru o perioadă ce nu depăşeşte termenul de prescripţie stabilit de art. 264, pentru determinarea obligaţiei fiscale, iar alin. (1) art. 264 Cod fiscal, prevede că obligaţiile fiscale pot fi determinate, în următoarele termene: ,,... impozitele, taxele, majorările de întîrziere - în cel mult 4 ani de la ultima data stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale respective, sau pentru plata impozitului, taxei...”, în conformitate cu art.115 alin. (1) Cod fiscal, fiecare subiect impozabil, specificat la art.94 lit.a) şi/sau lit. c) este obligat să prezinte declaraţia privind TVA pentru fiecare perioadă fiscală.

Declaraţia se întocmeşte pe un formular oficial, care este prezentat la Oficiul Fiscal de Stat, nu mai tîrziu de ultima zi a lunii, care urmează, după încheierea perioadei fiscale. Menţionează că TVA în baza facturilor fiscale menţionate în actul contestat a fost trecut în cont conform dărilor de seamă, din lunile mai - iunie 2008, respectiv termenul de prescripţie a expirat în lunile mai - iunie 2012. Legalitatea controlului pîrîtul a motivat-o şi prin prevederile art.264 alin.(2) Cod fiscal, conform căruia se permite efectuarea controlului fiscal repetat în afara termenului de prescripţie în cazul în care darea de seamă fiscală, care stabileşte obligaţia fiscală conţine informaţii ce induc în eroare sau reflectă fapte ce constituie infracţiuni fiscale ori nu a fost prezentată.

Astfel, referindu-se la cazul dat, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a invocat faptul falsificării semnăturilor, care însă nicidecum nu poate fi probat. La fel indică că controlul fiscal total a fost efectuat de către organul fiscal la 04.03.2011, iar rapoartele de constatarea tehnico-ştiinţifică nr.19 şi 20 au fost eliberate la 26.02.2010 şi respectiv 10.02.2010, în concluziile cărora se indică că semnătura lui Caraman Pavel, pe factura fiscală nr. SX 4399809 din 27.05.2008 şi a lui Vozianu Maria, pe factura fiscală nr. SX 3199006 din 02.04.2008, nu sunt efectuate de ei, dar de alte persoane. Susţine reclamantul că la momentul efectuării controlului total din 04.03.2011, pîrîtul deja deţinea rapoartele tehnico-ştiinţifice menţionate şi în cazul în care încălcările legislaţiei fiscale ar fi avut loc, aceste încălcări urmau să fie consemnate în actul de control total nr.5-650964 din 04.03.2011, întocmit de pîrît.

Deoarece astfel de încălcări a legislaţiei nu au fost depistate, consideră că pîrîtul nu a avut temei legal pentru iniţierea şi efectuarea controlului fiscal repetat, dat fiind 2 faptul, că temeiul controlului repetat - rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice menţionate se aflau în posesia pîrîtului la momentul controlului total şi nu au apărut după efectuarea controlului, astfel că facturile fiscale menţionate, care au fost puse la baza controlului tematic repetat şi care au servit ca temei de emitere a deciziei contestate, sunt valabile iar semnăturile de pe acestea, le aparţin persoanelor autorizate a întreprinderilor menţionate. A mai indicat reclamantul că în decizia contestată, pîrîtul nu a indicat nici un temei legal care ar genera atragerea la răspundere a SRL,,Valul Traian”.

Cere reclamantul, anularea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.462 din 07.12.2012 asupra cazului de încălcare a legislaţiei comisă de către SRL,,Valul Traian” şi anularea penalităţilor calculate pentru neachitarea în termen a sumei TVA conform deciziei nr.462 din 07.12.2012. Prin cererea suplimentară, reclamantul a solicitat anularea actului de control nr.3-515080 din 08.11.2012 şi contractului nr.2 din 21.01.2013 privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin amînare. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinau din 22 aprilie 2013, acţiunea a fost admisă parţial, fiind anulate ca ilegale în fond şi emise contrar prevederilor legii: actul de control a Inspectoratului Fiscal de Stat nr. 3-515080 din 08 noiembrie 2012, decizia Inspectoratului Principal de Stat nr. 462 din 07 decembrie 2012 şi contractul nr.2 din 25 ianuarie 2013 cu privire la modificare termenului de stingere a obligaţiei fiscale, prin amînare.

În rest acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 februarie 2014 a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 aprilie 2013. La 28 martie 2014 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a invocat ilegalitatea şi netemeinicia deciziei contestate prin faptul că a fost emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

La fel s- a invocat că instanţa de apel nu a apreciat probele administrate pe parcursul judecării cauzei şi nu a verificat circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii. Menţionează recurentul că instanţele de judecată nu au luat în consideraţie rapoartele de expertiză tehnico-ştiinţifică nr. 19 din 26.02.2010 şi nr. 20 din 10.02.2010, care au confirmat că în toate documentele prezentate spre examinare semnăturile efectuate din numele lui Caraman Pavel şi Vozian Maria sunt îndeplinite de alte persoane. Iar, cazul de falsificare a semnăturilor persoanelor cu funcţie de 3 răspundere din facturile fiscale, cade sub incidenţa prevederilor alin. (2) art. 264 Cod fiscal, asupra căruia termenul de prescripţie nu se extinde.

Verificînd legalitatea hotărîrilor contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

4 Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material şi procedural, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată. Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Colegiul reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Valentina Clevadî 5