Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ri-56/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 mai 2014
Părțile
SRL Energo-Rotor în cadrul dosarului de insolvabilitate Recurent - SRL Eneia-Grup
Pe scurt
Citaţia şi înştiinţarea judiciară

2ri-56/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

Prima instanţă: E.Fistican dosarul nr. 2ri-56/2014 DECIZIE 28 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druță Iuliana Oprea, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată ,,Eneia Grup”, în cadrul dosarului de insolvabilitate a societăţii comerciale „Energo-Rotor” societate cu răspundere limitată, împotriva hotărîrii Curții de Apel Chişinău din 26 decembrie 2013 prin care a fost admisă cererea de validare a popririi şi validate creanţele poprite cu încasarea sumelor, c o n s t a t ă La 06 august 2012, SRL „Energo-Rotor” s-a adresat în instanţa de insolvabilitate cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 octombrie 2012 a fost intentat procesul de insolvabilitate a debitorului SRL „Energo-Rotor”, iar în calitate de lichidator a fost numit ÎI ” Bulgaru Igor”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 mai 2013, s-a dispus continuarea procedurii de insolvabilitate şi intentarea procedurii de faliment faţă de SRL „Energo- Rotor”, cu desemnarea în calitate de lichidator ÎI „Bulgaru Igor”. La 24 iunie 2013, lichidatorul procedurii falimentului simplificat, ÎI ”Bulgaru Igor” a înaintat cerere privind validarea popririi. În motivarea cererii, lichidatorul procedurii falimentului a invocat că, potrivit documentelor de evidenţă contabilă, s-a stabilit că debitorul SRL „Energo-Rotor” deţine creanţe ajunse la scadenţă care nu au fost achitate şi în potrivit art. 126 alin. (2) al Legii insolvabilităţii a servit temei pentru somarea debitorilor.

Menționează lichidatorul că la 11 aprilie 2013 şi ulterior la 05 iunie 2013 a expediat somații debitorilor întru încasarea datoriilor, totodată fiind informați cu privire la datoriile supuse urmăririi silite prin poprire şi că din momentul primirii somației au fost declarați terți popriți. 1 Susține lichidatorul că prin somaţiile expediate a solicitat achitarea datoriilor în termen de 5 zile de la data comunicării popririi, cu transferarea mijloacelor băneşti pe contul de acumulare.

La fel a indicat că, potrivit tabelului de validare a popririi, terţii popriţi au acumulat datorii faţă de SRL ,,Energo-Rotor” după cum urmează: SRL ,,Acom-Axa” suma de 22 240 lei; ÎS ,,Combinatul Liman” suma de 3 375 lei; SRL ,,Universal Market” suma de 1 682 216 lei; SRL ,,Oduci” suma de 79 560 lei; SA ,,Valex” suma de 1 316 027.57 lei; ÎS ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău” Agenţia ,,Apele Moldovei” suma de 3 501.19 lei; ÎI ,,Cogut-Zodiac” suma de 13 850 lei; SRL ,,Eneia- Grup” suma de 166 000 lei; SA,,Termach Inc” suma de 219 030 lei; AS ,,Petrol- Moldova” suma de 82 012.50 lei; SRL ,,Barnicons” suma de 893 030 lei; SRL ,,Valsigor Sistem” suma de 300 000 lei.

Solicită lichidatorul insolvabilității prin cererea de validare a popririi şi cererea de concretizare a popririi din 11 noiembrie 2013, validarea creanţelor terţilor popriţi potrivit tabelului de validare a creanţelor poprite şi încasarea sumelor datorate după cum urmează: SRL ,,Acom-Axa” suma de 22 240 lei; ÎS ,,Combinatul Liman” suma de 3 375 lei; SRL ,,Universal Market” suma de 1 682 216 lei; SRL ,,Oduci” suma de 79 560 lei; SA ,,Valex” suma de 1 316 027.57 lei; ÎS ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău” Agenţia ,,Apele Moldovei” suma de 3 501.19 lei; ÎI ,,Cogut-Zodiac” suma de 13 850 lei; SRL ,,Eneia-Grup” suma de 166 000 lei; SA,,Termach Inc” suma de 219 030 lei; AS ,,Petrol-Moldova” suma de 82 012.50 lei; SRL ,,Barnicons” suma de 893 030 lei; SRL ,,Valsigor Sistem” suma de 300 000 lei.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 26 decembrie 2013 cererea lichidatorului ÎI „Bulgaru Igor” privind validarea creanţelor terţilor popriţi potrivit tabelului de validare a creanţelor poprite şi încasarea sumelor datorate a fost admisă. S-a validat creanţele poprite a terţilor popriţi SRL ,,Acom-Axa”, ÎS ,,Combinatul Liman”, SRL ,,Universal Market”, SRL ,,Oduci”, SA ,,Valex”, ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău” Agenţia ,,Apele Moldovei”, ÎI ,,Cogut-Zodiac”, SRL ,,Eneia-Grup”, SA,,Termach Inc”, AS ,,Petrol-Moldova”, SRL ,,Barnicons”, SRL ,,Valsigor Sistem”, potrivit tabelului de validare.

S-a încasat de la SRL ,,Acom-Axa” suma de 22 240 lei; ÎS ,,Combinatul Liman” suma de 3 375 lei; SRL ,,Universal Market” suma de 1 682 216 lei; SRL ,,Oduci” suma de 79 560 lei; SA ,,Valex” suma de 1 316 027.57 lei; ÎS ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău” Agenţia ,,Apele Moldovei” suma de 3 501.19 lei; ÎI ,,Cogut-Zodiac” suma de 13 850 lei; SRL ,,Eneia-Grup” suma de 166 000 lei; SA,,Termach Inc” suma de 219 030 lei; AS ,,Petrol-Moldova” suma de 82 012.50 lei; SRL ,,Barnicons” suma de 893 030 lei; SRL ,,Valsigor Sistem” suma de 300 000 lei şi cu transferarea sumelor pe contul de acumulare a întreprinderii SRL ,,Energo-Rotor” din BC ,,Energbank” SA, ENEGMD22858, filialala Botanica, mun.

Chişinău, cont curent 222487088. La 07 martie 2014, SRL ,,Eneia Grup” a depus recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 26 decembrie 2013, solicitînd repunerea în termen, casarea acesteia în partea admiterii, validării şi încasării sumei de 166 000 lei, cu adoptarea în această parte a unei noi hotărîri de respingere a cererii de validare a popririi privind încasarea sumei de la terţul poprit. 2 În susținerea recursului a invocat că, instanța de insolvabilitate a aplicat eronat normele de drept material și procedural. În acest sens a menționat că, 26 decembrie 2013 nu a fost citat despre locul, data și ora ședinței de judecată, astfel pricina a fost examinată în lipsa lui și nu i-a fost acordată posibilitatea de a-și apăra drepturile sale şi a prezenta probe.

Susţine că indicarea eronată în hotărîrea Curţii de Apel Chişinău a termenului de atac 30 zile şi lipsa comunicării hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate, constituie temei motivat de repunere în termen a recursului. Menţionează că şi-a executat pe deplin obligaţiile contractuale în raport cu SRL ,,Energo-Rotor”, fapt confirmat prin factura fiscală nr. XY0728215 de livrare a 20 de tone de zahăr în sumă de 166 000 lei, marfa fiind însoţintă şi de certificatul de calitate eliberat de producător.

Totodată, prin certificatul nr. 02/4-05/28 din 27 februarie 2014 eliberat de BC ,,Moldinconabnk” SA se confirmă că în baza ordinului de plată nr. 5 din 05 ianuarie 2007 în mărime de 20 000 lei, ordinului de plată nr. 29 din 27 februarie 2007 în mărime de 100 000 lei şi ordinului de plată nr. 66 din 20 aprilie 2007 în mărime de 19 000 lei a fost efectuat transferul către SRL ,,Energo Rotor”, în sumă totală de 139 000 lei, iar prin nota contabilă s-a indicat că potrivit art. 267 Cod Civil, la 01 decembrie 2013 a fost trecută ca venit operaţional suma creditoare de 27 000 lei, din motiv că a expirat termenul de prescripție, astfel suma fiind reflectată în darea de seamă pentru luna decembrie 2013 şi achitată TVA aferentă în mărime de 2 000 lei, inclusiv şi calcularea impozitului pe venit de 12%.

La fel indică că, nu a cunoscut şi nici nu a fost informat de lichidator despre hotărîrea de intentare a procesului de insolvabilitate şi expedierea somaţiei la care se face referire, deoarece abia la 05 martie 2014 prin intermediul executorului judecătoresc a cunoscut despre emiterea hotărîrii contestate şi titlul executoriu emis. Consideră că, obligaţia pecuniară faţă de SRL ,,Energo Rotor” a fost executată şi stinsă pe deplin. Potrivit art. 8 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării. Materialele cauzei atestă că lipseşte dovada expedierii recurentului de către Curtea de Apel Chişinău a copiei hotărîrii din 26 decembrie 2013, respectiv se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a depus recursul în termen.

Judecînd recursul declarat de SRL ,,Eneia Grup” împotriva hotărîrii date de instanța de insolvabilitate, în limitele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul urmează a fi admis şi casată în parte hotărîrea Curţii de Apel Chişinău 26 decembrie 2013, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită 3 pricina la rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

În conformitate cu art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din acest cod, cu excepţiile şi completările stabilite în legislaţia insolvabilităţii. Potrivit art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi. Conform art. 239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere.

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie apreciază concluziile instanţei de insolvabilitate ca fiind lipsite de suport probant, rezultate din neexaminarea multiaspectuală a cauzei şi în consecinţă aplicarea eronată a legii. Conform art. 126 alin. (1), (2), (8), (9), (10) şi (11) al Legii insolvabilităţii, sînt supuse urmăririi silite prin poprire mijloacele băneşti în numerar şi fără numerar, în monedă naţională şi în valută străină, titlurile de valoare, alte bunuri mobile incorporale care sînt datorate debitorului ori sînt deţinute în numele său de un terţ sau pe care acesta din urma i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Poprirea se înfiinţează prin somaţie a administratorului insolvabilităţii/ lichidatorului şi se comunică terţului menţionat la alin. (1) împreună cu o copie certificată de pe hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate/faliment asupra debitorului. Terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de insolvabilitate, care validează poprirea. Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul, în cel mult o lună de la data la care terţul poprit trebuia să consemneze ori să plătească suma datorată, poate sesiza instanţa de insolvabilitate în vederea validării popririi.

Instanţa de insolvabilitate îi va cita pe administratorul insolvabilităţii/lichidator, precum şi pe terţul poprit, şi, la termenul stabilit pentru judecarea cererii de validare, va dispune administrarea oricărei probe necesare soluţionării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanţa de validare, terţul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Hotărîrea de validare a popririi este supusă numai recursului de către terţul poprit. Dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa de insolvabilitate va adopta o hotărîre de validare a popririi, prin 4 care va încasa de la terţul poprit suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va decide desfiinţarea popririi.

Din materialele cauzei rezultă că prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 octombrie 2012 a fost intentat procesul de insolvabilitate a debitorului SRL „Energo- Rotor”, iar în calitate de lichidator a fost numit ÎI ” Bulgaru Igor”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 mai 2013, s-a dispus continuarea procedurii de insolvabilitate şi intentarea procedurii de faliment faţă de SRL „Energo- Rotor”, cu desemnarea în calitate de lichidator ÎI „Bulgaru Igor”. În ședința de judecată din 24 iunie 2013 şi din 11 noiembrie 2013, lichidatorul procedurii falimentului simplificat, ÎI ”Bulgaru Igor” a înaintat cerere privind validarea popririi. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 26 decembrie 2013 cererea lichidatorului ÎI „Bulgaru Igor” privind validarea creanţelor terţilor popriţi potrivit tabelului de validare a creanţelor poprite şi încasarea sumelor datorate a fost admisă.

S-a validat creanţele poprite a terţilor popriţi SRL ,,Acom-Axa”, ÎS ,,Combinatul Liman”, SRL ,,Universal Market”, SRL ,,Oduci”, SA ,,Valex”, ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău” Agenţia ,,Apele Moldovei”, ÎI ,,Cogut-Zodiac”, SRL ,,Eneia-Grup”, SA,,Termach Inc”, AS ,,Petrol-Moldova”, SRL ,,Barnicons”, SRL ,,Valsigor Sistem”, potrivit tabelului de validare.

S-a încasat de la SRL ,,Acom-Axa” suma de 22 240 lei; ÎS ,,Combinatul Liman” suma de 3 375 lei; SRL ,,Universal Market” suma de 1 682 216 lei; SRL ,,Oduci” suma de 79 560 lei; SA ,,Valex” suma de 1 316 027.57 lei; ÎS ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău” Agenţia ,,Apele Moldovei” suma de 3 501.19 lei; ÎI ,,Cogut-Zodiac” suma de 13 850 lei; SRL ,,Eneia-Grup” suma de 166 000 lei; SA,,Termach Inc” suma de 219 030 lei; AS ,,Petrol-Moldova” suma de 82 012.50 lei; SRL ,,Barnicons” suma de 893 030 lei; SRL ,,Valsigor Sistem” suma de 300 000 lei şi cu transferarea sumelor pe contul de acumulare a întreprinderii SRL ,,Energo-Rotor” din BC ,,Energbank” SA, ENEGMD22858, filialala Botanica, mun.

Chişinău, cont curent 222487088. Prima instanță şi-a motivat soluţia prin faptul că terţul poprit SRL,,Eneia-Grup” nu şi-a onorat obligațiile contractuale faţă de SRL ,,Energo Rotor” înregistrînd faţă de întreprindere datorii mari, iar lichidatorul ÎI ,,Bulgaru Igor” s-a conformat prevederilor legale şi la 11 aprilie 2013, 05 iunie 2013, 11 octombrie 2013 şi la 06 noiembrie 2013 a înaintat şi expediat terţului dator debitorului somaţie de înființare a popririi pe mijloacele băneşti datorate în mărime de 166 000 lei cu solicitarea în termen de 5 zile de la data comunicării popririi de a achita datoria pe contul de acumulare a lichidatorului. Reţine Colegiul că somaţia SRL ,,Eneia-Grup” a fost expediată greşit la adresa din mun.

Chişinău, str. Sarmizegetusa, 96, ap./of. 104, fiindcă întreprinderea şi-a schimbat sediul, iar somaţia nefiind recepţionată (f.d.36). Menţionează Colegiul că potrivit art. 102 alin. (1), art. 104 alin. (1) lit. b) şi art. 105 alin. (1) CPC, instanţa înştiinţează prin citaţie participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii privitor la locul, data şi ora şedinţei de judecată sau la locul, data şi ora efectuării unor acte de procedură. 5 Citaţia şi înştiinţarea se expediază în cazul cînd se citează pesoanele juridice, prin împuterniciţi, la sediul lor principal conform înregistrării de stat sau, după caz, la sediul reprezentanţei sau al filialei. Citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată.

Data înmînării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmînează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei. În atare circumstanţe se confirmă că recurentul nu a fost înştiinţat şi citat legal pentru şedinţa de judecată din 26 decembrie 2013, unde a fost examinată cererea cu privire la validarea popririi şi încasarea de la terţul poprit SRL ,,Eneia Grup” a datoriei în sumă de 166 000 lei. Ca urmare cauza a fost examinată de instanţa de insolvabilitate în lipsa terţului poprit, fiind lipsit de drepturile şi obligaţiile sale procedurale prevăzute la Capitolul VI al CPC.

În opinia instanţei de recurs, Curtea de Apel Chişinău incorect a ajuns la concluzia despre necesitatea admiterii cererii depuse de lichidatorul ÎI ,,Bulgaru Igor” în partea încasării de la SRL,,Eneia-Grup” a datoriei în sumă de 166 000 lei, deoarece în şedinţa de judecată SRL,,Eneia-Grup” nu a participat şi nu a cunoscut despre existenţa hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate faţă de SRL ,,Energo-Rotor”, or, reieşind din materialele dosarului instanţa de insolvabilitate era obligată conform art.102-105 CPC şi potrivit art.126 al Legii insolvabilităţii să citeze în mod legal terţul poprit, pentru prezentarea oricărei probe admisibile necesare soluţionării cauzei, iar terţul putea opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului.

Din cele menţionate, Colegiul consideră că hotărîrea din 26 decembrie 2013 a fost pronunţată cu încălcarea dreptului recurentului de a participa în mod activ la prezentarea şi argumentarea drepturilor sale şi dovedirea acestora în cursul desfăşurării judecăţii, iar această eroare nu poate fi corectată de instanţa de recurs. Totodată, conform art. 6 § 1 al CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil al cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege. Prin prisma normei menţionate se garantează şi se asigură realizarea principiului accesului liber la justiţie. În cursul examinării litigiului urmează a se da apreciere circumstanţelor pricinii, în partea ce ţine de validarea popririi şi încasarea sumei de la terţul poprit SRL ,,Eneia- Grup”, în măsura în care ele sunt confirmate prin probe relevante pentru soluţionarea corectă a litigiului.

Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de insolvabilitate nu a elucidat circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii întru aplicarea corectă a normei de drept ce guvernează rezolvarea prezentului litigiu şi a normelor de drept procedural, şi deoarece eroarea judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa hotărîrea în partea validării popririi cu încasarea sumei de 6 166 000 lei de la terţul poprit SRL ,,Eneia-Grup” şi de a restitui pricina spre rejudecare în această parte la Curtea de Apel Chişinău.

În conformitate cu art. art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Eneia Grup”. Se casează parţial hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 26 decembrie 2013, în cadrul dosarului de insolvabilitate a societăţii comerciale „Energo-Rotor” societate cu răspundere limitată, în partea în care a fost admisă cererea lichidatorului procesului de faliment a societăţii comerciale „Energo-Rotor” societate cu răspundere limitată de validare a popririi cu încasarea de la terţul poprit societatea cu răspundere limitată ,,Eneia Grup” a datoriei în sumă de 166 000 lei, cu restituirea pricinii în această parte la rejudecare ]n Curtea de Apel Chişinău.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druță Iuliana Oprea Valentina Clevadî 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.