- Dosarul nr.
- 2rac-261/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 mai 2014
- Părțile
- ÎS Cadastru vs Biroul Notarului Vladislav Macarenco
- Pe scurt
- Contractul de locaţiune. Plata cheltuielilor suplimentare este obligatorie numai în cazul în care există un acord între părţi
2rac-261/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă: D. Babălău dosar nr.2rac-261/14 instanţa de apel: A. Gheorghieş, N. Chircu, V. Harmaniuc DECIZIE 28 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru, Ion Guzun Oleg Sternioală, Svetlana Novac examinînd recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Cadastru”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Întreprinderea de Stat „Cadastru” împotriva Biroului Notarului „Macarenco Vladislav” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Întreprinderea de Stat „Cadastru”, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 16 septembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La data de 29 mai 2013, reclamanta ÎS „Cadastru” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Notarului „Macarenco Vladislav” cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că obiectul litigiului îl constituie contractul de locaţiune nr. 119-AA din 01 ianuarie 2009, prin care ÎS „Cadastru” a transmis în locaţiune notarului Macarenco Vladislav încăperea din incinta OCT Ocniţa filiala ÎS „Cadastru”, cu suprafaţa de 31,8 m2, pe o perioadă de pînă la 31 decembrie 2009. Plata chiriei stipulată în capitolul II (pct. 2.1-2.3) a contractului de locaţiune nr. 119-AA, se achită lunar, în cote egale, pînă la data de 5 a lunii ce urmează. Concomitent au fost stabilite plăţile pentru serviciile comunale, energie electrică etc, care se achită lunar conform contului de plată, înaintat de locator, în baza facturii fiscale, calculelor organizaţiilor respective şi nu sunt incluse în cuantumul chiriei.
Modalitatea achitării cheltuielilor suplimentare sunt prevăzute în Instrucţiunea Metodică privind modul de reflectare în contabilitate a cheltuielilor şi TVA, aferente bunurilor imobiliare transmise în locaţiune şi serviciilor comunale nr. 10/2-06-134 din 19 mai 2009. 1 Aşadar, soldul la data de 01 ianuarie 2011 a constituit suma de 27691,86 lei, iar soldul la data de 28 noiembrie 2012 a constituit suma de 67 275,34 lei. Subiectul cu drept de sesizare a instanţei de judecată este reclamantul care a depus cereri de soluţionare prealabilă a litigiului către pîrît la data de 23 februarie 2011 cu nr. 01-05/1294, unde s-a indicat datoria acumulată în mărime de 30 177,61 lei, la data de 21 aprilie 2011, cu nr. 01-35/2904, unde s-a indicat datoria acumulată în mărime de 30177,61 lei, la data de 26 martie 2012 cu nr. 01-35/2679, unde s-a indicat datoria acumulată în mărime de 49 605,43 lei.
Reclamanta ÎS „Cadastru” a solicitat încasarea din contul pîrîtului Biroul Notarului „Macarenco Vladislav” a sumei de 56 893 lei cu titlu de datorie, precum şi a sumei de 2018,26 lei cu titlu de taxă de stat. Prin hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 16 septembrie 2013 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 februarie 2014 a fost respins apelul declarat de ÎS “Cadastru”, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 16 septembrie 2013. În dezacord cu decizia enunţată, recurenta ÎS „Cadastru”, la data de 14 martie 2014, în termen legal a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii, prin încasarea de la Biroului Notarului „Macarenco Vladislav” a datoriei în mărime de 56893 lei şi a cheltuielilor de judecată pentru taxa de stat în mărime de 3531,95 lei.
În motivarea amplă a recursului, recurenta a indicat că consideră neîntemeiate decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, fiind pasibile de casare. În acest sens, a menţionat că, instanţele de judecată au aplicat eronat normele de drept material, manifestată prin interpretarea eronată a legii. În acest context, recurenta ÎS „Cadastru” a menţionat despre constatarea greşită a instanţelor de judecată precum că suma de 56 893 lei constituie cheltuieli de plată a serviciilor de pază. Or, suma pe care o datorează intimatul nu este formată doar din servicii de pază, ci din cumulul serviciilor compuse din locaţiune, pază, comunale, etc. Astfel că, instanţele de judecată urmau să ţină cont de negocierile preliminare dintre părţi, natura şi scopul contractului.
De asemenea, recurenta a mai invocat că intimatul Biroul Notarului „Macarenco Vladislav”, prin scrisoarea nr. 86/10.03.2011 a indicat că este de acord să achite toate plăţile. Iar, prin scrisoarea nr. 10 din 23 ianuarie 2013, intimatul a invocat că pe parcursul a trei ani a achitat conştient. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră neîntemeiat recursul declarat de către ÎS „Cadastru” şi care urmează a fi respins, cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, din următoarele considerente.
2 În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. Verificînd argumentele recursului, coroborat circumstanţelor de drept pe care este întemeiată decizia instanţei de apel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că, instanţa de apel a dat apreciere corectă pretenţiilor deduse judecăţii, circumstanţelor de fapt stabilite, în rezultat, în mod legal şi întemeiat, a menţinut hotărîrea primei instanţe. În şedinţa de judecată, s-a stabilit că, prin acţiunea intentată, recurenta ÎS „Cadastru” a solicitat încasarea din contul intimatului Biroul Notarului „Macarenco Vladislav” a sumei de 56 893 lei cu titlu de datorie, precum şi a sumei de 2 018,26 lei cu titlu de taxă de stat.
Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţă s-a pronunţat în favoarea respingerii acţiunii ca neîntemeiată. Pentru a emite soluţia enunţată, instanţa de fond a reţinut că la baza pretinderii de către recurenta ÎS „Cadastru” a datoriei în mărime de 56 893 lei cu titlu de cheltuieli de pază, nu există vreun suport contractual sau legal. Totodată, prima instanţă a menţionat că intimatul Biroul Notarului „Macarenco Vladislav”, în perioada anilor 2010–2013 a achitat în avans sumele de 6919 lei, 8 976 lei, 15 627 lei şi de 727 lei, sume, pe care recurenta nu le-a decontat reciproc drept plată a serviciilor de pază. Mai mult decît atît, instanţa de fond a reţinut că contractul de locaţiune litigant a fost încheiat la data de 01 ianuarie 2009, adică anterior încheierii contractului de prestări servicii de pază, încheiat între ÎS „Cadastru” şi ÎS „Paza de Stat”.
Aceeaşi soluţie a fost reţinută şi de către instanţa de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră legală şi întemeiată soluţia instanţei de apel, rezultată din justa interpretare şi aplicare a normelor de drept material. Astfel, analizînd circumstanţele faptice ale cauzei şi actele anexate la materialele dosarului, instanţa de recurs a reţinut că la data de 01 ianuarie 2009, între ÎS „Cadastru” şi Biroul Notarului „Macarenco Vladislav” a fost încheiat contractul de locaţiune nr. 119-AA, obiectul căruia îl constituie transmiterea în folosinţă temporară pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 a încăperilor cu suprafaţa totală de 31,8 m2 din clădirea administrativă a OCT Ocniţa, filiala ÎS „Cadastru”, în scopul amplasării biroului, (f.d.5-7).
Iar, în baza actului de predare-primire din aceeaşi dată, reprezentantul ÎS „Cadastru” a transmis în folosinţă temporară, iar reprezentantul Biroului Notarului „Macarenco Vladislav” a primit încăperea contractată, (f.d.10). Din materialele dosarului rezultă că la data de 04 iunie 2009, între Secţia Pază de Stat Ocniţa a DGPS MAI şi OCT Ocniţa au fost încheiate contractele nr. 1/50 şi nr. 5/50, obiectul cărora îl constituie acordarea serviciilor de pază, precum şi îndeplinirea lucrărilor pentru deservirea tehnică a mijloacelor semnalizării pază- incendiu, (f.d.37-38, 44-45). 3 Este de menţionat că drept răspuns la notificările recurentei ÎS „Cadastru”, intimatul Biroul Notarului „Macarenco Vladislav”, prin scrisorile nr. 86 şi nr. 10 din 10 martie 2011 şi respectiv din 23 ianuarie 2013, şi-a exprimat dezacordul în privinţa achitării sumelor solicitate pentru serviciile de pază ale clădirii OCT Ocniţa, (f.d.52-55).
Totodată, actele dosarului atestă cu certitudine efectuarea de către intimatul Biroul Notarului „Macarenco Vladislav” a achitărilor în adresa recurentei ÎS „Cadastru”, (f.d.46-51, 58-69, 83-116). Însă, în temeiul actului de verificare a decontărilor reciproce, soldul final la data de 09 aprilie 2013 al restanţei la plata pe care o pretinde recurenta constituie suma de 56893 lei, (f.d.11). În conformitate cu dispoziţia art. 875 Cod civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. În baza prevederilor art. 886 alin. (1) şi (2) Cod civil, plata chiriei poate fi efectuată integral la expirarea termenului stabilit în contractul de locaţiune.
Dacă plata chiriei este stabilită pentru anumite perioade, ea trebuie efectuată la expirarea lor. Plata cheltuielilor suplimentare este obligatorie numai în cazul în care există un acord între părţi. Conform pct.pct. 2.1 şi 2.2 din contractul de locaţiune nr. 119-AA din 01 ianuarie 2009, chiria anuală se stabileşte în mărime de 18 376,77 lei/an. Chiria se achită lunar în cote egale, pînă la data de 5 a lunii ce urmează. În baza pct. 2.3 din acelaşi contract, plăţile pentru serviciile comunale, energia electrică, telefon, apă, etc., se achită lunar conform contului de plată înaintat de locator, în baza facturii fiscale, calculelor organizaţiilor respective şi nu sunt incluse în cuantumul chiriei.
Avînd în vedere circumstanţele esenţiale ale pricinii în raport cu normele legale sus-indicate, instanţa de recurs reţine ca fiind întemeiată concluzia instanţelor de judecată ierarhic inferioare privind netemeinica acţiunii formulate de către ÎS „Cadastru” cu privire la încasarea datoriei. Or, în lipsa unor probe concludente, corect a fost stabilit faptul că suma solicitată spre încasare în mărime de 56 893 lei reprezintă datoria pentru serviciile de pază, care de fapt nu a fost stipulată în contractul de locaţiune nr. 119-AA din 01 ianuarie 2009. În acest context, instanţa de recurs remarcă că obligaţia locatarului cu privire la plata chiriei este limitată numai de cuantumul acestei plăţi.
Cheltuielile suplimentare care pot avea loc pe parcursul folosirii bunului, de pildă, pentru achitarea impozitului şi altele, le poartă locatorul. Aceste cheltuieli pot fi puse pe seama locatarului numai în cazul cînd părţile au convenit astfel. Pentru a evita careva divergenţe o astfel de clauză trebuie stipulată direct în contract. Prin urmare, argumentele recurentei ÎS « Cadastru » expuse în cererea de recurs sînt neîntemeiate, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs. 4 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către ÎS „Cadastru”, a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art.art. 444, 445 alin. (1) lit. a), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Cadastru”. Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 februarie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 16 septembrie 2013, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Întreprinderea de Stat „Cadastru” împotriva Biroului Notarului „Macarenco Vladislav” cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecător Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru Ion Guzun Oleg Sternioală Svetlana Novac 5