2ra-626/15 — Încasarea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală şi ale procuraturii

dosarul nr.2ra-626/15 prima instanţă: Gh. Bîrnaz instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, A. Panov ÎNCHEIERE 02 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Revenco Natalia împotriva Ministerului Finanţelor, intervenient accesoriu Procuratura Generală privind încasarea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală şi ale procuraturii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014, prin care au fost respinse ca neîntemeiate apelurile declarate de către Ministerul Finanţelor al RM şi Procuratura Generală a RM şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 26 septembrie 2014, de admitere parţială a acţiunii, c o n s t a t ă: La data de 14 septembrie 2012, reclamanta Revenco Natalia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor, intervenient accesoriu Procuratura Generală privind încasarea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală şi ale procuraturii. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, de către organul de urmărire penală a fost pus sub învinuire de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 361 alin. (l) lit. d), 190 (5), 352 alin.(3) Cod Penal. Prin sentinţa judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 05 februarie 2010, Revenco Natalia a fost achitată de sub învinuirea de săvîrşire a infracţiunii prevăzute de art.361 alin.(5) şi 352 alin. (3) lit. d) CP pe motiv pe motiv că faptele 1 inculpatei nu întrunesc elementele infracţiunilor.

Prin decizia Colegiului Penal al Curţii de Apel Chişinău din 13 septembrie 2010 sentinţa de achitare a fost menţinută. Prin decizia Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie a RM din 14 septembrie 2011 s-a dispus inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror în Procuratura de nivelul Curţii de Apel Chişinău. Consideră reclamanta că, prin atragerea sa ilegală la răspundere penală, i-a fost cauzat un prejudiciu material cît şi un prejudiciu moral. Prejudiciu material constă din costul asistenţei juridice acordate de avocat în cârdul cauzei penale care constituie 25 105 lei. În afară de prejudiciu material, i-a fost cauzat şi un imens prejudiciu moral, care constă în acele stări sufleteşti precum şi în acele stări psihice nesatisfăcătoare, pe care le-a retrăit pe parcursul urmăririi penale şi examinării judiciare a acestui proces penal.

Solicită reclamanta încasarea din contul pîrîtului a prejudiciul material în mărime de 25 105 lei şi prejudiciul moral în mărime de 300 000 lei. Prin hotărârea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 septembrie 2014 acţiunea a fost admisă parţial. S-a dispus încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în folosul lui Revenco Natalia prejudiciul material în sumă de 25 105 lei, prejudiciul moral în sumă de 8 000 lei, în rest cerinţele au fost respinse. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe la 09 octombrie 2014, Procuratura Generală a declarat apel şi a solicitat modificarea hotărârii primei instanţe cu diminuarea cuantumului determinat cu titlu de prejudiciu moral şi material.

Ministerul Finanţelor în apelul declarat la data de 21 octombrie 2014 şi cel motivat la 08 decembrie 2014 a solicitat casarea hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014, apelurile declarate de Ministerului Finanţelor al RM şi Procuratura Generală a RM s-au respins ca neîntemeiate şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26 septembrie 2014. La 23 ianuarie 2015, Ministerul Finanţelor al RM a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 noiembrie 2014, solicitînd admiterea recursului, modificarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2014 în sensul diminuării sumei despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul moral în limitele rezonabile şi respingerea integrală a prejudiciului material.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că instanţele ierarhic inferioare au interpretat eronat dispoziţiile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Mai indică recurentul că suma de 8 000 lei ce constituie prejudiciul moral şi încasarea căreia a fost dispusă se consideră exagerată şi neargumentată prin probe, deoarece conform art. 3 al Legii nr,1545-XIII din 25 februarie 1998, prejudiciul 2 moral cauzat persoanelor fizice prin acţiunile ilicite ale organelor de drept se repară în modul stabilit de legislaţia civilă, iar conform art. 1423 al Codului Civil mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral cauzat se determină de către instanţa în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice şi fizice cauzate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, de măsura în care această compensare poate aduce o satisfacţie persoanei vătămate, totodată, este necesar de păstrat un echilibru între compensaţia ce reprezintă o despăgubire părţii vătămate şi producerea de venituri nejustificate.

Prin urmare, consideră recurentul că instanţele judecătoreşti în speţă nu au luat în considerare principiul reparării rezonabile a daunei morale, adică astfel încît suma acordată să nu constituie o contribuţie excesivă a celui ce plăteşte, deci a statului, şi nici un venit nejustificat pentru cel despăgubit. Mai indică recurentul că intimatei nu i-au fost limitate (în timpul procesului penal) drepturile fundamentale garantate de Constituţie, a beneficiat de prezumţia de nevinovăţie. La data de 24 februarie 2015, Procuratura Generală a RM a depus referinţă asupra recursului declarat de către Ministerul Finanţelor al RM, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care prejudiciul moral sa fie diminuat, pînă la limita rezonabilă, iar cheltuielile de judecată sa fie respinse ca fiind neîntemeiate. Examinînd cererea de recurs declarată de Ministerul Finanţelor al RM, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: 3 a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod 4 corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Finanţelor al RM, drept inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 5