Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-527/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 iunie 2014
Părțile
SRL Trans Ager vs Bavelschi Veaceslav
Pe scurt
Obligativitatea întocmirii procesului-verbal al şedinţei de judecată

2r-527/14 — Recuperarea prejudiciului material

prima instanţă: V. Negruţă dosarul nr.2r-527/14 instanţa de apel: L.Bulgac, N.Craiu, M. Guzun DECIZIE 04 iunie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Oleg Sternioală, examinînd recursul declarat de către Bavelschi Veaceslav, în pricina civilă la acţiunea intentată de către societatea cu răspundere limitată „ Trans-Ager” împotriva lui Bavelschi Veaceslav, privind încasarea prejudiciului material, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2014, prin care s-a restituit apelul depus de către Bavelschi Veaceslav împotriva hotărârii judecătoriei Orhei din 25 noiembrie 2013, c o n s t a t ă: La data de 20 mai 2013, reclamantul SRL „Trans-Ager" s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva lui Bavelschi Veaceslav, solicitând recuperarea prejudiciului material în mărime de 4.900 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a invocat, că, în toamna anului 2010, pârâtul a procurat de la magazinul SRL „Trans-Ager" două acumulatoare (baterie plumb acid) nr.3V37-Lll, fiindu-i eliberat un talon de garanţie, iar la finele anului 2011, din motivul deteriorării acestor baterii, SRL „Tran -Ager" i-a înlocuit bateriile deteriorate cu două baterii noi. Ulterior, pârâtul, iarăşi a pretins, că bateriile noi schimbate în luna septembrie 2012 s-au deteriorat, motivând că sunt cu vicii de la producător. Susţine reclamantul că, iniţial, managerul magazinului a refuzat înlocuirea presupuselor baterii deteriorate cu alte două baterii noi, deoarece pârâtul refuza să prezinte aceste baterii reclamantului în scopul numirii unei expertize pentru stabilirea cauzei defecţiunii.

Menţionează reclamantul că, la 22 februarie 2013, pârâtul a prezentat la sediul companiei reclamantului presupusele baterii deteriorate. Pentru a evita prejudicierea pârâtului şi menţinerea reputaţia firmei SRL ”Trans-Ager”, 1 reclamantul i-a restituit pîrîtului contravaloarea bateriilor deteriorate, urmând ca ulterior să fie efectuată o expertiză pentru stabilirea cauzei defectării tuturor bateriilor procurate de către pârât de la magazinul „Trans-Ager”. Totodată, pârâtul a comunicat reclamantului, că una din bateriile deteriorate a exploatat-o până la 22.02.2013. Relevă reclamantul că, la 27 februarie 2013, în scopul stabilirii deficienţilor bateriilor deteriorate nr.3V37-Lll, returnate de către pârât, ca având defecte de la producător, a solicitat Centrului Expertizei Independente „CEXIN" efectuarea unei expertize tehnice, fapt despre care pârâtul a fost informat la data de 27 februarie 2013, prin telegramă şi scrisoare recomandată.

Astfel, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 05.03.2013 nr.156, s-a stabilit, că, bateriile returnate de către pârât nu conţin careva vicii ascunse de fabricare, cauza deteriorării fiind nerespectarea de către pîrît a condiţiilor de exploatare. Consideră reclamantul că, prin inducerea în eroare a companiei, vizavi de faptul, că bateriile s-au deteriorat din cauza unui viciu ascuns de fabricare, întreprinderea a fost prejudiciată material cu 4900 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 25 noiembrie 2013 acţiunea înaintată de către SRL „ Trans-Ager” împotriva lui Bavelschi Veaceslav, privind încasarea prejudiciului material s-a admis integral. S-a încasat de la Bavelschi Veaceslav în beneficiul SRL „ Trans-Ager” prejudiciul material în sumă de 4.900 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2014 s-a restituit apelul depus de Balevschi Veaceslav împotriva hotărârii judecătoriei Orhei din 25 noiembrie 2013, ca fiind nemotivat şi netimbrat. La 27 martie 2014, recurentul Bavelschi Veacselav a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, repunerea în termen ca fiind omis din motive întemeiate şi casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2014 cu pronunţarea unei noi hotărâri de punere pe rol a apelului. În motivarea recursului a indicat că, instanţa de apel face referire la faptul că a acordat apelantului termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor de la 20.01.2014 pînă la 18.02.2014.

De asemenea recurentul indică că în cererea de apel nemotivată a solicitat să fie notificat în scris pe adresa reprezentatului său, Dariev Boris – Orhei, str. Renaşterii Naţionale, 16 „a” despre posibilitatea notificării cu hotărârea redactată, însă nu a primit nici o citație, nici încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20.10.2014 prin ca un s-a dat curs apelului. De asemenea indică recurentul că, încheierea instanţii de apel a fost pronunţată pe data de 18.02.2014, însă conform scrisorii poştale a recepţionat scrisoarea la data de 15.03.2014. Consideră recurentul că reieșind din faptul că nu a fost înștiințat legal despre existenţa încheierii prin care s-a acordat termen legal de lichidare a neajunsurilor din cerere, s-a aflat în imposibilitate de a depune recursul în termen legal.

2 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Conform art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilorConform art. 425 CPC al RM, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Conform art. 365 alin. (1) lit. d) şi e) CPC, în cererea de apel se indică inclusiv şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, precum şi probele invocate în susţinerea apelului. În conformitate cu art. 368 alin. (1) şi (2) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale.

De asemenea instanţa de recurs reţine că în conformitate cu art. 368 alin (1) şi alin (2) CPC, cererea de apel dacă nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 CPC şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Dacă apelantul nu îndeplineşte în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin (1) CPC, instanţa de apel restituie printr-o încheiere cererea de apel în temeiul art. 369 alin (1) lit. a) CPC. Prevederile enunţate îşi au puterea legală şi necesită a fi aplicate la faza de primire a cererii şi apel, respectiv pînă la pregătirea pricinii către dezbaterile judiciare, ceea ce este prevăzut de art. 370 CPC.

Însă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, din următoarele considerente. Din materialele dosarului s-a constatat cu certitudine că la data de 27 februarie 2014 reprezentantul recurentului Dariev Boris, a depus o cerere pentru eliberarea copiei încheierii din 18 februarie 2014 şi informației oficiului poştal. (f.d. 80). Instanţa de recurs a constatat imposibilitatea depunerii în termen legal a recursului de către Bavelschi Veaceslav dat fiind faptul că a recepţionat copia încheierii din 18 februarie 2014 la data de 13 martie 2014, fapt confirmat prin copia plicului anexată la materialele cauzei.

( f. d. 95) 3 Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea depusă de Bavelschi Veaceslav privind repunerea în termen a recursului urmează a fi admisă. Instanţa de recurs constată că prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel, acordând apelantului Bavelschi Veaceslav termen pînă la 18 februarie 2014 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 112 lei şi 50 bani şi prezentarea cererii de apel motivată. ( f.d. 70-71) De asemenea instanţa de recurs reţine că recurentul Bavelschi Veaceslav a fost citat legal de către instanţa de apel, fapt confirmat prin avizul de recepţie din 30 ianuarie 2014. (f.d.

74) Mai mult decît atît, instanţa de recurs reţine că la materialele dosarului lipseşte şi procesul-verbal al şedinţei de judecată din 18 februarie 2014, iar în încheierea din 18 februarie 2014 nu este indicat numele şi prenumele grefierului, (f.d.77). În conformitate cu art. 273 CPC, pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă şi în instanţă de apel, precum şi pentru fiecare act de procedură îndeplinit în afara şedinţei (audierea martorului la locul aflării lui, cercetarea înscrisurilor şi altor probe materiale la locul de aflare sau păstrare etc.), se întocmeşte proces- verbal.

Conform art. 270 CPC, în încheierea judecătorească se indică: locul şi data emiterii; denumirea emitentului, numele membrilor completului de judecată şi al grefierului; date despre participanţii la proces, obiectul litigiului sau pretenţia înaintată; problema asupra căreia se emite; motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă; dispoziţia instanţei; ordinea şi termenul de atac al încheierii dacă este susceptibilă de atac. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) şi (3) lit. e) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată. În conformitate cu art. 432 alin. (5) Codul de procedură civilă, temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a încălcat normele de procedură cu privire la obligativitatea întocmirii procesului-verbal al şedinţei judecătoreşti, ceea ce constituie temei de casare a încheierii instanţei de apel din 18 februarie 2014. Colegiul reiterează că, dreptul de acces la un tribunal constituie un element inerent al tuturor garanţiilor procedurale prevăzute în Convenţie (CEDO, hot. Campbell şi Fell vs. Marea Britanie din 25.02.1982).

Or, cum drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă şi reală, iar nu iluzorie şi teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanţe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiţie (CEDO, hot. Airey vs. Irlanda din 09.10.1979). 4 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că, eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral încheierea instanţei de apel din 18 februarie 2014 şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel, din faza primirii cererii de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se repune Bavelschi Veaceslav în termenul de declarare a recursului. Se admite recursul declarat de către Bavelschi Veaceslav. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2014, prin care s-a restituit apelul depus de Bavelschi Veaceslav împotriva hotărârii judecătoriei Orhei din 25 noiembrie 2013, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău din faza primirii cererii de apel. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.