2ra-1619/15 — Reparararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului dfe urmărire penală

prima instanţă: Simciuc dosarul nr. 2ra-1619/15 instanţa de apel: D. Manole, S. Arnăut, E. Fistican DECIZIE 29 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Iuliana Oprea, Oleg Sternioală Petru Moraru, Iurie Bejenaru examinând recursurile declarate de către Procuratura Anticorupţie, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Burghelea Valeriu împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Anticorupţie, cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi încasarea dobînzii de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Burghelea Valeriu, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 30 iunie 2014 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă La 03 martie 2014, Burghelea Valeriu a depus cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Ministerului Finanţelor al RM, intervenient accesoriu Procuratura Anticorupţie cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ape procuraturii şi ale instanţelor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că la data de 09 iulie 2007 de către Procuratura Anticorupţie RM a fost emisă Ordonanţa de începere a urmăririi penale nr. 2007036453. Astfel, în cadrul acestui dosar penal i-a fost adusă învinuirea în conformitate cu art. 326 alin .(3) lit. a) Cod penal.

Susţine că la data de 17 iulie 2007, dînsul a fost reţinut şi adus forţat în izolatorul CCCEC RM, iar pe parcursul desfăşurării anchetei, după aproximativ o lună de zile, a fost transferat în Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău, din care a fost eliberat sub controlul judiciar la data de 08 noiembrie 2007. Menţionează că la 02 aprilie 2009, în cadrul efectuării cercetării judecătoreşti de către acuzarea de stat în temeiul art. 326 alin.(1) CPP, învinuirea a fost modificată, fiindu-i încriminată infracţiunea prevăzută de art. 195 alin.(2) Cod penal. Ulterior, în susţinerile verbale, acuzatorul de stat, reieşind din prevederile Legii nr. 227-XVI din 18 februarie 2008 (în vigoare la data de 24 mai 2009), a solicitat încadrarea învinuirii în baza art. 190 alin.(5) Cod penal.

Invocă că la data de 30 octombrie 2009, Judecătoria Buiucani mun. Chişinău a emis sentinţa de achitare în privinţa sa, în care s-a demonstrat ilegalitatea învinuirii şi a acţiunilor organelor de urmărire penală. Acuzatorul de stat, fiind în dezacord cu sentinţa, a atacat-o la Curtea de Apel Chişinău, iar la data de 17 martie 2010, Curtea de Apel Chişinău a emis decizia, prin care a menţinut sentinţa primei instanţei, în temeiul căreia dînsul a fost achitat, însă acuzatorul de stat, a atacat şi decizia instanţei de apel. Iar, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 01 martie 2011, a fost respins recursul declarat de către acuzatorul de stat şi menţinută decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe.

Afirmă că în cadrul urmăririi penale şi în cadrul cercetării judiciare pe marginea cauzei penale intentate în privinţa sa, dînsul a fost asistat de către BAA „Tatar-Akţept” în persoana avocatului Ghenadie Tatar, pentru serviciile căruia a achitat conform contractelor şi bonurilor de plată suma de 73240 lei. Cu referire la prevederile art. 8 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, invocă că a fost lipsit de posibilitate de a primi salariul pe o perioadă de 45 luni, considerînd, astfel, că i-a fost cauzat un prejudiciul material în cuantum de 265 000 lei. La fel, invocă că a suportat cheltuieli pentru tratament medical, pe care l-a urmat după reţinerea şi deţinerea ilegală în penitenciar, ce constituie suma de 65 000 lei.

Astfel, insistă că arestul ilegal şi deţinerea sa în penitenciar timp de 114 zile, percheziţiile la domiciliu, nenumărate participări în acţiunile de urmărire penale în calitate de învinuit şi inculpat pe marginea dosarului penal l-au făcut să se simtă umilit, permanent fiind în stare de retrăieli negative, precum şi timpul pierdut a creat în familia sa o situaţie negativă, inclusiv şi asupra copiilor minori, pe care îi are la întreţinere. Remarcă că a fost pe nedrept învinuit de săvîrşirea unor infracţiuni grave, care fără îndoială s-a expus asupra stării sale psihologice şi a membrilor familiei sale. Solicită încasarea din contul Ministerului Justiţiei al RM în beneficiul său prejudiciul material în sumă de 403 240 lei şi prejudiciul moral în sumă de 800 000 lei.

În cadrul judecării cauzei, Burghelea Valeriu, reprezentat de avocatul Culeac- Reul Natalia, a depus cerere de modificare a cerinţelor la capitolul prejudiciului material, solicitînd încasarea salariului restant doar pentru perioada de 28 luni în sumă de 140 000 lei, încasarea dobînzii de întîrziere în sumă de 66 486 lei, cheltuielile pentru tratament medical în sumă de 65 000 lei şi prejudiciul moral în mărime de 800 000 lei. În motivarea cererii de concretizarea a cerinţelor a invocat că perioada lipsei de la serviciu cuprinde perioada iulie 2007 – octombrie 2009, în care a fost lipsit de posibilitatea de a primi salariul timp de 28 luni, ce constituie 140 000 lei, salariul lunar fiind de 5 000 lei.

La fel, consideră că beneficiază de dreptul de a solicitat şi dobînda de întîrziere pentru o perioada 01 noiembrie 2009- 01 noiembrie 2012, în sumă de 66 486 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 iunie 2014 acţiunea a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015, a fost admis apelul declarat de către Burghelea Valeriu, casată hotărîrea primei instanţe, şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial şi încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiţiei al RM în beneficiul lui Burghelea Valeriu prejudiciul material cauzat în sumă de 204 402 lei, constituită din suma de 60 240 lei cheltuieli de asistenţă juridică suportate pe parcursul examinării cauzei penale, 140000 lei, salariul pentru perioada privării de dreptul de a munci, 4 162 lei cheltuieli pentru asistenţă medicală şi prejudiciul moral în sumă de 50 000 lei.

În rest acţiunea a fost respinsă. La 05 mai 2015, Procuratura Anticorupţie a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerînd-o neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată. Susţine că decizia instanţei de apel este întemeiată pe un şir de concluzii ce derivă din aprecierea greşită a dovezilor administrate şi ca urmare a aplicării normelor de drept material ce reglementează repararea prejudiciului prin prisma Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, a procuraturii şi a instanţelor judecătoreşti.

Cu referire la art. 3 din Legea menţionată, invocă că angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de urmărire penală sunt necesare unele condiţii speciale, şi anume existenţa faptei ilicite. Or, reţinerea intimatului a fost efectuată în baza încheierii judecătorului de instrucţie menţinută şi de către instanţa superioară, aşa fiind, la caz nu poate fi invocată ilegalitatea în acţiunile organului de urmărire penală. Afirmă că şi Curtea Europeană în hotărîrile sale menţionează că nu pot fi considerate ilegale reţinerile în cazul în care au fost efectuate în baza unui act judecătoresc. Cît priveşte acordarea prejudiciului moral în sumă de 50 000 lei, consideră că este excesivă şi nejustificată, or, în speţă nu au fost prezentate probe veridice, admisibile, pertinente şi concludente care să confirme faptul prejudicierii considerabile a acestuia.

Totodată, reieşind din jurisprudenţa CEDO, survenirea prejudiciului ca urmare a săvârşirii încălcării trebuie să fie certă şi nu presupusă. La fel, apreciază ca neîntemeiată şi ilegală concluzia instanţei cu privire la încasarea în beneficiul lui Burghelea Valeriu a salariului neachitat în sumă de 140000 lei, deoarece, nu poate fi dispusă încasarea salariului neachitat doar în baza certificatului nr. 12-09/13 din 12 septembrie 2013 eliberat de către SRL „Imperia Telecom”, pe care nu este aplicată nici ştampila firmei. Or, în cazul deţinerii funcţiei de administrator după cum este indicat în certificat, intimatul urma să prezinte extrasul cu privire la desemnarea sa în calitate de administrator, cît şi ordinul de suspendare pe parcursul reţinerii sale.

Mai invocă că din informaţia administrată s-a constat că SRL „Imperia Telecom” în perioada 01 ianuarie 2006-09 septembrie 2009, nici nu a avut careva activitate şi careva salariul în perioada respectivă nu a fost achitat în beneficiul lui Burghelea Valeriu, ceea ce atestă că ultimul a indus în eroare instanţa de apel, care fără careva suport obiectiv a admis parţial cerinţa cu privire la încasarea salariului neachitat.

Iar în partea ce ţine de încasarea cheltuielilor legate de asistenţa juridică în sumă de 60 240 lei, menţionează că în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, costurile şi cheltuieli trebuie să fie necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime, pe cînd intimatul nu a justificat cheltuielile de asistenţă juridică solicitate din dări de seamă ale avocatului cu privire la asistenţă juridică prestată şi a onorariului global sau per oră perceput de către avocat, fapt ce serveşte ca temei legal de a respinge integral această pretenţie. Totodată, considera ca lipsită de temei şi solicitarea lui Burghelea Valeriu cu privire la încasarea cheltuielilor pentru asistenţă medicală în mărime de 4 162 lei, deoarece, acest control medical nu are nici o legătură cauzală cu examinarea cauzei penale.

Consideră că instanţa de apel a dat apreciere eronată a dovezilor administrate, aplicînd eronat normele dreptului material şi ca urmare, a emis o decizie neîntemeiată. La 04 mai 2015 Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii, sau modificarea deciziei instanţei de apel în sensul diminuării sumelor acordate. În motivarea recursului a invocat argumente similare celui declarat de către Procuratura Anticorupţie, la fel, considerînd decizia instanţei de apel neîntemeiată şi pasibilă casării. La 04 mai 2015, Ministerul Finanţelor al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe, prin care acţiunea a fost respinsă ca tardivă.

În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel în mod neîntemeiat a dispus casarea hotărîrii primei instanţe, fără a ţine cont de faptul că în corespundere cu art. 466 alin. (3), art. 467 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 267 alin. (1) şi art. 272 alin. (1) din Codul civil, dreptul la acţiune privind repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de drept apare de la data emiterii definitive şi executorii a hotărîrii judecătoreşti. În acest sens, menţionează că în speţă sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 30 octombrie 2009 de achitare a intimatului a devenit definitivă şi executorie la data de 17 martie 2010, cînd a fost emisă decizia Curţii de Apel Chişinău de menţinere a sentinţei de achitare.

Prin urmare, curgerea termenului de 3 ani la înaintarea acţiunii prevăzut la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998, privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, are ca reper anume data de 17 martie 2010, acest termen epuizîndu-se la data de 17 martie 2013. Afirmă că la depunerea cererii de chemare în judecată intimatul nu a respectat termenul de 3 ani stabilit în normele enunţate, fapt pentru care Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău în calitate de instanţă de fond în mod legal şi întemeiat a respins cererea de chemare în judecată ca tardivă. Apreciază ca neîntemeiate şi concluziile instanţei de apel cu privire la încasarea salariului în sumă de 140 000 lei, fără a stabili cu trimitere la probe perioada exactă pentru care a fost privat reclamantul de dreptul de a desfăşura activitate.

Or, din sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 30 octombrie 2009, rezultă că în privinţa intimatului Burghelea Valeriu a fost aplicată doar măsura preventivă de nepărăsire a localităţii, considerînd astfel că, instanţa de apel printr-o modalitate neînţeleasă a dispus încasarea salariului pe întreaga perioadă a procesului penal pînă la emiterea sentinţei de achitare, cu toate că intimatul avea posibilitatea de a desfăşura activitate şi de a încasa salariul stabilit. La fel, consideră neîntemeiate şi concluziile instanţei de apel cu privire la încasarea sumei de 60 240 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică, această pretenţie nefiind raportată la prevederile art. 96 CPC.

În susţinerea faptului că instanţa de apel în mod neîntemeiat a admis pretenţia intimatului de încasare a cheltuielilor de asistenţă juridică, relevă şi faptul că la materialele cauzei nu există un Raport privind activitatea avocatului pe dosarul penal, în care să fie indicat timpul de muncă, numărul şedinţelor de judecată, actele procesule întocmite de avocat pentru reprezentarea clientului pe dosarul penal, precum şi costul pentru serviciile prestate. În acelaşi timp, consideră că instanţa de apel în mod neîntemeiat a dispus încasarea şi sumei de 4 162 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă medicală, în condiţiile în care nu a stabilit cu certitudine cu trimitere la careva probe, raport medical, că temeiul internării în instituţia medicală 1-a constituit anume daunele aduse sănătăţii ca urmare a acţiunilor desfăşurate de organul de urmărire penală.

Or, răspunderea delictuală intervine în condiţiile în care sunt întrunite cumulativ mai multe elemente: faptă ilicită, urmare prejudiciabilă, raport de cauzalitate şi nu în ultimul rînd prezenţa vinovăţiei făptuitorului. Suplimentar, reieşind din faptul că acţiunea este tardivă, consideră că instanţa de apel în mod neîntemeiat a dispus încasarea sumei de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Totuşi, în condiţiile în care instanţa de recurs va considera că reclamantul a respectat termenul de prescripţie de 3 ani la depunerea cererii de chemare în judecată, solicită ca suma atribuită cu titlu de prejudiciu moral să fie diminuată în limite rezonabile. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 10 februarie 2015 a fost expediată în adresa părţilor la data de 25 februarie 2015, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 205). Instanţa de recurs consideră că recurenţii s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursurile la 04 mai 2015 şi 05 mai 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu motivele invocate în recursuri, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursurile, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

După cum denotă actele cauzei, înaintând acţiunea în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Ministerului Finanţelor al RM, intervenient accesoriu Procuratura Anticorupţie, Burghelea Valeriu, concretizîndu-şi cerinţele, a solicitat încasarea sumei de 73 240 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică prestată pe perioada urmăririi penale şi cercetărilor judecătoreşti, sumei de 140 000 lei cu titlu de salariu de primirea căruia a fost lipsit în perioada urmăririi penale, sumei de 66 486 lei cu titlu de dobînda de întîrziere a plăţii salariului, sumei de 65 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru tratament medical pe care la urmat după reţinerea şi deţinerea ilegală în Penitenciar şi a sumei de 800 000 lei cu titlu de prejudiciul moral, în acest sens întemeindu-şi pretenţiile în baza Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998, art. 16 Cod civil şi art. 96 CPC.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia respingerii acţiunii ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie prevăzut la art. 5 alin.(1) şi (2) a Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998. Judecând apelul declarat de către Burghelea Valeriu instanţa de apel a considerat necesar de a admite apelul declarat de Burghelea Valeriu, casând integral hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre, prin care a admis acţiunea parţial şi a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiţiei al RM în beneficiul lui Burghelea Valeriu prejudiciul material cauzat în sumă de 204402 lei, formată din suma de 60 240 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică suportate pe parcursul examinării cauzei penale, suma de 140000 cu titlu de salariul pentru perioada privării de dreptul de a munci, suma de 4 162 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă medicală şi prejudiciul moral în sumă de 50 000 lei, în rest respingînd acţiunea.

Instanţa de recurs conchide, însă, că o astfel de concluzie este una pripită, fapt ce rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele, care, de altfel, este diferită de la caz la caz. În conformitate cu art. 373 alin. (1) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din specificul obiectului acţiunii în cauză, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii şi cadrului legal, fără a da o apreciere cuvenită pretenţiilor formulate în prezentul litigiu în raport cu materialul probator şi normele de drept ce reglementează acest aspect. La caz, se constată că Burghelea Valeriu pretinde la repararea prejudiciului material şi celui moral ca urmare a tragerii ilegale la urmărirea penală în temeiul prevăzut de art. art. 3, 6, 7, 8, 11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998 şi art. art. 1422 alin. (1) şi (3), 1423 alin. (1) şi (2) Cod civil.

Astfel, reieşind din specificul acţiunii deduse judecării la caz şi în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor formulate, era indispensabil, alături de cele constatate, de a verifica cerinţele formulate prin prisma particularităţilor instituite de Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998, scopul cărei este reglementarea cazurilor, modului şi condiţiilor de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale şi contravenţionale de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti.

În contextul dat, instanţa de recurs constată că încasarea prejudiciului moral precum şi al sumelor solicitate de Burghelea Valeriu a fi încasate cu titlu de prejudiciu material cauzat în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală, au fost reţinute de instanţa de apel ca pretenţii parţial întemeiate, într-un mod arbitrar, fără a supune verificării temeinicia acestora în temeiul Legii nominalizate şi prin prisma art. 118 alin. (1) CPC, care stabileşte că fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel şi art. 117 alin. (1) al aceluiaşi Cod, potrivit căruia probe în pricini civile sînt elementele de fapt, dobîndite în modul prevăzut de lege, care servesc la constatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile şi obiecţiile părţilor, precum şi altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a pricinii.

La capitolul dat, este important de înţeles că în cazul în care se pretinde repararea prejudiciului moral, mărimea compensaţiei acestuia, în sensul art. 11 a Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, se stabileşte în modul prevăzut de Legea nominalizată cu respectarea principiilor compensării rezonabile şi echitabile a prejudiciului moral. În acest context, instanţa de recurs remarcă că întru judecarea justă şi corectă a litigiului, cît şi întru determinarea corectă a mărimii compensaţiei pentru prejudiciul moral era necesar a fi luată în consideraţie atît aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor psihice sau fizice părţii vătămate, cît şi datele obiective care certifică acest fapt.

Or, atunci cînd se invocă cauzarea suferinţelor psihice sau fizice, obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral o exercită partea vătămată, în speţă Burghelea Valeriu, care trebuia să indice în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni/inacţiuni i-au cauzat suferinţele psihice sau fizice, prin ce se manifestă acestea, pe cînd, materialele dosarului nu conţin probe veridice, admisibile, pertinente şi concludente care să confirme faptul prejudicierii lui Burghelea Valeriu a suferinţelor psihice sau fizice şi de către cine i-au fost cauzate aceste prejudicii. Totodată, raportând la caz prevederile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, în special art. 7 şi 8 al acesteia, instanţa de recurs ţine să menţioneze că în sensul acestor dispoziţii, în speţă era necesar de a face o distincţie şi la capitolul ce ţine de repararea prejudiciului material.

Astfel, la verificarea legalităţii pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material solicitat de către Burghelea Valeriu, în primul rând era necesar de a fi stabilită incontestabil existenţa legăturii de cauzalitate între pretinsa cauzare a prejudiciului prin erori judiciare şi de urmărire penală şi pierderii materiale, fapt care, însă, a fost omis de către instanţa de apel. Or, după cum rezultă din conţinutul deciziei recurate, instanţa de apel la stabilirea temeiniciei pretenţiei lui Burghelea Valeriu cu privire la încasarea salariului neachitat în sumă de 140 000 lei s-a referit doar la certificatul nr. 12-09/13 din 12 septembrie 2013 eliberat de către SRL „Imperia Telcom”, în care se menţionează că Valeriu Burghelea în luna iulie 2007 activa în cadrul Companiei „Imperia Telcom” SRL în funcţie de administrator (ord.

nr. 7 din 02 mai 2007), cu salariul lunar de 5000 lei, conform statelor de funcţie. Însă, înscrisul probatoriu prezentat de către intimatul Burghelea Valeriu, copia certificatului nr. 12-09/13 din 12 septembrie 2013, conform căreia s-a hotărât acordarea în beneficiul ultimului a salariului neachitat, nu este autentificat cu ştampila companiei şi nu este autentificat în modul corespunzător ca fiind identică cu originalul, iar însăşi originalul înscrisului lipseşte la materialele dosarului, neconţinându-se date dacă el ar fi fost vreodată prezentat instanţelor ierarhic inferioare spre examinare. Astfel, copia de pe certificatul nr. 12-09/13 din 12 septembrie 2013 eliberat de SRL „Imperia Telcom” , prezentat de către intimatul Burghelea Valeriu în susţinerea pretenţiilor cu privire la încasarea salariului neachitat în sumă de 140 000 lei, a fost apreciată de către instanţa de apel ca fiind probă admisibilă la caz, contrar normelor procedurale în vigoare.

Deoarece, în conformitate cu art. 138 alin. (1) şi (4) CPC, înscrisurile se depun în judecată de către părţi şi de alţi participanţi la proces. Înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicîndu-se locul de aflare a originalului. Iar potrivit art. 122 alin. (1) al aceluiaşi Cod, circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante.

În situaţia dată, reieşind din specificul pretenţiilor înaintate de către intimat, instanţa de recurs consideră că la judecarea cauzei era necesară verificarea şi legalităţii datelor din certificatul menţionat, iar în caz de necesitate, prin prisma art. 118 alin. (5) CPC, instanţa judecătorească (judecătorul) este în drept să propună părţilor şi altor participanţi la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare şi să dovedească faptele ce constituie obiectul probaţiunii pentru a se convinge de veridicitatea lor, or, în cazul deţinerii funcţiei de administrator după cum este indicat în certificat, intimatul urma să prezinte extrasul cu privire la desemnarea sa în calitate de administrator, sau ordinul de suspendare pe parcursul reţinerii.

Instanţa de recurs ţine să menţioneze că importanţa verificării faptelor remarcate se impune şi din considerentul că recurenţii Procuratura Anticorupţie şi Ministerului Justiţiei insistă că SRL „Imperia Telcom” în perioada 01 ianuarie 2006- 09 septembrie 2009 nu a avut careva activitate la întreprindere şi careva salariul în beneficiul lui Burghelea Valeriu începînd cu 01 ianuarie 2007 – 30 iunie 2009 de către întreprindere nu a fost achitat, fapt care urmează a fi verificat de către instanţa de apel pentru a stabili temeinicia pretenţiilor cu privire la încasarea salariului restant. Mai mult, cum reiese din materialele dosarului, Burghelea Valeriu s-a aflat sub arest pe perioada iulie 2007 – noiembrie 2007 însă Curtea de Apel a încasat salariu pe toată perioada urmăririi penale, fără a verifica posibilitatea reluării activităţii după elibeararea din arest.

În aceiaşi ordine de idei, instanţa de recurs constată că în speţă nu au fost justificate nici pretenţiile intimatului cu privire la compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică suportate în cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale, ceea ce atestă că instanţa în mod arbitrar a dispus încasarea sumei de 60 240 lei cu titlul de cheltuieli de asistenţă juridică, fără a fi raportate acestea pretenţii la prevederile art. 96 CPC şi fără a se expune asupra caracterului necesar şi rezonabil a sumelor achitate cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. De altfel, şi la verificarea pretenţiilor cu privire la încasarea cheltuielilor pentru tratament medical solicitate de către Burghelea Valeriu, instanţa de apel a omis să se expună asupra existenţei legăturii de cauzalitate între tragerea ilegală la urmărirea penală şi pierderi materiale în legătură cu daunele aduse sănătăţii lui Burghelea Valeriu.

Aşadar, în condiţiile în care instanţa de apel, a admis în calitate de înscrisuri având forţă probantă, acte care nu confirmă cu certitudine temeinicia pretenţiilor de încasare a prejudiciului material, acestea fiind apreciate ca relevante şi pertinente la determinarea soluţiei finale de admitere parţială a acţiunii lui Burghelea Valeriu, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide asupra săvârşirii de către instanţa de apel a unor încălcări grave de procedură. În pofida obligaţiunilor ce le revin în virtutea legii procedurale în vigoare de a administra un suport probatoriu care satisface exigenţele de formă prescrise de legislator, instanţa de apel a apreciat ca fiind concludent un înscris care nu se încadrează în ansamblul probelor admisibile.

În consecinţă, cele descrise denotă că decizia instanţei de apel este lipsită de certitudine şi nu are putere de convingere, pe când o hotărârea judecătorească trebuie să aibă o poziţie fermă. Iar, din considerentul că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, instanţa de recurs este în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. În concluzie şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării.

De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii. Distinct de cele enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admit recursurile declarate de către Procuratura Anticorupţie, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Burghelea Valeriu împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Anticorupţie cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi încasarea dobînzii de întîrziere, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Iuliana Oprea Oleg Sternioală Petru Moraru Iurie Bejenaru