3ra-557/14 — Obligarea încheierii contractului

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

Prima instanţă: Judecătoria Căușeni (jud.V.Nichitenco) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bender (jud.I.Guzun, S.Vrabii, S.Leu) Dosarul nr. 3ra-557/14 ÎNCHEIERE Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ 21 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele completului Valeriu Doagă Judecători Tatiana Vieru Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Șipitca Dumitru împotriva deciziei din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bender și hotărîrii din data de 09.04.2013 a judecătoriei Căușeni adoptate în cauza civilă la cererea lui Șipitca Dumitru împotriva ÎCS”RED Union Fenosa” privind reconectarea apartamentului la rețelele electrice, obligarea încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, înlocuirea contorului a c o n s t a t a t: La data de 01.04.2010, Șipitca Dumitru a înaintat în instanța de judecată cerere împotriva ÎCS”RED Union Fenosa” privind reconectarea apartamentului la rețelele electrice, obligarea încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, înlocuirea contorului.

În motivarea acțiunii s-a indicat că, la data de 20.01.2010 reclamantul a adresat Oficiului Comercial Căușeni al SA” RED Union Fenosa” o solicitare în vederea conectării apartamentului său la rețelele electrice și livrarea energiei electrice. Prin răspunsul nr.0505./01131 din data de 21.01.2010, ÎCS”RED Union Fenosa” a refuzat reconectarea apartamentului pînă la achitarea datoriei și semnarea contractului de furnizare. Consideră reclamantul refuzul pîrîtul ilegal dat fiind că, în conformitate cu pct.7.13 al Regulamentului cu privire la furnizarea și utilizarea energiei electrice aprobat prin hotărîrea ANRE nr.42 din data de 23.01.2001, art.267, alin.(1) Cod civil, furnizorul de energie electrică, dacă pretinde la existența unei datorii, în conformitate cu art.118 CPC, dovedind existența acesteia, avea dreptul să ceară încasarea sumei date, ceea ce nu a făcut de la deconectarea imobilul de la rețelele electrice pînă în prezent.

De asemenea a indicat reclamantul în cererea de chemare în judecată că, au fost ignorate prevederile art.6 al Legii nr.1103 din data de 30.06.2000 privind protecția concurenței care prevede că, sunt interzise acțiunile 1 agentului economic cu o situație dominantă pe piață care duc la lezarea intereselor persoanelor fizice, inclusiv prin refuzul la încheierea contractului de livrare a mărfii sau acordarea de servicii. De asemenea a indicat reclamantul că, contorul fiind amplasat în cutia de protecție a furnizorului a fost deteriorat. A solicitat reclamantul obligarea pîrîtului să încheie contract de furnizare a energiei electrice, să reconecteze apartamentul la rețelele electrice și să instaleze un contor nou în locul celui deteriorat.

Prin încheierea din data de 09.04.2013 a judecătoriei Căușeni cererea lui Șipitca Dumitru împotriva ÎCS”RED Union Fenosa” privind reconectarea apartamentului la rețelele electrice, încheierea contractului de furnizare a energiei electrice, eliberarea unui nou contor, pe capătul de cerere privind obligarea pîrîtului să încheie contract de furnizare a energiei electrice și reconectării apartamentului la energia electrică a fost încetat în baza art.265, lit.b)CPC. Prin hotărîrea din data de 09.04.2013 a judecătoriei Căușeni cererea lui Șipitca Dumitru împotriva ÎCS”RED Union Fenosa” privind eliberarea unui nou contor a fost respinsă ca fiind tardivă. Prin decizia din data de 26.11.2013 a Curții de Apel Bender, recursul și apelul declarat de Șipitca Dumitru au fost respinse ce neîntemeiate și menținută încheierea și hotărîrea din data de 09.04.2013 a judecătoriei Căușeni.

La data de 17.03.2014 Șipitca Dumitru a depus recurs împotriva deciziei din data de 26.11.2013 a Curții de Apel Bender. În motivarea recursului s-a indicat că, instanțele inferioare greșit au concluzionat că, termenul de prescripție pentru acțiunea de înlocuire a contorului a început să curgă la data de 23.11.2001, cînd reprezentanții furnizorului ÎCS”RED Union Fenosa” efectuînd un control au constat consumul fraudulos de energie electrică, întocmind în acest sens procesul verbal nr.000845 din data de 23.01.2001. Astfel, indică recurentul că, corect s-a adresat în anul 2003 cu cerere către ÎCS”RED Union Fenosa”SA privind obligarea pîrîtului să-și îndeplinească obligațiile contractuale privind repararea contorului deteriorat din vina furnizorului și conectarea apartamentului la rețeaua electrică.

În baza cererii sale, judecătoria Căușeni la data de 10.02.2004 a emis o hotărîre pe care recurentul o consideră legală, și, care a fost casată prin decizia din data de 14.04.2004 a Curții de Apel Bender pe motiv că, acțiunea înaintată urma să fie examinată în procedura contenciosului administrativ, dat fiind că, s-ar fi contestat acțiunile angajaților ÎCS”RED Union Fenosa”SA. De fapt, indică recurentul că, prin cererea de chemare în judecată a contestat faptul că, furnizorul a scos contorul din apartamentul său, instalînd în cutia de protecție, și ulterior, de persoane nedeterminate, contorul și sigiliul au fost deteriorate, responsabil de integritatea contorului și sigiliului fiind furnizorul.

La data de 21.10.2004 Curtea de Apel Bender, examinînd cauza în procedura contenciosului administrativ a respins acțiunea ca fiind prescrisă, fără să se pronunțe asupra fondului și vinovăției în deteriorarea contorului și sigiliilor. Prin decizia din data de 15.12.2004 a Curții Supreme de Justiție a fost respins recursul indicîndu-se că între părți de fapt a fost încheiat un act administrativ și cauza corect s-a examinat în procedura contenciosului administrativ. 2 A mai indicat recurentul că, furnizorul în procesul-verbal a indicat doar despre deteriorarea contorului și a sigiliului, dar nu a indicat despre consumul fraudulos de energie electrică și acest fapt nu a fost dovedit nici în ședința de judecată.

De asemenea, indică recurentul că, obiectul și părțile prezentului litigiu și cel menționat supra sunt aceleași, dar temeiurile sunt diferite.

Astfel, cerințele privind obligarea încheierii contractului de furnizare a energiei electrice anterioare au fost înaintate în temeiul Regulamentului privind furnizarea și utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărîrea ANRE nr.47 din data de 05.03.2001 și necesită a fi examinat în temeiul Regulamentului cu privire la furnizarea energiei electrice aprobat prin hotărîrea Guvernului nr.1194 din data de 22.11.2005, dar Curtea Supremă de Justiție a adoptat decizia sa în temeiul Regulamentului din 2002. Mai indică recurentul că, alt temei al adresării în instanța de judecată a fost hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr.10 din data de 23.11.2009 cu privire la aplicarea de către instanțele de contencios administrativ a unor prevederi a Legii contenciosului administrativ, care stabilește că, în instanțele de contencios administrativ se pot contesta numai procesele verbale de consum fraudulos de energie electrică, dar procesul verbal nr.0000845 din data de 21.11.2001 a fost întocmit pe faptul deteriorării contorului și sigiliului, dar nu pentru consum fraudulos.

A mai indicat recurentul că, prima instanță, în încheierea privind încetarea procesului indică că, nu a fost contestată factura de plată și că, în această privință hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție stipulează că, procesul verbal servește ca probă în procesul examinării și care poate fi combătut cu mijloace procesuale corespunzătoare, iar instanța le apreciază după intima convingere conform art.130 CPC. În privința facturii, indică recurentul că, le consideră a fi false și astfel, nu poate cere anularea lor pe calea contenciosului administrativ, dat fiind că, conform prevederilor art.277 CPC, cererea de declarare a probelor a fi false se examinează în cadrul procedurii în care se examinează acțiunea principală.

Astfel, indică recurentul că, instanțele inferioare nu au ținut cont de faptul că, în litigiul precedent și prezentul litigiu temeiurile sunt diferite, odată ce a fost aprobat noul Regulament și în cerere se indică alte temeiuri de adresare în instanța de judecată, decît cele indicate în litigiile precedente. S-a mai indicat că, instanțele inferioare nu au ținut cont de faptul că, recurentul a făcut referire și la Legea privind protecția consumatorului. Astfel, indică recurentul că, instanțele inferioare nu au aplicat legea care urma să fie aplicată, au interpretat eronat legea și arbitrar au apreciat probele. Intimatul nu a depus referință la cererea de recurs. Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se pronunța cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în 3 cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel.

Asemenea temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului. Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanţele judecătoreşti inferioare a normelor de drept material, Colegiul menţionează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Șipitca Dumitru nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Șipitca Dumitru împotriva deciziei din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bender și hotărîrii din data de 09.04.2013 a judecătoriei Căușeni. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Valeriu Doagă Judecători Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4