- Dosarul nr.
- 2ri-68/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 iunie 2014
- Părțile
- Voicov Afanasii vs SA Cupcini-Cristal
- Pe scurt
- Lipsa competenţei instanţei de insolvabilitate
2ri-68/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă: D. Corolevschi dosarul nr.2ri-68/14 DE CIZIE 04 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru, Dumitru Mardari, Oleg Sternioală, Svetlana Novac examinînd recursul, declarat de Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia împotriva Societăţii pe acţiuni “ Cupcini – Cristal” privind încasarea datoriei, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Bălţi din 10 februarie 2014, prin care s-a respins acţiunea ca fiind nefondată, c o n s t a t ă: Reclamanţii Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia la data de 05 decembrie 2013 au înaintat cerere de chemare în judecată împotriva S.A.
„Cupcini- Cristal" privind încasarea datoriei în sumă de 500.000 lei. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat, că în anii 1993-1994 toţi membrii familiei lor au primit Bonuri patrimoniale. În anul 1994 în baza cererilor înaintate ei au investit bonurile în S.A „Cupcini-Cristal” , fapt confirmat prin Bonurile patrimoniale. Cererile de acţiuni a titularului şi Certificatele de proprietate asupra acţiunilor, eliberate pe numele Voicov Afanasii, Voicov Ala, Voicov Natalia şi Voicov Eduard. Astfel ei fiind acţionarii S.A. „Cupcini-Cristal". Menţionează reclamanţii, că acţionarul Voicov Eduard, a decedat în anul 2008. Moştenitorii legali de clasa I, care au acceptat succesiunea, sunt părinţii lui Voicov Afanasii şi Voicov Ala, fapt confirmat prin Hotărârea Judecătoriei sect.
Buiucani, mun. Chişinău din 17.10.2011. Reclamanţii mai menţionează că începând din ziua investirii Bonurilor patrimoniale în S.A. „Cupcini-Cristal" pe parcurs de 19 ani, ca acţionarii acestei întreprinderi, nu au primit nici un dividend, ne-cătând la faptul că această Societate 1 pe acţiuni a avut venituri anuale în proporţii, care permitea să achite dividendele acţionarilor. S-au adresat de nenumărate ori către administraţia S.A. „Cupcini- Cristal" cu cereri privind achitarea dividendelor, la ce de fiecare dată primeau răspuns, că acţiunile lor nu au nimic comun cu această întreprindere. În legătură cu aceasta, consideră reclamanţii că le-a fost cauzat prejudicii moral şi material , pe care-1 estimează în sumă totală de 500.000 lei.
La 15.11.2013 ei s-au adresat în Judecătoria r-nului Edineţ cu acţiune către debitorul S.A „Cupcini-Cristal” privind încasarea din contul debitorului în beneficiul lor a compensaţiei materiale şi morale în sumă de 500.000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 20.11.2013 s-a dispus restituirea cererii de chemare în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Voicov Afanasii împotriva Societăţii pe acţiuni “ Cupcini – Cristal” privind încasarea datoriei. Prin hotărârea Curţii de Apel Bălţi din 10 februarie 2014, s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind nefondată. La 01 aprilie 2014 recurenţii Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia au depus cerere de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii Curţii de Apel Bălţi din 10 februarie 2014 cu pronunţarea unei noi hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată şi încasarea a datoriei în sumă de 500.000 lei.
În motivarea recursului, recurenţii Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia au invocat că instanţa de apel a încălcat normele de drept material şi procedural. Recurenţii menţionează că, instanţa de apel a interpretat eronat art. 140 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 care prevede termenele de înaintare a creanţelor şi anume alin (2) al acestui articol specifică că cererea de admitere a creanţei se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură.
Consideră recurenţii că nu au omis termenul pentru depunerea cererii de admitere a creanţelor, dat fiind faptul că nu au cunoscut despre procedura de lichidare a societăţii pe acţiuni. În contextul celor expuse mai sus recurenţii conchid că hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 10 februarie 2014 urmează a fi casată, deoarece a fost emisă prematur cu încălcarea normelor materiale şi procedurale. Studiind materialele dosarului, examinând argumentele recursului în raport cu circumstanţele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat de către Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia, este întemeiat şi urmează a fi admis cu casarea hotărârii instanţei de apel şi restituirea spre rejudecare în prima instanţă.
Potrivit art.445 alin.(1) lit.c1 CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimițând pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept 2 procedural, în cazul speţei hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 8 al Legii insolvabilităţii din 26 iunie 2012, care statuează expres că, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării ei.
Din materialele dosarului, instanţa de recurs constată că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată la 10 februarie 2014. (f.d. 34) Recursul a fost declarat la 01 aprilie 2014, iar hotărârea instanţei de apel a fost recepţionată în baza avizului de recepţie, la data de 22 martie 2014 astfel, prin prisma art. 8 din Legea sus citată, instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termenul stabilit de lege. Din materialele dosarului, instanţa de recurs constată cu certitudine că, la data de 05 decembrie 2013, reclamanţii Voicov Afanasii, Voicov Ala, Voicov Natalia au înaintat cerere de admitere a creanţelor împotriva debitorului S.A. „Cupcini-Cristal" în sumă de 500 000 lei. (f.d.
4). Iar 15.11.2013 ei s-au adresat în Judecătoria r-nului Edineţ cu acţiune către debitorul S.A „Cupcini-Cristal” privind încasarea din contul debitorului în beneficiul lor a compensaţiei materiale şi morale în sumă de 500. 000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 20.11.2013 s-a dispus restituirea cererii de chemare în judecată. (f.d. 15). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ, verificând temeinicia cererii de recurs, consideră că aceasta urmează a fi admisă cu casarea hotărârii instanţei de apel din 10 februarie 2014 şi restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă. Instanţa de recurs reţine că instanţa de insolvabilitate nu este în drept şi nu era competentă să examineze cererea de chemare în judecată în procedură de insolvabilitate, or competenţa trebuia să-i revină judecătoriei Edineţ, dat fiind faptul că este prezent un litigiu de drept, care rezultă din transmiterea bunurilor patrimoniale.
De asemenea instanţa de recurs menţionează că , instanţa de insolvabilitate este în drept să examineze cererile de validare a creanţelor în baza documentelor justificative care adeveresc obligaţiile debitorului faţă de creditor. La caz instanţa de insolvabilitate ar fi putut examina doar o asemenea cerere dar nu un litigiu de drept privitor la cerinţele reclamanţilor. În această ordine de idei, Colegiul civil, commercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia cu casarea hotărîrii Curţii de Apel Bălţi din 10 februarie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia împotriva Societăţii pe acţiuni “ Cupcini – Cristal” privind încasarea datoriei şi trimiterea spre rejudecare la judecătoria Edineţ.
În conformitate cu art.445 alin.(1) , lit.c1 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 3 d e c i d e: Se admite recursul declarat de Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia. Se casează integral hotărârea Curţii de Apel Bălţi din 10 februarie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Voicov Afanasii, Voicov Ala şi Voicov Natalia împotriva Societăţii pe acţiuni “ Cupcini – Cristal” privind încasarea datoriei, cu restituirea pricinii spre rejudecare conform competenţei la Judecătoria Edineţ. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru Dumitru Mardari Oleg Sternioală Svetlana Novac 4