- Dosarul nr.
- 2rac-287/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 mai 2014
- Părțile
- ÎI Sergiu Butuc vs ÎM Coval & Co SRL
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-287/14 — Încasarea plăţii pentru servicii şi penalităţi
dosarul nr.2rac-287/14 prima instanţă: R.Popescu instanţa de apel: G. Vavrin, I. Dănăilă, T. Dimitriadi ÎNCHEIERE 22 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Bejenaru, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de întreprinderea individuală „Sergiu Butuc”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de întreprinderea individuală „Sergiu Butuc” împotriva întreprinderii mixte „Coval&Co” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea plăţii pentru servicii şi penalităţi, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 28 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de întreprinderea individuală „Sergiu Butuc” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 17 mai 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 13 noiembrie 2012, întreprinderea individuală „Sergiu Butuc” a depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii mixte „Coval&Co” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea plăţii pentru servicii şi penalităţi.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că ÎI „Sergiu Butuc” şi ÎM „Coval&Co” SRL la 1 iunie 2009 au încheiat contractul de consultanţă juridică nr. 4. Precizează reclamantul că potrivit pct. 2.3 din contract, contractul este valabil începînd cu 01.06.2009 pînă la 01.06.2010. Astfel, conform p. 3.1 din contract, pîrîtul se obligă să plătească plata lunara în sumă de 1000 lei, ceea ce constituie 12 000 lei pe an. Ulterior, ÎM „Coval&Co” SRL a achitat doar 9 000 lei pentru perioada de 01.06.2009-01.03.2010, fapt confirmat prin facturile de expediţie: EE nr. 685154 din 06.08.2009-1000 lei, seria EE nr.685155 din 20.08.2009-1000 lei, seria EE nr. 685156 din 07.09.2009-1000 lei, seria EE nr. 685158 din 03.11.2009-2000 lei, seria nr.685159 din 21.12.2009-1000 lei, seria EE nr. 685160 din 05.02.2010-2000 lei; seria EE nr. 685161 din 16.03.2010- 1000 lei; ordin de plată din 04.11.2010-3000 lei (f.d.
10-16 şi 30). Menţionează reclamantul că începînd cu 16 martie 2010, ÎM „Coval&Co” SRL nu a mai achitat nici o sumă. Astfel, la 25 noiembrie 2010 reclamantul a expediat în adresa pîrîtului un demers prin care i-a adus la cunoştinţă că începînd cu 01.12.2010 contractul de consultanţă juridică nr. 4 din 01.06.2009 se reziliază pe motivul neonorării obligaţiilor prevăzute în p. 3.1, 3.2 din contract, adică neachitarea pentru serviciile prestate şi totodată, solicitînd achitarea restanţei pentru serviciile prestate în perioada lunilor martie-noiembrie 2010 în sumă de 9000lei. La 09.12.2010, a primit scrisoare nr. 62 expediată de pîrît în care invocă diferite motive neîntemeiate pentru a se eschiva de la plata serviciilor acordate.
Susţine reclamantul că dat fiind faptul că suma de 9000 lei nu a fost achitată de către pîrît, acesta urmează conform p.3.2 din contract să achite pentru neplata la timp penalitatea în mărime de 5% din suma restantă pentru fiecare zi de întîrziere. Astfel, penalitatea de întîrziere la 13.11.2012 constituie suma de 369 800 lei. Cere ÎI „Sergiu Butuc”, încasarea de la ÎM „Coval&Co” SRL a sumei de 9000 lei cu titlu de datorii şi sumei de 369 800 lei cu titlu de penalitate de întîrziere, cu cheltuieli de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 17 mai 2013 acţiunea a fost respinsă şi s-a încasat de la ÎI „Sergiu Butuc” în beneficiul ÎM „Coval&Co” SRL cheltuielile de judecată în sumă de 5 000 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 28 noiembrie 2013, apelul declarat de ÎI „Sergiu Butuc” a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 31 martie 2014, ÎI „Sergiu Butuc” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea decizie instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului recurentul a invocat că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale şi neîntemeiate, instanţele nu au aplicat legea care trebuia aplicată, încălcînd în aşa fel, normele de drept material. În special, indică recurentul că instanţele de judecată ierarhic inferioare nu au constatat şi elucidat circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, concluziile instanţelor nu se bazează pe probe veridice şi sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii.
În sensul celor expuse, menţionează recurentul că serviciile de asistenţă juridică au fost acordate în continuare după expirarea termenului contractului la 01.06.2010, fiind prelungit pe un termen nelimitat, aşa cum prevede art. 977 Cod civil. Astfel, în temeiul art. 512 alin. (1) Cod civil, în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. La fel, invocă recurentul că potrivit art. 138 alin. (5) Cod de procedură civilă, dacă, în conformitate cu afirmaţiile părţii interesate, documentul în original se află pe mîna părţii adverse, probaţiunea se efectuează prin înaintarea unui demers privind obligarea părţii adverse la prezentarea lui în original.
În cazul în care partea adversă nu execută încheierea judecătorească privind prezentarea documentului în original, se va utiliza copia de pe original, prezentată de persoana interesată dacă legea nu prevede altfel. Instanţa va aprecia forţa probantă a copiei autentificate după intima ei convingere. Potrivit art. 139 alin. (5) Cod de procedură civilă, dacă una dintre părţi sau un alt participant la proces intenţionează să împiedice utilizarea în judecată a documentului sau a unui alt înscris prin lichidarea sau prin aducerea lui la inutilizabilitate, afirmaţiile persoanei interesate despre cuprinsul documentului pot fi considerate de instanţă ca fiind doveditoare. Instanţele de judecată nu au respectai aceste prevederi.
Mai invocă recurentul neaplicarea de către instanţele judecătoreşti a prevederilor art. 987 alin. (1) Cod Civil, potrivit căruia, în cazul în care după începerea relaţiilor contractuale, contractul de prestări servicii se reziliază din motive întemeiate conform art. 748, prestatorul este îndreptăţit să solicite o parte din retribuţie pentru serviciile prestate pînă în momentul rezilierii. Astfel conform pct. 8.3. la capitolul VIII din contractul nr. 4 din 01.06.2009. beneficiarul ÎM „Coval&Co” SRL, indiferent de cauza de încetare a contractului, are obligaţia să plătească consultantului ÎI „Butuc Sergiu” contravaloarea serviciilor pe care i le-a prestat în virtutea clauzelor contractului. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel şi prima instanţă aplicînd corect normele de drept material.
În context, Colegiul constată că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au expus asupra raportului contractual dintre recurent şi intimat, explicînd aplicabilitatea prevederilor art. 977 Cod civil, la respectiva speţă, învederînd totodată, că potrivit art. 971 Cod civil, plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor, iar înscrisurile prezentate de reclamant (copii de pe documente (proiecte), care ar fi fost întocmite de acesta, după expirarea duratei contractului de prestări servicii) nu conţin date, semnături, ştampile, în aşa fel neavînd valoare juridică şi nu fac dovada că intimatul a solicitat asemenea servicii după data expirării contractului.
Prin urmare, instanţa de recurs constată că instanţele ierarhic inferioare au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi în asemenea circumstanţe, nu poate reţine argumentele recurentului în vederea admiterii recursului şi casării actelor judecătoreşti pronunţate de instanţele ierarhic inferioare, precizînd că temeiurile invocate nu se încadrează în prevederile art. 432 CPC. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.
Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎI „Sergiu Butuc” ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de întreprinderea individuală „Sergiu Butuc” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Iurie Bejenaru Ion Druţă