- Dosarul nr.
- 2ra-1703/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 mai 2014
- Părțile
- Mocanu Serghei vs Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1703/14 — Constatarea faptului încălcării drepturilor stabilite prin art.6 CEDO, încasarea prejudiciului moral în temeiul Legii nr. 1545 din 25.02.1998
dosarul nr.2ra-1703/14 prima instanţă: M. Muruianu instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 29 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Mocanu Serghei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Serghei Mocanu către Ministerul Justiţiei privind constatarea faptului încălcării drepturilor stabilite prin art.6 CEDO, încasarea prejudiciului moral în temeiul Legii nr. 1545 din 25.02.1998, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Mocanu Serghei şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din‚ 28 noiembrie 2013, c o n s t a t ă La 09 septembrie 2013, reclamantul Mocanu Serghei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Ministerul Justiţiei privind constatarea faptului încălcării drepturilor stabilite prin art.6 CEDO şi încasarea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat reclamantul că, la 20 februarie 2013, O.O.S. al CPS Centru, a întocmit pe numele lui un proces-verbal cu privire la comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 din Codul Contravenţional. La aceeaşi dată prin Decizia O.O.S. al CPS Centru a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 din Codul Contravenţional şi i-a fost aplicată o sancţiune sub formă le amendă în mărime de 10 unităţi convenţionale.
Nefiind de acord cu procesul-verbal şi cu decizia, la data de 21 februarie 2013, a depus contestaţie, iar prin Hotarârea Judecătorie Centru mun. Chişinău din 09 aprilie 2013 s-a admis contestaţia şi s-a anulat Decizia O.O.S. al CPS. La data de 26 aprilie 2013, partea vătămată Dicusar Sergiu a contestat cu recurs hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 09 aprilie 2013. Prin decizia Colegiului Penal al Curţii de Apel Chişinău recursul a fost respins, iar hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 09 aprilie 2013 a fost menţinută fără modificări. Susţine că, atragerea ilegală la răspundere contravenţională şi acţiunile ilegale a instanţelor judecătoreşti l-au impus să se prezinte de peste 10 ori, în faţa instanţelor judecătoreşti în calitate de contravenient, prin ce a fost frustrat puternic, având emoţii negative.
Astfel, reclamantul solicită constatarea faptului încălcării dreptului său prevăzut de art. 6 CEDO şi încasarea din bugetul de stat în beneficiul lui cu titlu de prejudiciu moral suma de 30000 lei. Prin referinţă reprezentantul Ministerului Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii ca fiind nefondată, menţionând că pretenţiile înaintate de reclamant sunt incompatibile cu prevederile Legii nr. 1545. In motivarea poziţiei sale reprezentantul pârâtului a invocat că, la 20 februarie 2013, în privinţa reclamantului a fost întocmit procesul-verbal cu privire la constatarea contravenţiei, iar prin decizia agentului constatator din aceiaşi dată reclamantului i-a fost aplicată o sancţiune sub formă de amendă în mărime de 10 unităţi convenţionale.
Reclamantul a contestat în instanţa de judecată procesul-verbal şi decizia de sancţionare, care prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 09 aprilie 2013, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 august 2013 , a fost admisă contestaţia depusă de Mocanu Serghei, s-a dispus anularea deciziei agentului constatator din 20 februarie 2013, cu încetarea procesului contravenţional, din motivul erorilor procesuale. Prin hotărârea Judecătoriei s. Buiucani din 28.11.2013 cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca lipsită de temei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, apelul declarat de către Mocanu Serghei a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe.
La 24 martie 2014, Mocanu Serghei a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotătîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie admise integral cerinţele din cererea de chemare în judecată şi anume să se constate că prin procesul-verbal cu privire la comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 din Codul Contravenţional al RM, Decizia O.O.S. al CPS Centru Alexandru Ciugureanu prin care a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenţiei prevăzute de art. 354 din Codul Contravenţional al RM cu aplicarea unei sancţiuni sub formă de amendă în mărime de 10 unităţi convenţionale, au fost încălcate recurentului drepturile prevăzute de art.6 al CEDO şi de a incasa din contul bugetului de stat în beneficiu său cu titlu de prejudiciu moral suma de 30 000 lei.
În motivarea recursului recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată. Astfel, susţine recurentul că instanţa de judecată la judecarea cauzei a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, fapte care se încadrează în prevederile art.386 alin. l lit. d din Codul de Procedură Civilă al RM. Totodată, indică recurentul că la 20 februarie 2013 O.O.S. al CPS Centru Alexandru Ciugureanu a întocmit în privinţa sa un proces-verbal cu privire la comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 din Codul Contravenţional al RM. La aceeaşi dată prin Decizia O.O.S. al CPS Centru Alexandru Ciugureanu a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 din Codul Contravenţional al RM şi i s-a aplicat o sancţiune sub formă de amendă în mărime de 10 unităţi convenţionale.
Menţionează că la 21 februarie 2013 a depus în CP s. Centru o contestaţie prin care a solicitat anularea procesului-verbal din 20 februarie 2013 întocmit de O.O.S. al CPS Centru Alexandru Ciugureanu şi a Deciziei O.O.S. al CPS Centru Alexandru Ciugureanu din 20 februarie 2013 cu încetarea procesului contravenţional din lipsa faptului contravenţiei. Prin Hotărârea judecătorie sectorului Centru mun. Chişinău din 09 aprilie 2013 sa admis contestaţia şi s-a anulat Decizia O.O.S. al CPS Centru Alexandru Ciugureanu. La 14 aprilie 2013, Hotărârea Judecătorie sectorului Centru mun. Chişinău din 09 aprilie 2013 a devenit irevocabila. Mai mult, indică recurentul că partea vătămată, contrar art.468 alin. l din Codul Contravenţional al RM, care prevede că recursul împotriva hotărârii judecătoreşti contravenţionale se declară în termen de 15 zile, a contestat cu recurs la 26 aprilie 2013 Hotărârea Judecătorie sectorului Centru mun.
Chisinău din 09 aprilie 2013. La 14 august 2013, prin Decizia Colegiului Penal Curţii de Apel Chişinău s-a respins ca tardiv recursul părţii vătămate si sa menţinut Hotărârea Judecătorie sectorului Centru mun. Chisinau din 09 aprilie 2013. Astfel, prin actele judecătoreşti din 09 aprilie 2013 şi 14 august 2013 s-a constat ilegalitatea procesului-verbal cu privire la comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 din Codul Contravenţional al RM şi Deciziei O.O.S. al CPS Centru Alexandru Ciugureanu prin care indică recurentul că a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 din Codul Contravenţional al RM cu aplicarea unei sancţiuni sub formă de amendă în mărime de 10 unităţi convenţionale.
Consideră recurentul că atragerea sa ilegală la răspundere contravenţională de către O.O.S. al CPS Centru Alexandru Ciugureanu prin întocmirea procesului-verbal cu privire la comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 din Codul Contravenţional al RM şi emiterii Deciziei prin care a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 din Codul Contravenţional al RM cu aplicarea unei sancţiuni sub formă de amendă în mărime de 10 unităţi convenţionale este incontestabil. În aceste condiţii, apreciază recurentul că punerea sa sub învinuire în comiterea contravenţiei prevăzute de art.354 Cod contravenţional a fost efectuată vădit neîntemeiat şi prin urmare este în drept să solicite repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţii.
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel şi prima instanţă aplicînd corect normele de drept material şi procedural.
În context, Colegiul constată că recurentul îşi expune dezacordul său faţă de hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare mai mult într-o formă declarativă, fără a indica, însă, sub ce aspect solicită examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe. Alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse. Prin urmare, instanţa de recurs, nu poate reţine argumentele recurentului în vederea admiterii recursului şi casării actelor judecătoreşti pronunţate de instanţele ierarhic inferioare, precizînd că faptele expuse nu se încadrează în prevederile art. 432 CPC.
Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.
Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.
Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Mocanu Serghei se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă