2ra-1636/14 — Încasarea prejudiciului cauzat

dosarul nr.2ra-1636/14 prima instanţă: O. Melniciuc instanţa de apel: N. Budăi, V. Pruteanu, I. Muruianu ÎNCHEIERE 22 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Bejenaru, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Cipileaga Gheorghe împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi intervenienţii accesorii Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie cu privire la încasarea prejudiciului cauzat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova la care s-a alăturat şi Centrul Naţional Anticorupţie şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Râşcani, mun.Chişinău din 19 iulie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă La 17 august 2012, Cipileaga Gheorghe s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenienţi accesorii Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie cu privire la încasarea prejudiciului cauzat.

În motivarea acţiunii a indicat reclamantul că la 30.06.2008 de către organul de urmărire penală al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, împotriva lui a fost pornită urmărirea penală, în baza infracţiunii prevăzute de art.248 alin.5 CP, cauzei penale fiindu-i atribuit numărul 2008036486, iar la 16.07.2009, ora 09.30, dînsul a fost reţinut şi recunoscut în calitate de bănuit în comiterea respectivei infracţiuni. La 17.07.2009, a fost pus sub învinuire.

Menţionează reclamantul că conform ordonanţei de punere sub învinuire, rezultă că a fost membru al unui grup criminal organizat, care a făcut parte dintr-o organizaţie criminală şi a contribuit la săvîrşirea contrabandei, adică trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova de mărfuri în proporţii deosebit de mari, cu folosirea frauduloasă a documentelor şi mijloacelor de identificare vamală, asociată de nedeclarare în documentele vamale şi alte documente de trecere a frontierei, facînd uz de situaţia de serviciu şi drept urmare, el a fost recunoscut ca învinuit în comiterea infracţiunii prevăzute de art.42 alin.5; art.art.46; 47; 248 alin.5 lit. b), c) şi d) CP. La 18.07.2009, Procuratura Anticorupţie a înaintat la Judecătoria Buiucani mun.

Chişinău, un demers de aplicare în privinţa reclamantului a măsurii preventive în formă de arest preventiv. Judecătorul de instrucţie, respingînd acest demers, a aplicat măsura preventivă în formă de arest la domiciliu, pentru o durată de 25 zile, cu calcularea termenului începînd cu 16.07.2009. Pe lîngă aceasta CCCEC a înaintat în paralel, la 21.07.2009, un demers angajatorului reclamantului, Serviciul Vamal, prin care ultimul a fost înştiinţat despre presupusa infracţiune comisă. Astfel, la 23.07.2009, Serviciul Vamal în baza art.53 lit. a) şi c) al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public din 04.07.2008, a emis ordinul nr. 531-p, prin care raporturile de serviciu dintre reclamant şi Serviciul Vamal au fost suspendate, începînd cu data revenirii reclamantului din concediul anual de odihnă la 18.08.2009.

La 04.08.2009, Procuratura Anticorupţie, a înaintat Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, un demers de prelungire a măsurii preventive de arest la domiciliu care la 07.08.2009 a fost admis parţial, aplicîndu-i arestul la domiciliu, pentru o durată de 15 zile, pînă la 25.08.2009 cu păstrarea restricţiilor şi obligaţiilor stipulate în încheierea din 18.07.2009. Precizează reclamantul că în arest la domiciliu s-a aflat timp de 40 de zile, în perioada 16.07.2009 - 25.08.2009, iar ulterior, la 12.12.2011, Procuratura Anticorupţie a adoptat în privita sa, conform art.275 pct.3 CPP, ordonanţa de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, pentru că fapta de care a fost învinuit nu întruneşte elementele infracţiunii prevăzute la art.42 alin.(5), 46, 47, 248 alin.(5) lit.b), c) şi d) Cod Penal.

În consecinţă, menţionează reclamantul că la 20.12.2011 a depus la angajatorul său o cerere de reluare a raporturilor de serviciu. Prin ordinul nr. 110-p din 02.02.2012, reclamantul a fost repus în funcţie, fiind încheiat şi un contract individual de muncă nr.307 din 02.02.2012. Indică reclamantul că în perioada de timp cuprinsă între 18.08.2009 şi 02.02.2012, adică 29 luni, a fost în imposibilitate de a munci. În aceste condiţii a solicitat de la pîrît, încasarea salariului, indemnizaţiei de concediu şi ajutorului material pentru perioada 18.08.2009-02.02.2012, iar conform certificatului nr.829 din 06.06.2012, salariul mediu lunar al său a fost pentru anul 2009- 4597,23 lei; pentru anul 2010-4597,23 lei; pentru anul 2011-4597,23 lei; pentru anul 2012-4083,23 lei.

Relevă reclamantul că stresul şi frustraţiile la care a fost supus mai bine de doi ani şi-au lăsat amprenta supra sănătăţii lui, în paralel fiind lipsit de posibilitatea de a munci pentru o perioadă mai mare de doi ani, ceea ce l-a pus într-o dificultate financiară în vederea întreţinerii familiei sale, în final generînd înrăutăţirea relaţiilor sale familiale. Consideră reclamantul că aflarea sa timp de 40 zile în arest la domiciliu, constituie o izolare, în adevăratul sens al cuvîntului, de societate şi în astfel de împrejurări, o compensaţie şi o satisfacţie echitabilă şi rezonabilă pentru repararea prejudiciului moral în acest caz ar constitui suma de 100000 lei. Cere Cipileaga Gheorghe, încasarea din contul pîrîtului a sumei de 183542,2 lei, ca prejudiciu material şi a sumei de 100000 lei cu titlu de prejudiciu moral, precum şi punerea pe seama pîrîtului a tuturor cheltuielilor de judecată.

Pîrîtul prin referinţa depusă a solicitat respingerea acţiunii, afirmînd că reclamantul, contrar art.118 CPC, nu a prezentat dovezi că a suportat prejudiciu material si moral. Intervenientul accesoriu, Centrul Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova a depus referinţă la cererea de chemare în judecată, solicitînd respingerea acesteia, ca fiind neîntemeiată, susţinînd că reclamantul nu a fost condamnat public de instanţa de judecată, cauza penală în privinţa lui fiind încetată de organul de urmărire penală şi prin urmare dînsul nu este persoana care a fost trasă ilegal la răspunderea penală şi nu are dreptul la repararea prejudiciului. Prin hotărîrea judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău din 19.07.2013 acţiunea a fost admisă parţial.

S-a încasat de la Statul Republica Moldova, prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, în beneficiul lui Cipileaga Gheorghe, prejudiciul material cauzat: în sumă de 153010,30 (o sută cincizeci şi trei mii zece) lei 30 bani, ca salariul de care a fost privat în legătură cu atragerea ilegală la răspundere penală, cu indexare, în mărime de 10066 (zece mii şaizeci şi şase) lei, cu reţinerea plăţilor obligatorii conform legislaţiei în vigoare la data achitării, cît şi prejudiciul moral în sumă de 30000 (treizeci mii) lei, în rest pretenţiile au fost respinse, ca neîntemeiate (f.d. 108-112). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014, apelul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova la care s-a alăturat şi Centrul Naţional Anticorupţie a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

La 28 martie 2014, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, solicitând admiterea recursului, modificarea decizie instanţei de apel şi hotătîrii primei instanţe, în sensul respingerii pretenţiilor formulate cu titlu de prejudiciu material şi diminuării sumei atribuite cu titlu de prejudiciu moral în limite rezonabile. În motivarea recursului recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată. Astfel, susţine recurentul că în parte ce ţine de încasarea sumelor băneşti cu titlu de prejudiciu material, nu există probe pertinente în sensul art. 121 din Codul de procedură civilă ce ar conferi temeinicie celor dispuse de instanţele de judecată.

Totodată, indică recurentul că nu a fost prezentat un act eliberat de către angajator prin care să se confirme salariul net (cu toate deducerile) pe care îl primea Cipileaga Gheorghe anterior suspendării raporturilor de muncă. Nu a fost prezentat un act care să confirme expres pînă la ce dată reclamantul s-a aflat în concediu anual de odihnă (sau alt tip de concediu), precum şi vreo confirmare din partea Serviciului Vamal, prin care să se menţioneze data certă de la care au fost suspendate raporturile de muncă. Nu a fost prezentat un act prin care să se confirme durata contractului individual de muncă în baza căruia Cipileaga Gheorghe activa pînă la începerea urmăririi penale.

Consideră recurentul că prezentarea unei confirmări (inclusiv a contractului de muncă) privind durata raporturilor de muncă între Serviciul Vamal şi Cipileaga Gheorghe este necesară, deoarece există posibilitatea reală ca contractul individul de muncă să fi fost epuizat după o perioada scurtă de timp de la data suspendării din funcţie. În aceste condiţii, apreciază recurentul că instanţele de judecată în mod neîntemeiat au adjudecat mijloace băneşti cu titlu de prejudiciu material. Nu este de acord recurentul nici cu suma prejudiciului moral, în mărime de 30000 lui, care în opinia sa este exagerată şi urmează a fi diminuată în limite rezonabile.

În acest sens, indică recurentul că la determinarea cuantumului despăgubirii pentru prejudiciul moral instanţele nu au reţinut că reclamantul pe parcursul derulării urmăririi penale a beneficiat de toate drepturile prevăzute de Constituţia Republicii Moldova şi Codul de procedură penală (prezumţia nevinovăţiei, dreptul la apărare,etc.), împrejurări care au determinat şi scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului. De asemenea, instanţele de judecată nu au luat în consideraţie şi persoana pîrîtului - Ministerul Finanţelor, care participă în astfel de pricini în calitate de gestionar al bugetului de stat. Prin urmare, compensaţia urmează a fi plătită din banii publici, adică din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni pentru necesităţile statului.

La 14 mai 2014, Procuratura Generală a depus referinţă la recursul menţionat supra, prin care îşi exprimă susţinerea poziţiei Ministerului Finanţelor şi astfel, solicită admiterea recursului. La 16 mai 2014, Cipileaga Gheorghe a depus referinţă la recursul declarat de Ministerul Finanţelor, solicitînd respingerea recursului ca inadmisibil cu menţinerea fără modificări a hotărîrii judecătoriei sectorului Rîşcani din 19 iulie 2013 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014. Susţine intimatul că recurentul nu a invocat motivul din care solicită casarea hotărîrii din 19 iulie 2013 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014. Mai mult, invocă intimatul că în tot cuprinsul cererii de recurs nici nu se invocă dacă recurentul consideră că au fost încălcate sau aplicate eronat normele de drept material sau procesual.

Doar în partea finală a recursului se face referire generală la art. 432 CPC al RM, fără să se facă referire la alineatul respectiv pe care s-ar întemeia cererea. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel şi prima instanţă aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

În context, Colegiul constată că recurentul îşi expune dezacordul său faţă de hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare mai mult într-o formă declarativă, fără a indica, însă, sub ce aspect solicită examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe. Consideră recurentul că au fost încălcate sau aplicate eronat normele de drept material sau procesual? Respectiv, nu sunt invocate care norme de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat de către instanţe. Prin urmare, instanţa de recurs, nu poate reţine argumentele recurentului în vederea admiterii recursului şi casării actelor judecătoreşti pronunţate de instanţele ierarhic inferioare, precizînd că faptele expuse nu se încadrează în prevederile art. 432 CPC.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Iurie Bejenaru Ion Druţă